ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1055/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 272/ F din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a admis sesizarea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București și s-au recunoscut

hotărârile pronunțate de instanțele franceze împotriva cetățeanului român C.G. astfel:

- sentința nr. 1112/D/2005 a Tribunalului de Mare Instanță din Nice din

24 martie 2005 prin care acesta a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism;

- sentința din 13 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Corecțional din

Grasse prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de violențe;

- sentința din 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Corecțional

din Chartres prin care a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de violențe.

S-a dedus prevenția și detenția de la 29 septembrie 2004 la zi.

S-a dispus transferul condamnatului

într-un penitenciar din România

în vederea continuării

executării pedepselor menționate.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin

sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 149 și urm. din Legea nr. 302/2004,

modificată, recunoașterea hotărârilor penale

emise de autoritățile judiciare

ale Republicii Franceze împotriva

cetățeanului român C.G. și transferarea condamnatului într-un penitenciar din

România în vederea continuării executării pedepselor.

Din actele și lucrările dosarului s-a reținut că cetățeanul român C.G. a

fost condamnat prin sentința nr. 1112/D/2005 a Tribunalului de Mare Instanță

din Nice din 24 martie 2005, la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de proxenetism; prin sentința din 13 aprilie 2006

pronunțată de Tribunalul Corecțional din Grasse, la o pedeapsă de 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violențe și prin sentința din 28

septembrie 2006

pronunțată de Tribunalul

Corecțional din Chartres, la o pedeapsă de 7 luni

închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de violențe.

Infracțiunile pentru care a fost condamnat cetățeanul român au

corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al

infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., sancționată cu

pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, și, respectiv, al infracțiunii de lovire

sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., sancționată cu

pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

La data de 1 iunie 2007, D.R.S.P.

din Paris, Centrul de detenție din CHATEAUDUN a constatat că

cetățeanul român și-a exprimat acordul în vederea

transferării sale într-un

penitenciar din România, în vederea

continuării executării pedepsei.

Prima instanță a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 129 lit. a) - f) și ale art. 141 din Legea nr.

302/2004, modificată, respectiv:

- condamnatul este cetățean român;

- hotărârile puse în executare sunt definitive;

- la data examinării cererii condamnatul

mai are de executat până

la 20 aprilie 2010;

- condamnatul și-a exprimat consimțământul

în vederea transferării

într-un penitenciar din România;

- faptele pentru care acesta a fost

condamnat sunt incriminate și de

legea statului de

executare.

- împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, criticând omisiunea instanței de a menționa în

dispozitivul hotărârii durata pedepsei închisorii ce urmează a fi executată de

persoana condamnată într-un penitenciar din România.

Deși prin recursul scris se solicită casarea sentinței și, prin

rejudecare, menționarea duratei pedepsei, în

susținerea orală a recursului reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a

învederat că solicită trimiterea cauzei

spre rejudecare, întrucât nu poate fi stabilită direct în recurs durata

pedepsei ce urmează a fi executată.

- Înalta Curte apreciază ca fiind fondat recursul parchetului, așa cum

a fost susținut oral.

Conform art. 144 din Legea nr. 302/2004, ce se referă la efectele

transferării pentru statul de executare, autoritățile competente ale statului

român sunt obligate:

„a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei

hotărâri judecătorești, în condițiile enunțate la art. 145;

b) fie să schimbe condamnarea printr-o hotărâre judecătorească,

înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de

condamnare cu o pedeapsă

prevăzută de legislația română pentru aceeași

infracțiune, în condițiile prevăzute la art. 146.”

Din hotărârea primei instanțe nu reiese, în mod clar, pentru care

dintre cele două soluții propuse de textul evocat mai sus a optat, dar s-ar

deduce că a fost aleasă varianta de la lit. a).

Oricum, afirmația din cuprinsul hotărârii

primei instanțe, în sensul că

obiectul prezentei cauze se

mărginește la recunoașterea hotărârilor străine pronunțate și la transferul

procedurilor în sensul continuării executării pedepselor aplicate, nu poate fi

primită deoarece, așa cum s-a arătat, instanța are obligația să opteze fie

pentru continuarea executării, fie pentru conversiunea condamnării.

Pentru ambele ipoteze, însă, potrivit art. 149 alin. 6, curtea de apel emite

un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiției îl transmite

autorității centrale competente din statul de condamnare, în vederea

transferării persoanei condamnate.

Acest mandat de executare trebuie să

respecte, în ceea ce privește

cuprinsul, dispozițiile art.

420 C. proc. pen., în concordanță cu prevederile art. 7 din Legea nr. 302/2004,

iar potrivit normelor române amintite, mandatul de executare trebuie să cuprindă

mențiunea expresă a pedepsei închisorii ce urmează a se executa.

Fiind vorba de dispoziții dintr-o lege specială, pe care instanța de

fond nu Ie-a respectat, Înalta Curte constată că recursul parchetului este

fondat și, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va

dispune admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare, pentru ca instanța de fond să se conformeze obligațiilor ce-i

revin, reglementate de prevederile art. 144 și art. 149 alin. (6) din Legea nr.

302/2004.

Conform art. 20 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu pentru condamnat urmând a se

suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL

BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 272/ F din 18 decembrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat C.G.,

în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2008.