ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3206/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3206/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108 din 1 octombrie 2008,

pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 6303/104/2006:

I. În baza art. 12 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G.F. (fiul lui D.D. și

M.) la o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., pe durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

A fost admisă cererea

formulată de inculpatul D.G.F. și a fost recunoscută pe cale incidentală

sentința penală din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă

Instanță din Strasbourg - Franța (rămasă definitivă cu privire la acest

inculpat), substituindu-se restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de

5 ani închisoare pronunțată de instanța franceză, cu pedeapsa principală de 2

ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o

durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a)

raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., au

fost contopite pedeapsa principală și pedeapsa complementară nou pronunțate, cu

pedepsele principală a închisorii și, respectiv, complementară a interzicerii de

drepturi, cu care a fost substituită pedeapsa pronunțată de instanța franceză,

dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 5 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după

executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 39 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a fost

contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 4 ani, 4 luni și 25 de zile,

din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1534

din 27 decembrie 2001 a Judecătoriei Caracal, desființată, în parte, prin Decizia

penală nr. 421 din 8 iulie 2007 a Tribunalului Olt, rămasă definitivă prin Decizia

penală nr. 1210/30 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, cu pedepsele

principală de 5 ani închisoare și complementară a interzicerii de drepturi mai

sus menționată, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani

închisoare, sporită la 5 ani și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C.

pen. și art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii, durata

arestării preventive de la 4 august 2000 la 8 septembrie 2000 și cu începere

din 9 aprilie 2008 la zi, cât și perioada de arest preventiv, executată în

Franța, de către inculpat.

Conform art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 71 C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

II. În baza art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a

fost condamnată inculpata C.V.V. (fiica lui G. și M.) la o pedeapsă principală

de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatei

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după

executarea pedepsei principale.

A fost admisă cererea

inculpatei și s-a recunoscut pe cale incidentală sentința penală din 16

octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din Strasbourg -

Franța (rămasă definitivă cu privire la această inculpată), substituindu-se

restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, cu

pedeapsa principală de 1 an închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a)

raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., au

fost contopite pedepsele principală a închisorii și complementară a

interzicerii de drepturi, nou pronunțate, cu pedepsele principală a închisorii

și, respectiv, complementară a interzicerii de drepturi, cu care a fost

substituită pedeapsa pronunțată de instanța franceză, dispunându-se ca

inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a

aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 alin. (1) C.

pen. și art. 36 alin. (3) C. pen., a fost dedus din durata pedepsei închisorii,

timpul arestării preventive de la 12 aprilie 2007 la 21 decembrie 2007 și

perioada de arest preventiv executată de inculpată în Franța.

Potrivit art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi comuna

Radomirești, județul Olt, fără încuviințarea Tribunalului Olt, aplicată

inculpatei prin încheierea definitivă din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Olt.

În baza art. 118 alin. (1) lit.

e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumelor de

câte 1.175 euro de la fiecare inculpat.

A fost respinsă, ca

nefondată, excepția autorității lucrului judecat invocată de către inculpați.

S-a luat act că persoana

vătămată Ș.V.P. nu a participat în proces în calitate de parte vătămată și nu

s-a constituit parte civilă.

A fost admisă acțiunea

părții civile O.A.M. și au fost obligați inculpații la plata sumei de 4.000

euro, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale către această parte

civilă.

A fost admisă acțiunea

părții civile A.M.M. și au fost obligați inculpații la plata sumei de 1.000

euro, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale către această parte

civilă.

A fost obligat fiecare

inculpat la plata sumelor de câte 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul M.P. - D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Olt, au fost trimiși în judecată inculpații C.V.V. și D.G.F.,

pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea, în ceea ce-l privește pe inculpatul D.G.F. și a

dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, față de ambii

inculpați, prin încheierea nr. 52 din 6 octombrie 2006, pronunțată de

Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 5963/104/2006, s-a dispus măsura arestării

preventive.

Ca urmare, la primirea dosarului

la instanță, cât și periodic, în cursul judecății, s-a procedat la verificarea

legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive, chiar dacă aceasta a

devenit efectivă doar când cei doi inculpați au fost transferați din Franța, în

România și anume la data de 12 aprilie 2007, în cazul inculpatei și la data de

9 aprilie 2008, în cazul inculpatului.

În ceea ce o privește pe

inculpata C.V.V. s-a mai reținut că, prin încheierea din 19 decembrie 2007,

pronunțată de Tribunalul Olt, a fost înlocuită măsura arestării preventive cu

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi comuna Radomirești, județul Olt și

că această încheiere a fost menținută de către Curtea de Apel Craiova, prin Decizia

penală nr. 1051 din 21 decembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 6303/104/2006.

S-a mai reținut că, în

cauză, desfășurarea procedurilor judiciare a fost împiedicată până la data

transferului inculpaților, de lipsa în instanță a acestora, în condițiile art. 314

alin. (1) și (2) C. proc. pen., ei aflându-se în stare de deținere, în Franța.

Pe baza probatorului

administrat în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate și civile, ale

inculpaților, martorilor, a unor înscrisuri, între care hotărârea

judecătorească de condamnare a inculpaților de către instanțele franceze,

coroborate cu celelalte acte și lucrări din dosarul de urmărire penală, prima

instanță a reținut în fapt că, inculpații se aflau în relații de concubinaj,

iar începând cu anul 2004, au procedat la racolarea de persoane de sex feminin

pe care, în baza promisiunii că vor primi locuri de muncă în Franța, le ajutau

să obțină documentele de călătorie, le achitau taxele în acest sens, cât și

contravaloarea transportului, iar la destinație le obligau să practice

prostituția, în condițiile în care sumele obținute erau însușite de către cei

doi inculpați.

În ceea ce o privește pe Ș.V.P.,

care nu a dorit să stea în proces în calitate de parte vătămată, s-a reținut că

aceasta, fiind de loc din comuna Radomirești, județul Olt, la fel ca și

inculpații, îi cunoștea pe cei doi, iar în baza unor relații de prietenie ale

părinților săi cu inculpata C.V.V., a avut posibilitatea să discute cu aceasta

din urmă, care a invitat-o în Franța și i-a promis că o va ajuta să obțină un

loc de muncă.

Totodată, inculpata C.V.V. nu

numai că s-a oferit să achite cheltuielile de transport, în sumă de 300-400

euro, dar chiar a dat părinților martorei Ș.V.P. o astfel de sumă.

La sosirea sa în orașul

german Fleiburger, Ș.V. a fost așteptată de inculpatul D.G.F., care a

transportat-o cu mașina personală până în orașul francez Strasbourg, unde a

fost cazată o săptămână într-un hotel, apoi în apartamentul inculpatei, după

care într-o locuință închiriată. Ș.V. a lucrat o perioadă scurtă de timp

într-un restaurant, după care inculpata C.V.V. i-a propus să practice

prostituția, însă aceasta a refuzat, pentru motive de sănătate. În aceste

condiții, inculpata i-a făcut propunerea de a sustrage bunuri din magazine,

fapt materializat de cele două, iar sumele obținute din vânzarea bunurilor

reveneau în cea mai mare parte inculpatei. Ulterior, Ș.V. a revenit în România.

Drept probe cu caracter

concludent în ceea ce privește situația de fapt mai sus menționată au fost

reținute elementele de fapt rezultate din declarațiile persoanei vătămate Ș.V.,

date în cursul urmăririi penale, în coroborare cu cele ale inculpaților și ale

martorilor audiați.

Astfel, faptul că Ș.V. a

fost cazată în apartamentul închiriat de cei doi inculpați, apartament din care

aceștia coordonau practicarea prostituției de către persoanele racolate în

acest scop, precum și faptul că inculpata a promis obținerea unui loc de muncă

și a avansat persoanei vătămate Ș.V. contravaloarea taxelor și a costului

călătoriei până în Franța, probează un interes material al acesteia, dar și

împrejurarea că, această metodă, privind avansarea costurilor călătoriei, a

fost folosită de inculpată nu numai față de Ș.V., ci si față de celelalte

persoane racolate.

Împrejurarea că cei doi

inculpați se ocupau cu traficul de persoane a rezultat și din declarațiile

martorei O.I.M. - vizând preluarea de către mașina inculpaților a două fete

îmbrăcate adecvat practicării prostituției, dintr-o zonă a Strasbourg-ului,

recunoscută pentru această activitate - dar și din declarația martorei P.L.,

care a prezentat preocupările sorei sale, partea vătămată T.A.Ș., pentru a

pleca la muncă în străinătate.

Reținând toate aceste

împrejurări, prima instanță a înlăturat ca fiind subiective relatările numitei

Ș.V. din cursul judecății, în care a negat orice propunere a inculpaților în

vederea practicării prostituției, prin racolarea sa, în condițiile de mai sus,

susțineri care au avut la bază doar intenția acesteia de a exonera de

răspundere penală pe cei doi inculpați, cu care Ș.V. s-a aflat în relații mai

vechi, ce includeau acte de cumpărare de bunuri de către familia sa, de la

inculpata C.V.V.

Referitor la partea vătămată

A.M.M. s-a reținut că, după ce a cunoscut-o în luna mai 2005 pe inculpata C.V.V.,

aceasta i-a promis obținerea unui loc de muncă în Franța, făcând demersurile

necesare călătoriei, prin procurarea documentelor legale, a biletului de

călătorie, pe care inculpata l-a achitat pentru partea vătămată și prin

avansarea sumei de 200 lei, pentru ca aceasta din urmă să-și procure haine. S-a

reținut că, odată cu procurarea biletului de călătorie cu autocarul, inculpata

a achitat contravaloarea călătoriei cu același mijloc de transport și pentru

partea vătămată T.A.Ș. De asemenea, în vederea traversării frontierei române,

inculpata i-a înmânat părții vătămate A.M.M. suma de 1.000 euro, pentru a proba

că are posibilități materiale de a se întreține în străinătate, sumă care a

fost restituită inculpatei, în Franța, de către A.M.

La sosirea autocarului în

Franța, cele două părți vătămate au fost așteptate de către inculpată, care

le-a cazat în apartamentul pe care îl avea închiriat împreună cu inculpatul D.G.F.

Ulterior, după două zile,

cele două părți vătămate au fost cazate într-o cameră a unui apartament dintr-o

zonă vecină, pentru care s-a achitat de către inculpați o chirie mare de 300

euro pe lună, cu un nivel corespunzător activităților ilicite practicate de

către acestea. În acest timp, deși partea vătămată A.M. nu era închisă în

cameră, era urmărită de către inculpați să nu plece. Deși i s-a promis

obținerea unui loc de muncă, partea vătămată A.M.M. a fost obligată de către

cei doi inculpați să practice prostituția, alături de partea vătămată T.A.Ș., în

acest scop cele două fiind îmbrăcate adecvat - fustă scurtă, bluză decoltată -

și plasate într-o zonă cu parcări de autovehicule a orașului francez, notorie

pentru activitățile mai sus arătate. Sumele obținute din practicarea relațiilor

sexuale - respectiv 30 euro pentru sex normal și 40 euro pentru sex oral - s-a

stabilit a fi împărțite, în mod egal, cu cei doi inculpați.

În realitate, probele

administrate în cauză au demonstrat că inculpații le lăsau celor două părți

vătămate doar câte 10 euro, pentru a-și procura de mâncare, restul banilor

revenindu-le acestora, cu motivarea că trebuie să-și acopere banii investiți

inițial și care au fost avansați părților vătămate cu ocazia plecării din țară.

Totodată, inculpatul D.G.F. a

impus celor două părți vătămate să obțină, în fiecare zi, din practicarea

prostituției, suma de 300-400 euro, iar în zilele în care acestea nu reușeau să

obțină suma stabilită, le adresa injurii, lucru pe care l-a făcut și atunci

când partea vătămată A.M.M. a ridicat problema dreptului său la sumele

realizate.

De asemenea, s-a mai reținut

că inculpatul a exercitat și constrângeri morale asupra celor două părți

vătămate, prin aceea că a adresat amenințări părții vătămate A.M.M., în sensul

că aceasta nu va mai vedea comuna natală, în cazul în care va fugi și prin

atenționarea de a nu mai vorbi la telefon cu prietenul său ce se afla în

Franța. Totodată, inculpatul le-a impus ambelor părți vătămate să poarte șepci

și ochelari, spre a nu fi recunoscute atunci când ieșeau în oraș.

Mai mult, partea vătămată A.M.

a fost atenționată de către T.A.Ș. că inculpatul D.G.F. este un individ

periculos și să se ferească de acesta.

Cercetările efectuate în

cauză au stabilit că în timpul celor două săptămâni în care partea vătămată A.M.M.

a practicat prostituția, în urma racolării sale de către cei doi inculpați și

sub supravegherea acestora, a obținut suma de 3.000 euro, iar pretențiile sale

ca parte civilă au fost la nivelul sumei de 1.000 euro, în condițiile în care

restul banilor a servit la acoperirea sumei avansate de inculpați - 500 euro -

și pentru remunerarea acestora, potrivit înțelegerii intervenite.

S-a mai stabilit că, ambele

părți vătămate au fost surprinse de către organele de poliție franceze, la

sfârșitul lunii iunie 2005, în parcarea în care se deplasau pentru a găsi

clienți, fiind returnate în România.

Susținerea inculpatului D.G.F.

privind neimplicarea sa în racolarea părților vătămate și că acestea ar fi

practicat prostituția, pe cont propriu, precum și afirmația inculpatei C.V.V.,

în sensul că la baza faptelor prezentate de către părțile vătămate s-ar afla ca

mobil intenția numitei T.A.Ș. de a se căsători cu inculpatul D.G.F., nu sunt

relevante, nefiind de natură să înlăture situația de fapt stabilită prin

probele administrate în cauză.

Referitor la partea vătămată

O.A.M. s-a reținut că acesteia, în mod similar, după ce a discutat cu

inculpații, i-a fost făcută promisiunea obținerii unui loc de muncă în

străinătate, la distribuirea de ziare. Mai întâi, partea vătămată, în baza

acestei promisiuni, a ajuns în Germania, fiind dusă acolo cu mașina de un

bărbat ce se afla în legătură cu inculpații. Aici partea vătămată a practicat

prostituția sub supravegherea persoanei respective, căreia îi dădea sumele

obținute, iar ulterior a sosit în Franța, la Strasbourg, unde a fost adusă de inculpatul D.G.F., cu mașina în care se afla și inculpata C.V.V.

Aici, partea vătămată a constatat că, în apartamentul în care se afla cazată

locuiau nu numai inculpații, ci și alte fete, care erau puse să practice prostituția,

sub îndrumarea celor doi inculpați. Părții vătămate O.A.M. i s-a impus de

inculpați și, în special, de inculpata C.V.V., să practice prostituția, iar în

acest scop, după ce a fost mutată a doua zi într-un alt imobil (un studio

potrivit terminologiei franceze), a fost plasată în stradă, într-o zonă de

parcări auto din oraș, cunoscută ca având o astfel de destinație.

Sumele obținute de către

această parte vătămată în perioada de 3-4 săptămâni, cât a practicat

prostituția, au fost date inculpatei, după care partea vătămată a revenit în

România, împreună cu inculpata. La scurt timp cele două s-au întors în Franța,

unde partea vătămată a practicat din nou prostituția, sub supravegherea celor

doi inculpați.

Deși, în mai multe rânduri,

partea vătămată O.A.M. și-a manifestat dorința de a se reîntoarce în țară, a

fost amenințată de inculpatul D.G.F. cu consecințe asupra familiei și, mai

mult, a fost chiar lovită de inculpat. Activitatea părții vătămate, dar și a

unei alte fete, cu prenumele de A., la locul de racolare a clienților era

supravegheată de inculpați, care treceau cu mașina pe traseul pe care acestea

se aflau și încetineau pentru a le observa îndeaproape.

În final, partea vătămată a

reușit să fugă, luându-și o cameră la hotel, după care a revenit în România.

Susținerea ambilor inculpați

cu privire la inexistența unor acte de racolare și de constrângere a acestei

părți vătămate, ca și a celorlalte, în vederea practicării prostituției și

faptul că acestea ar fi practicat prostituția din propria voință, a fost

înlăturată, ca fiind lipsită de temei, de către prima instanță, cu motivarea că

probele administrate în cauză au dovedit indubitabil că părțile vătămate erau

supuse, în mod continuu, unor forme de constrângere fizică și morală, care le

împiedicau să se manifeste liber.

Prima instanță a apreciat

că, în drept, faptele comise de inculpați întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

deoarece actele materiale, luate fiecare în parte, au fost comise la diferite

intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, realizând

conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni.

Cu privire la cererea inculpaților,

de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței penale pronunțată de

autoritățile judiciare franceze, prima instanță a constatat că aceasta este

fondată. În acest sens s-a reținut că sunt dovedite în cauză condițiile

prevăzute de art. 116 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 (inclusiv sub

aspectul caracterului definitiv al acestei hotărâri, conform precizărilor de la

fila 244 - adresa din 21 iulie 2008 a Curții de Apel Colmar). De aceea, cu

respectarea procedurii prevăzută de art. 119 raportat la art. 117 alin. (4) din

aceiași lege, a fost admisă cererea inculpaților, fiind recunoscută sentința

penală mai sus menționată, cu substituirea restului de pedeapsă rămas

neexecutat din pedeapsa pronunțată de instanța franceză pentru fiecare inculpat,

cu pedeapsa închisorii cu o durată corespunzătoare, alături de pedeapsa

complementară a interzicerii de drepturi, prin raportare la pedepsele prevăzute

de legea penală română, pentru infracțiunile pentru care au fost condamnați

inculpații.

Împotriva sentinței

pronunțată de Tribunalul Olt au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt, cât și inculpații D.G.F. și C.V.V.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Olt a criticat hotărârea apreciind că, în cauză nu a fost aplicat

principiul autorității lucrului judecat cu privire la fapta a cărei victimă a

fost T.A. și că, greșit, s-a procedat la recunoașterea unei hotărâri penale

străine, care nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege, în sensul de fi

definitivă, executorie și de a fi certificată de autoritățile franceze.

Totodată, s-a susținut că

prima instanță nu a stabilit, în mod exact, data de la care inculpații au fost

arestați pe teritoriul francez, data când au fost predați autorităților române,

precum și perioada de arest efectuată în România de aceștia.

Inculpata C.V.V., în apelul

său, în principal, a solicitat achitarea (în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.), apreciind că nu există probe că a

săvârșit infracțiunea. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice

a faptei, în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2)

C. pen., având în vedere că faptele privindu-le pe părțile vătămate A. și O.,

au același conținut constitutiv cu cel reținut prin sentința penală a instanței

franceze, prin care a fost condamnată cu privire la T.A.; că există autoritate

de lucru judecat în privința faptei referitoare la T.A. și că instanța de fond

nu a dedus corect perioada executată până în prezent.

Inculpatul D.G.F. a criticat

sentința sub următoarele aspecte:

- există autoritate de lucru

judecat în privința faptei referitoare la T.A.;

- în raport cu persoana

vătămată Ș.V.P., se impunea achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece aceasta nu a făcut nici un fel de

referire la realizarea recrutării ori cazării sale prin utilizarea vreunei

forme de constrângere, inclusiv înșelăciune, de către inculpați;

- se impunea schimbarea

încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art.

329 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea unei

pedepse într-un cuantum redus, întrucât declarațiile părților civile O.A.M. și

A.M.M. nu se coroborează cu celelalte probe, iar din declarațiile acestora

rezultă că au practicat prostituția de bunăvoie, că între inculpați și cele

două a avut loc o înțelegere privitoare la modul de împărțire a banilor

obținuți din practicarea prostituției, astfel că nu poate fi vorba de acte de

constrângere;

- perioada în care a fost

arestat nu a fost corect dedusă, fiind arestat din 18 noiembrie 2005, nefiind

pus în libertate până în prezent;

- în mod greșit, au fost

admise acțiunile civile formulate de O.A.M. și A.M.M., deoarece acestea nu au

dovedit cuantumul sumelor solicitate;

- în mod neîntemeiat,

tribunalul a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale a sumelor de

câte 1.175 euro, de la fiecare dintre apelanții inculpați, cuantumul

stabilit nefiind dovedit.

Prin Decizia penală nr. 21

din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de inculpații D.G.F. și C.V.V.

A desființat, în parte,

sentința, a înlăturat dispoziția privind respingerea excepției autorității de

lucru judecat, cât și dispoziția privind confiscarea specială a sumelor de câte

1.175 euro, de la fiecare inculpat.

A dedus din pedeapsa

aplicată inculpatei C.V.V., perioada executată de la 24 martie 2006 la 26

martie 2007 și de la 12 aprilie 2007 la 21 decembrie 2007.

A dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului D.G.F., perioada executată de la 4 august 2000 la 8 septembrie

2000 și de la 18 noiembrie 2005 la zi, menținând starea de arest față de

acesta.

A dispus anularea mandatului

de executare a pedepsei închisorii, emis în baza sentinței penale nr. 1534 din 27

decembrie 2001 a Judecătoriei Caracal, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.

1210 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, cât și emiterea unui nou

mandat corespunzător.

A respins acțiunile civile

formulate de părțile civile O.A.M. și A.M.M.

În baza art. 19 din Legea nr.

678/2001 a confiscat de la fiecare inculpat suma de câte 3.250 euro.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței, dispunând plata onorariului traducătorului autorizat

D.O.D., în cuantum de 218 lei, reprezentând traducerea a 10 pagini în regim de

urgență, din fondurile alocate în acest scop de M.J.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a constatat că situația de fapt a fost, în parte,

corect reținută de prima instanță, în raport de probele administrate în cauză,

mai puțin în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, referitor la actul de executare privind-o pe persoana

vătămată Ș.P.V., din niciuna din probele administrate nerezultând exercitarea

de acte de violență, amenințare sau alte forme de constrângere asupra acesteia.

De asemenea, s-a considerat

că nu se impunea schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost

trimiși în judecată inculpații, deoarece există unitate legală, respectiv o

singură infracțiune în formă continuată, privindu-le pe părțile vătămate O.A.M.

și A.M.M.

S-a apreciat, totodată, că,

în mod greșit, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată

de inculpați, pentru fapta săvârșită împotriva părții vătămate T.A., întrucât

sunt îndeplinite dispozițiile art. 10 lit. j) C. proc. pen., inculpații fiind

judecați definitiv pentru aceeași faptă de instanța franceză, de altfel

hotărârea fiind recunoscută pe cale incidentală de instanța de fond.

De asemenea, s-a considerat

că prima instanță a făcut o deducere greșită a duratei arestării preventive a

celor doi inculpați.

Astfel, s-a reținut că

inculpata C.V. a fost arestată la 24 martie 2006, fiind pusă în libertate sub

control judiciar la 26 martie 2007, așa cum rezultă din hotărârea Camerei de

anchetă a Curții de Apel Colmar. A fost reîncarcerată la 12 aprilie 2007 în

vederea predării temporare către autoritățile române, fiind predată și

încarcerată la I.P.J. Olt la 19 iunie 2007 (fila 33 volumul II dosar fond), iar

la 11 octombrie 2007 a fost predată autorităților franceze, potrivit adresei

din 15 octombrie 2007 a Biroului Național Interpol, fiind liberată la 21

decembrie 2007 prin încheierea Tribunalului Olt din 19 decembrie 2007, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 1051 din 21 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova. Astfel, instanța de prim control judiciar, în funcție de aceste date,

a dedus detenția pentru inculpată de la 24 martie 2006 la 26 martie 2007 și de

la 12 aprilie 2007 la 21 decembrie 2007.

Referitor la inculpatul D.G.,

din corespondența efectuată cu autoritățile franceze, a rezultat că, a fost

arestat la 18 noiembrie 2005, iar în luna aprilie 2008 a fost predat autorităților române. S-a dedus astfel, pentru inculpat, detenția de la 4 august

2000 la 8 septembrie 2000 și de la 18 noiembrie 2005 la zi.

În ceea ce privește latura

civilă, instanța de prim control judiciar, în raport de dispozițiile art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, a considerat că, în mod greșit, au fost admise

acțiunile civile formulate de O.A.M. și A.M. (este contrar legii ca banii

obținuți din practicarea prostituției să le rămână părților vătămate), astfel

că s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 3.250 euro.

Decizia pronunțată în apel a

fost atacată cu recurs, atât de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

cât și de inculpații D.G.F. și C.V.V.

În motivele scrise de

recurs, parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

pct. 9, 14 și 18 C. proc. pen., aducând celor două hotărâri atacate următoarele

critici:

- dispozitivul hotărârii

instanței de apel nu se înțelege, întrucât conține dispoziții ce se contrazic;

- în mod greșit instanțele

anterioare au recunoscut, pe cale incidentală, hotărârea din 16 octombrie 2008 a Tribunalului de Înaltă Instanță din Strasbourg, prin care inculpatul D.G.F. a fost condamnat

la 5 ani închisoare și interdicție pe teritoriul național al Franței timp de 10

ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism agravat, cu victimă minoră

între 15 și 18 ani și cu pluralitate de victime, iar inculpata C.V.V. a fost

condamnată la 2 ani închisoare, pentru infracțiunile de proxenetism agravat,

pluralitate de victime și victimă minoră între 15 și 18 ani;

- din actele de la dosar nu

rezultă, fără dubiu, faptul că victima T.A.Ș. (parte vătămată în cauza de

față), se identifică cu vreuna din victimele la care face referire hotărârea

penală străină, recunoscută pe cale incidentală și, prin urmare, greșit au

apreciat instanțele că în sarcina celor doi inculpați nu poate fi reținută

infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

referitor la această parte vătămată;

- statul francez, la data

punerii în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Olt

pe numele inculpatului D.G.F., nu a renunțat la executarea pedepsei pe

teritoriul acestuia, aplicată de instanța franceză și nici nu a dispus

întreruperea executării pedepsei respective;

- în aplicarea art. 117 alin.

(4) din Legea nr. 302/2004, după ce a recunoscut hotărârea penală străină,

instanța de fond, și, ulterior, instanța de apel, a substituit greșit restul

rămas neexecutat din pedepsele aplicate de instanța străină celor doi

inculpați;

- greșit inculpatului D.G.F.

i s-a dedus din pedeapsa stabilită pentru recidiva postcondamnatorie, perioada

de detenție de la 4 august 2000 la 8 septembrie 2000, perioadă care nu face

parte din restul de 4 ani, 4 luni și 25 zile, din pedeapsa anterioară.

Inculpatul D.G.F., în

recursul său, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

17 și 14 C. proc. pen., apreciind, în esență, că faptei sale i-a fost dată o

greșită încadrare juridică de către instanța de fond, că în realitate a

săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu a exercitat nici un act de constrângere

sau violență asupra părților vătămate.

Totodată, a invocat greșita

dispoziție de confiscare specială a sumei de 3.250 euro și că în cauză nu s-a

făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 34 și art. 35 C. pen.

Inculpata C.V.V. a criticat

hotărârile anterioare, invocând cazul de casare înscris în art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în raport de care a apreciat că greșit a fost

condamnată, întrucât din probele administrate, nu rezultă că a săvârșit faptele

reținute în sarcina sa de cele două instanțe.

A mai criticat și dispoziția

de confiscare specială a sumei de 3.250 euro, cât și modul de rezolvare a

laturii civile a cauzei, apreciind că părțile vătămate, constituite părți

civile, nu și-au demonstrat pretențiile.

Doar pentru motivul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 teza a II-a C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 1426 din 16 aprilie 2009,

după ce a statuat că dispozitivul deciziei din apel este formulat în așa

manieră încât nu se înțelege soluția dată cauzei, existând contradictorialitate

între soluția pe care o implică considerentele și cea pronunțată în dispozitiv,

a admis recursurile declarate, a casat Decizia penală nr. 21 din 30 ianuarie

2009, dispunând rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Craiova.

A mai stabilit instanța

supremă, că ultimul act procedural rămas valabil de la care judecata se reia,

este încheierea din 16 ianuarie 2009.

Rejudecând apelurile, după

ce a verificat actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de

nelegalitate și netemeinicie formulate atât de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt, cât și de inculpații D.G.F. și C.V.V., Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 169 din

15 iulie 2009, a hotărât următoarele:

Au fost admise apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de inculpații D.G.F. și C.V.V.

împotriva sentinței penale nr. 108 din 1 octombrie 2008, pronunțată de

Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 6303/104/2006.

A fost desființată sentința

și, în rejudecare:

I. În baza art. 12 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G.F. la pedeapsa

principală de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca

pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

A fost respinsă cererea

inculpatului, formulată în condițiile prevăzute de art. 116 și următoarele din

Legea nr. 302/2004, modificată și completată, de recunoaștere pe cale

incidentală a sentinței penale din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul

de Înaltă Instanță din Strasbourg – Franța, rămasă definitivă.

În baza art. 39 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a fost

contopit restul de pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 25 de zile închisoare, rămas

neexecutat, din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată definitiv prin

Decizia penală nr. 1210 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul având de

executat, în final, pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară

a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pe perioada prevăzută de art.

71 alin. (1) și (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca

pedeapsă accesorie.

A fost dedusă, în

continuare, detenția preventivă executată de inculpat, începând cu data de 9

aprilie 2008 la zi, menținându-se starea de arest a acestuia.

În aplicarea prevederilor art.

180 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, s-a dispus îndeplinirea

formalităților pentru reîntoarcerea inculpatului în Franța, de unde a fost

transferat temporar la solicitarea autorităților judiciare române, în vederea

executării pedepsei aplicată de instanța străină.

II. În baza art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost

condamnată inculpata C.V.V. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

A fost respinsă cererea

inculpatei, formulată în condițiile prevăzute de art. 116 și următoarele din

Legea nr. 302/2004, modificată și completată, de recunoaștere pe cale

incidentală a sentinței penale din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul

de Înaltă Instanță din Strasbourg – Franța, rămasă definitivă.

Pe perioada prevăzută de art.

71 alin. (1) și (2) C. pen., inculpatei i-au fost interzise drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca

pedeapsă accesorie.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatei perioada executată în arest preventiv, cuprinsă între 12

aprilie 2007 – 21 decembrie 2007.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., a fost revocată măsura preventivă, constând în obligarea inculpatei

de a nu părăsi comuna Radomirești, județul Olt, luată prin încheierea din 19

decembrie 2007 a Tribunalului Olt.

S-a constatat că persoana

vătămată Ș.V.P. nu a participat în proces ca parte vătămată și nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

Au fost respinse acțiunile

civile formulate în proces de părțile civile O.A.M. și A.M.M.

În baza art. 118 alin. (1) lit.

e) C. pen., raportat la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea

specială, de la fiecare inculpat, în folosul statului, a sumelor de câte 1.175

euro și, respectiv, câte 3.250 euro.

Au fost menținute

dispozițiile hotărârilor anterioare, vizând plata onorariului pentru

traducătorul autorizat și a cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei, vizând apărarea în apel a inculpatului

D.G.F., până la prezentarea apărătorului ales, s-a dispus a se plăti din fondul

M.J.L.C., către Baroul Dolj.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs inculpații D.G.F. și C.V.V. care, prin

apărători, au invocat fiecare cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 17 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de

recurs ambii inculpați:

- au susținut că instanțele

anterioare au comis o gravă eroare de fapt, pronunțând soluții fără suport

probator, întrucât nu se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au

fost condamnați, solicitând astfel achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.;

- au solicitat, în

subsidiar, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a

faptelor din infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută

de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2)

C. pen., întrucât nu au exercitat acte de constrângere sau de violență asupra

părților vătămate;

- au susținut că, în mod

greșit, instanța de apel nu le-a recunoscut, pe cale incidentală, hotărârea din

16 octombrie 2008 a Tribunalului de Înaltă Instanță din Strasbourg, deși erau

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 115 și următoarele din Legea nr. 302/2004,

hotărâre prin care au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de

proxenetism agravat, cu pluralitate de victime și victimă minoră între 15 și 18

ani. În plus, inculpatul D.G.F. a susținut că, s-ar fi impus și deducerea din

pedeapsa aplicată, a perioadei în care s-a aflat în executarea pedepsei de 5

ani stabilită de instanța franceză, respectiv de la data de 18 noiembrie 2005

la 16 octombrie 2007;

- au criticat și cuantumul

sumelor de bani confiscate în folosul statului, apreciind că părțile vătămate

au indicat sume mari, fiind interesate să primească banii în calitate de părți

civile.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că instanța

de apel a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția

inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză,

dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de apel

a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub

aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar, pe de altă parte, să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu

privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de

instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente

care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care

materialul probator o susține.

Verificând probatoriul

administrat în cauză, prin prisma apărărilor formulate de inculpați, Înalta Curte

constată că este nefondată susținerea acestora în sensul că faptele ce le-au

fost reținute în sarcină nu au existat în materialitatea lor și că a fost

comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, din examinarea

mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu

probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Înalta

Curte reține că, inculpații D.G.F. și C.V.V. - între care existau relații de

concubinaj - în perioada 2004-2005, au racolat persoane de sex feminin, de pe

raza județelor Olt și Teleorman, promițându-le un loc de muncă în Franța, pe

care, ulterior, le-au transportat și le-au cazat în localitatea Strasbourg - Franța,

unde împreună, le-au exploatat prin practicarea prostituției, obligându-le să

obțină din această activitate un minim de 200 euro zilnic, bani care erau

însușiți de cei doi inculpați și, de asemenea, să participe la diferite

furturi.

Astfel, cât privește

activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați, împotriva părților

vătămate A.M.M. și O.A.M., din probatoriul administrat a rezultat că, acestea

au ajuns pe teritoriul Franței, prin intermediul inculpaților, cei doi oferind

și banii necesari pentru întocmirea actelor de călătorie, pentru procurarea

hainelor, cât și pentru trecerea frontierei, inculpata C.V.V. asigurându-le că

vor desfășura activități de menaj sau de distribuție ziare, în țara străină.

Odată ajunse în Franța, inculpații

s-au ocupat de cazarea părților vătămate, după care le-au obligat să se

prostitueze contra unor sume de bani, amenințându-le și lovindu-le, astfel cum rezultă

din declarațiile celor două.

În acest sens, este

semnificativă declarația părții vătămate A.M.M., care a susținut că … a

practicat „prostituția la stradă”, pentru C.V.V. și D.G.F., timp de aproximativ

două săptămâni, perioadă în care a obținut suma de 3.000 euro. Aceeași parte

vătămată a precizat că nu avea voie să oprească din banii obținuți din practicarea

prostituției, inculpatul D.G.F. amenințând-o că o va omorî dacă o va prinde

procedând astfel.

De asemenea, partea vătămată

O.A.M. a susținut în declarațiile date, că a fost bătută, amenințată de către

inculpații C.V.V. și D.G.F. și obligată să practice „prostituția la stradă”,

timp de aproape 3 săptămâni, perioadă în care, actele originale de identitate,

inclusiv pașaportul său, s-au aflat la cei doi inculpați, asupra lui O.A.M. rămânând

doar o fotocopie a pașaportului.

În declarațiile date, ambele

părți vătămate au susținut că nu au avut posibilitatea să refuze practicarea

prostituției, în condițiile în care nu aveau bani, nu cunoșteau limba și, în

același timp, erau amenințate cu moartea de către inculpați, în cazul în care

aveau de gând să fugă.

Împrejurările de fapt

stabilite prin declarațiile celor două părți vătămate se coroborează pe deplin

cu aspectele susținute de martora O.I.M., care, prin intermediul mamei sale, a

aflat că O.A.M. se află Strasbourg și că este sechestrată acolo, neputând să

plece.

Mai mult, această martoră a

declarat că cei doi inculpați supravegheau activitatea fetelor care practicau „prostituția

la stradă”, iar după ce a revenit în țară, partea vătămată O.A.M. i-a spus că a

fost sechestrată în Franța (la Strasbourg), de către cei doi inculpați, care o

băteau pentru a practica, în folosul lor, prostituția.

Referitor la persoana

vătămată Ș.V.P., din același probatoriu, a rezultat că aceasta, în toamna

anului 2004, sub presiunea unor probleme de familie, a dorit să plece în

străinătate, sens în care a discutat cu inculpata C.V.V. despre această posibilitate,

inculpata promițându-i că o va ajuta în vederea obținerii unui loc de muncă.

Pentru aceasta, inculpata C.V.V.

i-a achitat banii necesari pentru obținerea pașaportului și pentru transportul

până în Franța unde, după ce a ajuns, Ș.V. a lucrat o perioada scurtă de timp într-un

restaurant, după care inculpata i-a propus să practice prostituția, în folosul

ei.

Invocând unele probleme de

sănătate, persoana vătămată a refuzat propunerea făcută, împrejurare în care

inculpata C.V.V. i-a sugerat să meargă cu ea în diverse magazine, pentru a

sustrage bunuri, pe care, ulterior, inculpata le-a vândut, iar din sumele

rezultate Ș.P.V. a primit o infimă parte.

În fața primei instanțe, Ș.P.V.

a declarat că nu înțelege să participe în proces ca parte vătămată și că nu se

constituie parte civilă, declarațiile acesteia fiind valorificate în calitate

de martor, astfel cum stabilesc dispozițiile art. 82 C. proc. pen.

Situația de fapt mai sus

prezentată se coroborează și cu elementele de fapt stabilite prin hotărârea

Tribunalului de Înaltă Instanță din Strasbourg, din 16 octombrie 2007, prin

care cei doi inculpați au fost condamnați pentru același gen de fapte,

respectiv infracțiunea de proxenetism agravat, cu victimă minoră între 15 și 18

ani, cât și pentru infracțiunile de furt agravat, prin două circumstanțe și de

tăinuire de obiecte provenite prin furt, fapte prevăzute și pedepsite de Codul

penal francez, una din victime fiind T.A.Ș.

În aceste condiții, Înalta

Curte constată că invocarea nevinovăției de către inculpați, în raport de

faptele săvârșite, contrazice nesusținut probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei

stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi

acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați,

respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe

probe irefutabile.

constată că cererea formulată de inculpați, de schimbare a încadrării juridice

a faptelor din infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată prevăzută

de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și

(2) C. pen. este nefondată.

Astfel, recrutarea,

transportarea, transferarea unei persoane, între altele, prin înșelăciune, cu

promisiunea de a o duce în străinătate, pentru a munci în condiții avantajoase,

dar în realitate pentru a o constrânge la practicarea prostituției, în scopul

exploatării ei de către inculpat, constituie modalități alternative prin care

se săvârșește infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea

nr. 678/2001, iar nu cea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen.

Pentru existența

infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen.,

este necesar ca recrutarea sau traficul de persoane să se facă în vederea

practicării prostituției de bunăvoie de către acele persoane și nu prin

inducerea în eroare ori constrângerea acestora.

Ca atare, elementul care

face diferențierea între cele două infracțiuni este – în cazul proxenetismului

– neexercitarea de acte de constrângere asupra victimei sau nesupunerea ei la

presiuni, în vederea practicării prostituției.

Or, din actele dosarului a

rezultat că, activitatea desfășurată de cei doi inculpați, vizând pe părțile

vătămate A.M.M. și O.A.M., cât și pe persoana vătămată Ș.P.V., constând în

recrutarea și transportarea acestora în Franța, prin înșelăciune, sub

promisiunea obținerii unor locuri de muncă, unde le-au cazat și, apoi, prin

amenințări și violențe și profitând de imposibilitatea acestora de a se exprima

liber, le-au constrâns să practice prostituția și să participe la săvârșirea

unor furturi, în scopul de a obține pentru ei, foloase, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată,

prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

materiale de executare reținute în sarcina celor doi inculpați, în raport cu

partea vătămată T.A.Ș., Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de

apel a apreciat că, în cauză operează cazul de stingere a acțiunii penale,

prevăzut de art. 10 lit. j) C. proc. pen., existând autoritate de lucru judecat,

întrucât, chiar sub o încadrare juridică diferită, cu privire la inculpați s-a

pronunțat o hotărâre penală definitivă, respectiv sentința Tribunalului de Înaltă

Instanță din Strasbourg, adoptată la 16 octombrie 2007, prin care aceștia au

fost condamnați definitiv, printre altele, și pentru fapta săvârșită împotriva

victimei T.A.Ș., infracțiune care face obiectul prezentei cauze, astfel cum

rezultă din actul de sesizare a instanței.

Cu alte cuvinte, existând identitate

de persoane și identitate de obiect, chiar dacă instanța franceză a dat activității

inculpaților o altă încadrare juridică, operează in personam cauza de stingere

a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. j) C. proc. pen., fiind suficient

să se constate această cauză prin considerentele deciziei de față, referitor la

actul de executare privind-o pe victima T.A.Ș.

Mai mult, această soluție se

desprinde și din precizarea hotărârii Camerei de anchetă a Curții de Apel din

Metz, din 4 noiembrie 2007, prin care a fost admisă cererea de predare a

persoanei solicitate, respectiv a inculpatului D.G.F., formulată de Statul

Român, prin mandatul european de arestare emis la 25 mai 2007 de Tribunalul

Olt, din care rezultă că predarea se face .. numai „pentru urmărirea faptelor

calificate de trafic de persoane, în ce privește traficul de persoane comis

față de numitele Ș.P.V., A.M.M. și O.A.M.”, predare care este însă refuzată în

ce privește „urmărirea pentru faptele de trafic de persoane comise față de T.A.Ș.”,

inculpatul fiind deja condamnat de justiția franceză pentru acestea.

recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine, respectiv a

sentinței din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță

din Strasbourg - Franța, definitivă pentru ambii inculpați, Înalta Curte apreciază

că cererile celor doi inculpați recurenți, făcute în aplicarea dispozițiilor art.

116 și următoarele din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, nu pot fi

primite.

Chiar dacă, aparent,

condițiile stabilite prin art. 116 din lege sunt îndeplinite, Înalta Curte apreciază

că recunoașterea hotărârii penale străine va trebui făcută pe cale principală, în

condițiile stabilite de art. 118 din lege, de către instanța sesizată în acest

scop de către condamnați, pentru următoarele argumente:

- mai întâi, din actele de

la dosar, respectiv din hotărârea Camerei d