ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2012

Asupra recursului penal de față : Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. 6752/256/2011, condamnatul C.I. a solicitat contopirea pedepselor ce i-au aplicate prin Hotărârea de condamnare nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin sentința nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curții Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform hotărârii din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Provincial din Madrid, arătând în argumentare că este infractor primar, are familie - doi copii minori și că în condițiile admiterii cererii sale ar putea beneficia de liberare condiționată. Prin sentința penală nr. 2247 din 1 noiembrie 2011 a Judecătoriei Medgidia, cererea a fost declinată spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, conform art. 449 alin. (2) C. proc.

pen. raportat la art. 42 C. proc. pen. La această ultimă instanță, cererea a fost înregistrată, la data de 30 noiembrie 2011, sub nr. 10204/2/2011. La termenul din 18 ianuarie 2012, condamnatul C.I. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat conversiunea condamnării aplicate prin Hotărârea nr. 4 a Tribunalului Provincial din Madrid, din data de 06 iulie 2009, în temeiul art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. Prin sentința penală nr. 3/F din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cererea condamnatului C.I. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 230 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2188/2/2008, a fost recunoscută hotărârea de condamnare nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin a doua sentință nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curții Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform Hotărârii din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Provincial din Madrid, privind pe condamnatul C.I. Ca urmare, s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 46 de ani închisoare, aplicată prin hotărârile penale mai sus menționate.

Totodată, s-a stabilit, în conformitate cu art. 146 din Legea nr. 302/2004, că petențul va executa în România 30 de ani de închisoare. Deopotrivă, s-a dedus perioada deja executată de la 19 ianuarie 2005 la zi.' În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că, în fapt, în perioada decembrie -ianuarie 2004, împreună cu alte persoane, numitul C.I. a recrutat două femei din România pe care le-a transportat și le-a găzduit în Spania, obligându-le prin amenințări și violențe fizice să practice prostituția, iar la două date diferite, prin constrângere, a întreținut raporturi sexuale cu acestea. Ulterior, prin sentința penală nr. 284/F din 28 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 466/2/2010, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., a fost admisă contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. S-a constatat că prin sentința penală nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin a doua sentință nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curții Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform hotărârii din 03 septembrie 2007a Tribunalului Provincial din Madrid, numitul C.I. a fost condamnat la patru pedepse de câte 10 ani închisoare pentru săvârșirea delictului de agresiune sexuală și la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru delictul de proxenetism, așa încât i s-a aplicat o pedeapsă finală de 46 ani de închisoare, cu privire la care s-a dispus reconversia prin sentința penală nr. 230 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, aceasta fiind redusă la 30 de ani închisoare.

În baza art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost redusă pedeapsa de 30 ani închisoare pe care condamnatul urmează să o execute în România conform sentinței penale nr. 230 din 01 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și familie, definitivă prin nerecurare, la 20 ani închisoare astfel cum a fost stabilită prin Hotărârea nr. 4 a Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009, definitivă. Curtea a reținut că prin hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009, definitivă, prin aplicarea dispozițiilor art. 76 1 C. pen. spaniol, s-a stabilit ca pedeapsă maximă de executat 20 de ani închisoare pentru condamnatul C.I.

Diminuarea pedepsei de 46 ani închisoare s-a realizat de autoritățile spaniole după data recunoașterii hotărârii străine de condamnare dispusă prin sentința 230 din 01 octombrie 2008a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și a transferului în România pentru continuarea executării pedepsei, fără ca prin aceasta să se producă schimbări,în dispozitivul sentinței penale susmenționate, fiind respectat astfel și principiul autorității de lucru judecat.

Prin Decizia penală nr. 2736/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 284/F din 28 septembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 466/2/2010, s-a casat, în parte, sentința recurată, iar în rejudecare, s-au înlăturat dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009 și s-a constatat că pedeapsa de executat este de 20 de ani închisoare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța supremă a reținut că pedeapsa de executat a fost stabilită în mod definitiv de către o instanță română (prin sentința penală nr. 230/2008 a Curții de Apel București), astfel încât nu se pot aplica dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, fiind vorba de un incident intervenit în cursul executării, constând într-o reducere a pedepsei de către statul de condamnare. Condamnatul C.I. a solicitat contopirea pedepselor aplicate de autoritățile inițiale invocând faptul că ar trebui să opereze conversia pedepsei întrucât pedeapsa de 20 de ani închisoare este mai mare decât pedepsele cumulate aritmetic.

Curtea a constatat că petentul execută o pedeapsa aplicată de autoritățile spaniole în urma recunoașterii hotărârilor pronunțate de acestea, pedeapsă stabilită în mod definitiv prin sentința penală nr. 230/2008 a Curții de Apel București, cuantumul fiind modificat ca urmare a reducerii pedepsei de chiar autoritățile spaniole în considerarea conversiei pedepsei de către autoritățile române, prin aplicarea limitei stabilite de art. 76 1 C. pen. Spaniol, modificare care a fost recunoscută pe calea contestației la executare de către instanța română. Prin urmare, Curtea a apreciat că petentul nu poate invoca din nou conversia pedepsei, acest aspect fiind stabilit în mod definitiv.

Totodată, a reținut că instituția conversiei nu presupune modificarea regimului juridic aplicabil concursului de infracțiuni, din cumul aritmetic în cumul juridic, instanța de executare fiind obligată să respecte pedeapsa stabilită de statul de condamnare, cu excepția situației în care felul și durata acesteia este incompatibilă cu legislația română. Incompatibilitatea sub aspectul duratei privește cazul în care pedeapsa aplicată este mai mare decât maximul prevăzut de legislația română sau limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani (Decizia nr. 34/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, de soluționare a recursului în interesul legii), situație neincidentă în cauză. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul C.I.

În argumentarea căii de atac, apărarea recurentului contestator a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de fond nu a aplicat corect disp. art. 146 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa de 20 ani închisoare în executarea căreia se află condamnatul fiind rezultatul cumulului aritmetic a două pedepse de câte 10 ani închisoare aplicate acestuia de autoritățile judiciare din Spania și, prin urmare, incompatibilă legislației naționale care reglementează cumul juridic al pedepselor pentru infracțiuni concurente. În consecință, în raport de argumentele anterior prezentate, apărarea a solicitat contopirea celor două pedepse de câte 10 ani închisoare aplicate în Spania, în condițiile art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca, în final, condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: În speță, condamnatul C.I. execută în România o pedeapsă rezultantă de 20 de ani, stabilită prin hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009, hotărâre ce a fost recunoscută de instanțele naționale prin Decizia penală nr. 2736/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 466/2/2010. Inițial, pedeapsa de executat stabilită de instanțele spaniole în sarcina condamnatului C.I.

a fost de 46 de ani, pedeapsă stabilită prin Hotărârea de condamnare nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin a doua sentință nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curții Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform hotărârii din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Provincial din Madrid, hotărâre ce a fost recunoscută prin sentința penală nr. 230 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2188/2/2008. Prin aceeași hotărâre penală definitivă a instanțelor naționale, pedeapsa inițială de 46 de ani a fost redusă la 30 de ani ca urmare a reconversiei realizate potrivit ari 146 din Legea nr. 302/2004.

Prin hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009, definitivă, prin aplicarea dispozițiilor art. 76 1 C. pen. spaniol, s-a stabilit ca pedeapsă maximă de executat 20 de ani închisoare pentru condamnatul C.I., pedeapsă în a cărei executare se află în prezent. În raport de contextul factual prezentat se constată că pedeapsa în executarea căreia se află condamnatul este deja rezultatul conversiei operate, potrivit art. 146 din Legea nr. 302/2004, prin sentința penală nr. 230 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2188/2/2008, astfel încât în cauză operează principiul autorității de lucru judecat.

În plus, se constată că nu este admisibil a se examina în acest stadiu incidența dispozițiilor relative la conversiunea condamnării, iar pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege. Astfel, conform art. 146 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, schimbarea condamnării, prin conversiune, fie și după transferarea persoanei condamnate, poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română. Înalta Curte constată însă că, în cauză, atât felul pedepsei rezultante aplicate, aceea cu închisoarea, cât și durata acesteia, sunt compatibile cu legislația română, astfel încât nu s-ar putea dispune modificarea acesteia.

Este adevărat că persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare, ca urmare a reducerii pedepsei inițiale de 46 de ani rezultată din cumulul aritmetic al pedepselor aplicate de autoritățile judiciare spaniole, însă aceasta nu depășește .maximul general prevăzut de legea română, acela de 30 de ani, astfel încât nu există temeiuri pentru a se dispune conversiunea condamnării.

Considerentele anterior expuse corespund în totalitate cu rezolvarea ce a fost dată în recurs în interesul legii prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a stabilit că instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român.

Astfel, o soluție favorabilă dată cererii de contopire juridică a pedepselor aplicate de statul de condamnare ar aduce atingere modului de stabilire, de către statul de condamnare, a pedepsei rezultante, ceea ce ar echivala cu modificarea pedepsei aplicate, situație incompatibilă cu dispozițiile legale referitoarea la conversiunea condamnării. Sub acest aspect, în raport de condițiile instituite în reglementarea de principiu dată autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, repunerea în discuție a aspectelor invocate de condamnat cu privire la incidența în speță a dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 aducând atingere autorității de lucru judecat de care se bucură orice hotărâre penală definitivă.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 3/F din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva sentinței penale nr. lll/F din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 septembrie 2012.