ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului penal
de față
:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Medgidia sub nr. 6752/256/2011, condamnatul C.I. a solicitat
contopirea pedepselor ce i-au aplicate prin Hotărârea de condamnare nr. 95 din
16 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin
sentința nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curții Supreme, sala penală, rămasă
definitivă conform hotărârii din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Provincial
din Madrid, arătând în argumentare că este infractor primar, are familie - doi
copii minori și că în condițiile admiterii cererii sale ar putea beneficia de
liberare condiționată.
Prin sentința penală
nr. 2247 din 1 noiembrie 2011 a
Judecătoriei Medgidia, cererea a fost declinată spre competentă soluționare la
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, conform art. 449 alin. (2) C.
proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen.
La
această ultimă instanță, cererea a fost înregistrată, la data de 30 noiembrie 2011,
sub nr. 10204/2/2011.
La
termenul din 18 ianuarie 2012, condamnatul C.I. a depus la dosarul cauzei o
cerere prin care a solicitat conversiunea condamnării aplicate prin Hotărârea nr.
4 a Tribunalului Provincial din Madrid, din data de 06 iulie 2009, în temeiul art.
146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Prin sentința
penală
nr. 3/F din 14
martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cererea condamnatului
C.I. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a
pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală
nr. 230 din 01 octombrie 2008
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu
minori și de familie, în Dosarul nr. 2188/2/2008, a fost recunoscută hotărârea
de condamnare nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Provincial din
Madrid, modificată prin a doua sentință nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curții
Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform Hotărârii din 3 septembrie 2007
a Tribunalului Provincial din Madrid, privind pe condamnatul C.I.
Ca urmare, s-a
dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru
continuarea executării pedepsei de 46 de ani închisoare, aplicată prin
hotărârile penale mai sus menționate.
Totodată, s-a
stabilit, în conformitate cu art. 146 din Legea nr. 302/2004, că petențul va
executa în România 30 de ani de închisoare.
Deopotrivă,
s-a dedus perioada deja executată de la 19 ianuarie 2005 la zi.'
În considerentele
acestei hotărâri s-a reținut că, în fapt, în perioada decembrie -ianuarie 2004,
împreună cu alte persoane, numitul C.I. a recrutat două femei din România pe
care le-a transportat și le-a găzduit în Spania, obligându-le prin amenințări
și violențe fizice să practice prostituția, iar la două date diferite, prin
constrângere, a întreținut raporturi sexuale cu acestea.
Ulterior, prin
sentința penală nr. 284/F din 28 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 466/2/2010, în temeiul art. 461
alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare
formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
S-a constatat
că prin sentința penală nr. 95 din 16 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul
Provincial din Madrid, modificată prin a doua sentință nr. 605 din 20 iunie 2007
a Curții Supreme, sala penală, rămasă definitivă conform hotărârii din
03
septembrie 2007a Tribunalului Provincial din Madrid, numitul C.I. a fost condamnat
la patru pedepse de câte 10 ani închisoare pentru săvârșirea delictului de
agresiune sexuală și la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru delictul
de proxenetism, așa încât i s-a aplicat o pedeapsă finală de 46 ani de
închisoare, cu privire la care s-a dispus reconversia prin sentința penală nr. 230
din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală
și pentru cauze cu minori și familie, aceasta fiind redusă la 30 de ani închisoare.
În baza art. 146
din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost redusă pedeapsa de 30 ani închisoare
pe care condamnatul urmează să o execute în România conform sentinței penale nr.
230 din 01 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală
pentru cauze cu minori și familie, definitivă prin nerecurare, la 20 ani
închisoare astfel cum a fost stabilită prin Hotărârea nr. 4 a Tribunalului
Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009, definitivă.
Curtea a
reținut că prin hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06
iulie 2009, definitivă, prin aplicarea dispozițiilor art. 76
1
C.
pen. spaniol, s-a stabilit ca pedeapsă maximă de executat 20 de ani închisoare
pentru condamnatul C.I.
Diminuarea
pedepsei de 46 ani închisoare s-a realizat de autoritățile spaniole după data recunoașterii
hotărârii străine de condamnare dispusă prin sentința 230 din
01
octombrie 2008a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și a
transferului în România pentru continuarea executării pedepsei, fără ca prin
aceasta să se producă schimbări,în dispozitivul sentinței penale susmenționate,
fiind respectat astfel și principiul autorității de lucru judecat.
Prin Decizia
penală
nr. 2736/2011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis recursul formulat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 284/F
din 28 septembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a
penală în Dosarul nr. 466/2/2010, s-a casat, în parte, sentința recurată, iar
în rejudecare, s-au înlăturat dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, s-a
recunoscut hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009
și s-a constatat că pedeapsa de executat este de 20 de ani închisoare.
Pentru a
pronunța această hotărâre, instanța supremă a reținut că pedeapsa de executat a
fost stabilită în mod definitiv de către o instanță română (prin sentința
penală nr. 230/2008 a Curții de Apel București), astfel încât nu se pot aplica
dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, fiind vorba de un incident
intervenit în cursul executării, constând într-o reducere a pedepsei de către
statul de condamnare.
Condamnatul
C.I. a solicitat contopirea pedepselor aplicate de autoritățile inițiale
invocând faptul că ar trebui să opereze conversia pedepsei întrucât pedeapsa de
20 de ani închisoare este mai mare decât pedepsele cumulate aritmetic.
Curtea a
constatat că petentul execută o pedeapsa aplicată de autoritățile spaniole în
urma recunoașterii hotărârilor pronunțate de acestea, pedeapsă stabilită în mod
definitiv prin sentința penală nr. 230/2008 a Curții de Apel București,
cuantumul fiind modificat ca urmare a reducerii pedepsei de chiar autoritățile
spaniole în considerarea conversiei pedepsei de către autoritățile române, prin
aplicarea limitei stabilite de art. 76
1
C. pen. Spaniol, modificare
care a fost recunoscută pe calea contestației la executare de către instanța
română.
Prin
urmare, Curtea a apreciat că petentul nu poate invoca din nou conversia
pedepsei, acest aspect fiind stabilit în mod definitiv.
Totodată,
a reținut că instituția conversiei nu presupune modificarea regimului juridic
aplicabil concursului de infracțiuni, din cumul aritmetic în cumul juridic,
instanța de executare fiind obligată să respecte pedeapsa stabilită de statul
de condamnare, cu excepția situației în care felul și durata acesteia este
incompatibilă cu legislația română. Incompatibilitatea sub aspectul duratei
privește cazul în care pedeapsa aplicată este mai mare decât maximul prevăzut
de legislația română sau limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de
ani (Decizia nr. 34/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,
de soluționare a recursului în interesul legii), situație neincidentă în cauză.
Împotriva
acestei hotărâri,
în
termen legal, a declarat recurs condamnatul C.I.
În
argumentarea căii de atac, apărarea recurentului contestator a arătat că
hotărârea
atacată este nelegală întrucât
instanța de fond nu a aplicat corect disp. art. 146 din Legea nr. 143/2000,
pedeapsa de 20 ani închisoare în executarea căreia se află condamnatul fiind rezultatul
cumulului aritmetic a două pedepse de câte 10 ani închisoare aplicate acestuia
de autoritățile judiciare din Spania și, prin urmare, incompatibilă legislației
naționale care reglementează cumul juridic al pedepselor pentru infracțiuni
concurente.
În consecință,
în raport de argumentele anterior prezentate, apărarea a solicitat contopirea
celor două pedepse de câte 10 ani închisoare aplicate în Spania, în condițiile
art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca, în final, condamnatul să execute pedeapsa
cea mai grea, de 10 ani închisoare.
Examinând
hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată
următoarele:
În speță,
condamnatul C.I. execută în România o pedeapsă rezultantă de 20 de ani,
stabilită prin hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06
iulie 2009, hotărâre ce a fost recunoscută de instanțele naționale prin Decizia
penală nr. 2736/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
pronunțată în Dosarul nr. 466/2/2010.
Inițial,
pedeapsa de executat stabilită de instanțele spaniole în sarcina condamnatului C.I.
a fost de 46 de ani, pedeapsă stabilită prin Hotărârea de condamnare nr. 95 din
16 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Provincial din Madrid, modificată prin a
doua sentință nr. 605 din 20 iunie 2007 a Curții Supreme, sala penală, rămasă
definitivă conform hotărârii din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Provincial
din Madrid, hotărâre ce a fost recunoscută prin sentința penală nr. 230 din 01
octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2188/2/2008.
Prin
aceeași hotărâre penală definitivă a instanțelor naționale, pedeapsa inițială
de 46 de ani a fost redusă la 30 de ani ca urmare a reconversiei realizate
potrivit ari 146 din Legea nr. 302/2004.
Prin
hotărârea Tribunalului Provincial din Madrid din data de 06 iulie 2009,
definitivă, prin aplicarea dispozițiilor art. 76
1
C. pen. spaniol,
s-a stabilit ca pedeapsă maximă de executat 20 de ani închisoare pentru
condamnatul C.I., pedeapsă în a cărei executare se află în prezent.
În
raport de contextul factual prezentat se constată că pedeapsa în executarea
căreia se află condamnatul este deja rezultatul conversiei operate, potrivit art.
146 din Legea nr. 302/2004, prin sentința penală nr. 230 din 01 octombrie 2008
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu
minori și de familie, în Dosarul nr. 2188/2/2008, astfel încât în cauză
operează principiul autorității de lucru judecat.
În plus,
se constată că nu este admisibil a se examina în acest stadiu incidența
dispozițiilor relative la conversiunea condamnării, iar pe de altă parte, că nu
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege.
Astfel,
conform art. 146 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, schimbarea
condamnării, prin conversiune, fie și după transferarea persoanei condamnate,
poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata
acesteia este incompatibilă cu legislația română.
Înalta Curte
constată însă că, în cauză, atât felul pedepsei rezultante aplicate, aceea cu
închisoarea, cât și durata acesteia, sunt compatibile cu legislația română,
astfel încât nu s-ar putea dispune modificarea acesteia.
Este
adevărat că persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 20
ani închisoare, ca urmare a reducerii pedepsei inițiale de 46 de ani rezultată
din cumulul aritmetic al pedepselor aplicate de autoritățile judiciare
spaniole, însă aceasta nu depășește .maximul general prevăzut de legea română,
acela de 30 de ani, astfel încât nu există temeiuri pentru a se dispune
conversiunea condamnării.
Considerentele
anterior expuse corespund în totalitate cu rezolvarea ce a fost dată în recurs
în interesul legii prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a stabilit că
instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării,
trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni
sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea
înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului
aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic
prevăzută de C. pen. român.
Astfel,
o soluție favorabilă dată cererii de contopire juridică a pedepselor aplicate
de statul de condamnare ar aduce atingere modului de stabilire, de către statul
de condamnare, a pedepsei rezultante, ceea ce ar echivala cu modificarea
pedepsei aplicate, situație incompatibilă cu dispozițiile legale referitoarea
la conversiunea condamnării.
Sub
acest aspect, în raport de condițiile instituite în reglementarea de principiu
dată autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată că în cauză operează
autoritatea de lucru judecat, repunerea în discuție a aspectelor invocate de
condamnat cu privire la incidența în speță a dispozițiilor art. 146 din Legea nr.
302/2004 aducând atingere autorității de lucru judecat de care se bucură orice
hotărâre penală definitivă.
În consecință,
pentru considerentele arătate, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
condamnatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 3/F din 14 martie 2012 a Curții
de Apel București, secția a II-a penală.
Va
obliga recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru
apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva sentinței penale nr. lll/F
din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă
recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea
din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 11 septembrie 2012.