ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1806/2010

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 79/F din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de contopire formulată de condamnatul O.D.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 6 februarie 2010, sub nr. 133/2/2010, s-a înregistrat cererea de contopire formulată de condamnatul O.D.M. Prin cererea formulată, condamnatul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 181 din 14 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Madrid, definitivă la 19 decembrie 2003 prin respingerea recursurilor, sentință penală prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, o pedeapsă de 4 ani închisoare și o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de prostituție, sechestru de persoane și a celei de agresiune sexuală, prevăzute în C. pen.

spaniol, fapte penale ce au corespondent în infracțiunile de trafic de persoane, respectiv viol, din legislația penală română. Întrucât faptele săvârșite se află în concurs, condamnatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 34 și 36 C. pen. român, privind contopirea pedepselor. La soluționarea cauzei, a fost pusă în discuție competența materială a instanței de a soluționa o astfel de cerere, apărătorul condamnatului susținând că Tribunalul Giurgiu este instanța competentă să o soluționeze, deoarece condamnatul se află în Penitenciarul Giurgiu și a fost condamnat pentru fapte de competența tribunalului.

Instanța de fond a reținut că, prin Decizia nr. 34 din 14 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, într-un recurs în interesul legii, s-a decis că: 1) Curtea de Apel București este instanța competentă exclusiv, teritorial și material, să soluționeze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanelor condamnate, în condițiile art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. 2) Instanța competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepsei aplicate de instanțele naționale cu pedepsele aplicate de instanțele străine, prin hotărârile recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procesului transferării persoanei condamnate este instanța corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de detenție.

În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină, competența de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanței corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanță și în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate. Instanța de fond a constatat că în cauză nu se pune problema contopirii pedepselor aplicate prin mai multe hotărâri, fiind vorba în realitate despre o cerere de schimbare a condamnării, incident fiind pct. 1 al Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 și competența aparținând așadar, Curții de Apel București. Analizând cererea formulată de petent, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă.

S-a reținut că prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004 s-a stabilit că: „Instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzut de C. pen. român. Ca atare, cum pedepsele a căror contopire se solicită au fost aplicate prin hotărârea altui stat, chiar dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută în România, nu se pot aplica dispozițiile privind cumulul juridic din legislația noastră, motiv pentru care s-a apreciat că cererea condamnatului este inadmisibilă.

Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând casarea sentinței și admiterea cererii de contopire a pedepselor. Recursul este nefondat. În mod corect, prin sentința atacată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de contopire formulată de condamnatul O.D.M., având în vedere că prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată într-un recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - care este obligatorie pentru instanțe, conform art. 414 alin. (3) C. proc. - s-a stabilit că, dacă pedeapsa rezultantă a fost aplicată prin cumul aritmetic, în conformitate cu legislația statului de condamnare, instanța nu poate înlocui cumulul aritmetic cu regulile cumului juridic stabilite în C. pen.

român. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.D.M. împotriva Sentinței penale nr. 79/F din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.D.M. împotriva Sentinței penale nr. 79/F din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2010.