ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1806/2010

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 79/F din 10 martie

2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și

de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de contopire formulată de

condamnatul O.D.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 6 februarie 2010,

sub nr. 133/2/2010, s-a înregistrat cererea de contopire formulată de

condamnatul O.D.M.

Prin cererea

formulată, condamnatul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin Sentința

penală nr. 181 din 14 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Madrid, definitivă

la 19 decembrie 2003 prin respingerea recursurilor, sentință penală prin care a

fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, o pedeapsă de 4 ani

închisoare și o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor

de prostituție, sechestru de persoane și a celei de agresiune sexuală,

prevăzute în C. pen. spaniol, fapte penale ce au corespondent în infracțiunile

de trafic de persoane, respectiv viol, din legislația penală română. Întrucât

faptele săvârșite se află în concurs, condamnatul a solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 34 și 36 C. pen. român, privind contopirea pedepselor.

La soluționarea

cauzei, a fost pusă în discuție competența materială a instanței de a soluționa

o astfel de cerere, apărătorul condamnatului susținând că Tribunalul Giurgiu

este instanța competentă să o soluționeze, deoarece condamnatul se află în

Penitenciarul Giurgiu și a fost condamnat pentru fapte de competența

tribunalului.

Instanța de fond a

reținut că, prin Decizia nr. 34 din 14 decembrie 2009, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, într-un recurs în interesul

legii, s-a decis că:

1) Curtea de Apel

București este instanța competentă exclusiv, teritorial și material, să

soluționeze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după

transferarea persoanelor condamnate, în condițiile art. 146 alin. (3) din Legea

nr. 302/2004.

2) Instanța

competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepsei aplicate de

instanțele naționale cu pedepsele aplicate de instanțele străine, prin

hotărârile recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procesului

transferării persoanei condamnate este instanța corespunzătoare instanței de

executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de

detenție.

În cazul în care

ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină, competența

de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanței corespunzătoare

celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanță și în

a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.

Instanța de fond a

constatat că în cauză nu se pune problema contopirii pedepselor aplicate prin

mai multe hotărâri, fiind vorba în realitate despre o cerere de schimbare a

condamnării, incident fiind pct. 1 al Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 și

competența aparținând așadar, Curții de Apel București.

Analizând cererea

formulată de petent, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă.

S-a reținut că prin

Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secțiile Unite, în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004 s-a

stabilit că: „Instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect

conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate

pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu

legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei

rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare,

cu aceea a cumulului juridic prevăzut de C. pen. român.

Ca atare, cum

pedepsele a căror contopire se solicită au fost aplicate prin hotărârea altui

stat, chiar dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută în România, nu se

pot aplica dispozițiile privind cumulul juridic din legislația noastră, motiv

pentru care s-a apreciat că cererea condamnatului este inadmisibilă.

Împotriva sentinței

instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând

casarea sentinței și admiterea cererii de contopire a pedepselor.

Recursul este

nefondat.

În mod corect, prin

sentința atacată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de contopire formulată

de condamnatul O.D.M., având în vedere că prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie

2009 pronunțată într-un recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție - care este obligatorie pentru instanțe, conform

art. 414 alin. (3) C. proc. - s-a stabilit că, dacă pedeapsa rezultantă a fost

aplicată prin cumul aritmetic, în conformitate cu legislația statului de

condamnare, instanța nu poate înlocui cumulul aritmetic cu regulile cumului

juridic stabilite în C. pen. român.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.D.M.

împotriva Sentinței penale nr. 79/F din 10 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul O.D.M. împotriva Sentinței penale

nr. 79/F din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 mai 2010.