ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1098/2010

Asupra recursului penal de față

constată:

Prin încheierea din 23 februarie 2010 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 1624/36/2009, având ca obiect apelurile declarate de

inculpații C.A. și C.M. împotriva Sentinței penale nr. 328 din 3 septembrie

2009 a Tribunalului Constanța, secția penală, s-a dispus, printre altele, în

conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., revocarea

măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea luată față de

inculpatul C.A., prin încheierea din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Constanța,

în Dosarul nr. 868/2006.

S-a reținut de către instanță că

prin încheierea sus-menționată fusese înlocuită măsura arestării preventive

luată inițial față de inculpat cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de

domiciliu, fără încuviințarea organului judiciar.

Luarea succesivă a măsurilor

preventive dispuse în cauză au avut la bază acuzațiile de trafic de persoane și

proxenetism aduse împotriva inculpatului și coacuzatei C.M., fapte presupus

săvârșite în dauna mai multor părți vătămate, în perioada septembrie 2003 -

noiembrie 2004.

Într-un prim ciclu procesual, cauza

penală având la bază rechizitoriul din 28 aprilie 2006 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial

Constanța a fost soluționată prin Sentința penală nr. 452 din 06 noiembrie 2007

a Tribunalului Constanța, inculpații fiind găsiți vinovați pentru săvârșirea a

câte 3 infracțiuni de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 și 2 infracțiuni de proxenetism prevăzute de art. 329

alin. (1) și (2) C. pen. și condamnați la pedepse cu închisoarea cu executare

în regim de detenție.

Prin Decizia penală nr. 37/P din 20

martie 2008 a Curții de Apel Constanța au fost admise apelurile declarate de

inculpați și trimisă cauza spre rejudecare în fond la aceeași instanță a

Tribunalului Constanța.

În rejudecare, a fost pronunțată

Sentința penală nr. 328 din 03 septembrie 2009, prin care inculpatul a fost

condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în regim privativ de

libertate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel inculpații C.A. și C.M., iar prin încheierea din 23 februarie

2010 a Curții de Apel Constanța, a fost revocată măsura preventivă a obligării

de a nu părăsi localitatea luată și menținută succesiv față de inculpatul C.A.,

cu începere de la 12 septembrie 2006.

Dispoziția instanței de apel s-a

întemeiat pe constatarea că, în circumstanțele cauzei, nu mai exista nici un

temei de fapt care să justifice menținerea măsurii preventive, având în vedere

timpul excesiv de îndelungat scurs de la data restricționării dreptului la

liberă circulație al inculpatului, precum și faptul că măsura preventivă nu mai

servea scopului privind buna desfășurare a procesului penal, fiind administrate

aproape în totalitate probatoriile indicate în actul de sesizare a instanței.

În același sens, s-a arătat că

dreptul la un proces echitabil garantează inculpatului dreptul de a obține

examinarea acuzației într-un termen rezonabil, spre a se evita menținerea

persoanei într-o stare de incertitudine cu privire la situația sa, și că

aceeași durată rezonabilă se cere a fi respectată și în cazul în care împotriva

acuzatului au fost luate măsuri restrictive de libertate.

Făcând referire la jurisprudența

Curții Europene în materie, instanța de apel a constatat că prelungirea

procedurii judiciare nu a fost determinată de comportamentul inculpatului, ci

de dificultățile legate de identificarea părților vătămate și a martorilor din

proces, fiind acordate în acest sens numeroase termene de judecată.

Ca urmare, reținând că prin conduita

manifestată în ultima perioadă de timp, inculpatul nu a influențat negativ

derularea procesului penal, instanța de apel a constatat îndeplinite

dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., dispunând revocarea măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi localitatea privind pe inculpat, măsura

care dura de aproape 3 ani și 6 luni.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

criticând dispoziția instanței privitoare la revocarea măsurii preventive față

de inculpatul C.A.

S-a arătat în acest sens că

elementele pe baza cărora a fost revocată măsura restrictivă de libertate erau

lipsite de relevanță în ceea ce privește subzistența temeiurilor care au

determinat luarea măsurii față de inculpat.

Natura și gravitatea faptelor pentru

care avusese loc trimiterea în judecată a inculpatului, durata activității

infracționale și circumstanțele reale de săvârșire a faptelor, justificase în

caz dispunerea măsurii preventive față de inculpat, or aceste temeiuri

continuau să fie actuale, nefiind înlăturate de trecerea timpului ori

administrarea în mare măsură a probatoriului cauzei.

În aceste condiții, s-a arătat că

măsura preventivă nu se justifica a fi revocată, neexistând motive care să

constate încetarea temeiurilor inițiale.

Examinând încheierea atacată în

raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele și lucrările dosarului se

reține că faptele care au determinat punerea sub acuzare și trimiterea în judecată

a inculpatului pot fi rezumate astfel:

În luna septembrie 2003, sub

pretextul promisiunii găsirii unui loc de muncă, inculpatul a recrutat partea

vătămată S.I.I., facilitându-i obținerea pașaportului și transportul până în

Spania, unde timp de circa cinci luni, împreună cu coinculpata C.M., a

exploatat-o sexual, prin obligarea la practicarea prostituției.

În luna aprilie 2004, tot prin

înșelăciune, inculpatul a recrutat partea vătămată I.S. în vederea exploatării

sexuale, prin obligarea acesteia la practicarea prostituției, facilitându-i în

acest scop obținerea pașaportului, după o înțelegere prealabilă cu coinculpata

C.M.

În luna octombrie 2004, în aceeași

modalitate, inculpatul a obligat și partea vătămată S.M. să se prostitueze în

folosul său pe teritoriul Spaniei.

În luna septembrie 2003, același

inculpat a recrutat-o pentru practicarea prostituției pe F.V. și, ulterior,

timp de mai multe luni, a îndemnat-o, i-a înlesnit și a obținut foloase

materiale de pe urma acestei activități, iar în cursul lunii octombrie 2004, în

aceleași condiții, a obținut beneficii materiale din practicarea prostituției

de către O.L.

Presupusa activitate infracțională a

avut caracter de durată, iar modalitatea în care se reține că ar fi avut loc

faptele imprimă acuzațiilor un plus de gravitate, cu referire la condițiile

concrete de exploatare a victimelor traficului de persoane.

Împotriva inculpatului a fost luată

inițial măsura arestării preventive, iar prin încheierea din 12 septembrie 2006

a Tribunalului Constanța, s-a dispus înlocuirea acestei măsuri cu cea a

obligării de a nu părăsi localitatea.

Această măsură restrictivă de

drepturi a fost menținută față de inculpat, consecutiv condamnării sale într-un

prim ciclu procesual, cât și ulterior, în rejudecarea cauzei în primă instanță,

după desființarea hotărârii de condamnare, prin Decizia penală nr. 37/P din 20

martie 2008 a Curții de Apel Constanța.

În rejudecarea cauzei, prin Sentința

penală nr. 328 din 03 septembrie 2009, instanța Tribunalului Constanța a

menținut condamnarea inculpatului pentru faptele reținute în sarcina sa prin

rechizitoriu, iar hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către

inculpat și coacuzata C.M.

Ca urmare, pe rolul Curții de Apel

Constanța s-a format Dosarul nr. 1624/36/2010, iar prin încheierea din 23

februarie 2010 pronunțată de această instanță a fost revocată măsura preventivă

a obligării de a nu părăsi localitatea, reținându-se în esență durata excesivă

a interdicției și faptul că aceasta nu mai servea scopului privind buna desfășurare

a procesului penal.

Înalta Curte constată însă că, în

circumstanțele cauzei, se impunea a fi menținută măsura preventivă dispusă

împotriva inculpatului.

Sub acest aspect este de menționat

că o măsură preventivă luată legal nu poate fi revocată decât dacă se constată

că nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei.

În speță, la momentul la care a fost

luată față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea, existau cel puțin indicii că acesta a săvârșit faptele de care

este acuzat, iar actele de cercetare judecătorească efectuate ulterior în cauză

nu au făcut decât să confirme acuzațiile inițiale.

Situația de fapt avută în vedere la

data dispunerii măsurii preventive nu a fost cu nimic modificată, fiind în

continuare actual interesul privind administrarea corectă a justiției.

Faptul că, în speță, măsura

preventivă durează de circa 3 ani și 6 luni se datorează problemelor deosebite

pe care le ridică cercetarea infracțiunilor; complexitatea cauzei, determinată

de întinderea presupusei activități infracționale, numărul mare de părți

vătămate și martori, precum și dificultățile legate de aducerea lor în fața

instanței pentru audieri explică și durata în timp a procedurilor judiciare.

În acest context, se apreciază că măsura

preventivă dispusă în cauză nu este excesivă sub aspectul întinderii în timp,

având în vedere motivele care au determinat luarea măsurii, cât și

posibilitatea inculpatului de a solicita instanței încuviințarea de a părăsi

localitatea de domiciliu, în situații excepționale, conform art. 145 alin. (1)

C. proc. pen.

În ceea ce privește inexistența

riscului de influențare ori de neprezentare la proces, reținute de instanța de

apel pe baza comportamentului inculpatului din ultima perioadă, Înalta Curte arată

că argumentul menționat nu este decisiv în analiza efectuată, având în vedere

conduită procesuală a inculpatului privită în ansamblu și a elementelor

referitoare la antecedența și personalitatea sa, astfel cum acestea sunt

configurate de împrejurările și condițiile concrete în care se presupune a fi

fost săvârșite faptele pentru care este cercetat.

Prin urmare, reținând că temeiurile

care au determinat luarea măsurii preventive subzistă în cauză și că aceasta

justifică în continuare restrângerea drepturilor inculpatului, recursul

parchetului va fi admis, casată în parte încheierea din 23 februarie 2010 a

Curții de Apel Constanța numai în ceea ce privește dispoziția de revocare a

măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145

C. proc. pen. și, rejudecând conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., va fi înlăturată această dispoziție și menținută măsura preventivă

luată față de inculpat prin încheierea nr. 12 septembrie 2006 a Tribunalului

Constanța.

În ceea ce privește cheltuielile

judiciare, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva încheierii din 23 februarie

2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1624/36/2009, privind pe inculpatul

C.A.

Casează, în parte, încheierea mai

sus menționată, numai în ceea ce privește dispoziția de revocare, în baza art.

139 alin. (2) C. proc. pen., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi

localitatea dispusă față de inculpatul C.A., prin încheierea din 12 septembrie

2006 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. 868/2006 și, în

rejudecare:

Respinge, ca nefondată, cererea de

revocare formulată de inculpatul C.A., în baza art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.

Menține măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpatul C.A. prin

încheierea din 12 septembrie 2006 de către Tribunalul Constanța în Dosarul nr.

868/2006.

Menține celelalte dispoziții ale

încheierii recurate.

Suma de 25 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 martie 2010.