ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2995/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2995/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin Decizia

nr. 4832 din 28 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosar nr. 5325/2003 s-a respins, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 413/ A din 12

noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la martie 2003, la 24 iunie

2003.

L-a obligat pe

recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu di cheltuieli judiciare

către stat.

S-a reținut că Tribunalul

Arad, prin sentința penală nr. 186 din 24 iunie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul T.C.A. (fiul

lui P. și al I.), pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin.

(1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și de art. 13 alin. (1) și alin. (3) teza I din aceeași lege, cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.

Prin hotărâre, în

baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a

dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) din același cod și pentru săvârșirea infracțiunii de

insultă, prevăzută de art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din

același cod, ambele fapte la plângerea prealabilă a părții vătămate C.L.,

constatându-se că aceasta și-a retras plângerea.

În baza art. 192 alin.

(2) lit. c) C. proc. pen., partea vătămată a fost obligată să plătească

inculpatului suma de 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

hotărârea, instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, inculpatul T.C.A. a fost. trimis în

judecată pentru săvârșirirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de

minori, amenințare și insultă prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001,

art. 193 alin. (1) C. pen. și art. 205 alin. (1) din același cod, toate cu

aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 33 lit. a) C. pen.

Actul de trimitere

în judecată a reținut că inculpatul, în perioada ianuarie - februarie 2003,

împreună cu alte persoane, prin constrângere a recrutat șase tinere românce,

din care una minoră între 15-18 ani, pe care le-a transportat din municipiul

Călărași până la punctul de trecere a frontierei Vârșand, județul Arad, de aici

urmând să le ducă în Spania pentru a le exploata prin obligarea la practicarea

prostituției, foloasele materiale obținute fiind însușite de el.

S-a mai reținut că

la 1 martie 2003, în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, inculpatul

a amenințat-o pe martora C.L. și a insultat-o, cea în cauză fiind una din

tinerele

recrutate.

Pentru stabilirea

contextului în care s-au derulat faptele, parchetul a reținut că inculpatul,

ginere al numitului V.C., acesta fiind șeful unei rețele de trafic de persoane,

la rândul său, era și el șef pe relația România - Spania.

În aceste

condiții, autoritățile spaniole, în anul 2002, au identificat și arestat 39 de

membri ai rețelei, între care și pe V.C., alias Ț., alias E.P. Autoritățile

spaniole au stabilit relația acestuia cu T.C.A., alias T., el acționând pe

teritoriul României.

Banii obținuți din

activitățile infracționale derulate în Spania, erau transferați în România

către T., la rândul lui acesta fiind „ajutat" de soacra lui V.G. și de

așa-zisele „controloare", femei de încredere ale rețelei.

În perioada

menționată mai sus, C.L. (minoră între 15-18 ani), A.D.G., S.M., U.A., M.M. și

I.D. au fost îmbarcate de inculpat în două autoturisme marca D.S.N., cu acestea

făcându-se deplasarea din Călărași în Bistrița, iar de aici, cu un autocar al

firmei P.", spre destinația Spania.

În 28 februarie

2003, la Vârșand, tinerele au fost oprite.

Luând cunoștință

despre acest lucru, inculpatul s-a deplasat de la domiciliul lui în Arad și s-a

cazat la Pensiunea R. unde se aflau fetele.

Iritat că fetele

au declarat împotriva lui, inculpatul a amenințat-o și insultat-o pe minora C.L.

În faza cercetării

judecătorești, instanța, în baza principiului că obținerea și valorificarea

probelor se realizează în alte condiții decât cele din faza de urmărire penală,

la aceasta adăugându-se publicitatea, a reținut că probatoriul administrat are

o forță probantă mai puternică.

Ca atare,

coroborând probele, a reținut că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, cele șase

tinere, martore, au declarat că au vrut să meargă în Spania pentru a munci, nu

au fost racolate de inculpat și nu-l cunoșteau, iar la urmărirea penală

declarațiile le-au fost luate prin presiuni și amenințări.

Taximetriștii

martori P.M., G.T., P.C. și R.L., au recunoscut că au transportat fetele, dar

cunoșteau că ele mergeau la muncă în Spania și nu au fost forțate sau

amenințate pe timpul transportului.

În sprijinul

soluției, instanța a mai reținut că deplasarea inculpatului la Arad s-a făcut pentru a-l ajuta pe bunicul soției sale care, transportat cu același autocar,

s-a simțit rău și a staționat în Arad, el fiind cel care dorea să-l readucă în

localitatea de domiciliu, respectiv, comuna Modelu din județul Călărași.

Instanța a mai

reținut că alte argumente privind nevinovăția inculpatului sunt faptul că

acesta a negat pe tot parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești

că ar fi săvârșit infracțiunile, că martorele trebuiau cercetate pentru

prostituție, prezența inculpatului la Arad nu s-ar fi produs și el nu s-ar fi

interesat de soarta bunicului soției sale și de a fetelor dacă se știa vinovat

și că documentele de genul intrări-ieșiri din România sau traduceri neoficiale,

nu sunt convingătoare odată ce nu există nici o hotărâre judecătorească

spaniolă care să

condamne pe inculpat sau pe alte persoane din

anturajul său.

Împotriva

sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că în pofida probelor ce au fost

administrate, instanța, în mod greșit a achitarea inculpatului.

Curtea de Apel Timișoara,

prin Decizia penală nr. 413 din 12 noiembrie 2003 a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința și în baza art. 12 alin. (1) și alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul

a fost condamnat la 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

și la 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării acelorași drepturi, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin.

(1) și alin. (3) teza I din aceeași lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) și a art. 34 lit. a) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, executarea

pedepsei cea mai grea, de 10 ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare,

inculpatul având de executat 12 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară

a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

S-a făcut

aplicarea art. 7.1 și a art. 64 C. pen.

În baza art. 160 lit.

b) C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f), h) și i) din același cod, s-a

dispus arestarea preventivă, de îndată, a inculpatului, pe timp de 30 de zile,

începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Totodată, s-a

menținut încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 193 și de art. 205 C. pen., temeiul

legal fiind dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. h) C. proc. pen.

Împotriva

hotărârii instanței de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs,

cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul greșitei

stabiliri a situației de fapt și implicit, a vinovăției sale.

Recursul declarat

de inculpat nu este fondat.

Din coroborarea

probelor administrate, se reține că prima

instanță și-a

întemeiat achitarea inculpatului exclusiv prin luarea în considerare a

declarațiilor martorelor - tinere recurtate, ignorând celelalte probatorii.

Astfel, încălcându-și

rolul activ, prima instanță nu a verificat

explicațiile date de martore

privind presupusele presiuni care s-au exercitat asupra lor la urmărirea

penală.

Ca atare,

justificarea martorelor în sensul că asupra lor s-au făcut presiuni de către

organele de poliție, că unele din ele au fost amenințate și chiar lovite sau că

pe parcursul a trei zile au fost audiate, fără a li se da hrană sau a fi fost

lăsate la toaletă, nu este verosimilă.

În primele

declarații date la punctul de trecere al frontierei, deci imediat după

depistarea lor, C.L. fiind și dată în consemn, martorele au descris modul de

acțiune al inculpatului, ele menținându-și declarațiile pe tot parcursul

urmăririi penale.

Reținerea

inculpatului a avut loc la Pensiunea R. din municipiul Arad, deplasare lui

acolo, având loc când a aflat situația fetelor, aici el le-a căutat și le-a

cerut explicații cu privire la ce-au declarat, a recuperat suma de 500 euro pe

care le-o dăduse pentru trecerea frontierei și când s-a întâlnit cu C.L., la 1

martie 2003, în prezența agenților poliției de frontieră care-i asigurau paza,

el fiind arestat, a injuriat-o și amenințat-o atunci când a aflat că a depus

mărturie împotriva lui.

Împrejurarea reținută

este confirmată de raportul subofițerilor M.S. și L.C., aceștia precizând că

inculpatul s-a adresat lui C.L. cu cuvintele „moldoveanco, nu-ți dai seama că

mă întâlnesc cu tine și mai vorbim noi atunci", cu aceeași ocazie el și

injuriind-o.

Nerecunoașterea

inculpatului este combătută și de alte probe care-i confirmau activitatea

infracțională și care se coroborează cu declarațiile martorelor vizând

racolarea, amenințările proferate pentru ca ele să accepte deplasarea în Spania

pentru a practica prostituția.

Deși la 28 mai

2003 s-au depus în dosarul primei instanțe declarațiile martorelor date la 16

mai 2003 în Portugalia, Tribunalul Arad, la termenul de judecată din 19 iunie

2003, audiind nemijlocit martorele, nu a cerut relații suplimentare acestora cu

privire la motivele care le-au determinat să revină asupra celor declarate

anterior.

În aceste

condiții, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad s-a autosesizat la 26 iunie

2003 în Dosarul nr. 826/2003, privind mărturia mincinoasă a acestor martore și

ancheta întreprinsă a evidențiat condițiile în care ele au declarat în

instanță, toate afirmând că nu au fost în Portugalia în cursul anului 2003 și

nu au dat nici o declarație în fața vreunui notar public din această țară.

Contrafacerea

declarațiilor martorelor a reieșit și din depozițiile lor, în sensul că în luna

iunie 2003 au fost contactate de fratele inculpatului, L., acesta punându-le în

vedere să revină din Germania pentru a putea fi ascultate în instanță, tot el

sugerându-le să declare că nu îl cunosc pe inculpat, nu au fost racolate și

transportate spre a ajunge în Spania. Biletele de călătorie dus-întors

Germania-România le-au fost plătite de același L.

Ca atare, instanța

de apel a făcut o justă stabilire a situației de fapt și a vinovăției

inculpatului, motiv pentru care recursul declarat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins ca nefondat.

II. Împotriva

acestei decizii a declarat contestație în anulare condamnatul T.C.A. susținând

că la data judecării recursului s-a aflat în spital și nu s-a putut prezenta și

nici apăra la proces.

Examinând

contestația în anulare, sub aspectul admisibilității în principiu, în temeul art.

391 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 386 și art. 388 alin. (1) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit art. 386 lit.

b) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și

de a încunoștiința instanța despre această împiedicare.

Potrivit

dispozițiilor art. 388 alin. (1) din același cod, contestația în anulare pentru

motivele arătate în art. 386 lit. a) – c) și e) poate fi introdusă de către

persoana împotriva căreia se face executarea cel mai târziu în 10 zile de la

începerea executării.

În contestația în

anulare nu se invocă, în realitate, cazul prevăzut în mod expres și limitativ

de art. 386 lit. b), deoarece nu se arată că ar fi fost și în imposibilitate de

a încunoștiința instanța despre împrejurarea că s-ar afla în spital. Totodată,

contestația nu a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 388 alin. (1)

C. proc. pen., respectiv de 10 zile de la începerea executării, ci după mai

mult de 4 ani de la data începerii executării.

Cum pe de altă

parte pentru considerentele existente deja expuse mai sus aceluiași contestator

T.C.A. i-au mai fost respinse anterior contestații în anulare pronunțate cu același

obiect și care au fost respinse prin deciziile secției penale a Înaltei Curți

de Casație și Justiție numerele 1351 din 10 ianuarie 2009 și 1899 din 22

noiembrie 2009 urmează a se constata și că prezenta contestație în anulare nu

este îngăduită obiectiv de legea procesual penală fiind inadmisibilă, sens în

care va fi respinsă ca atare în temeiul disp. art. 391 alin. (1) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.C.A.,

împotriva Deciziei penale nr. 4832 din 28 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 1813/1/2003.

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 23 septembrie 2009.