ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1727/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3999 din 20

decembrie 2001, Judecătoria Bacău, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.R. pentru

infracțiunile de amenințare, insultă și calomnie prevăzute de art. 193, art.

205 și art. 206 C. pen.

S-a reținut că prin plângerea

prealabilă formulată la data de 17 ianuarie 2001, partea vătămată F.M. a pus în

mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului P.R. pentru săvârșirea

infracțiunilor de amenințare, insultă și calomnie.

În motivarea în fapt a plângerii,

partea vătămată a arătat că în ziua de 29 noiembrie 2000, în secția în care

lucrează, în prezența colegilor de serviciu, inculpatul i-a adresat injurii, a

numit-o proastă, hoață și escroacă ș.a, a afirmat că a fost reangajată,

întrucât a întreținut relații intime cu șeful său și a amenințat-o cu moartea.

De asemenea, partea vătămată a mai

arătat că în ziua de 14 decembrie 2000, a fost amenințată de către inculpat cu

moartea, acesta insultând-o și adresându-i aceleași injurii ca în data de 29

noiembrie 2000. Totodată, văzându-i pe cei doi frați ai părții vătămate care o

așteptau pe aceasta, inculpatul a calomniat-o, afirmând că, întrucât nu-i mai

ajung bărbații din intreprindere a început să întrețină relații intime și cu

cei din afara unității.

Din probatoriul administrat în cauză

nu a rezultat săvârșirea celor șase infracțiuni afirmate de partea vătămată.

Prin decizia penală nr. 191/ R din

19 martie 2002, Tribunalul Bacău, secția penală, a admis recursul declarat de

către partea vătămată împotriva hotărârii primei instanțe, a casat sentința

atacată și, rejudecând în fond, a condamnat pe inculpat la pedepsele de 600.000

lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie prevăzută de art.

206 din C. pen. (faptă din 14 decembrie 2000), de 600.000 lei amendă penală

pentru săvârșirea infracțiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen. (faptă

din 14 decembrie 2000) și la 600.000 lei amendă penală pentru săvârșirea

infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen. (faptă din 14

decembrie 2000), a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 600.000 lei amendă penală atrăgându-i acestuia atenția

asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. a) C. pen., a achitat pe același inculpat pentru

infracțiunile prevăzute de art. 205, art. 206 și art. 193 C. pen.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile F.M., suma de 2.000.000 lei, cu titlu de daune morale.

Totodată, inculpatul a fost obligat, în favoarea părții civile la plata

cheltuielilor de judecată în fond și recurs, precum și la cheltuieli judiciare

către stat, apreciind că instanța de fond a reținut o situație de fapt inexactă

și că a dat o interpretare eronată probelor administrate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410

alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen.

S-a susținut că probatoriul

administrat în cauză nu îndeplinește condiția dovedirii, pe bază de probe

pertinente, concludente și utile cauzei, a existenței elementelor care

constituie conținutul juridic al infracțiunilor reținute în sarcina

inculpatului, acestea caracterizându-se prin neconcordanță și contradicții.

Totodată, au fost valorificate unilateral unele probe și au fost înlăturate

nemotivat altele.

S-a mai susținut că, analizate

obiectiv, probele testimoniale nu sunt în afara oricăror suspiciuni. Totodată,

discordanțele materialului probator îl fac inapt să fundamenteze o soluție de

condamnare, impunându-se aplicarea principiului potrivit căruia orice îndoială

profită inculpatului.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea

sentinței pronunțate de prima instanță.

Recursul în anulare este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Partea vătămată F.M. a sesizat

Judecătoria Bacău, în temeiul art. 221 C. proc. pen., cu privire la săvârșirea

de către inculpatul P.R. a infracțiunilor de amenințare, insultă și calomnie,

invocând fapte de la sfârșitul lunii noiembrie 2000 și respectiv 14 decembrie

2000.

În vederea stabilirii situației de

fapt, prima instanță a administrat probe, respectiv a ascultat martori și a

solicitat relații de la SC P. SA Bacău.

Pentru a dispune în sensul achitării

inculpatului, prima instanță a reținut pe de o parte lipsa de credibilitate a

declarațiilor martorilor și, pe de altă parte, că în data de 14 decembrie 2000,

inculpatul era în concediu și nu se afla în localitate.

Reexaminând probatoriul administrat

în cauză, instanța de recurs a reținut că din depozițiile martorilor Z.I., I.Z.

și M.C. rezultă agresarea verbală a părții vătămate, la 14 decembrie 2000, de

către inculpat. În consecință, pentru aceste fapte inculpatul a fost condamnat

în raport de normele penale incidente și a fost achitat pentru faptele din

noiembrie 2000, a căror săvârșire nu a rezultat indubitabil din probele

administrate.

Declarând recurs în anulare

împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general propune o altă selecție

a probelor, respectiv înlăturarea declarațiilor menționate și reținerea

situației de fapt avută în vedere de prima instanță.

Or, în raport de dispozițiile art.

63 C. proc. pen., nu există criterii de ierarhizare a probelor și, pe aceste

temei, de stabilire a unei anume ordini de preferință.

Ca atare, pentru valorizarea corectă

a probelor administrate, în raport și de scopul procesului penal, așa cum

acesta este reglementat prin art. 1 C. proc. pen., instanța de judecată are

obligația stabilirii situației de fapt reținând și respectiv înlăturând,

motivat, probele, după cum acestea se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă

din ansamblul probelor existente în cauză.

Instanța de recurs a evaluat

probatoriul administrat în cauză și a stabilit situația de fapt funcție de

acestea.

Or, eroarea gravă de fapt, ca motiv

de casare, nu privește dreptul suveran de apreciere a probelor ci, exclusiv,

discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor,

prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea

altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Ca atare, în raport de cele

menționate, admițând recursul părții vătămate, constituită parte civilă, urmare

reaprecierii materialului probator, reținerii unor declarații și respectiv,

înlăturării altor probe, motivat, instanța de control judiciar a pronunța o

hotărâre susținută de probele din dosar și, prin urmare, nesupusă cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., corespunzător

motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 din același cod,

invocat prin recursul în anulare.

In consecință, pentru considerentele

ce preced, în baza art. 414

1

alin. (1) C. proc. pen., cu referire la

art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, Curtea va respinge

recursul în anulare, ca nefondat.

Însă, prin art. 1 din Legea nr.

543/2002, s-a reglementat grațierea în întregime a pedepselor cu închisoare

până la 3 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă.

Anterior apariției actului normativ

menționat, inculpatului i-au fost aplicate trei pedepse a câte 600.000 lei

amendă penală, pentru săvârșirea în concurs real a trei infracțiuni de

amenințare, insultă și calomnie la data de 14 decembrie 2000.

Ca atare, în raport și de

dispozițiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 5 C. proc. pen., Curtea, în baza

art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată grațiate în întregime pedepsele de câte

600.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă, calomnie și

amenințare prevăzute de art. 205, art. 206 și art. 193 C. pen. și va atrage

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei penale nr. 191/ R din 19 martie 2002 a Tribunalului

Bacău, privind pe intimatul inculpatul P.R.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 constată grațiate în întregime pedepsele de câte 600.000 lei amendă

aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă, calomnie și amenințare,

prevăzute de art. 205, art. 206 și art. 193 C. pen.

Atrage atenția intimatului inculpat

asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

aprilie 2003