ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 780/2003

Decizia

nr.780                                                                                Dosar

nr.4767/2002

S-a luat

în examinare  conflictul de competență ivit între Judecătoria Râmnicu Vâlcea și

Judecătoria Craiova în soluționarea cauzei privind pe inculpații R.F. , R.D. și

partea vătămată Ș.E.C.

Dezbaterile

au avu avut loc în ședință publică la 6 februarie 2003 , în lipsa părților care

, deși legal citate , nu s-au prezentat , fiind consemnate în încheierea de

ședință de la acea dată  cînd Curtea , având nevoie de timp pentru a delibera ,

a amânat pronunțarea deciziei pentru astăzi 17 februarie 2003.

C

U R T E A

Asupra

conflictului negativ de competență de față ;

În

baza lucrărilor din dosar , constată următoarele:

Prin încheierea

nr.1721 pronunțată la data de 29 martie 2002 în dosarul nr.348/2002 al Curții

Supreme de Justiție – Secția penală , a fost admisă cererea formulată de

petiționarul  Șimoiu Evdalian

Claudiu

privitor la strămutarea  judecării cauzei ce formează obiectul dosarului

nr.9016/2001 al Tribunalului Dolj

.

În

consecință , Curtea a dispus strămutarea judecării recursurilor declarate de

către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și  partea vătămată Ș.E.C.

împotriva sentinței penale nr.1973  din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova , în

dosarul nr.23978/1999  privind pe inculpații R.F. și R.D. , de la Tribunalul

Dolj la Tribunalul Vâlcea.

Prin

decizia penală nr.621 din 27 mai 2002 , Tribunalul Vâlcea a respins recursurile

declarate împotriva hotărârii primei instanțe.

Pronunțându-se

în sensul admiterii contestației în anulare formulată de către  partea

vătămată  Ș.E.C. împotriva acestei din urmă decizii , Tribunalul Vâlcea  , prin

decizia penală nr.774 pronunțată la 24 iunie 2002 , a anulat decizia atacată ,

a admis recursurile  declarate împotriva hotărârii primei instanțe , pe care a

casat-o și a trimis cauza , spre rejudecare , la aceeași instanță de fond.

Judecătoria

Craiova , prin sentința penală nr.3786 pronunțată la data de 9 septembrie 2002

în dosarul nr.23420/2002 , a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea  , cu motivarea că soluția strămutării

judecării recursului nu privește numai  soluționarea  căii de atac ci a

întregii cauze , în ipoteza casării și trimiterii cauzei la instanța de fond în

vederea rejudecării.

Prin

sentința penală nr.1010 din 16 octombrie 2002 , Judecătoria Râmnicu Vâlcea a

declinat  competența soluționării cauzei privind pe inculpații R.F. , R.D. și

partea vătămată  Ș.E.C. , pentru săvârșirea infracțiunilor  prevăzute de

art.205 și 206 din Codul penal , în favoarea Judecătoriei Craiova , cu

motivarea că în cazul strămutării , competența rejudecării cauzei după casare

revine instanței din raza teritorailă a celei de la care s-a dispus strămutarea

judecății.

Judecătoria

Râmnicu Vâlcea  a constatat că s-a ivit conflict  negativ de competență  și a

sesizat Curtea Supremă de Justiție , în vederea soluționării acestuia.

Față

de cele de mai sus , Curtea constată că se află în situația prevăzută de art.43

alin.7 din Codul de procedură penală , cu referire la art.43 alin.1 din același

cod.

Din

actele dosarului , Curtea mai constată că la data de 28 octombrie 1999 , pe rolul

Judecătoriei Craiova  s-a înregistrat plângerea  prealabilă formulată de partea

vătămată Ș.E.C.  împotriva inculpaților R.F. și R.D.  pentru săvârșirea

infracțiunilor de insultă și calomnie prevăzute de art.205 și 206 din Codul

penal.

Prin

sentința penală nr.1973 din 7 mai 2001 , Judecătoria Craiova a constatat lipsa

nejustificată a părții vătămate la două termene succesive de judecată și ,

făcând aplicația art.11 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală raportat la

art.10 lit.h și art.284

1

din același cod , a încetat procesul penal

pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate.

Hotărârea

primei instanțe a fost atacată cu recurs atât de către Parchetul de pe lângă

Judecătoria Craiova , cât și de către partea vătămată Ș.E.C.

Recursurile

au fost soluționate de către Tribunalul Vâlcea , ca urmare a strămutării

judecării acestora , prin încheierea pronunțată de Curtea Supremă de Justiție –

Secția penală.

Investit

cu soluționarea contestației în anulare formulată împotriva deciziei pronunțate

în recurs ,Tribunalul Vâlcea a anulat decizia atacată , a admis  recursurile ,

a  casat  sentința instanței de fond și a dispus trimiterea cauzei în vederea

rejudecării la aceiași instanță de fond.

Această

din urmă decizie este corectă din punctul de vedere al competenței teritoriale

, cu referire la soluționarea în fond a cauzei după casare cu trimitere.

Astfel

, potrivit art.385

15

pct.2 lit.c din Codul de procedură penală ,

referitor la soluțiile în recurs , instanța de recurs dispune rejudecarea

cauzei , între altele , și atunci când prin hotărârea  atacată nu a fost

rezolvat fondul cauzei. Prin același text se prevede în mod expres că instanța

competentă să judece după casare este „instanța  a cărei hotărâri  a fost

casată”.

De

la regula generală , prin art.385

15

pct.12 alin.4 din Codul de

procedură penală , este reglementată o singură excepție potrivit căreia numai

Curtea Supremă de Justiție , atunci când interesele justiției o cer , poate

dispune rejudecarea unei cauze de către o instanță egală în grad , alta decât

cea a cărei hotărâre a fost casată.

Cum

excepțiile sunt de strictă interpretare și în cauză nu Curtea Supremă a hotărât

casarea cu trimitere spre rejudecare , Tribunalul Vâlcea nu putea să procedeze

altfel decât a hotărât, și anume  rejudecarea de către instanța a cărei

hotărâre a fost casată.

Ca

atare , fără nici un temei legal , Judecătoria Craiova a declinat competența la

Judecătoria Vâlcea , una dintre cele cinci judecătorii din circumscripția

Tribunalului Vâlcea.

Pe

de altă parte , potrivit art.55 din Codul de procedură penală , Curtea Supremă

de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă

instanță egală în grad în cazul în care , apreciind temeinicia motivelor de

strămutare , consideră că prin aceasta se asigură  desfășurarea normală a

procesului.

Strămutarea

poate fi cerută de partea interesată , de procuror sau de ministrul justiției.

Interpretarea

literală și rațională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării

unei cauze de la o instanță competentă la alta se transferă : 1. judecarea în

fond de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad ; sau 2.

judecarea apelului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad

; ori 3. judecarea recursului de la o  instanță competentă  la o altă instanță

egală în grad.

Faptul

că o cauză , ulterior strămutării , va ajunge uneori să fie judecată în căile

de atac la alte instanțe decât cele care ar fi judecat potrivit competenței

firești , este consecința modului de organizare teritoarială a instanțelor ,

conform art.23 și 24 din Legea nr.92/1992 ,  potrivit căreia fiecare curte de

apel își exercită competența într-o circumscripție cuprinzând mai multe

tribunale , după cum  în circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate

judecătoriile din județ.

Prin

urmare , nu strămutarea este rațiunea acestei deviații de la traseul normal pe

care ar trebui să-l parcurgă procesul penal căci , așa cum este reglementat în

art.55 din Codul de procedură penală , temeiul strămutării este necesitatea

asigurării desfășurării normale a procesului , la o anumită instanță , cu

privire la care titularii cererii de strămutare își manifestă temerea de climat

nepotrivit de judecată.

Pe

de altă parte , din examinarea alineatului 2 al art.55 din Codul de procedură

penală , rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci

doar

la cererea părții interesate , procurorului sau ministrului justiției.

În

cauză , partea vătămată Ș.C. a cerut numai strămutarea judecării recursului ,

cererea fiindu-i admisă.

Mai

mult , așa cum rezultă din actele dosarului , aceAsta stăruie ca judecarea

fondului cauzei să se facă la Judecătoria Craiova , așa cum prevăd normele

legale de procedură referitoare la competență și cele privind rezolvarea

cauzei după casare cu trimitere spre rejudecare.

Dacă

s-ar proceda altfel s-ar ajunge la situația nelegală de a trece la altă

instanță spre judecare o cauză a cărei strămutare nu a fost cerută și în afara

temeiului prevăzut de art.55 din Codul de procedură penală , singurul care

poate justifica strămutarea unei cauze.

Așa

fiind  , în baza art.43  din Codul de procedură penală , Curtea va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabilește

competența  de soluționare a cauzei privind pe inculpații R.F. , R.D. și

petiționarul  Ș.E.C. , în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pronunțată

în ședință publică  , astăzi 17 februarie  2003.

Cu

opinia separată a doamnei președinte de complet, în sensul că stabilește

judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

OPINIA SEPARATĂ

Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă

de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță

egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră

că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.

Aceasta înseamnă că în anumite situații și pentru anumite

motive prin voința legii și în temeiul hotărârii Curții Supreme de Justiție dată

în baza legii – art.60 Cod procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în

ce fază se află este scoasă din competența ei normală legală și dată în competența

altor instanțe, dintr-o altă circumscripție teritorială, unde se presupune că va

putea fi asigurată „desfășurarea normală a procesului”.

Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu

s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată intră în

circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția teritorială

unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanțe investite inițial

cu judecarea acesteia pierd definitiv competența de a judeca.

Este adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială

este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în

cazul strămutării ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia,

în cazuri concrete, se realizează  o deplasare de competență teritorială.

Nu înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379 pct.2 lit.b

Cod procedură penală, care prevăd că instanța de apel pentru motivele arătate expres,

desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța

a cărei hotărâre a fost desființată. Aceasta, întrucât în condițiile în care

s-a produs strămutarea judecării cauzei, desființarea sentinței primei instanțe

nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, întrucât

prin strămutare nu mai are competența rejudecării.

Dacă s-ar admit că ar fi posibil acest lucru, problema

care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluționa apelul declarat

împotriva noii sentințe pronunțată de această instanță? Tribunalul de la care

s-a strămutat judecarea cauzei sau  tribunalul din raza teritorială a instanței

care a soluționat cauza după casarea cu trimitere?

Primul nu va putea soluționa apelul întrucât prin hotărârea

de strămutare cauza a fost luată din competența sa, dar nici cel de al doilea întrucât

de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de strămutare și nu va putea

soluționa apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțată de o instanță de

fond dintr-o altă circumscripție teritorială.

Conchizând, competența specială determinată prin hotărârea

Curții Supreme de Justiție va subzista până la soluționarea definitivă a cauzei

penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel

de derogare de la regula procedurală obișnuită.

Soluția este susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor

art.55 privind temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61 Cod procedură penală

care interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleași temeiuri.