ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 781/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 781/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
R O M Â N I A
La 6 februarie 2003 s-a luat
în examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Craiova și
Judecătoria Râmnicu Vâlcea privind judecarea cauzei ce privește pe petiționarul
S.E.C. și inculpații R.F. R.Fl. și P.L.
Dezbaterile au fost
consemnate în încheierea cu data de 6 februarie 2003, iar pronunțarea s-a
amânat la 17 februarie 2003.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală
nr.3781 din 9 septembrie 2002, Judecătoria Craiova și-a declinat competența de
soluționare a cauzei privind pe inculpații P.S., R.F. R.Fl. și P.L. chemați în
judecată pentru insultă și calomnie în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
S-a motivat că prin
încheierea nr.1725/2002 Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea
judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.7398/2001 de la Tribunalul
Dolj la Tribunalul Vâlcea.
Obiectul dosarului
respectiv l-au format recursurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova
și a părții vătămate S.E.C. împotriva sentinței penale nr.3873/2000 a
Judecătoriei Craiova prin care aceasta a încetat procesul penal în baza art.10
lit.h din Codul de procedură penală.
Judecând
recursul, Tribunalul Vâlcea a casat sentința nr.2873/2000 a Judecătoriei
Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.
Judecătoria
Craiova a mai motivat că strămutarea judecării recursului de la Tribunalul Dolj
la Tribunalul Vâlcea are ca efect strămutarea în întregime a cauzei, adică nu
doar a recursului ci și a fondului și a trimis cauza la Judecătoria Râmnicu
Vâlcea.
Judecătoria
Râmnicu Vâlcea, prin sentința penală nr.1011 din 16 octombrie 2002 a declinat
competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova
și a sesizat Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului de
competență.
S-a
motivat că potrivit legii, în cazul casării cu trimitere spre rejudecare
competența aparține instanței a cărei hotărâre a fost casată, în cauză
Judecătoria Craiova.
S-a
mai motivat că în mod arbitrar Judecătoria Craiova a declinat competența în
favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, întrucât în circumscripția Tribunalului
Vâlcea sunt mai multe judecătorii și nu există nici un temei legal în sprijinul
hotărârii Judecătoriei Craiova de a-și declina competența în favoarea
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Curtea
constată că se află în situația art.43 din Codul de procedură penală privind
conflictul negativ de competență.
În
fapt, prin sentința penală nr.2873 din 5 iunie 2000 Judecătoria Craiova în baza
art.11 pct.2 lit.b și art.10 lit.h din Codul de procedură penală a încetat
procesul penal pornit de S.E.C. împotriva lui P.S., R.F. R.Fl. și P.L pentru
infracțiunile prevăzute de art.205, 206 Cod penal cu motivarea că partea
vătămată a lipsit nejustificat la două termene consecutive de judecată.
Judecarea
recursurilor procurorului și părții vătămate S.E.C. a fost strămutată de Curtea
Supremă de Justiție de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea care
admițându-le, a casat hotărârea Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre
rejudecare la aceeași instanță, după care s-a declanșat conflictul de
competență.
Potrivit
art.385
15
pct.2 lit.c din Codul de procedură penală referitor la
soluțiile în recurs, instanța de recurs dispune rejudecarea cauzei și atunci
când prin hotărârea atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei.
În
mod expres legea prevede că instanța competentă să rejudece după casare este „instanța
a cărei hotărâre a fost casată”.
De
la această regulă legea prevede o singură excepție, aceea de la art.385
15
pct.2 alin.4 Cod procedură penală potrivit căruia numai Curtea Supremă de
Justiție, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe,
dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată sau când
interesele justiției o cer de către altă instanță egală în grad.
Cum excepțiile
sunt de strictă interpretare, iar în cauză nu Curtea Supremă de Justiție a
hotărât casarea cu trimitere spre rejudecare, este evident că Tribunalul
Vâlcea constatând că recursurile sunt întemeiate în mod corect a decis
trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Craiova – instanță a cărei hotărâre a
fost casată.
Declinarea
competenței de către Judecătoria Craiova la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, una din
cele 5 judecătorii din circumscripția Tribunalului Vâlcea este și arbitrară
întrucât instanța de declinare a fost aleasă aleatoriu, fără nici un temei
legal.
Pe
de altă parte, potrivit art.55 din Codul de procedură penală referitor la
temeiul strămutării, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze
de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care
apreciind temeinicia motivelor de strămutare consideră că prin aceasta se
asigură desfășurarea normală a procesului.
Interpretarea
literală și rațională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării
unei cauze de la o instanță competentă la o alta se transferă:
- 1.
judecarea în fond de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad;
-
judecarea apelului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în
grad;
- 3. judecarea
recursului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad.
Faptul că o cauză va
ajunge uneori să fie judecată în căile de atac ulterior strămutării la alte
instanțe decât în situația în care cauza s-ar fi judecat după competența
firească este consecința modului de organizare teritorială a instanțelor
potrivit căruia fiecare curte de apel își exercită competența într-o
circumscripție ce cuprinde mai multe tribunale după cum în circumscripția
fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile de județ (art.23, 24 Legea
92/1992).
Prin urmare, nu
strămutarea este rațiunea acestei deviații de la traseul normal pe care ar
trebui să-l parcurgă procesul penal, căci rațiunea strămutării este necesitatea
asigurării desfășurării normale a procesului la o anumită instanță și nu la
toate instanțele din circumscripția unui tribunal sau mai grav a unei Curți de
Apel.
Pe
de altă parte, din examinarea alineatului 2 al art.55 Cod procedură penală
rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părții
interesate, procurorului sau ministrului justiției.
În
cauză partea vătămată S.E.C. a cerut numai strămutarea judecării recursului,
cererea fiindu-i admisă.
Mai
mult, așa cum rezultă din actele dosarului acesta stăruie ca rejudecarea
fondului cauzei să se facă la Judecătoria Craiova așa cum prevăd normele legale
de procedură referitoare la competență și la rezolvarea cauzei după casare cu
trimitere.
Dacă
s-ar proceda altfel – adică așa cum preconizează Judecătoria Craiova – s-ar
ajunge la situația nelegală de a transfera o cauză a cărei strămutare nu a fost
nicicând cerută și înafara temeiului prevăzut de art.55 din Codul de procedură
penală – singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.
Așa
fiind, în baza art.43 din Codul de procedură penală, Curtea va stabili
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabilește
competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații P.S., R.F. R.Fl., P.L și
petiționarul S.E.C., în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pronunțată
în ședință publică, azi 17 februarie 2003.
Cu
opinia separată a doamnei președinte de complet , în sensul că stabilește
judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
OPINIA SEPARATĂ
Potrivit
art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută
judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad
în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că
prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.
Aceasta
înseamnă că în anumite situații și pentru anumite motive prin voința legii și
în temeiul hotărârii Curții Supreme de Justiție dată în baza legii – art.60 Cod
procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este
scoasă din competența ei normală legală și dată în competența altor instanțe,
dintr-o altă circumscripție teritorială, unde se presupune că va putea fi
asigurată „desfășurarea normală a procesului”.
Odată
strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două
efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de
judecată la instanțele din circumscripția teritorială unde s-a strămutat; al
doilea – vechile instanțe investite inițial cu judecarea acesteia pierd
definitiv competența de a judeca.
Este
adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială este stabilită
prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul
strămutării ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia, în
cazuri concrete, se realizează o deplasare de competență teritorială.
Nu
înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură
penală, care prevăd că instanța de apel pentru motivele arătate expres,
desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța
a cărei hotărâre a fost desființată. Aceasta, întrucât în condițiile în care
s-a produs strămutarea judecării cauzei, desființarea sentinței primei instanțe
nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeași instanță,
întrucât prin strămutare nu mai are competența rejudecării.
Dacă
s-ar admite că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea
de a se răspunde: cine va soluționa apelul declarat împotriva noii sentințe
pronunțată de această instanță? Tribunalul de la care s-a strămutat judecarea
cauzei sau tribunalul din raza teritorială a instanței care a soluționat cauza
după casarea cu trimitere?
Primul
nu va putea soluționa apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost
luată din competența sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el
nu mai este investit prin hotărârea de strămutare și nu va putea soluționa
apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțată de o instanță de fond
dintr-o altă circumscripție teritorială.
Conchizând,
competența specială determinată prin hotărârea Curții Supreme de Justiție va
subzista până la soluționarea definitivă a cauzei penale respective, în sens
contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la
regula procedurală obișnuită.
Soluția
este susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor art.55 privind
temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61 Cod procedură penală care
interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleași temeiuri.