ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 785/2003

La

6 februarie 2003 s-a luat în examinare conflictul de competență ivit în

soluționarea cauzei privind pe inculpații R.F., F.R. și petiționarul S.E.C.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheirea cu data de 6 februarie 2003, iar pronunțarea

deciziei s-a amânat la 17 februarie 2003.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea nr.1717 din 29 martie 2002 Curtea Supremă de Justiție –secția penală

a admis cererea petiționarului S.E.C., s-a dispus strămutarea cauzei de la

Tribunalul Dolj unde cauza se afla pe rol în recurs la Tribunalul Vâlcea.

Această din urmă instanță, judecând recursul procurorului și al părții vătămate

S.E.C.le-a respins prin decizia penală nr.626 din 17 mai 2002.

Decizia

a fost anulată prin decizia penală nr.770 din 24 iunie 2002 a aceleiași instanțe

în urma admiterii contestației în anulare formulată de partea vătămată;

rejudecând recursul părții vătămate, Tribunalul Vâlcea l-a admis și a trimis

cauza primei instanțe care a judecat procesul în fond, Judecătoria Craiova.

Judecătoria

Craiova prin sentința penală nr.3787 din 9 septembrie 2002 și-a declinat

competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care la rândul ei, prin

sentința penală nr.1022 din 16 octombrie 2002 și-a declinat competența în

favoarea Judecătoriei Craiova, și constatând că s-a ivit un conflict negativ de

competență, a sesizat Curtea Supremă de Justiție.

În

soluționarea conflictului de competență se constată că prin încheierea nr.1717

din 29 martie 2002 s-a dispus strămutarea judecării recursului de la Tribunalul

Dolj la Tribunalul Vâlcea.

Prin

urmare, strămutarea în cauza de față privește judecarea cauzei în recurs de la

instanța competentă a judeca recursul, Tribunalul Dolj, la Tribunalul Vâlcea,

instanță egală în grad cu cea dintâi.

În

mod corect Tribunalul Vâlcea, casând sentința pronunțată în cauză a trimis

cauza spre rejudecare Judecătoriei Craiova, care s-a pronunțat în primă

instanță și de la care strămutarea nu s-a dispus.

În

consecință, urmează a se stabilit că Judecătoria Craiova este instanța căreia

îi revine competența judecării cauzei.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E :

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe

inculpații R.F., F.R. și petiționarul S.E.C., în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 17 februarie 2003.

Cu

opinia separată a doamnei președinte de complet   în sensul că stabilește

judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

OPINIA SEPARATĂ

Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea

Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la

o altă instanță egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor

de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a

procesului.

Aceasta înseamnă că în anumite situații și pentru

anumite motive prin voința legii și în temeiul hotărârii Curții Supreme de

Justiție dată în baza legii – art. 60 Cod procedură penală, judecarea unei

cauze indiferent în ce fază se află este scoasă din competența ei normală

legală și dată în competența altor instanțe, dintr-o altă circumscripție

teritorială, unde se presupune că va putea fi asigurată „desfășurarea normală a

procesului”.

Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce

stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată

intră în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția

teritorială

unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanțe investite

inițial cu judecarea acesteia pierd definitiv competența de a judeca.

Este adevărat că atât competența materială cât și

cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă

interpretare, dar în cazul strămutării ne aflăm în fața unui remediu procesual

prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizează  o deplasare de

competență teritorială.

Nu înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379

pct.2 lit.b Cod procedură penală, care prevăd că instanța de apel pentru

motivele arătate expres, desființează sentința primei instanțe și dispune

rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată. Aceasta,

întrucât în condițiile în care s-a produs strămutarea judecării cauzei,

desființarea sentinței primei instanțe nu mai poate fi urmată de rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță, întrucât prin strămutare nu mai are

competența rejudecării.

Dacă s-ar admite că ar fi posibil acest lucru,

problema care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluționa

apelul declarat împotriva noii sentințe pronunțată de această instanță?

Tribunalul de la care  s-a strămutat judecarea cauzei sau  tribunalul din raza

teritorială a instanței care a soluționat cauza după casarea cu trimitere?

Primul nu va putea soluționa apelul întrucât prin

hotărârea de strămutare cauza a fost luată din competența sa, dar nici cel de

al doilea întrucât de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de

strămutare și nu va putea soluționa apelul declarat împotriva unei sentințe

pronunțată de o instanță de fond dintr-o altă circumscripție teritorială.

Conchizând, competența specială determinată prin

hotărârea Curții Supreme de Justiție va subzista până la soluționarea

definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul

pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula procedurală obișnuită.

Soluția este susținută și de interpretarea rațională

a dispozițiilor art.55 privind temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61

Cod procedură penală care interzic repetarea cererii de strămutare pentru

aceleași temeiuri.