ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 785/2003

La 6 februarie 2003 s-a luat în examinare conflictul de competență ivit în soluționarea cauzei privind pe inculpații R.F., F.R. și petiționarul S.E.C. Dezbaterile au fost consemnate în încheirea cu data de 6 februarie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 17 februarie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr.1717 din 29 martie 2002 Curtea Supremă de Justiție –secția penală a admis cererea petiționarului S.E.C., s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Dolj unde cauza se afla pe rol în recurs la Tribunalul Vâlcea.

Această din urmă instanță, judecând recursul procurorului și al părții vătămate S.E.C.le-a respins prin decizia penală nr.626 din 17 mai 2002. Decizia a fost anulată prin decizia penală nr.770 din 24 iunie 2002 a aceleiași instanțe în urma admiterii contestației în anulare formulată de partea vătămată; rejudecând recursul părții vătămate, Tribunalul Vâlcea l-a admis și a trimis cauza primei instanțe care a judecat procesul în fond, Judecătoria Craiova. Judecătoria Craiova prin sentința penală nr.3787 din 9 septembrie 2002 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care la rândul ei, prin sentința penală nr.1022 din 16 octombrie 2002 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Craiova, și constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență, a sesizat Curtea Supremă de Justiție.

În soluționarea conflictului de competență se constată că prin încheierea nr.1717 din 29 martie 2002 s-a dispus strămutarea judecării recursului de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea. Prin urmare, strămutarea în cauza de față privește judecarea cauzei în recurs de la instanța competentă a judeca recursul, Tribunalul Dolj, la Tribunalul Vâlcea, instanță egală în grad cu cea dintâi. În mod corect Tribunalul Vâlcea, casând sentința pronunțată în cauză a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Craiova, care s-a pronunțat în primă instanță și de la care strămutarea nu s-a dispus. În consecință, urmează a se stabilit că Judecătoria Craiova este instanța căreia îi revine competența judecării cauzei.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E : Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații R.F., F.R. și petiționarul S.E.C., în favoarea Judecătoriei Craiova. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 februarie 2003. Cu opinia separată a doamnei președinte de complet în sensul că stabilește judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

OPINIA SEPARATĂ

Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului. Aceasta înseamnă că în anumite situații și pentru anumite motive prin voința legii și în temeiul hotărârii Curții Supreme de Justiție dată în baza legii – art. 60 Cod procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este scoasă din competența ei normală legală și dată în competența altor instanțe, dintr-o altă circumscripție teritorială, unde se presupune că va putea fi asigurată „desfășurarea normală a procesului”.

Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția teritorială unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanțe investite inițial cu judecarea acesteia pierd definitiv competența de a judeca. Este adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizează o deplasare de competență teritorială. Nu înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, care prevăd că instanța de apel pentru motivele arătate expres, desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată.

Aceasta, întrucât în condițiile în care s-a produs strămutarea judecării cauzei, desființarea sentinței primei instanțe nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, întrucât prin strămutare nu mai are competența rejudecării. Dacă s-ar admite că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluționa apelul declarat împotriva noii sentințe pronunțată de această instanță? Tribunalul de la care s-a strămutat judecarea cauzei sau tribunalul din raza teritorială a instanței care a soluționat cauza după casarea cu trimitere? Primul nu va putea soluționa apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost luată din competența sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de strămutare și nu va putea soluționa apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțată de o instanță de fond dintr-o altă circumscripție teritorială.

Conchizând, competența specială determinată prin hotărârea Curții Supreme de Justiție va subzista până la soluționarea definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula procedurală obișnuită. Soluția este susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor art.55 privind temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61 Cod procedură penală care interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleași temeiuri.