ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 783/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 783/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
D E C
I Z I A NR.783
DOSAR NR.4770/2002
La 17 februarie 2003 s-a luat în examinare conflictul de
competență ivit între Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Judecătoria Craiova, în
soluționarea cauzei privind pe inculpata R.F. și partea vătămată S.E.C.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 6
februarie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 17 februarie 2003.
C U R T E A
Asupra
conflictului de competență de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea nr.1723/29
martie 2002, a Curții Supreme de Justiție s-a dispus strămutarea judecării
cauzei de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea, fiind enținute actele
îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat judecata.
Tribunalul
Vâlcea prin decizia penală nr.779/2002, a admis recursurile declarate de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea vătămată S.E.C. împotriva
sentinței penale nr.1978/2001 a Judecătoriei Craiova, care a fost casată și
trimisă spre rejudecare cauza la aceeași instanță.
Judecătoria
Craiova prin sentința penală nr.3794/2002, a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Judecătoriei Rm.Vâlcea, susținându-se că strămutarea
cauzei de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea, are ca efect nu doar
strămutarea judecării recursului, ci a cauzei în întregime, deci și a fondului,
caz în care competența revine Judecătoriei Rm.Vâlcea.
Prin sentința penală nr.1013/16 octombrie 2002, Judecătoria
Rm.Vâlcea a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei
Craiova.
S-a
motivat că strămutarea cauzei a intervenit în faza recursului și nu în cursul
judecății în primă instanță astfel că, în cazul casării cu trimitere spre
rejudecare, competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea
desființată și anume Judecătoria Craiova, astfel cum a decis și instanța de
control judiciar.
Ivindu-se
un conflict negativ de competență în baza art.43 Cod procedură penală, a fost
sesizată Curtea Supremă de Justiție, în vederea soluționării conflictului prin regulator
de competență.
Din
actele dosarului rezultă că prin sentința penală nr.1978 din 7 mai 2001
Judecătoria Craiova a respins acțiunea civilă promovată în procesul penal de
partea civilă S.E.C. împotriva inculpatei R.F.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și partea civilă.
Așa
cum s-a arătat Curtea Supremă de Justiție la cererea lui S.E.C. a strămutat
judecarea recursului la Tribunalul Vâlcea, care admițând recursurile a casat
sentința penală nr.1978/2001 a Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre
rejudecare la aceeași instanță.
Decizia
Tribunalului Vâlcea de a trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova
este corectă.
Potrivit
art.385
15
pct.2 lit.c din Codul de procedură penală referitoare la
soluțiile în recurs, instanța de recurs dispune rejudecarea cauzei între altele
și atunci când prin hotărârea atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei.
In
mod expres legea prevede că instanța competentă să judece după casare este
instanța a cărei hotărâre a fost casată.
De
la această regulă lege prevede o singură excepție, aceea de la art.385
15
pct.2
alin.4 Cod procedură penală potrivit căreia numai Curtea Supremă de Justiție atunci
când interesele justiției o cer poate dispune rejudecarea unei cauze de către
o altă instanță egală în grad, alta decât cea a cărei hotărâre a fost casată.
Cum
excepțiile sunt de strictă interpretare și în cauză nu Curtea Supremă de
Justiție a hotărât casarea cu trimitere spre rejudecare, este evident că
Tribunalul Vâlcea a procedat legal trimițând cauza spre rejudecare la
Judecătoria Craiova a cărei hotărâre a fost casată.
Fără
temei legal Judecătoria Craiova a declinat competența la Judecătoria Râmnicu
Vâlcea, una din cele 5 judecătorii din circumscripția Tribunalului Vâlcea.
Pe
de altă parte potrivit art.58 din Codul de procedură penală Curtea Supremă
de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o
altă instanță egală în grad, în cazul în care apreciind temeinicia motivelor
de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a
procesului.
Interpetarea
literară și rațională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării
unei cauze de la o instanță competentă la o alta se transferă:
-
Judecarea în fond de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad;
ori
-
Judecarea apelului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în
grad; ori
-
Judecarea recursului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în
grad.
Faptul
că o cauză va ajunge uneori să fie judecată în căile de atac, ulterior
strămutării la alte instanțe decât în situația în care cauza s-ar fi judecat
după competența firească este consecința modului de organizare teritorială a
instanțelor potrivit căreia fiecare curte de apel își exercită competența
într-o circumscripție ce cuprinde mai multe tribunale, după cum în
circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ
(art.23, 24 din Legea nr.92/1992).
Prin
urmare, nu strămutarea este rațiunea alinierii traseului procesului penal de
la traseul teritorial firesc. Acest fapt nici nu are loc atunci când o cauză se
strămută de la o judecătorie din circumscripția unui tribunal la altă
judecătorie din circumscripția aceluiași tribunal, sau de la un tribunal din
circumscripția unei curți de apel la alt tribunal din aceiași circumscripție.
Pe
de altă parte din examinarea alineatului 2 al art.55 Cod procedură penală
rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părții
interesate, procurorului sau ministrului justiției.
In
cauză partea civilă S.C. a cerut numai strămutarea judecării recursului,
cererea fiindu-i admisă.
Cât
privește judecarea fondului, acesta stăruie ca aceasta să se facă conform
procedurii legale la Judecătoria Craiova.
Or,
dacă s-ar proceda altfel s-ar ajunge la situația nelegală de a transfera o
cauză a cărei strămutare nu a fost cerută și în afara temeiului prevăzut de
art.55 din Codul de procedură penală, singurul care poate justifica strămutarea
unei cauze.
Dar decizia nr.779/2000 a
Tribunalului Vâlcea de a trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova
este nu numai legală dar și definitivă.
Așa fiind câtă vreme această
decizie n-a fost desființată pe calea unei căi de atac extraordinară prevăzută
de lege, era obligatorie pentru Judecătoria Craiova.
Casarea
cu trimitere spre rejudecare la instanța competentă nu este o sesizare de
natură a face posibilă discuția cu privire la un conflict de competență ci o
soluție dată în procesul penal soluție ce nu este susceptibilă a fi desființată
decât pe căi legale. Or, regulatorul de competență nu este prevăzut printre
căile legale de desființare a unei hotărâri de soluționare a unei cauze.
Așa fiind, văzând și
dispozițiile art.43 din Codul de procedură penală Curtea va stabili competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Stabilește competența de
soluționare a cauzei privind pe inculpata R.F. și petiționatrul S.E.C., în
favoarea Judecătoriei Craiova.
Pronunțată în ședință
publică, azi 17 februarie 2003.
OPINIA SEPARATĂ
Potrivit
art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută
judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad
în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că
prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.
Aceasta
înseamnă că în anumite situații și pentru anumite motive prin voința legii și
în temeiul hotărârii Curții Supreme de Justiție dată în baza legii – art.60 Cod
procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este
scoasă din competența ei normală legală și dată în competența altor instanțe,
dintr-o altă circumscripție teritorială, unde se presupune că va putea fi
asigurată „desfășurarea normală a procesului”.
Odată
strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două
efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de
judecată la instanțele din circumscripția teritorială unde s-a strămutat; al
doilea – vechile instanțe investite inițial cu judecarea acesteia pierd
definitiv competența de a judeca.
Este
adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială este stabilită
prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul
strămutării ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia, în
cazuri concrete, se realizează o deplasare de competență teritorială.
Nu
înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură
penală, care prevăd că instanța de apel pentru motivele arătate expres,
desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța
a cărei hotărâre a fost desființată. Aceasta, întrucât în condițiile în care
s-a produs strămutarea judecării cauzei, desființarea sentinței primei instanțe
nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeași instanță,
întrucât prin strămutare nu mai are competența rejudecării.
Dacă
s-ar admite că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea
de a se răspunde: cine va soluționa apelul declarat împotriva noii sentințe
pronunțată de această instanță? Tribunalul de la care s-a strămutat judecarea
cauzei sau tribunalul din raza teritorială a instanței care a soluționat cauza
după casarea cu trimitere?
Primul
nu va putea soluționa apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost
luată din competența sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el
nu mai este investit prin hotărârea de strămutare și nu va putea soluționa apelul
declarat împotriva unei sentințe pronunțată de o instanță de fond dintr-o altă
circumscripție teritorială.
Conchizând,
competența specială determinată prin hotărârea Curții Supreme de Justiție va
subzista până la soluționarea definitivă a cauzei penale respective, în sens
contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la
regula procedurală obișnuită.
Soluția
este susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor art.55 privind
temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61 Cod procedură penală care
interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleași temeiuri.