ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2003

Decizia

nr.784

Dosar nr.4781/2002

La

6 februarie 2003 s-a luat în examinare conflictul de competență ivit în

soluționarea cauzei privind pe inculpatul L.E. și petiționarul S.E.C.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheirea cu data de 6 februarie 2003, iar pronunțarea

deciziei s-a amânat la 17 februarie 2003.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea nr.1715 din 29 martie 2002 Curtea Supremă de Justiție a admis

cererea formulată de petiționarul S.E.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce

formează obiectul dosarului nr.9010/2001 al Tribunalului Dolj și a strămutat

judecarea recursurilor declarate  de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova

și partea vătămată S.E.C. împotriva sentinței penale nr.1976/2001 a

Judecătoriei Craiova de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea.

Prin

decizia penală nr.776 din 24 iunie 2002, Tribunalul Vâlcea, soluționând

recursurile a casat sentința penală nr.1976/2001 a Judecătoriei Craiova și a

trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.

Judecătoria

Craiova prin sentința penală nr.3790/2002 și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cu motivarea că

soluția strămutării judecării recursului duce și la strămutarea fondului dacă

soluția din recurs impune rejudecarea.

Judecătoria

Râmnicu Vâlcea prin sentința nr.1020/2002 și-a declinat competența de

soluționare a fondului cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova cu motivarea că

aceasta din urmă este obligată să se supună dispozițiilor instanței de recurs

–Tribunalului Vâlcea- iar pe de altă parte, Judecătoria Vâlcea nu a soluționat

niciodată fondul cauzei și nu este competentă să rejudece o cauză cu privire la

care nu s-a pronunțat.

Concomitent

a sesizat Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ

de competență.

Față

de cele mai sus arătate, Curtea constată că se află în situația prevăzută la

art.43 alin.1 din Codul de procedură penală, referitoare la conflictul negativ

de competență.

Mai

constată că la 3 mai 2000 partea vătămată S.E.C. a sesizat Judecătoria Craiova

cu plângere prealabilă împotriva lui L.E. pentru infracțiunea prevăzută de

art.213 Cod penal.

Prin

sentința penală nr.1976 Judecătoria Craiova a făcut aplicarea art.11 pct.2

lit.b și art.10 lit.h din Codul de procedură penală, a constatat lipsa

nejustificată a părții vătămate la două termene succesive de judecată și a

încetat procesul penal.

Hotărârea

instanței de fond a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Craiova și partea vătămată.

Așa

cum s-a arătat, Curtea Supremă de Justiție la cererea părții vătămate a

strămutat judecarea recursului la Tribunalul Vâlcea care a casat hotărârea

instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova,

prima care a avut de soluționat procesul penal.

Decizia

Tribunalului Vâlcea este corectă din punctul de vedere al competenței teritoriale

pe care a stabilit-o.

Potrivit

art.385

15

pct.2 lit.c din Codul de procedură penală referitoare la

soluțiile în recurs, instanța de recurs dispune rejudecarea cauzei, între

altele, și atunci când prin hotărârea atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei.

În

mod expres legea prevede că instanța competentă să judece după casare este

„instanța a cărei hotărâre a fost casată”.

De

la această regulă legea prevede o singură excepție aceea de la art.385

15

pct.12 alin.4 Cod procedură penală potrivit căreia numai Curtea Supremă de

Justiție, atunci când interesele justiției o cer, poate dispune rejudecarea

unei cauze de către o instanță egală în grad, alta decât cea a cărei hotărâre a

fost casată.

Cum

excepțiile sunt de strictă interpretare și în cauză nu Curtea Supremă de

Justiție a hotărât casarea cu trimitere spre rejudecare este evident că Tribunalul

Vâlcea nu putea să procedeze altfel decât a hotărât –rejudecarea de către

instanța a cărei hotărâre a fost casată.

Ffără

temei legal  Judecătoria Craiova a declinat competența la Judecătoria Râmnicu

Vâlcea, una din cele 5 judecătorii din circumscripția Tribunalului Vâlcea.

Pe

de altă parte, potrivit art.55 din Codul de procedură penală Curtea Supremă de

Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă

instanță egală în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de

strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfășurarea normală a

procesului.

Strămutarea

poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiției.

Interpretarea

literală și rațională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării

unei cauze de la o instanță competentă la o alta se transfera ori 1. judecarea

în fond de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad;  ori 2.

judecarea apelului de la o instanță competentă la o altă instanță egală în

grad; ori 3. judecarea recursului de la o instanță competentă la o altă

instanță egală în grad.

Faptul

că o cauză va ajunge uneori să fie judecată în căile de atac, ulterior

strămutării, la alte instanțe decât în situația în care cauza s-ar fi judecat

după competența firească este consecința modului de organizare teritorială a

instanțelor potrivit căreia fiecare curte de apel își exercită competența

într-o circumscripție cuprinzând mai multe tribunale după cum în circumscripția

fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ (art.23, 24 Legea

nr.92/1992).

Prin

urmare nu strămutarea este rațiunea acestei deviații de la traseul normal pe

care ar trebui să-l parcurgă procesul penal căci, așa cum este reglementat la

art.55 Cod procedură penală, temeiul strămutării este necesitatea asigurării

desfășurării normale a procesului la o anumită instanță cu privire la care

titularii cererii de strămutare –parte, procuror sau ministrul justiției- își

manifestă temerea de climat nepotrivit de judecată.

Pe

de altă parte din examinarea alineatului 2 al art.55 Cod procedură penală

rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părții

interesate, procurorului sau ministrului justiției.

În

cauză partea vătămată a cerut numai strămutarea judecării recursului, cerea

fiindu-i admisă.

Mai

mult, așa cum rezultă din actele dosarului aceasta stăruie ca judecarea

fondului cauzei să se facă la Judecătoria Craiova așa cum prevăd normele legale

de procedură referitoare la competență și cele privind rezolvarea cauzei după

casare cu trimitere spre rejudecare.

Dacă

s-ar proceda altfel s-ar ajunge la situația nelegală de a transfera o cauză a

cărei strămutare nu a fost nicicând cerută și în afara temeiului prevăzut de

art.55 din Codul penal, singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.

Așa

fiind, în baza art.43 din Codul de procedură penală Curtea va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul L.E. și petiționarul S.E.C.,

în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 17 februarie 2003.

Cu

opinia separată a doamnei președinte de complet , în sensul că stabilește

judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

OPINIA SEPARATĂ

Potrivit

art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută

judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad

în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că

prin aceasta se asigură desfășurarea normală a procesului.

Aceasta

înseamnă că în anumite situații și pentru anumite motive prin voința legii și

în temeiul hotărârii Curții Supreme de Justiție dată în baza legii – art.60 Cod

procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este

scoasă din competența ei normală legală și dată în competența altor instanțe,

dintr-o altă circumscripție teritorială, unde se presupune că va putea fi

asigurată „desfășurarea normală a procesului”.

Odată

strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două

efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de

judecată la instanțele din circumscripția teritorială

unde s-a

strămutat; al doilea – vechile instanțe investite inițial cu judecarea acesteia

pierd definitiv competența de a judeca.

Este

adevărat că atât competența materială cât și cea teritorială este stabilită

prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării

ne aflăm în fața unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri

concrete se realizează  o deplasare de competență teritorială.

Nu

înseamnă însă că se ignoră dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură

penală, care prevăd că instanța de apel pentru motivele arătate expres,

desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța

a cărei hotărâre a fost desființată. Aceasta, întrucât în condițiile în care

s-a produs strămutarea judecării cauzei, desființarea sentinței primei instanțe

nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeași instanță,

întrucât prin strămutare nu mai are competența rejudecării.

Dacă

s-ar admite că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea

de a se răspunde: cine va soluționa apelul declarat împotriva noii sentințe

pronunțată de această instanță? Tribunalul de la care  s-a strămutat judecarea

cauzei sau  tribunalul din raza teritorială a instanței care a soluționat cauza

după casarea cu trimitere?

Primul

nu va putea soluționa apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost

luată din competența sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el

nu mai este investit prin hotărârea de strămutare și nu va putea soluționa

apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțată de o instanță de fond

dintr-o altă circumscripție teritorială.

Conchizând,

competența specială determinată prin hotărârea Curții Supreme de Justiție va

subzista până la soluționarea definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar

s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula

procedurală obișnuită.

Soluția

este susținută și de interpretarea rațională a dispozițiilor art.55 privind

temeiul strămutării și a dispozițiilor art.61 Cod procedură penală care

interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleași temeiuri.