ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 740/2003

Decizia

nr.740

Dosar nr.4869/2002

S-a

luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria

Craiova și Judecătoria Râmnicu Vâlcea în cauza privind pe inculpații R.D. și

I.M. precum și pe partea vătămată S.E.C.

Părțile

au lipsit.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a pus concluzii de stabilire a competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei

Craiova.

C

U R T E A

Asupra

conflictului negativ de competență;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea nr.1720 pronunțată la 29 martie 2002 în dosarul nr.347/2002, Curtea

Supremă de Justiție a admis cererea de strămutare formulată de petiționarul S.E.C.

și a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului

nr.9015/2001 al Tribunalului Dolj, având ca obiect recursurile formulate

împotriva sentinței nr.1982 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova, în favoarea

Tribunalului Vâlcea.

Tribunalul

Vâlcea, prin decizia penală nr.625 din 27 mai 2002 a admis recursurile, a casat

sentința nr.1982/2001 a Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre rejudecare

la prima instanță și anume, Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Împotriva

deciziei nr.625 din 27 mai 2002 a formulat contestație în anulare partea

vătămată Simoiu Evdalian Claudiu, care a fost admisă prin decizia nr.771 din 24

iunie 2002 (dosar nr.1041/2002) de Tribunalul Vâlcea, s-a anulat decizia penală

atacată, s-au admis recursurile declarate împotriva sentinței penale nr.1982

din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova și s-a casat sentința nr.1982 din 7 mai

2001 trimițându-se cauza pentru rejudecare la Judecătoria Craiova.

Prin

sentința penală nr.3788 din 9 septembrie 2002, Judecătoria Craiova și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea care prin sentința penală nr.1027 din 16 octombrie 2002 și-a declinat

competența în favoarea Judecătoriei Craiova.

-

2 -

În

baza art.43 alin.1 și 3 Cod procedură penală a sesizat Curtea Supremă de

Justiție, ca instanță ierarhic superioară comună în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Analizând

lucrările dosarului se constată următoarele:

Trebuie

remarcat, în primul rând, că decizia nr.771 din 24 iunie 2002 prin care

Tribunalul Vâlcea a admis contestația în anulare împotriva deciziei aceluiași

tribunal nr.625 din 27 mai 2002 cu toate consecințele cunoscute este nelegală.

Tribunalul Vâlcea trebuia să constate că această contestație era

inadmisibilă, întrucât era îndreptată împotriva unei hotărâri penale care nu

era definitivă.

Potrivit art.386 alin.1 din Codul de procedură penală,

contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată

numai împotriva hotărârilor judecătorești penale definitive.

Or, din examinarea dispozițiilor art.417 din Codul de procedură

penală, care reglementează expres și limitativ cazurile în care hotărârile

instanței de recurs rămân definitive, rezultă, per a contrario, că deciziile

instanței de recurs, prin care se dispune casarea cu trimitere a cauzei spre

rejudecare –cum era decizia nr.625 din 27 mai 2002 a Tribunalului Vâlcea

atacată pe calea contestației în anulare- nu au caracterul de hotărâri judecătorești

intrate în puterea lucrului judecat.

Așa fiind, Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr.771 din 24

iunie 2002 trebuia să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.

Evident că, instanța supremă nu are posibilitatea să îndrepte,

această eroare, în condițiile în care ea a fost investită în calitate de

regulator de competență și are numai competența de a soluționa un conflict

negativ de competență.

Revenind, la obiectul cauzei, cu care este investită Curtea,

trebuie să constatăm că, în speță competentă să soluționeze cauza este

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, deoarece prin admiterea cererii de strămutare a

dosarului nr.9015/2001 al Tribunalului Dolj în favoarea Tribunalului Vâlcea,

Curtea Supremă de Justiție a investit Tribunalul Vâlcea cu soluționarea cauzei,

strămutarea dispusă de instanța supremă își va produce efectele până la

pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză.

În cazul în care, prin casare cu trimitere, se reia un nou ciclu

de judecată –cum este în speță- efectele strămutării rămân operante până la

soluționarea definitivă a cauzei, pe traiectoria ierarhiei judicioase în raport

cu instanța la care a ajuns cauza prin mecanismul strămutării. Aceasta

înseamnă, desigur că efectele strămutării se întind obligatoriu atât la

instanțele ierarhic superioare cât și la instanțele ierarhic inferioare în

cazul exercitării căilor de atac urmare cărora se dispune de exemplu casarea cu

trimitere spre rejudecare la fond ca și în prezenta cauză.

Această soluție rezultă din interpretarea motivărilor a

prevederilor art.55-61 din Codul de procedură penală. O altă interpretare ar

conduce la un cerc vicios și la situații fără ieșire, știut fiind că, potrivit

dispozițiilor art.61 din de procedură penală, nu se poate face o nouă cerere de

strămutare pentru aceleași temeiuri.

Dacă, printr-o altă interpretare, s-ar ajunge la o altă soluție,

ar însemna să se nesocotească caracterul definitiv și obligatoriu al

hotărârilor Curții Supreme de Justiție și s-ar admite ca hotărârea instanței

supreme, respectiv efectele ei, să fie desființată printr-o decizie a unei

instanțe inferioare, ceea ce este contrar legii și de neconceput.

Față

de cele menționate, competentă să soluționeze în primă instanță cauza este

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ca instanță inferioară în grad Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În

temeiul art.43 alin.7 Cod procedură penală stabilește competența soluționării

cauzei privind pe inculpații R.D. și I.M.  în favoarea Judecătoriei Rm.Vâlcea,

căreia i se trimite dosarul spre competentă soluționare.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 13 februarie 2003.