ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1818/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 525 din 16 aprilie 2003, Judecătoria Gherla a condamnat pe inculpata M.H. la pedeapsa de 5.000.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen. și la 8.000.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, ambele în dauna părții vătămate P.M., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8.000.000 lei amendă penală. În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 din același cod și la art. 998 – art. 999 C. civ., inculpata a fost obligată să plătească părții civile P.M. 5.000.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a reținut că, în cursul lunii noiembrie 2002, inculpata M.H. a făcut în public afirmații calomnioase cu privire la partea vătămată căreia, totodată, i-a adus și injurii. Împotriva hotărârii primei instanțe, inculpata M.H. a declarat recurs, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate acesteia. Tribunalul Cluj, secția penală, prin decizia penală nr. 180/ R din 18 iunie 2003, a admis în parte recursul și a casat sentința atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante și, în rejudecare, în temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante, pe o perioadă de 2 ani.

În motivarea acestei decizii, cu referire la existența infracțiunilor deduse judecății, instanța de recurs a reținut că săvârșirea acestora este dovedită pe deplin de declarațiile martorilor M.N. și T.I., care au auzit-o pe inculpată făcând afirmații insultătoare și calomnioase la adresa părții vătămate P.M., declarații care se coroborează cu celelalte probe administrate. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța de recurs a apreciat că scopul acesteia poate fi atins și prin suspendarea executării, reținând că inculpata menționată, până la o vârstă înaintată, nu a suferit rigorile legii penale și că infracțiunile reținute în sarcina acesteia sunt generate de starea conflictuală în care cele două părți se aflau.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza I C. proc. pen. S-a susținut că instanța de recurs a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. (2) C. proc. pen., cu consecința stabilirii nelegale a duratei termenului de încercare. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în limitele arătate. Inculpata, prin apărător, a solicitat extinderea recursului în anulare și sub aspectul motivului prevăzut de art. 410 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. pen., susținând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de calomnie și insultă, astfel că în mod greșit a fost condamnată pentru aceste fapte.

În concluzie, inculpata a solicitat admiterea recursului în anulare, desființarea hotărârilor pronunțate în cauză și, pe fond, achitarea acesteia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reținând că fapta nu există. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., „durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani”. Însă, prin alin. (2) al aceluiași articol, s-a dispus imperativ că „în cazul în care pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an”.

În cauză, instanța de fond a condamnat inculpata, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de insultă și calomnie, la două pedepse de câte 5.000.000 lei și respectiv 8.000.000 lei amendă penală, urmând să execute în urma contopirii, pedeapsa rezultantă de 8.000.000 lei. Ca atare, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei cu amendă, termenul de încercare urma a fi stabilit, sub aspectul duratei, potrivit dispoziției imperative menționate, respectiv art. 82 alin. (2) C. pen. Stabilind durata termenului de încercare, cu neobservarea dispoziției imperative menționate, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre contrară legii, supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 teza I C. proc.

pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 din același cod, invocat de procurorul general. Examinând cauza prin prisma cererii de extindere a recursului în anulare se constată următoarele: Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpata și partea vătămată sunt cumnate, între acestea existând o stare conflictuală provocată de revendicarea, de către fiecare în parte, a unor terenuri. Pe fondul acestei stări conflictuale, inculpata M.H. a afirmat în mod repetat, față de diferite persoane, în cursul lunii noiembrie 2002, că fiii părții vătămate sunt copii din flori. De asemenea, de față cu diferite persoane, inculpata a înjurat partea vătămată, folosind cuvinte jignitoare atât la adresa acesteia, cât și la adresa părinților ei, decedați.

Susținerile părții vătămate au fost confirmate de martorii M.N. și T.I., precum și de P.I.L., fiul părții vătămate, audiat de asemeni ca martor. Or, fapta inculpatei de a face, în public, afirmații cu privire la partea vătămată că are copii din flori, urmare cărora aceasta a fost expusă disprețului public în cadrul comunității locale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie. Totodată, fapta aceleași inculpate de a aduce atingere onoarei și reputației părții vătămate, tot în cursul lunii noiembrie 2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de inculpată, respectiv a cererii de extindere a recursului în anulare se constată că prima instanță a administrat probe prezentând un lanț deductiv fără discontinuitate și a stabilit corect starea de fapt, funcție de acestea, neexistând temeiuri pentru admiterea cererii de reapreciere a probelor și o altă selecție a acestora. Ca atare, în mod corect prima instanță a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei, așa încât hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) pct. 2 teza I din același cod, invocat de inculpată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 414 1 , cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) din același cod, Înalta Curte va admite recursul în anulare și va casa decizia atacată numai cu privire la durata termenului de încercare, pe care îl reduce de la 2 ani la un an, corespunzător dispozițiilor art. 82 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 180 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Cluj, privind pe intimata inculpată M.H. Casează decizia instanței de recurs numai cu privire la durata termenului de încercare, pe care îl reduce de la 2 ani la un an. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2004.