ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 628/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata K.M. împotriva deciziei penale nr.218 din 27 august 2002 a Curții de Apel Cluj. S-a prezentat recurenta inculpată, în stare de arest și asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat B.A., lipsind părțile civile. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatei solicită, în principal, achitarea inculpatei și în subsidiar, reducerea pedepsei și suspendarea executării pedepsei. Procurorul a cerut respingerea recursului, ca nefondat. Inculpata solicită reducerea pedepsei.

C U R T E A Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr.155 din 2 aprilie 2002 a Tribunalului Cluj a fost condamnată inculpata K.M . la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, și la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art.257 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, precum și la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c din Codul penal. Conform art.33 lit.a și 34 lit.b din Codul penal s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi.

A fost menținută starea de arest a inculpatei și s-a computat perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la 15 ianuarie 2001 la zi. Sub aspectul laturii civile, inculpata a fost obligată să plătească despăgubiri civile după cum urmează: -8.500.000 lei și 550 DM către părțile civile P.C. și P.D.; -100 dolari SUA părții civile P.D.; -500.000 lei părții civile C.I.; -10.000.000 lei părții civile F.A. Totodată, s-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părților vătămate P.C., S.B. și T.S. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt. Inculpata K.M. este absolventă de liceu și a urmat timp de doi ani cursurile Facultății de Științe Juridice, Politice și Management din cadrul Universității Româno-Arabe, facultate pe care nu a absolvit-o, ea lucrând în cadrul unor birouri avocațiale din Oradea, în calitate de secretară.

În cursul lunii septembrie 1999, inculpata s-a întâlnit în Câmpia Turzii cu partea vătămată P.C., pe care o cunoștea din copilărie, și căreia i s-a prezentat ca avocat în cadrul Biroului avocațial „Cerveni” din Oradea. Cu ocazia discuțiilor, partea vătămată i-a relatat inculpatei intenția sa de a pleca în Italia pentru a munci, intenție pe care o avea și o prietenă a sa, partea vătămată S.B. După ce în prealabil inculpata a făcut referire la o serie de personalități pe care le cunoștea, arătându-i părții vătămate P.C. fotografii în care apărea alături de N.C.M C.V.T., G.F. prințul P. de România, s-a oferit să le ajute în obținerea vizei pentru Italia, în schimbul sumei de câte 500 DM pentru fiecare.

Totodată, inculpata a promis că va obține vizele în patru sau șase săptămâni cu ajutorul numitului D.A., despre care a afirmat că ar fi parlamentar. În aceste condiții părțile vătămate i-au dat inculpatei suma de 500 DM fiecare și pașapoartele. Ulterior, în cursul lunii octombrie 1999, inculpata i-a mai solicitat părții vătămate S.B. suma de 1.500.000 lei sub pretextul că trebuie să facă deplasarea urgentă la București. În consecință, părțile vătămate P.C. și S.B. s-au deplasat la Oradea pentru a-i duce banii inculpatei, aceasta le-a invitat să vadă biroul unde lucra ca și avocat, birou în care inculpata, în realitate, lucra ca secretară. În lunile următoare, inculpata le-a amânat în mod repetat pe părțile vătămate justificând cu diferite pretexte întârzierea obținerii vizelor.

La sfârșitul lunii ianuarie 2000, în contextul în care părțile vătămate erau tot mai insistente, inculpata le-a spus că vizele sunt rezolvate, deși împrejurarea nu era reală, însă le-a amânat din nou sub pretextul că are foarte multe pașapoarte de ridicat de la ambasadă și că nu poate ridica decât cel mult 5 pașapoarte pe săptămână. Întrucât nici în luna aprilie 2000 nu au primit pașapoartele, părțile vătămate și-au dat seama că au fost înșelate, înregistrând și o convorbire telefonică cu inculpata pentru a dovedi acest lucru. În aceste circumstanțe, părțile vătămate i-au solicitat inculpatei să le restituie pașapoartele și banii, iar după îndelungi insistențe, în cursul lunilor iunie-iulie 2000, cele două părți vătămate au reușit să-și recupereze actele și banii.

S-a mai reținut că în luna octombrie 1999, în timp ce se afla la Serviciul Pașapoarte din Cluj Napoca, împreună cu partea vătămată P.C., a cunoscut-o prin intermediul acesteia din urmă pe martora G.R., prezentându-se drept avocat. Cum mama martorei avea calitatea de pârâtă într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Cluj, martora a întrebat-o pe inculpată dacă poate să-i asigure asistența juridică mamei sale, aceasta acceptând în schimbul sumei de 3.000.000 lei, reprezentând onorariu de avocat. Pentru a câștiga încrederea martorei, inculpata a făcut referire la o serie de personalități, afirmând, printre altele, că îl cunoaște pe procurorul șef care o va ajuta. În cursul lunii decembrie 1999 inculpata călătorea cu trenul de la Oradea la Câmpia Turzii, în același compartiment aflându-se și P.D.

a cărui soție avea două procese pe rolul Tribunalului Cluj. Cu ocazia discuțiilor purtate, inculpata a început să se pronunțe asupra modului de soluționare a acestor cauze, afirmând că vor avea câștig de cauză 100%, prezentându-se ca avocat în din Oradea și i-a înmânat părții vătămate o carte de vizită unde în dreptul numelui său apărea titulatura de „colaboratoare”. Ulterior părțile vătămate P.D. și P.C. au contactat-o telefonic pe inculpată după care s-au întâlnit și au discutat despre angajarea ca avocat a inculpatei în cele două cauze, lucru cu care K.M. a fost de acord, solicitând diferite sume de bani pentru studiul dosarului, deplasări, onorariu de avocat. În total, părțile vătămate i-au înmânat inculpatei suma de 8.000.000 lei și 550 DM.

Pentru a întări convingerea părților vătămate că este avocată, inculpata le-a spus că îi cunoaște bine pe judecătorii care fac parte din completul de judecată, lăsând impresia că are influență asupra lor, afirmând chiar că a fost colegă de facultate cu soțul judecătorei din complet. Mai mult, inculpata, la un moment dat, a condus-o pe una din părțile vătămate până în apropierea biroului membrilor completului de judecată, a intrat în birou iar la ieșire i-a cerut părții vătămate suma de 500.000 lei pentru a cumpăra o sticlă de coniac ce urma să fie dată unuia din membrii completului. În final, hotărârile judecătorești pronunțate au fost defavorabile părții vătămate, fapt ce a determinat-o să presupună că inculpata a înșelat-o, presupunere confirmată ulterior cu ocazia unei discuții între partea vătămată și un avocat.

În timpul desfășurării proceselor civile amintite, prin intermediul lui P.D., inculpata l-a cunoscut pe C.I., căruia i s-a prezentat, de asemenea, ca avocat și s-a oferit să-i acorde asistență juridică într-o cauză penală ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, pentru care inculpata a pretins și primit suma de 1.500.000 lei. Partea vătămată a aflat că inculpata nu are calitatea de avocat, reușind să recupereze suma de 1.000.000 lei de la inculpată. În aceeași perioadă, inculpata l-a indus în eroare pe P.D., în fața căruia a afirmat că este avocat și că prin intermediul unor cunoștințe îi va obține viza pentru spațiul Schengen. Fiind indusă în eroare partea vătămată i-a înmânat inculpatei pașaportul și suma de 100 dolari SUA, însă inculpata nu a obținut viza promisă, pașaportul fiind găsit în domiciliul acesteia cu ocazia percheziției domiciliare efectuate.

Procedând în același mod ca și în cazul părții vătămare P.D., inculpata l-a indus în eroare și pe T.S. căruia în schimbul sumei de 500 DM i-a promis obținerea vizei pentru spațiul Schengen, prezentându-i-se ca avocat. După circa 5 luni, sesizând că inculpata nu a obținut viza, partea vătămată și-a dat seama că a fost înșelată și după lungi insistențe și-a recuperat banii. În cursul lunii mai 2000, inculpata K.M. l-a cunoscut pe F.A. care era cercetat într-un dosar penal aflat la Parchetul Militar Cluj. Inculpata s-a oferit să-i acorde asistență juridică în calitate de avocat, ocazie cu care a afirmat că are relații cu persoane foarte importante, pe care le-a și menționat, printre ele indicându-l și pe procurorul care instrumenta cauza în care F.A.

era cercetat penal, astfel că va putea obține o soluție favorabilă în sensul netrimiterii în judecată și a aplicării unei sancțiuni administrative. Pentru acesta, inculpata a solicitat 1400 DM, 300 dolari SUA și 1.000.000 lei afirmând că va cumpăra cadouri pentru procuror și pentru președintele Tribunalului Militar. Situația de fapt expusă a fost reținută pe baza plângerilor și declarațiilor părților vătămate, depozițiilor martorilor audiați, proceselor verbale de confruntare, copiilor filelor din agendele ridicate de la inculpată, probe coroborate cu declarațiile inculpatei. Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr.218 din 27 august 2002 a respins apelurile declarate de inculpată și partea vătămată P.C.

Împotriva acestei decizii inculpata a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel, și anume nelegalitatea și nemeinicia hotărârilor pronunțate, solicitând în principal achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina sa întrucât nu a avut intenția de a înșela părțile vătămate și de a comite infracțiunea de trafic de influență, iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate. Recursul este fondat însă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanțele de fond și de apel au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatei, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege mai sus arătate.

Într-adevăr, fapta inculpatei, care în cursul anului 1999, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin prezentarea calității mincinoase de avocat, a indus în eroare mai multe părți vătămate, promițându-le că le va obține vize de intrare în spațiul Schengen, cauzându-le prejudicii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată prevăzută de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

Fapta aceleiași inculpate, care în aceeași perioadă de timp, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, a pretins și primit diferite sume de bani de la părțile vătămate, afirmând că le va folosi pentru a cumpăra cadouri pentru judecători și procurori din cadrul unor instanțe civile și militare din Cluj Napoca, asupra cărora a lăsat să se înțeleagă că va influența și poate să-i determine să pronunțe anumite soluții în cauzele pe care le instrumentau și în care aveau interes aceste părți civile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prevăzută de art.257 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

Este adevărat că inculpata nu a recunoscut infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată însă vinovăția acesteia rezultă din toate celelalte mijloace de probă, respectiv din plângerile și declarațiile părților vătămate care în mod constant au menționat maniera în care a acționat inculpata pentru a obține foloase materiale, din depozițiile martorilor audiați, din procesele-verbale de confruntare precum și din actele ridicate de la inculpată și în care aceasta a notat o serie de date referitoare la persoanele de la care primise sume de bani și pentru care a făcut diverse cereri la diferite instituții. Simpla negare a inculpatei a faptelor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare și prin hotărârile pronunțate nu are nici o relevanță din punct de vedere juridic atâta vreme cât situația de fapt arătată în cuprinsul acestora rezultă din celelalte probe ale dosarului.

Instanța de fond a analizat în detaliu fiecare faptă și a indicat mijloacele de probă pe care s-a întemeiat atunci când a pronunțat sentința atacată, iar instanța de apel, este adevărat cu o motivare sumară, a verificat criticile formulate de inculpată și pe care justificat le-a respins. Întrucât vinovăția inculpatei a fost corect stabilită, primul motiv de recurs invocat nu este fondat. Motivul de recurs ce vizează individualizarea pedepsei este însă întemeiat. Potrivit art.72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptelor comise, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii rezultă că sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în totalitate, de fiecare dată la stabilirea și aplicarea pedepsei. Or, în speță, analizarea exclusivă a pericolului social generic al faptelor comise de inculpată, pericol într-adevăr relevant, ignorându-se celelalte criterii de individualizare, a determinat aplicarea unor sancțiuni greșit individualizate. Astfel, inculpata prezentând o serie de afecțiuni de sănătate, se află la prima abatere de natură penală, infracțiunile comise reprezentând un fapt izolat în activitatea sa, ea luând măsuri pentru despăgubirea unor părți vătămate, iar în final, a regretat faptele așa cum au fost reținute prin rechizitoriu și prin hotărârile pronunțate.

În raport de toate elementele de circumstanțiere ale faptelor și făptuitoarei se impune reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii sancțiunilor stabilite la câte 4 ani închisoare, respectiv spre limitele minime prevăzute de textele sancționatoare. Ca atare, recursul declarat de inculpată va fi admis în sensul celor mai sus arătate, se vor casa hotărârile pronunțate, se va descontopi pedeapsa aplicată în pedepsele componente și vor fi reduse pedepsele aplicate la câte 4 ani închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, respectiv art.257 cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod. Conform art.33 lit.a și 34 lit.b din Codul penal pedepsele stabilite vor fi contopite în pedeapsa cea mai grea, în final, inculpata urmând a executa 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi.

Se va computa perioada arestării preventive, iar onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Admite recursul declarat de inculpata K.M. împotriva deciziei penale nr. 218 din 27 august 2002 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr.155 din 2 aprilie 2002 a Tribunalului Cluj numai cu privire la individualizarea pedepsei principale. Descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de: - 5 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.2, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.; - 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art.257 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. Reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.2, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Reduce pedeapsa de la 5 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzute de art.257 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. Conform art.33 – 34 lit.b C.pen., contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpata având de executat în final, 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatei de la 15 ianuarie 2001 la 7 februarie 2003. Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 februarie 2003.