ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2056/2013

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 225/F din 31 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut Sentința penală nr. 20 din 7 ianuarie 2008, definitivă la data de 22 februarie 2008 a Curții de Apel din Milano, care a modificat în parte Sentința nr. 6192 a Tribunalului din Milano, pronunțată la data de 8 iunie 2006, privindu-l pe condamnatul P.S.

S-a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei totale principale de 11 ani închisoare și a pedepsei accesorii constând în interdicția pe viață de a deține funcții publice, prev. de art 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. român, aplicată prin sentința penală sus-menționată.

S-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 19 octombrie 2007 la zi.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel Curtea a reținut, în esență, că prin Rezoluția nr. 906/II-5/2012 din 23 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost sesizată în vederea recunoașterii Sentinței penale nr. 20 din 7 ianuarie 2008, definitivă la data de 22 februarie 2008 a Curții de Apel din Milano, care a modificat în parte Sentința nr. 6192 a Tribunalului din Milano, pronunțată la data de 8 iunie 2006, privindu-1 pe condamnatul P.S., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 3 02/2004 modificată.

- în raport de această situație s-a reținut că, prin Sentința penală nr. 20 din 7 ianuarie 2008, definitivă la data de 22 februarie 2008 a Curții de Apel din Milano, care a modificat în parte Sentința nr. 6192 a Tribunalului din Milano, pronunțată la data de 8 iunie 2006, cetățeanul român P.S. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de tâlhărie și complicitate la viol, prevăzute de dispozițiile art. 81, 110 - 628 alin. (1) și (3) pct. 1-61 pct. 5 C. pen. italian, respectiv art. 609 rap. la art. 609 bis 609 terpct. 2-61 pct. 5 același cod.

În fapt, s-a reținut, în esență, că sus-numitul împreună cu alte persoane au deposedat, prin violență, pe părțile vătămate C.V. și G.S. de mai multe bunuri și, de asemenea, au constrâns-o pe numita C.V. să întrețină relații sexuale cu coinculpatul R.L.

În raport de obiectul cauzei, Curtea a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, în sensul că faptele reținute în sarcina inculpatului de către autoritățile judiciare italiene realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) și art. 2

1

lit. a) și complicitate la viol, prev. de art. 26 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen. român, conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză (art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004), precum și faptul că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 143 lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că numitul P.S. este cetățean român și are domiciliul în România, hotărârea de condamnare a condamnatului este definitivă, acesta și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, la data primirii cererii de transferare, condamnatul având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisurilor privind stadiul executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana condamnată P.S., fără însă a fi indicate motive de recurs în cauză.

Cât privește solicitarea principală a apărătorului ales de a lua act de retragerea recursului de către persoana condamnată P.S., instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 385

4

C.proc. pen. pentru retragerea recursului în conformitate cu care, retragerea recursului trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în baza dispozițiilor art. 385

6

C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum și prevederile Convenției asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolului adițional la această convenție ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001:

a) condamnatul este resortisant al statului de executare;

b) hotărârea este definitivă;

c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei.

d) transferul este consimțit, de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.

e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări.

Persoana condamnata P.S. este cetățean român, hotărârea de condamnare este definitivă și condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.

Astfel, Sentința penală nr. 20 din 7 ianuarie 2008, definitivă la data de 22 februarie 2008 a Curții de Apel din Milano, care a modificat în parte Sentința nr. 6192 a Tribunalului din Milano, pronunțată la data de 8 iunie 2006, cetățeanul român P.S. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de tâlhărie și complicitate la viol, prevăzute de dispozițiile art. 81, 110-628 alin. (1) și 3 pct. 1-61 pct. 5 C. pen. italian, respectiv art. 609 rap. la art. 609 bis 609 ter pct. 2-61 pct. 5 același cod.

De asemenea, este îndeplinită și cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de complicitate la viol, prevăzută de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. și tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) și art. 2

1

lit. a) și C. pen.

Se constată, totodată, că persoana condamnată și-a exprimat consimțământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România, iar la data primirii cererii de transferare, recurentul condamnat având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale.

Înalta Curte, față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de persoana condamnată P.S. împotriva Sentinței penale nr. 225/F din 31 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată P.S. împotriva Sentinței penale nr. 225/F din 31 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană condamnată, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.

Procesat de GGC - NN