ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3532/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3532/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de fată;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 426 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală,

a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a

recunoscut efectele sentinței penale nr. 3093/06 Reg. Sent. pronunțată la data

de 12 decembrie 2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22

februarie 2007); ale sentinței penale nr. 3887/08 RG trib. pronunțată la data

de 19 noiembrie 2008 de Tribunalul din Milano; ale sentinței penale nr. 3063/09

pronunțată la data de 12 octombrie 2009 de Curtea de Apel din Milano; ale

sentinței penale nr. 3667 pronunțată la data de 03 octombrie 2011 de Curtea de

Apel din Milano (definitivă la data de 07 iunie 2012) - Republica Italiană,

prin care numitul D.V. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani, 6

luni și - 20 zile închisoare, precum și la 3.200 euro amendă.

A

dispus transferarea condamnatului D.V., în vederea continuării executării

pedepsei principale de 13 ani, 6 luni și .20 zile închisoare, cum și a amenzii

de 3.200 euro, în echivalentul în lei la data executării, într-un penitenciar

din România, precum și a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 C. pen. rap.

la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) și e) C. pen. și a pedepsei

complementare prevăzută de art. 65 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II

a, b) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani, cu respectarea felului și duratei

pedepsei aplicate de statul de condamnare.

A

constatat că prin Ordonanțele Oficiului de Supraveghere din Milano, din datele

de 23 iunie 2011, 07 noiembrie 2011, 04 aprilie 2012 și 11 mai 2012, persoana

condamnată a beneficiat de 405 zile de eliberare anticipată și că executarea

pedepsei a început la data de 21 aprilie 2007 și se consideră executată la data

de 02 octombrie 2019.

A

dedus din pedeapsă perioada executată, de la data de 21 aprilie 2007 până la

zi. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 20 mai 2013 Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a sesizat instanța Curții de Apel București în conformitate cu prevederile

art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pentru

recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 3093/06 Reg. Sent., pronunțată la

data de 12 decembrie 2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22

februarie 2007), ale sentinței penale nr. 3887/08 RG trib., pronunțată la data

de 19 noiembrie 2008 de Tribunalul din Milano, ale sentinței penale nr. 3063/09

pronunțată la data de 12 octombrie 2009 de Curtea de Apel din Milano; ale

sentinței penale nr. 3667 pronunțată la data de 03 octombrie 2011 de Curtea de

Apel din Milano (definitivă la data de 07 iunie 2012), ca urmare a cererii

formulate de autoritățile judiciare italiene de transferare a condamnatului D.V.

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de

13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare, și a amnezii de 3.200 euro.

S-au

depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: rezoluția Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București din data de 13 mai 2013 de sesizare a instanței;

corespondenta purtată de Ministerul Afacerilor Interne cu Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, corespondenta purtată de Ministerului Justiției cu

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; solicitarea Ministerului

Justiției al Republicii Italiene adresată Ministerului Justiției din România

pentru transferarea persoanei condamnate; consimțământul persoanei condamnate

exprimat la data de 06 noiembrie 2012, în sensul transferării în România pentru

continuarea executării pedepsei; situația executării pedepsei; sentințele

penale de condamnare; extrase din legislația penală română și italiană.

Prin

sentința penală 12 decembrie 2006, Tribunalul din Monza Pisa l-a condamnat pe

numitul D.V., la o pedeapsă de 20 zile închisoare, pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 624, art. 625 n. 2 și art. 62 bis C. pen.

italian, această sentință rămânând definitivă la data de 22 februarie 2007.

Activitatea

infracțională a persoanei condamnate, reținută prin sentința de condamnare, a

constat în aceea că la data de 12 decembrie 2006, în timp ce se afla în

localitatea Sesto San Giovanni, în scopul de a obține foloase, a pătruns, prin

efracție, în barul Skorpion, de unde a încercat să sustragă bunuri, fiind

surprins de către angajați.

Prin

sentința Curții de Apel din Milano din data de 03 octombrie 2011, sentință care

a reformat-o pe cea a Tribunalului din Milano din data de 19 noiembrie 2008,

numitul D.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani și 6 luni închisoare, o

amendă de 3.200 euro, precum și la pedepsele accesorii ale interdicției

perpetue de a fi curator și tutore, a interdicției legale în timpul pedepsei de

ocupare a unei funcții publice, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.

110, art. 628 alin. (1) și (3), art. 112 n.1, art. 614 alin. (1), (2), (4), art.

112 n.1, art. 61, art. 81, art. 582 alin. (2), art. 585, art. 576 alin. (1), art.

624, art. 625, art. 81, art. 99 alin. (2) C. pen. Italian.

Această

sentință a rămas definitivă la data de 07 iunie 2012.

Activitatea

infracțională a persoanei condamnate reținută a fi comisă, a constat în aceea,

că la data de 06 martie 2007, în timp ce se afla la Magnano, a intrat, împreună

cu alte persoane, prin folosirea de violente și amenințări, în interiorul

barului Lino, aparținând numitei C.N., de unde a sustras bijuterii și a

obligat-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale, provocându-i vătămări

grave. De asemenea s-a reținut că la data de 21 aprilie 2007, în timp ce se

afla la Sesto San Giovanni, a sustras mai multe bunuri din pizzeria E.H.M.

Prin

Decizia nr. 658/2012 S.I.E.P. din data de 10 septembrie 2012 a Procuraturii

Generale a Republicii, de pe lângă Curtea de Apel din Milano, s-a dispus

unificarea pedepselor aplicate prin sentințele de condamnare, stabilindu-se o

pedeapsă rezultantă de 13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare, cum și o amendă de

3.200 euro, pedeapsă a cărei executare a început la data de 21 aprilie 2007 și,

având în vedere cele 405 zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanțele

Oficiului de Supraveghere din Milano, pedeapsa se consideră executată la data

de 02 octombrie 2019.

Prin

ordonanța din datele de 23 iunie 2001, 07 noiembrie 2011, 04 aprilie 2012, 11

mai 2012, ale Oficiului de Supraveghere din Milano, persoana condamnată a

beneficiat de 405 zile de eliberare anticipată.

În

cauză, curtea de apel a constatat că este îndeplinită cerința dublei

incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată)

și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, cum și cerințele art. 131

și art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată), faptele comise de persoana

condamnată având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul

constitutiv al infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1)

-209 alin. (1) lit. i) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani; a

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

1

lit. a)

și c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani; a infracțiunii de

viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea

de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. Pedeapsa accesorie aplicată

persoanei condamnate se regăsește în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.

b) și e) rap. la art. 71 și art. 65 C. pen., dar în raport cu durata de

aplicare a acesteia de către instanța de condamnare (interdicție perpetuă), dar

și pentru că în Codul penal român, este reglementată și aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii unor drepturi prevăzute de lege (pe o durată de la

1 la 10 ani, potrivit art. 53 pct. 2 C. pen.), această pedeapsă își găsește

corespondent în legislația penală română, atât în privința pedepsei accesorii,

cât și a pedepsei complementare.

Curtea

de apel a constatat că persoana condamnată, la data de 06 noiembrie 2012, și-a

exprimat consimțământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar

din România (fila 15).

Din

fișa de executare a pedepsei (fila 69) reiese că persoana condamnată a început

executarea pedepsei închisorii la data de 21 aprilie 2007, data terminării

executării pedepsei fiind 02 octombrie 2019.

Cu

privire la amenda aplicată prin sentința de condamnare, de 3.200 euro, instanța

a reținut că și aceasta este supusă procedurii de recunoaștere și executare,

având în vedere, atât dispozițiile art. 137 alin. (6) din Legea nr. 302/2004

care prevăd că „începerea executării pedepsei în România are ca efect

renunțarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând

cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care

acest stat redobândește dreptul la executare. în cazul pedepsei amenzii, statul

străin redobândește dreptul la executare începând din momentul în care este

informat asupra neexecutării, totale sau parțiale, a acestei pedepse", dar

și a constatării ce rezultă din reglementarea penală a statului de condamnare,

că pedeapsa amenzii nu se transformă în răspundere penală subsidiară, nefiind

stabilit acest lucru prin sentința de condamnare, ceea ce obligă instanța legal

învestită cu cererea de recunoaștere a hotărârii de condamnare, să o recunoască

în integralitatea ei.

Fiind

îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004

(republicată), Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 162 alin.

(4) din aceeași lege, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, a recunoscut efectele sentinței de condamnare și a dispus

transferarea persoanei condamnate D.V., în vederea continuării executării

pedepsei de 13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare și 3.200 euro amendă (în

echivalentul în lei, la data executării), într-un penitenciar din România, cu

respectarea felului și a duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.

Având

în vedere că persoanei condamnate i-a fost aplicată și o pedeapsă accesorie, ce

are corespondent în legislația penală română în dispozițiile art. art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., această pedeapsă, realizând

conținutul constitutiv, atât al pedepsei complementare, potrivit art. 65 C.

pen. (din cauza duratei pentru care a fost aplicată pedeapsa accesorie de către

instanța de condamnare), cât și al pedepsei accesorii, potrivit art. 71 C. pen.,

curtea de apel a dispus ca acesta să continue executarea și cu privire la

aceste pedepse. Pentru pedeapsa complementară, a stabilit durata de 10 ani a

interzicerii drepturilor menționate, cum prevede art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.,

iar pedeapsa accesorie se executată pe durata executării pedepsei principale,

potrivit art. 71 C. pen.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., apreciind că instanța de fond, în mod greșit a stabilit ca dată de

expirare a pedepsei data de 2 octombrie 2019, în condițiile în care au fost

avute în vedere și un număr de 405 zile de eliberare anticipată.

Înalta

Curte, analizând hotărârea sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., apreciază recursul ca fiind nefondat,

pentru următoarele considerente:

Prima

instanță a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din

Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006,

respectiv:

-

condamnatul D.V. este cetățean român conform relațiilor obținute de la Ministerul

Administrației si Internelor;

-

hotărârea pusă în executare este definitivă, conform datelor furnizate de

autoritățile judiciare italiene;

-

la data examinării cererii de transferare, în fond, condamnatul mai avea de

executat mai mult de 6 ani de închisoare din pedeapsa aplicată de 13 ani, 6

luni și 20 zile închisoare. Executarea pedepsei a început de la data de 21

aprilie 2007, urmând a se împlini la data de 02 octombrie 2019;

-

prin procesul-verbal întocmit la data de 06 noiembrie 2012 de autoritățile

judiciare italiene, numitul D.V. a fost de acord să fie transferat în România

în vederea continuării executării pedepsei.

-

faptele reținute în sarcina persoanei condamnate D.V., au corespondent în

legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor

prevăzute de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i C. pen., pedepsită cu

închisoare de la 3 la 15 ani; a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2)/1 lit. a) și c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani; a

infracțiunii de viol, prevăzută de arf.197 alin. (2) lit. a) C. pen., pedepsită

cu închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. Pedeapsa accesorie

aplicată persoanei condamnate se regăsește în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, lit. b) și e) rap. la art. 71 și art. 65 C. pen.

-

statul de condamnare și statul de executare cooperează în vederea efectuării

acestei transferări.

În

ceea ce privește critica formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, privind data liberării condiționate, deși corectă, înalta Curte

apreciază că acest aspect nu este de natură să conducă la reformarea hotărârii

atacate deoarece, după realizarea transferului, executarea pedepsei este supusă

dispozițiilor naționale, respectiv celor conținute de C. pen.

Ca

urmare, Înalta Curte constatând ca fiind întrunite exigențele art. 143,

157,158,162 și 152 din Legea nr. 302/2004 republicată, în baza art. 385

15

'pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 426 din 17

septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

privind pe intimatul condamnat D.V., iar onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției, conform dispozițiilor art. 189 alin. (1) și art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva sentinței penale nr. 426 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul condamnat D.V.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 320

lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.