ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3532/2013

Asupra recursului de fată; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 426 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut efectele sentinței penale nr. 3093/06 Reg. Sent. pronunțată la data de 12 decembrie 2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22 februarie 2007); ale sentinței penale nr. 3887/08 RG trib. pronunțată la data de 19 noiembrie 2008 de Tribunalul din Milano; ale sentinței penale nr. 3063/09 pronunțată la data de 12 octombrie 2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinței penale nr. 3667 pronunțată la data de 03 octombrie 2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 07 iunie 2012) - Republica Italiană, prin care numitul D.V.

a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani, 6 luni și - 20 zile închisoare, precum și la 3.200 euro amendă. A dispus transferarea condamnatului D.V., în vederea continuării executării pedepsei principale de 13 ani, 6 luni și .20 zile închisoare, cum și a amenzii de 3.200 euro, în echivalentul în lei la data executării, într-un penitenciar din România, precum și a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) și e) C. pen. și a pedepsei complementare prevăzută de art. 65 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani, cu respectarea felului și duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.

A constatat că prin Ordonanțele Oficiului de Supraveghere din Milano, din datele de 23 iunie 2011, 07 noiembrie 2011, 04 aprilie 2012 și 11 mai 2012, persoana condamnată a beneficiat de 405 zile de eliberare anticipată și că executarea pedepsei a început la data de 21 aprilie 2007 și se consideră executată la data de 02 octombrie 2019. A dedus din pedeapsă perioada executată, de la data de 21 aprilie 2007 până la zi. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2013 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța Curții de Apel București în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pentru recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 3093/06 Reg.

Sent., pronunțată la data de 12 decembrie 2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22 februarie 2007), ale sentinței penale nr. 3887/08 RG trib., pronunțată la data de 19 noiembrie 2008 de Tribunalul din Milano, ale sentinței penale nr. 3063/09 pronunțată la data de 12 octombrie 2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinței penale nr. 3667 pronunțată la data de 03 octombrie 2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 07 iunie 2012), ca urmare a cererii formulate de autoritățile judiciare italiene de transferare a condamnatului D.V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare, și a amnezii de 3.200 euro.

S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 13 mai 2013 de sesizare a instanței; corespondenta purtată de Ministerul Afacerilor Interne cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, corespondenta purtată de Ministerului Justiției cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; solicitarea Ministerului Justiției al Republicii Italiene adresată Ministerului Justiției din România pentru transferarea persoanei condamnate; consimțământul persoanei condamnate exprimat la data de 06 noiembrie 2012, în sensul transferării în România pentru continuarea executării pedepsei; situația executării pedepsei; sentințele penale de condamnare; extrase din legislația penală română și italiană.

Prin sentința penală 12 decembrie 2006, Tribunalul din Monza Pisa l-a condamnat pe numitul D.V., la o pedeapsă de 20 zile închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 624, art. 625 n. 2 și art. 62 bis C. pen. italian, această sentință rămânând definitivă la data de 22 februarie 2007. Activitatea infracțională a persoanei condamnate, reținută prin sentința de condamnare, a constat în aceea că la data de 12 decembrie 2006, în timp ce se afla în localitatea Sesto San Giovanni, în scopul de a obține foloase, a pătruns, prin efracție, în barul Skorpion, de unde a încercat să sustragă bunuri, fiind surprins de către angajați. Prin sentința Curții de Apel din Milano din data de 03 octombrie 2011, sentință care a reformat-o pe cea a Tribunalului din Milano din data de 19 noiembrie 2008, numitul D.V.

a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani și 6 luni închisoare, o amendă de 3.200 euro, precum și la pedepsele accesorii ale interdicției perpetue de a fi curator și tutore, a interdicției legale în timpul pedepsei de ocupare a unei funcții publice, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 110, art. 628 alin. (1) și (3), art. 112 n.1, art. 614 alin. (1), (2), (4), art. 112 n.1, art. 61, art. 81, art. 582 alin. (2), art. 585, art. 576 alin. (1), art. 624, art. 625, art. 81, art. 99 alin. (2) C. pen. Italian.

Această sentință a rămas definitivă la data de 07 iunie 2012. Activitatea infracțională a persoanei condamnate reținută a fi comisă, a constat în aceea, că la data de 06 martie 2007, în timp ce se afla la Magnano, a intrat, împreună cu alte persoane, prin folosirea de violente și amenințări, în interiorul barului Lino, aparținând numitei C.N., de unde a sustras bijuterii și a obligat-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale, provocându-i vătămări grave. De asemenea s-a reținut că la data de 21 aprilie 2007, în timp ce se afla la Sesto San Giovanni, a sustras mai multe bunuri din pizzeria E.H.M. Prin Decizia nr. 658/2012 S.I.E.P.

din data de 10 septembrie 2012 a Procuraturii Generale a Republicii, de pe lângă Curtea de Apel din Milano, s-a dispus unificarea pedepselor aplicate prin sentințele de condamnare, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare, cum și o amendă de 3.200 euro, pedeapsă a cărei executare a început la data de 21 aprilie 2007 și, având în vedere cele 405 zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanțele Oficiului de Supraveghere din Milano, pedeapsa se consideră executată la data de 02 octombrie 2019. Prin ordonanța din datele de 23 iunie 2001, 07 noiembrie 2011, 04 aprilie 2012, 11 mai 2012, ale Oficiului de Supraveghere din Milano, persoana condamnată a beneficiat de 405 zile de eliberare anticipată.

În cauză, curtea de apel a constatat că este îndeplinită cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, cum și cerințele art. 131 și art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată), faptele comise de persoana condamnată având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) -209 alin. (1) lit. i) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani; a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) 1 lit. a) și c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani; a infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa accesorie aplicată persoanei condamnate se regăsește în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) rap. la art. 71 și art. 65 C. pen., dar în raport cu durata de aplicare a acesteia de către instanța de condamnare (interdicție perpetuă), dar și pentru că în Codul penal român, este reglementată și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzute de lege (pe o durată de la 1 la 10 ani, potrivit art. 53 pct. 2 C. pen.), această pedeapsă își găsește corespondent în legislația penală română, atât în privința pedepsei accesorii, cât și a pedepsei complementare.

Curtea de apel a constatat că persoana condamnată, la data de 06 noiembrie 2012, și-a exprimat consimțământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România (fila 15). Din fișa de executare a pedepsei (fila 69) reiese că persoana condamnată a început executarea pedepsei închisorii la data de 21 aprilie 2007, data terminării executării pedepsei fiind 02 octombrie 2019. Cu privire la amenda aplicată prin sentința de condamnare, de 3.200 euro, instanța a reținut că și aceasta este supusă procedurii de recunoaștere și executare, având în vedere, atât dispozițiile art. 137 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 care prevăd că „începerea executării pedepsei în România are ca efect renunțarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândește dreptul la executare.

în cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândește dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutării, totale sau parțiale, a acestei pedepse", dar și a constatării ce rezultă din reglementarea penală a statului de condamnare, că pedeapsa amenzii nu se transformă în răspundere penală subsidiară, nefiind stabilit acest lucru prin sentința de condamnare, ceea ce obligă instanța legal învestită cu cererea de recunoaștere a hotărârii de condamnare, să o recunoască în integralitatea ei.

Fiind îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată), Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 162 alin. (4) din aceeași lege, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut efectele sentinței de condamnare și a dispus transferarea persoanei condamnate D.V., în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare și 3.200 euro amendă (în echivalentul în lei, la data executării), într-un penitenciar din România, cu respectarea felului și a duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare. Având în vedere că persoanei condamnate i-a fost aplicată și o pedeapsă accesorie, ce are corespondent în legislația penală română în dispozițiile art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., această pedeapsă, realizând conținutul constitutiv, atât al pedepsei complementare, potrivit art. 65 C. pen.

(din cauza duratei pentru care a fost aplicată pedeapsa accesorie de către instanța de condamnare), cât și al pedepsei accesorii, potrivit art. 71 C. pen., curtea de apel a dispus ca acesta să continue executarea și cu privire la aceste pedepse. Pentru pedeapsa complementară, a stabilit durata de 10 ani a interzicerii drepturilor menționate, cum prevede art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., iar pedeapsa accesorie se executată pe durata executării pedepsei principale, potrivit art. 71 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., apreciind că instanța de fond, în mod greșit a stabilit ca dată de expirare a pedepsei data de 2 octombrie 2019, în condițiile în care au fost avute în vedere și un număr de 405 zile de eliberare anticipată.

Înalta Curte, analizând hotărârea sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, respectiv: - condamnatul D.V. este cetățean român conform relațiilor obținute de la Ministerul Administrației si Internelor; - hotărârea pusă în executare este definitivă, conform datelor furnizate de autoritățile judiciare italiene; - la data examinării cererii de transferare, în fond, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 ani de închisoare din pedeapsa aplicată de 13 ani, 6 luni și 20 zile închisoare.

Executarea pedepsei a început de la data de 21 aprilie 2007, urmând a se împlini la data de 02 octombrie 2019; - prin procesul-verbal întocmit la data de 06 noiembrie 2012 de autoritățile judiciare italiene, numitul D.V. a fost de acord să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei. - faptele reținute în sarcina persoanei condamnate D.V., au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani; a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)/1 lit. a) și c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani; a infracțiunii de viol, prevăzută de arf.197 alin. (2) lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa accesorie aplicată persoanei condamnate se regăsește în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) rap. la art. 71 și art. 65 C. pen. - statul de condamnare și statul de executare cooperează în vederea efectuării acestei transferări. În ceea ce privește critica formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind data liberării condiționate, deși corectă, înalta Curte apreciază că acest aspect nu este de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate deoarece, după realizarea transferului, executarea pedepsei este supusă dispozițiilor naționale, respectiv celor conținute de C. pen. Ca urmare, Înalta Curte constatând ca fiind întrunite exigențele art. 143, 157,158,162 și 152 din Legea nr. 302/2004 republicată, în baza art. 385 15 'pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 426 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul condamnat D.V., iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozițiilor art. 189 alin. (1) și art. 192 alin. (3) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 426 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul condamnat D.V. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 320 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.