ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3023/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3023/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 89 F din 4 martie
2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat că sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004,
republicată, neexistând niciun motiv pentru a se refuza transferul potrivit
art. 153 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Așa fiind, în baza
art. 162 și art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea
Parchetului și a recunoscut Sentința penală a Curții de Apel din Torino din
data de 03 februarie 2013, prin care s-a reformat parțial Sentința emisă la
data de 26 aprilie 2011 a Judecătorului pentru Audierea Preliminară de la
Tribunalul din Torino, prin care numitul V.M.C. a fost condamnat la pedeapsa de
9 ani și 7 luni închisoare și 200 euro amendă.
S-a dispus
transferarea persoanei condamnată într-un penitenciar din România în vederea
continuării executării pedepsei și a amenzii.
Cheltuielile
judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în
sumă de 320 RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța
această hotărâre, curtea de apel a constatat că prin adresa nr. 80399/2012 din
03 decembrie 2012, Ministerul Justiției-Direcția Drept Internațional și
Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie
Penală, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în
conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată
de Ministerul Justiției al Republicii Italia prin care s-a solicitat
transferarea persoanei condamnate V.M.C., într-un penitenciar din România, în
vederea continuării executării pedepsei aplicată de către instanțele italiene.
Cererea formulată de
autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2
din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la
Strasbourg în anul 1983, respectiv adresa declarația persoanei condamnate din
care rezultă că este de acord cu transferarea; adresa autorității centrale din
statul de condamnare; descrierea faptelor care au dus la condamnare; adresa
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Torino; referat privind stadiul
executării pedepsei; sentința Tribunalului Ordinar din Torino; hotărârea Curții
de Apel Torino; copia dispozițiilor legale aplicabile.
În urma verificărilor
efectuate, Ministerul Administrației și Internelor-Direcția pentru Evidența
Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a comunicat prin adresa nr.
3544907 din data de 08 ianuarie 2013, că numitul V.M.C. este cetățean român și
este titular al pașaportului nr. X, eliberat de Serviciul Public Comunitar
pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al județului Neamț. S-a
constatat astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) adoptată la
Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din informațiile și
documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției
europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în
anul 1983, au rezultat următoarele:
Numitul V.M.C. a fost
condamnat prin Sentința Curții de Apel din Torino, din 03 februarie 2012, prin
care s-a reformat parțial Sentința emisă la data de 26 aprilie 2011 de
Judecătorul pentru Audierea Preliminară de la Tribunalul din Torino la pedeapsa
de 9 ani și 7 luni închisoare pentru comiterea a trei infracțiuni de tâlhărie;
trei infracțiuni de viol în grup; trei infracțiuni de sechestru persoană; o
infracțiune de furt și o infracțiune de vătămare prevăzute de art. 110, 628 nr.
1, art. 110, 609, art. 110, 605, art. 110, 624, 61 nr. 11 și art. 110, 582, 576
nr. 1 și 5 C. pen. italian și 200 euro amendă.
Hotărârea a rămas
definitivă la data de 18 iulie 2012.
Având în vedere cele
expuse, s-a constatat că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din
Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la
Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Numitul V.M.C. a
început executarea condamnării la data de 17 mai 2010, durata condamnării
urmând a se împlini la data de 16 decembrie 2019.
În consecință, este
îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra
transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c)
din Legea nr. 302/2004 republicată.
În fapt, prin
sentința de condamnare s-a reținut că în luna noiembrie 2009, numitul V.M.C.
împreună cu alți conaționali prefăcându-se că sunt clienți, le-au determinat pe
numitele G.H., E.P. și J.F. să urce în autoturismul lor, le-au imobilizat pe
acestea, după care le-au condus într-un loc retras unde, prin violență, au întreținut
raporturi sexuale cu acestea și le-au sustras telefoanele mobile și diverse
sume de bani. Prin aceeași hotărâre s-a reținut că în urma loviturilor primite,
pentru a fi determinată să întrețină raporturi sexuale numita J.F. a suferit
vătămări corporale ce au necesitat 5 zile îngrijiri medicale.
S-a mai reținut că la
data de 07 mai 2010, numitul V.M.C. a sustras din patrimoniul firmei C. S.R.L.,
situată în San Gillio, via Druento, 46 materiale de construcții în valoare de
circa 5.000 euro.
Examinând materialul
cauzei s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute
de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e)
din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la
Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului V.M.C., având corespondent în
legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de
tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2
1
) lit. a)
C. pen.; viol prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.; lipsire de libertate
în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen.; furt calificat prev. de art.
208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. și lovire sau alte violențe
prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Numitul V.M.C. a
consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România fiind îndeplinită
condiția prev. de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Persoana condamnată
se află încarcerată în Penitenciarul Torino, din Republica Italia.
Trebuie făcută
sublinierea că Republica Italia a exclus procedura conversiunii hotărârii.
Referitor la
pedepsele accesorii stabilite de instanțele italiene, respectiv interdicția de
a ocupa funcții publice și de a avea calitatea de curator și tutore s-a
apreciat că nu se impune ca acestea să fie executate și în România, având în
vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit că nu se
pot lua măsuri accesorii decât în situația dacă infracțiunile comise impun
acest lucru.
Faptele reținute în
sarcina persoanei transferabile nu sunt de natură a determina aplicarea de
pedepse accesorii care să fie executate în România.
S-a constatat că
persoana condamnată a fost arestată de la 17 mai 2010 la zi.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel București, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 395
9
pct. 17
2
C. proc. pen. solicitând, recunoașterea pedepselor
accesorii și complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e)
C. pen.
Concluziile formulate
de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul intimatului persoană
transferabilă au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,
urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte,
examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta
este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin Sentința din
data de 26 aprilie 2011 a Judecătorului pentru Audiere Preliminară de la
Tribunalul din Torino, modificată parțial prin Sentința din data de 3 februarie
2011 de Curtea de Apel din Torino, s-a dispus condamnarea inculpatului V.M.C.,
la pedeapsa de 9 ani și 7 luni închisoare, 200 euro și la pedepsele accesorii a
interzicerii pe viață a dreptului de a ocupa funcții publice și de a fi tutore
sau curator.
Curtea de Apel
București, secția a II-a penală, prin Sentința penală nr. 89 F din 4 martie
2013 a dispus transferarea condamnatului V.M.C. în vedera continuării
executării pedepsei de 9 ani și 7 luni închisoare și 200 euro, într-un
penitenciar din România.
Potrivit art. 9
parag. 1 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate
adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 se permite autorităților competente
ale statului de executare fie să continue executarea condamnării, fie să
schimbe condamnarea.
În acord cu
dispozițiile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Convenție, statul de
executare este continuatorul statului de condamnare, fiind ținut de natura și
de durata pedepselor aplicate.
În speță, întrucât
autoritățile judiciare italiene au aplicat condamnatului V.M.C. atât o pedeapsă
principală de 9 ani și 7 luni închisoare și 200 euro amendă cât și pedepsele
accesorii a interzicerii pe viață a exercitării dreptului de a ocupa funcții
publice și de a fi tutore sau curator, în acord și cu practica Înaltei Curți,
instanța de fond trebuia să recunoască în integralitate hotărârea de condamnare
și să dispună transferarea în vederea executării pedepsei de 9 ani și 7 luni
închisoare și 200 euro amendă și a pedepselor accesorii și complementare
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.
Totodată, se constată
că aprecierea curții de apel referitoare la aceste pedepse accesorii, respectiv
că nu se impun ca acestea să fie executate și în România întrucât nu se pot lua
măsuri accesorii decât în situația dacă infracțiunile comise impun acest lucru,
este greșită având în vedere ca în cauză s-a dispus ca intimatul condamnat să execute
pedeapsa de 9 ani și 7 luni închisoare și 200 euro amendă și pedepsele
accesorii și complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e)
C. pen., iar potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată când statul
român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de
condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în
hotărârea de condamnare.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte în conformitate cu art. 385
15
pct. 2 lit.
d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 89F din 4 martie 2013 a Curții
de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnatul persoană
transferabilă V.M.C.
Va casa, în parte,
sentința penală atacată și, rejudecând:
În baza art. 71 C.
pen. va interzice intimatului condamnat persoană transferabilă V.M.C.
exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.
cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C.
pen. va interzice intimatului condamnat persoană transferabilă exercițiul
drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., cu titlu de
pedeapsă complementară pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei
principale.
Va menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană
transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței
penale nr. 89 F din 4 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă V.M.C.
Casează, în parte,
sentința penală atacată și, rejudecând:
În baza art. 71 C.
pen. interzice intimatului condamnat persoană transferabilă V.M.C. exercițiul
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. cu titlu de
pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C.
pen. interzice intimatului condamnat persoană transferabilă exercițiul
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., cu titlu de
pedeapsă complementară pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei
principale.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană
transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 7 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AM