ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 88/2014

Asupra recursului de față

La data de 21 august 2013 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr. 7026 din data de 07 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul din Roma, rămasă definitivă la 17 septembrie 2011, ca urmare a cererii înaintate de autoritățile judiciare din Republica Italia, de transferare a condamnatei M.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.

Prin sentința penală nr. 500 din 3 octombrie 2013 Curtea de Apel București a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost recunoscută sentința penală pronunțată la data de 7 aprilie 2011 pronunțată de către Tribunalul Roma, s-a dispus transferarea persoanei condamnate M.M. (cetățean român),  într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, 18.000 euro amendă și pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani și s-a dedus din pedeapsă prevenția de la 09 aprilie 2012 la zi.

S-a examinat îndeplinirea condiției dublei incriminări, prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, constatându-se că fapta care a atras condamnarea numitei M.M. are corespondent în legislația penală română, fiind incriminată în dispozițiile art. 13 alin. (1), (2) și (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. român, însă pedepsele complementare aplicate față de susnumita nu se regăsesc în. dispozițiile art. 64 alin. (1) C. pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

S-a examinat îndeplinirea condițiilor prevăzute în dispozițiile art. 143 lit. a) - d) rap. la art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 lit. b), c) și d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, obținându-se relații cu privire la cetățenia și domiciliul numitei M.M., conform adreselor din 22 iulie 2013 și din 10 din 22 august 2013 emise de D.E.P.A.B.D. și D.G.P. din cadrul M.A.I., precum și cu privire la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a susnumitei și la restul de pedeapsă rămas de executat, numita Miclescu Mariana manifestându-și consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, conform procesului verbal din data de 18 ianuarie 2013.

În cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, privind transferul persoanei condamnate M.M., s-a menționat că, la soluționarea acestei solicitări s-a aplicat procedura prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea executării pedepsei.

S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege în această materie, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut sentința penală pronunțată la data de 7 aprilie 2011 pronunțată de către Tribunalul Roma, s-a dispus transferarea persoanei condamnate M.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, 18.000 euro amendă și pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani și s-a dedus din pedeapsă prevenția de la 09 aprilie 2012 la zi.

Împotriva sentinței penale nr. 500 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel București persoana transferabilă M.M. a declarat recurs, în termen legal, arătând că nu se consideră vinovată de săvârșirea infracțiunii de care este învinuită.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 386

6

C. proc. pen. constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sunt îndeplinite cerințele art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum și prevederile Convenției asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolului adițional la această convenție ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001, respectiv:condamnatul este resortisant al statului de executare;

a) hotărârea este definitivă;

b) la data prirnirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel -puțin 6 luni din durata -pedepsei.

c) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.

d) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

e)

statul de condamnare și statul de executare trebuie să se -pună de acord asupra acestei transferări;.

Persoana transferabilă M.M. este cetățean român,

hotărârea de condamnare este definitivă și condamnata mai are de executat mai

mult de 6 luni din durata pedepsei.

Prin sentința nr. 7026 din 11 din 07 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul din Roma, rămasă definitivă la 17 septembrie 2011, persoana transferabilă M.M. a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și amendă în cuantum de 18.000 euro, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 600 bis cu aplic. art. 81 alin. (2), art. 110 și art. 112 nr. 4 C. pen. italian, constând în aceea că, în perioada ianuarie - mai 2007, împreună cu alte persoane, prin violențe fizice și psihice, au obligat o minoră în vârstă de 17 ani să practice prostituția. Au fost aplicate și pedepsele complementare a interzicerii definitive a dreptului de a profesa în instituții de învățământ și a interzicerii pe o perioadă de 5 ani a dreptului de a profesa în instituții de stat, precum și măsura expulzării acesteia de pe teritoriul Republicii Italia.

Persoana transferabilă M.M. a fost arestată preventiv la data de 09 aprilie 2012, iar executarea pedepsei încetează la data de 24 august 2016, ca urmare a acordării beneficiului eliberării anticipate, iar în prezent susnumita se află încarcerată în Penitenciarul Rebibbia din Roma, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit c) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, cât și dispozițiile art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

De asemenea, este îndeplinită și cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, fiind incriminată de dispozițiile art. 13 alin. (1), (2) și (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, persoana transferabilă și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei și în cauză nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 152, lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.

Cât privește critica formulată de recurentă, care a susținut că nu se consideră vinovată de săvârșirea infracțiunii de care este învinuită, Înalta Curte constată că nu o poate analiza, dat fiind limitele investirii și principiul încrederii reciproce ce guvernează cooperarea judiciară internațională în materie penală. în procedura de recunoaștere a hotărârilor pronunțate în străinătate și de transferare în vederea continuării executării pedepsei, instanța română verifică doar condițiile formale mai sus menționate, fără să examineze fondul cauzei, respectiv temeinicia soluției de condamnare, fiind vorba despre o hotărâre definitivă, cu autoritate de lucru judecat, ce nu poate fi reformată de instanța română.

Drept urmare, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană transferabilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă M.M. împotriva sentinței penale nr. 500 din 03 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta la plata sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2014.