ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4546/2014

HOTĂRÂRE
27.11.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4546/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia nr. 4546/2014

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 21 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de A., în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele aspecte:

Reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 60 din 22 februarie 2012 emisă de pârât, obligarea pârâtului, în cazul anulării hotărârii menționate, la publicarea hotărârii judecătorești într-un ziar de circulație națională și pe pagina proprie de internet, pentru prejudiciul moral creat.

Prin Hotărârea nr. 60 din 22 februarie 2012, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a soluționat Dosarul nr. x/2012, format în urma autosesizării semnată de președintele Colegiului director cu privire la caracterul discriminatoriu al mesajului „Arbeit macht frei - asta să înțeleagă protestatarii” postat pe profilul personal al reclamantului înregistrat pe site-ul de socializare B.

S-a reținut că, în speță, reclamantul critică nota de autosesizare prin prisma faptului că nu cuprinde o motivare corespunzătoare, mărginindu-se să coreleze mesajul postat de petent pe pagina sa de socializare cu

cel folosit de Germania nazistă ca semn de afiș la intrarea lagărele de concentrare fără ca să fie explicată corelația dintre mesaj și concluzia la care ajunge autorul sesizării.

S-a apreciat că nici nu era necesară a fi explicată această corelație prin nota de autosesizare, explicitarea urmând a avea loc doar prin hotărâre, după analizarea întregii stări de fapt, cu luarea în considerare și a apărărilor celui în cauză.

Referitor la critica ce vizează faptul că parcurgerea procedurii administrative cu caracter jurisdicțional prev. de O.G. nr. 137/2000 aruncă îndoiala asupra legitimității procedurii datorită faptului că „acuzatorul” are rol și de „judecător”, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât, pe de o parte, autosesizarea nu echivalează cu o „acuzație”, ci doar constată o faptă posibil discriminatorie, iar pe de altă parte, atât prin cuprinsul O.G. nr. 137/2000, cât și cel al Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, celor reclamați li se conferă toate garanțiile procesuale și procedurale pentru a beneficia de o procedură administrativă legală și echitabilă.

De asemenea, s-a constatat că nu prezintă relevanță faptul că deși nota de autosesizare face trimitere doar la articole de presă fără a exemplifica publicațiile respective, acestea fiind anexate notei și recunoscute, de altfel, de petent.

În ceea ce privește starea de fapt, s-a reținut că la data de 19 ianuarie 2012 reclamantul, având calitatea de director al cancelariei Instituției Prefectului Mureș, a postat pe profilul său personal din rețeaua de socializare B. mesajul „Arbeit macht frei (

Munca te face liber)

- asta să înțeleagă protestatarii”, fiind respinse susținerile acestuia cum că postarea nu a fost efectuată în calitatea sa de director al cancelariei Instituției Prefectului Mureș, ci în timpul său liber, în afara orelor de program.

S-a remarcat faptul că postarea mesajului a avut loc în contextul în care, în toată țara, aveau loc proteste ale unor persoane nemulțumite de situația socială și politică din România acelui moment, acestora fiindu-le, de altfel, și destinat („...așa să înțeleagă protestatarii”).

De asemenea, s-a constatat că nu se poate face abstracție de calitatea reclamantului de director al cancelarie Instituției Prefectului, fiind o instituție eminamente politică, Prefectul numit de Guvern fiind reprezentantul acestuia pe plan local.

În speță, s-a apreciat că deși directorul cancelariei nu exercită o funcție publică, calitatea acestuia, dată de

îndatoririle și

responsabilitățile lui publice care au efect și asupra influenței pe care aceștia o au în comunitate, actele pe care le întocmește, impune ca

exercitarea libertății de exprimare să fie supusă

anumitor restricții, unei obligații de moderație și de rezervă, chiar și în situația în care persoana respectivă acționează ca un simplu particular. Nu poate opera automat o disociere între calitatea de persoană privată și de cea de deținător a unei poziții publice.

Independent toate acestea, s-a constatat însă că O.U.G. nr. 137/2000 sancționează fapta indiferent dacă a fost săvârșită de o persoană publică sau de un simplu particular, iar referirile din cuprinsul hotărârii atacate la calitatea sa de director al cancelariei Instituției Prefectului Mureș nu afectează, față de cele de mai sus, legalitatea acesteia.

De asemenea, s-a apreciat că este nefondată și critica recurentului potrivit căreia fapta reclamată nu intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În analiza faptei, respectiv folosirea sintagmei „Arbeit macht frei” (Munca te eliberează), s-a apreciat că importanță are, nu sensurile pe care aceasta le are de la originile sale sau filozofice care i-au fost date de-a lungul vremii, ci acel sens care s-a întipărit în conștiința largă, populară și, nu lipsit de importanță, contextul în care ea a fost folosită.

S-a arătat că sloganul „Arbeit macht frei” a fost plasat de naziști la intrarea lagărelor de exterminare,

ascunzând cea mai odioasă și sinistră lozincă nazistă

în spatele căruia se ascundeau acte criminale fără precedent - cei închiși în lagăre nu se eliberau „prin muncă”.

În ceea ce privește caracterul public al faptei, s-a apreciat ca fiind temeinice și legale reținerile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din hotărârea atacată, întrucât rețeaua de socializare B. nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuță poștală electronică.

În fine, s-a constatat că utilizarea în sine a afirmației „Arbeit macht frei” într-un cadru public sau accesibil publicului cu ocazia exprimării unei opinii referitoare la o anumită categorie de persoane (protestatarii), provoacă fără nici un dubiu asocierea acesteia cu sentimente de dispreț, repudiere, intoleranță, așa încât reclamantul nu poate susține că a acționat fără vinovăție.

Concluzionând, instanța de fond a constatat că este nefondată critica reclamantului referitoare la ingerința în dreptul său la libera exprimare, întrucât necesitatea protejării demnității umane raportat la circumstanțele concrete ale faptei imputate a impus o măsură proporționată din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar aplicarea sancțiunii contravenționale nu a reprezentat o ingerință nepermisă de lege în dreptul său la liberă exprimare, raportat la valoarea care trebuie apărată, demnitatea umană, protejarea acesteia de orice intimidări, ostilități, degradări, umiliri și ofensări, ingerința fiind proporțională.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul A. a solicitat, prin cererea de recurs, în principal admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond, și în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei admiterea acțiunii în contencios administrativ și pe cale de consecință anularea Hotărârii nr. 60 din data de 22 februarie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, adoptată în Dosarul nr. x/2012, ca fiind nelegală și netemeinică, obligarea pârâtei, în cazul anulării hotărârii menționate, la publicarea hotărârii judecătorești într-un ziar de circulație națională și pe pagina proprie de internet, pentru prejudiciul moral creat reclamantului recurent prin adoptarea hotărârii atacate, și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată

ocazionate de derularea procesului.

S-a învederat, prin motivele recursului, în primul rând, că sentința atacată este nelegală sub aspectul incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din anul 1865, aceasta fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond, s-a arătat, a interpretat în mod greșit prevederile art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și prevederile art. 13 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor din 11 aprilie 2008 referitor la condițiile de fond și de formă ale autosesizării.

S-a susținut că modalitatea concretă în care s-a autosesizat Consiliul cu privire la pretinsele fapte de discriminare nu respectă normele juridice incidente și că membrul Colegiului Director al Consiliului C. nu a respectat prevederile legale cu privire întocmirea notei de autosesizare și cu privire la motivarea acesteia, iar prin urmare, ținând cont de faptul că procedura de „autosesizare” nu s-a desfășurat cu respectarea strictă a normelor juridice imperative, a considerat recurentul-reclamant că întreaga procedură administrativ-jurisdicțională desfășurată pe baza acestei autosesizări, este afectată.

Recurentul a susținut, pe de altă parte, că prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, atunci când a constatat că faptele reclamantului se circumscriu ipotezei avute în vedere de aceste norme, întrucât fapta reclamantului nu a fost săvârșită în calitate de persoană publică (director al Cancelariei Prefectului județului Mureș), presupusele afirmații discriminatorii nu au fost emise într-un mediu public, iar în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii contravenționale a reclamantului.

Reclamantul a considerat că faptele menționate nu întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare prevăzut de textele legale menționate, deoarece fapta nu constituie discriminare în condițiile stabilite de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

S-a subliniat că pentru ca o conduită să constituie faptă de discriminare ce a avut ca scop sau a vizat încălcarea demnității umane trebuie dovedit - dincolo de orice dubiu - că sunt îndeplinite toate elementele de tipicitate prevăzute de lege: (1) fapta să fie săvârșită cu vinovăție; (2) să aibă ca scop sau să vizeze atingerea demnității umane sau să vizeze „crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată”.

Or, nici unul din elementele anterior enunțate nu sunt întrunite în litigiu, întrucât: - lipsește condiția vinovăției referitor la pretinsele fapte de discriminare; - prin postarea mesajului încriminat reclamantul nu a urmărit încălcarea demnității umane; - aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la situația concretă din cauză, reprezintă o ingerință nejustificată în dreptul reclamantului la liberă exprimare, protejat de Constituția României și de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A relevat reclamantul că aplicarea unei sancțiuni contravenționale ca urmare a publicării unui mesaj de către recurent pe pagina personală pe un profil de socializare constituie o ingerință în dreptul reclamantului la liberă exprimare, și, privitor la necesitatea restrângerii decise, în condițiile unei societăți democratice, că raportat la condițiile concrete ale cauzei, restrângerea dreptului nu era o măsură necesară.

În litigiu, a considerat recurentul că nu este îndeplinită nici cerința proporționalității eventualei sancțiuni contravenționale cu scopul declarat ca fiind urmărit - adică cu necesitatea protejării demnității umane - întrucât raportat la circumstanțele concrete ale faptelor imputate o asemenea măsură ar fi disproporționată.

În cauză a depus întâmpinare Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 21/2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

S-a învederat, de către intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în primul rând, că este corectă interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, respectiv prevederilor art. 13 din „Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor”, în cauză autosesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării fiind motivată în fapt și în drept, cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

S-a arătat, în al doilea rând, că este neîntemeiată critica recurentului privitoare la reținerea greșită a stării de fapt, întrucât chiar dacă în conținutul hotărârii Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării face referire la „calitatea publică” a reclamantului rezultă în mod explicit din întreg corpul hotărârii deduse judecății că măsura sancționatorie a fost luată față de „persoana privată” A., nu pentru o faptă săvârșită eminamente în exercitarea vreunei atribuții publice, ci pentru fapta constând în comportamentul manifestat prin postarea mesajului în discuție (pe pagina - publică sau cu acces public - de socializare), care a vizat sau a dus la lezarea demnității sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa categoriei protestatarilor, în raport cu convingerile acestora.

Dincolo de aprecierea „calității publice” a reclamantului, a considerat intimatul că se impune a se reține că însușirea contravențională a faptei ce constă în (generic) - postarea mesajului vătămător și prejudiciant - nu este supusă unei „clauze condiționale extrinseci”, materializată în speță prin cadrul oficial în care se execută și se consumă fapta (în exercitarea atribuțiilor de serviciu), întrucât fapta în cauză, independent de calitatea reclamantului și cadrul contextual de executare, se încadrează per se în ipoteza normativă a art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În legătură cu argumentația recurentului reclamant privitoare la lipsa caracterului public al faptei s-a relevat de către intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării că aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care comportamentul discriminatoriu a fost săvârșit pe pagina on-line (cu acces public) de socializare. Or, este indiscutabil că fapta constând în sloganul postat pe pagina rețelei de socializare îndeplinește exigența juridică privind „caracterul public” întrucât mesajul a fost postat pe o rețea de socializare care prin natura sa este destinată accesului public/oricărui utilizator, în fața unui anumit număr de persoane, și, pe de altă parte, mesajul a fost postat cu intenția parvenirii la cunoștința utilizatorilor publici ai paginii și inclusiv a categoriei protestatarilor (fapt ce rezultă din adresarea mesajului „asta să înțeleagă protestatarii”).

Intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a susținut că sunt nefondate și criticile reclamantului recurent referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale faptei de discriminare, adecvat prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind evident că prin postarea într-un cadru public a mesajului încriminat recurentul a săvârșit o faptă de discriminare, constând în lezarea demnității și crearea unei atmosfere sau a unui cadru de ostilitate, degradare sau ofensare la adresa protestatarilor în cauză, în raport de convingerile lor socio-politice.

Prin comportamentul împricinat, reclamantul, desconsiderând drepturile legale, cosntituționale și convenționale ale persoanelor la libertatea conștiinței exteriorizată material (sub garanția spiritului tolerant și nediscriminatoriu) prin exprimarea convingerilor personale și intime de factură socio-politică, circumstanțiat fructificării dreptului la manifestare și protestare, vatămă violent demnitatea și prestigiul uman al persoanelor în cauză.

În opinia intimatului, toate caracteristicile particulare răspunderii contravenționale sunt îndeplinite în cauză, întrucât fapta este indicată și descrisă expres prin lege (art. 15 din O.G. nr. 137/2000), fapta este sancționată prin lege (art. 26 din același act normativ), respectiv este îndeplinită condiția laturii subiective.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției vinovăției, s-a arătat că nu contează formele acesteia, astfel că în litigiu se poate reține neechivoc cel puțin culpa simplă, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 definesc juridic discriminarea generală ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, având la bază unul din criteriile de discriminare exemplificate „care are ca scop sau efect” restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Astfel, fie și acceptând teza potrivit căreia autorul mesajului urmărește exprimarea părerii personale, intime cu privire la demersul protestatarilor, în contextul exercitării dreptului la exprimare, felul în care înțelege să-și exteriorizeze aceste sentimente, în esență opoziționiste, prin utilizarea unui slogan nazist (asociat în conștiința populară cu o emblemă a nazismului), dovedește intoleranță față de drepturile civile ale protestatarilor, sub consecința vătămării demnității acestora și în plus a comunităților victime ale Holocaustului.

Au fost apreciat ca neîntemeiate, de către intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și criticile reclamantului referitoare la faptul că răspunderea contravențională stabilită în cauză ar constitui o ingerință nejustificată în dreptul reclamantului la informare și exprimare, fiind evident că măsura constatării, respectiv sancționării postării publice a sloganului cu simbolistică nazistă nu reprezintă o ingerință ilegitimă și nejustificată îndreptul la exprimare și informare al reclamntului recurent.

S-a învederat, de asemenea, caracterul proporțional al sancțiunii de tip administrativ-contravențional aplicate în cauză, circumsris criteriilor obiective ale instituției individualizării răspunderii juridice, precum gradul de pericol social concret degajat de ilicitul contravențional constatat, în sensul în care s-a reținut caracterul discriminatoriu general al fapei publice a recurentului (publicarea unui slogan pe rețeau publică sau cu acces public de socializare), conduita recurentului după săvârșirea contravenției și în cadrul dezlegării litigiului pe cale administrativ-jurisdicțională, care nu și-a asumat responsabilitatea și nu a dat semne că poate conștientiza actul reprehensibil juridico-social la care s-a pretat, și persoana contravenientului, neputându-se disocia în mod absolut calitatea de persoană privată a recurentului de cea de exponent public/deținător al unei poziții de factură publică - director al Cancelariei Instituției Prefectului, sub autoritatea prerogativelor legale.

Conclusiv, sub aspectul elementelor subiective, corelativ celor constitutive discriminării, a opinat intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării că în cauză efectul degradant, ostil, intimidant și ofensator se conturează ex re, fiind de natura evidenței că sloganul împricinat, asociat cu imaginea Holocaustului, utilizat într-un context opoziționist și dezaprobator, duce de plano la vătămarea dreptului la demnitate și a prestigiului socio-uman al adresanților, atât din perspectiva „propriilor ochi”, cât și a percepției publice (a se reține percepția reflectată în mass-media asupra „manifestului” reclamantului).

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 21 din data de 17 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 60 din data de 22 februarie 2012 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că fapta reclamantului A., director de cabinet al Prefecturii județului Mureș, de a posta în data de 19 ianuarie 2012, pe pagina sa de pe o rețea de socializare, mesajul „Arbeit macht frei - asta să înțeleagă protestatarii”, intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și a dispus sancționarea recurentului reclamat cu amendă contravențională în valoare de 1.000 RON, potrivit art. 2 alin. (11) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 144/43/2012 din data de 04 aprilie 2012, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 60 din data de 22 februarie 2012 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca fiind nelegală și neîntemeiată, obligarea pârâtului, în cazul anulării hotărârii menționate, la publicarea hotărârii judecătorești într-un ziar de circulație națională și pe pagina proprie de internet, pentru prejudiciul moral creat reclamantului prin adoptarea hotărârii menționate, și obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.

A apreciat reclamantul că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a fost adoptată ca urmare a unui demers care nu a respectat procedura de autosesizare stabilită de O.G. nr. 137/2000 și de Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor din 11 aprilie 2006 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 06 mai 2006, deoarece Consiliul în mod greșit și subiectiv a reținut starea de fapt și întrucât faptele reclamate nu intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nefiind întrunite elementele constitutive ale respectivelor fapte (lipsește condiția vinovăției referitor la pretinsele fapte de discriminare, prin postarea mesajului încriminat reclamantul nu a urmărit încălcarea demnității umane, mesajul pretins discriminatoriu nu a fost săvârșit în public).

A mai considerat reclamantul că atragerea răspunderii sale contravenționale, prin hotărârea atacată, cosntituie o ingerință în dreptul acestuia la liberă exprimare, ingerință care nu respectă exigențele art. 10 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului, fiind evident că: - aplicarea unei sancțiuni contravenționale ca urmare a publicării unui mesaj de către reclamant pe pagina personală pe un profil de socializare constituie o ingerință în dreptul acestuia la liberă exprimare; - ingerința pare a fi prevăzută de lege, dar nu este întrunită cerința necesității restrângerii descrise, în condițiile unei societăți democratice; - măsura sancțiunii contravenționale este disproporționată, raportat la circumstanțele concrete ale faptelor, în raport de scopul declarat ca fiind urmărit adică cu necesitatea protejării demnității umane.

Se reține, în primul rând, că nu este întemeiată susținerea recurentului în sensul că acțiunea a fost soluționată fără ca instanța de judecată să administreze probele imperios necesare dezlegării tuturor aspectelor de fapt ale cauzei, și că nu se impune astfel casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond, respingerea de către instanța de fond a cererii reclamantului de administrare a probei cu un martor pentru dovedirea pretinsului prejudiciu moral suferit de reclamant prin emiterea de către Consiliul Naționale pentru Combaterea Discriminării a actului administrativ fiind justificată prin raportare la circumstanțele de fapt și de drept ale litigiului.

În ceea ce privește solicitarea recurentului de admitere a recursului și de modificare în tot a sentinței atacate în sensul admiterii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată, se constată că și aceasta este nefondată, argumentele invocate prin calea extraordinară de atac, practic identice cu motivele evocate prin cererea de chemare în judecată, și circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) nefiind de natură să conducă la concluzia nelegalității și netemeiniciei hotărârii date de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte apreciază, astfel, că în mod întemeiat, prin sentința nr. 21 din data de 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a procedat, cu o motivare pertinentă și convingătoare și urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept incidente la starea de fapt din litigiu pe deplin stabilită, la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului A. formulată în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Referitor la prima critică a recurentului, vizând nerespectarea condițiilor de fond și de formă ale autosesizării, se observă că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care stabilesc că „Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu.”, precum și prevederile art. 13 din procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor din 11 aprilie 2008, care stipulează că „autosesizarea cu privire la orice situație, anunț sau eveniment, în privința cărora există indicii cu privire la existența unor fapte care presupun săvârșirea unei fapte de discriminare, poate fi inițiată de oricare membru al Colegiului director, prin întocmirea unei note de autosesizare, motivată”.

Rezultă, din analizarea notei de autosesizare în discuție, întocmită de un membru al colegiului director și înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. 301 din 20 ianuarie 2012, că este îndeplinită condiția motivării în fapt și în drept, aceasta cuprinzând elementele de descriere a faptei pretins considerate ca fiind discriminatorie, precum și cele de încadrare a acesteia din punct de vedere normativ, respectiv art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentului în sensul interpretării eronate de către judecătorul fondului a prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, atunci când a constatat că faptele reclamantului se circumscriu ipotezei avute în vedere de aceste norme, neputând fi primite argumentele reclamantului referitoare la reținerea greșită a stării de fapt și a faptului că afirmația incriminată a fost emisă într-un mediu public, la considerarea greșită a întrunirii elementelor constitutive ale faptei de discriminare, precum și la împrejurarea că răspunderea contravențională stabilită în cauză ar constitui o ingerință nejustificată în dreptul reclamantului la exprimare, protejat de Constituția României și de către Convenția europeană a drepturilor omului.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „(…) prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.”

De asemenea, conform prevederilor art. 15 din Secțiunea a V-a Dreptul la demnitate personală din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, „constituie contravenție, prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.”

În fine, art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilește că „Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (5) și (7), art. 5-8, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) și (6), art. 12, art. 13 alin. (1), art. 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 400 RON la 4.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 600 RON la 8.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.”

Judecătorul fondului a reținut în mod corect starea de fapt din litigiu (postarea de către reclamant, la data de 19 ianuarie 2012, pe profilul său personal din rețeaua de socializare B. a mesajului „Arbeit macht frei - asta să înțeleagă protestatarii”, în contextul în care în țară, inclusiv în localitatea Târgu Mureș, aveau loc proteste ale unor persoane nemulțumite de situația politică și socială din România acelui moment), și a statuat judicios că deși art. 15 din O.G. nr. 137/2000 sancționează fapta la care face referire independent de împrejurarea dacă a fost săvârșită de o persoană publică sau de o persoană privată, prezintă relevanță - chiar dacă în mod evident recurentul nu a postat mesajul în calitatea publică deținută, ci într-un context extra profesional - calitatea recurentului la momentul postării mesajului, aceea de director al Cancelariei Instituției Prefectului județului Mureș, astfel că nu se poate opera o disociere automată între poziția de persoană privată și cea de deținător al unei însărcinări publice.

Este real că în hotărârea adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se face referire la „calitatea publică” a reclamantului, dar se observă, din conținutul acesteia, că în mod esențial măsura sancționatorie a fost luată față de „persoana privată” A. pentru fapta constând în comportamentul manifestat prin postarea mesajului pe pagina - publică sau cu acces public - de facebook, care a vizat sau a dus la lezarea demnității sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa categoriei protestatarilor, în raport de convingerile acestora. Prin urmare, referirile din cuprinsul hotărârii contestate pe calea contenciosului administrativ la calitatea recurentului de director al Cancelariei Instituției Prefectului județului Mureș nu sunt de natură, în raport de cele mai sus arătate, să afecteze legalitatea și temeinicia actului administrativ emis de intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prima instanță a reținut, în mod just, că este corectă statuarea din actul administrativ contestat în sensul săvârșirii în public a faptei imputate reclamantului, întrucât în general o faptă antisocială, indiferent de natura sa juridică (inclusiv fapta contravențională) se consideră a fi săvârșită „în public” atunci când locul săvârșirii faptei aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate, la care participă respectiva colectivitate prin acțiuni adresate participanților.

Or, este indubitabil că în litigiu comportamentul pretins discriminatoriu a reclamantului recurent s-a manifestat pe pagina on-line (cu acces public). Vastitatea unei rețele de socializare presupune, raportat la natura, particularitățile și scopul acesteia, că utilizatorii nu dețin proprietatea spațiului efectiv de publicare, neputând estima și cu atât mai puțin controla întinderea acestui spațiu, care, astfel, capătă caracter public și accesibilitate potențială.

Prin urmare, nu se poate reține că rețeaua de socializare B. ar fi un spațiu privat comparabil cu o cutie poștală electronică, întrucât cutia poștală electronică este controlabilă de către proprietar, sub aspectul comținutului informațional transmis, respectiv depozitat, în timp ce B. este o rețea de socializare (informațională) publică, receptivă perpetuu în web (internet), bazată pe un site web la care utilizatorii se pot înscrie și interacționa liber cu alți utilizatori, deja înscriși.

Așadar, fapta constând în sloganul postat pe pagina rețelei de socializare îndeplinește exigența juridică privind „caracterul public” întrucât, pe de o parte, mesajul a fost postat pe o rețea de socializare care prin natura sa este destinată accesului public/oricărui utilizator (utilizator existent - eventual „prieten”; utilizator nou - potențial „prieten” sau utilizator „intermediat”), în fața unui anumit număr de persoane, și, pe de altă parte, mesajul a fost postat cu intenția parvenirii la cunoștința utilizatorilor publici ai paginii (în mod direct a „prietenilor” și indirect a celor care ar avea acces mijlocit) și, pe cale de deducție logică, categoriei protestatarilor (fapt de rezultă neîndoielnic din adresarea mesajului „asta să înțeleagă protestatarii”).

Caracterul public al faptei imputate reclamantului rezultă și din consecințele efective și directe ale postării în discuție, în măsura în care, urmare a accesării paginii de socializare a recurentului de către anumiți utilizatori (asociați publicului), mesajul a devenit accesibil publicului larg, neutilizator al rețelei de socializare în cauză, prin diseminarea acestuia în mass-media.

Înalta Curte constată, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentului invocate în sprijinul afirmației că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute și sancționate de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fapta apreciată prin hotărârea contestată, emisă de către intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca discriminare în lumina art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, constând în comportamentul manifestat prin postarea mesajului încriminat pe pagina de socializare, care a vizat sau a dus la lezarea demnității sau crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa categoriei protestatarilor, în raport de convingerile acestora, fiind încadrată corect juridic de către intimat ca faptă contravențională în temeiul art. 15 din actul normativ mai sus menționat.

Se reține, pe de o parte, că elementul material al faptei contravenționale reținute, constând în postarea unei afirmații pe contul public de pe rețeaua de socializare B., al cărui conținut a vizat sau a dus la lezarea demnității sau la crearea unei atmosfere sau a unui cadru de ostilitate, degradare, ofensare la adresa categoriei protestatarilor, în raport de convingerile acestora, se circumscrie cu claritate laturii obiective a contravenției reglementate de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

„Arbeit macht frei” (Munca eliberează) reprezintă o lozincă afișată în Germania nazistă la intrările lagărelor de concentrare și exterminare germane, inclusiv a celui de la Auschwitz, iar utilizarea acestei afirmații, indiferent de context, stabilește de plano o relație cu simbolistica sloganului nazist condamnabil. De aceea, folosirea acestui mesaj într-un cadru public sau accesibil publicului, direct sau prin intermediere, mai ales cu ocazia exprimării unor sentimente opoziționiste, de intoleranță la adresa unor categorii de persoane, cu atât mai mult provoacă asocierea cu semnificația autentică a sloganului respectiv.

Pe de altă parte, sunt întrunite în cauză și elementele de natură juridică ce definesc actul de discriminare, în lumina art. 2 alin. (1) - textul de lege ce reglementează discriminarea generală - și raportat la art. 15 din O.G. nr. 137/2000, acest din urmă text legal fiind cel care atribuie caracter contravențional discriminării care prejudiciază demnitatea personală și, simultan, generează angajarea răspunderii juridice contravenționale.

Condiția de protestatari a adresanților, în raport de convingerile lor socio-politice, se constituie în criteriul de discriminare care a generat săvârșirea faptei, deoarece dacă această condiție nu s-ar fi îndeplinit - cu alte cuvinte, dacă persoanele în cauză nu s-ar fi constituit într-o categorie a protestatarilor - comportamentul discriminatoriu constând în postarea mesajului lezatoriu - nu ar fi avut loc.

Se constată, de asemenea, că este îndeplinită în litigiu și condiția laturii subiective a contravenției (a vinovăției contravenientului), fiind evident că reclamantul a acționat cel puțin cu forma de vinovăție a culpei simple, în sensul că nu a prevăzut rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă, aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 definesc discriminarea generală ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, având la bază unul din criteriile de discriminare exemplificate „care are ca scop sau efect” restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

În fine, se reține că nu pot fi primite nici susținerile recurentului potrivit cărora răspunderea contravențională stabilită în cauză ar constitui o ingerință nejustificată în dreptul reclamantului la informare și exprimare, în condițiile în care libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, astfel că măsura constatării, respectiv sancționării postării publice a sloganului cu simbolistica nazistă nu reprezintă o ingerință ilegitimă și nejustificată în dreptul la exprimare al reclamantului.

Este îndeplinită, în litigiu, și cerința caracterului proporțional al sancțiunii de tip administrativ contravențional aplicată recurentului de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, raportat la particularitățile cauzei, respectiv la elementele de individualizare a răspunderii juridice, în condițiile în care cuantumul sancțiunii aplicate (1.000 RON) se situează la un nivel apropiat de minimul amenzii contravenționale (600 RON, maximul fiind de 8.000 RON) stabilit prin art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în vigoare la data sancționării, pentru fapta de discriminare care vizează un grup de persoane sau o comunitate.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea recurată, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 21 din data de 17 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 21 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-12-08
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3939/2015
Decizia nr. 3939/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a c
ÎCCJ 2024-11-27
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5569/2024
nr. 15 din 31 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Litigiul a avut la bază petiția înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin car
ÎCCJ 2019-06-05
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2019
ale statului Israel, ale etniei evreiești și ale religiei iudaice, înfățișându-l ca personificare a nazismului iudaic, a ostilității împotriva românilor, cu o servietă pe care sunt inscripționate cuvintele "legi antiromânești". Postarea, ca
ÎCCJ 2024-12-11
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5913/2024
Ședința publică din data de 11 decembrie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2
ÎCCJ 2015-02-13
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 604/2015
Decizia nr. 604/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual; Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă,
Sursă