ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2019

Ședința publică din data de 5 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea în totalitate a hotărârii nr. 612/09.12.2015 dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și exonerarea de plata amenzii aplicate.

Prin sentința civilă nr. 3521 pronunțată în data de 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenientul Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" și a dispus anularea hotărârii nr. 612 din 09.12.2015 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și exonerarea reclamantului de plata amenzii aplicate în cuantum de 2000 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, pârâtul a arătat, în esență, următoarele:

Caricaturile publicate de către intimatul-reclamant pe pagina sa de B., la adresa președintelui Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", precum și la adresa comunității evreiești, nu pot fi încadrate în limitele dreptului la libertate de exprimare corelativ obligației de a nu discrimina, astfel cum este reglementat principiul nediscriminării în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.

Caricaturile în discuție reprezintă o diferențiere clară, care are la bază unul din criteriile interzise, mai exact criteriul etnic și are ca efect încălcarea dreptului la demnitate, ele au un caracter denigrator și aduc atingere demnității comunității evreiești, prin crearea unei atmosfere umilitoare, bazată pe criteriul etnic.

Sentința civilă recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) noul C. proc. civ.).

În privința caricaturilor publicate de către intimatul-reclamant pe pagina personala de B. la adresa președintelui Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", precum și la adresa comunității evreiești este de reținut că aceste caricaturi nu poate fi încadrat în limitele dreptului la libertate de exprimare corelativ obligației de a nu discrimina, astfel cum este reglementat principiul nediscriminării în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, caricaturile publicate pe pagina de B., reprezintă o diferențiere clară, care are la bază unul din criteriile interzise, mai exact "criteriul etnic" și are ca efect încălcarea dreptului la demnitate.

Aceste caricaturi au un caracter denigrator și aduc atingere demnității comunității evreiești, prin crearea unei atmosfere umilitoare, bazată pe criteriul etnic.

De altfel, este de reținut că dreptul la libera exprimare nu este un drept absolut, iar legiuitorul a instituit în textul constituțional, art. 30 alin. (6) și (7) din Constituția României, limitele exercitării dreptului la libera exprimare.

În continuare, art. 30 din Constituției României asigură libertatea de exprimare, prevede și limitele acestei libertăți:

"(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lese defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri."

În acest sens, rezultă că exercitarea libertății de exprimare comportă obligații și responsabilități, astfel în mod obligatoriu trebuie evitate afirmațiile/caricaturile care în mod gratuit ofensează pe alții fără a contribui la o dezbatere publică capabilă de a duce Ia un progres al relațiilor umane.

Toleranța și respectarea demnității umane constituie fundamentul democrației și societății pluraliste, prin urmare este necesar să se sancționeze orice formă de expresii care atacă demnitatea umană.

În speță sunt incidente prevederile art. 15 ale O.G. nr. 137/2000, care stabilesc următoarele:

"Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intra sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă nafionalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere.de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități si legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

În acest sens, pentru a se produce o atingere, încălcare a demnității umane, ca drept constituțional protejat, activitatea ar trebui să îndeplinească unul dintre elementele:

- să fie un comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională

- or, un comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptate împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000: "constituie contravenție dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public..."

O.G. nr. 137/2000 nu definește noțiunea de "faptă săvârșită în public" și nici prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, însă, potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile acestor acte normative se completează cu dispozițiile C. pen. și ale C. proc. civ., după caz.

C. pen. consideră că fapta este săvârșită în public când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor are pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante (art. 184).

Fapta intimatului reclamant de a posta mesaje negative sub forma unei caricaturi la adresa comunității evreiești, săvârșită în cadrul unui grup de discuții (B.) prin intermediul internetului este săvârșită în public, deoarece a fost comisă într-o reuniune de mai multe persoane (chiar dacă nu este o reuniune tipică), iar reuniunea nu poate fi considerată că are caracter de familie.

în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor legale sus-menționate, s-a considerat de către instanța de fond că postările/caricaturile nu au un impact public semnificativ, cât timp legea nu vorbește despre vreun impact public semnificativ, ci de un comportament manifestat în public.

Instanța de fond recunoaște că postările au ajuns la cunoștința tuturor prietenilor virtuali, unii chiar au redestribuit această postare și chiar dacă s-ar considera că acest grup de discuție (B.) este inaccesibil publicului, postările s-au făcut în mod cert cu intenția de a fi văzute de toții prietenii virtuali, inclusiv de prietenii prietenilor prin redistribuire, fiind îndeplinită condiția ca rezultatul să se fi produs față de două sau mai multe persoane.

În acest sens, poate fi exemplificată jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, cu referire la postările făcute pe blog - Sentința Civilă nr. 6497/07.11.2011 a Curții de Apel București și pe site-ul de socializare B. - Decizia nr. 4546/27.11.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Raportat la teza a II-a a art. 15 din O.G. nr. 137/2000 R este de reținut că "sancționarea oricărui comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Or, în cazul de față se observă că cel care a publicat articolului acționează în virtutea "opiniei personale" cu privire la chestiuni de interes public însă nu vizează aspecte politice, politicieni sau funcționari care exercită autoritatea de stat cât chestiuni ce vizează percepția publicului național sau din străinătate cu privire la cetățenii romani, in strânsa legătura cu apartenența etnica.

Cu privire la obiectul sesizării dedus soluționării, nu se poate aprecia în mod izolat că publicarea "caricaturii" ar fi de natură discriminatorie, însă modalitatea de prezentare a situației ce face obiectul prezentului dosar este de natură a reține o deosebire pe baza apartenenței etnice, ce are ca efect o interferență asupra dreptului la demnitate personală, în sensul prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Apartenența etnică a unei persoane nu poate fi privită ca relevantă în legătură cu săvârșirea anumitor fapte, în mod special prin degrevarea de apartenența națională în raport cu unele persoane și imputarea anumitei origini etnice spre deosebire de altele, în condițiile în care și unii și alții sunt cetățenii aceluiași stat.

Aplicând principiile CEDO, este de observat că cele publicate de intimat nu au o valoare de informație de interes public, nu contribuie la nici o formă de dezbatere publică capabilă de a duce la un progres al relațiilor umane, ci ofensează în mod gratuit o comunitate.

Această formă de expresie diseminează, incită, promovează ura bazată pe intoleranță, prin urmare trebuie sancționată.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a fi acceptată o ingerință în dreptul de exprimare, aceasta trebuie

- să fie prevăzută de lege (care la rândul ei trebuie să îndeplinească anumite calități: să fie previzibilă și accesibilă),

- să urmărească un scop legitim,

- să fie necesară într-o societate democratică și

- să fie proporțională cu scopul urmărit (Corneliu Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului, vol. I. Ed. C.H. Beck, București, 2005, p. 769-801). Ingerința să fie prevăzută de lege

Formulele caricaturale nu pot trece peste această obligație, rolul unei caricaturi nefiind acela de a aduce atingere demnității umane, ci de a sublinia tare ale societății și ale persoanelor publice.

Caricatura este un gen aparte al artelor vizuale, de obicei un desen, deși poate fi executată și în alte tehnici, care reprezintă o persoană sau o situație printr-o exagerare intenționată a unor trăsături sau caracteristici, în scopul satirizării, ridiculizării sau atragerii atenției.

Din definiție rezultă că o caricatură folosește ironia pentru a înfiera anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane, însă nu și pentru a ridiculiza originea etnică a persoanei, motiv pentru care această apărare nu poate fi reținută.

Prin modul în care este concepută, caricatura respectivă, atinge două criterii de discriminare respectiv etnia și religia. Cu siguranță petentul este o persoană publică intrând în atenția presei. Însă această atenție ar trebui canalizată pe realizările sau nerealizările persoanei în cauză, etnia acestuia ori religia și până la urmă demnitatea umană trebuind a fi abordate cu respectul cuvenit. Cu siguranță se pot aduce critici fără a se produce lezarea demnității personale.

În concluzie, instanța de fond a greșit când a considerat că această caricatura în ansamblul ei nu creează o atmosferă ostilă, nefiind încălcat dreptul la demnitate.

Prin aceste caricaturi sunt atinse atât originea etnică a petentului, cât și religia sa. Originea etnică, identitatea cultural-lingvistă, libertatea confesională reprezintă aspecte unice și definitorii ale fiecărui om. Atât legislația internă, cât și tratatele la care România este parte, ocrotesc aceste valori intrinseci ființei umane.

Acestea fiind spuse, ipotezele circumscrise acestui motiv de casare, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se regăsesc în situația de față în care instanța de fond a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, prima instanța pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale, verificându-se, în speță, ipoteza descrisă în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul declarat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în considerarea argumentelor ce vor fi expuse în continuare.

Printr-o petiție adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", înregistrată sub nr. x din 15 mai 2015, a reclamat publicarea de către domnul A. a unei caricaturi pe pagina sa de B., discriminatorie la adresa președintelui institutului, precum și la adresa comunității evreiești din România.

În motivarea petiției sale, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului a arătat, în esență, că directorului Institutului i-au fost asociate diferite simboluri ale statului Israel, ale etniei evreiești și ale religiei iudaice, înfățișându-l ca personificare a nazismului iudaic, a ostilității împotriva românilor, cu o servietă pe care sunt inscripționate cuvintele "legi antiromânești". Postarea, care poartă titlul "Soluția Institutului holocaustului", sugerează că statul Israel și comunitatea evreiască, animate de o ideologie fundamental criminală, nazismul iudaic, acționează prin director și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România împotriva intereselor României.

Petentul a mai precizat că pagina de B. a domnului A. incită la ură națională, că impactul public al postării în discuție este unul semnificativ, contul de B. al acestuia reunind 949 de persoane în lista de prieteni, iar conținutul postări este accesibil oricărui vizitator, iar postarea a fost reluată și redistribuită de alte 32 de persoane.

Prin hotărârea nr. 612 din 9 decembrie 2015, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu, pe criteriul apartenențe etnice și religioase a petentului, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și, în consecință, i-a aplicat domnului A. o amendă contravențională în valoare de 2.000 RON.

Domnul A. a contestat hotărârea adoptată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la Curtea de Apel București, ca instanță de fond în contencios administrativ.

Instanța, prin sentința civilă nr-3521/15 noiembrie 2016, a admis acțiunea și a anulat hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Ca justificare a soluției sale, instanța a reținut, în primul rând, că postarea caricaturii pe pagina de B. nu a avut un impact public semnificativ, cum a reținut Consiliul, în condițiile în care caricatura nu a fost inserată într-un ziar de largă circulație sau publicație care se poate ajunge la un număr neprecizat de persoane (la dispoziția publicului larg). A mai reținut instanța că modalitatea de exprimare în forma caricaturală reprezintă în primul rând o artă și este o reprezentare a unei persoane sau a unui obiect într-un desen, desen ce exagerează sau deformează esența acelei persoane cu scopul de a amuza privitorul, iar persoana caricaturizată este o persoană publică care are activitate și expunere publică, care a lansat idei în spațiul public și care, în acest fel este expus criticilor și dezbaterilor populației. Prin urmare, mai precizează instanța, caricatura a reprezentat un pamflet la adresa respectivei persoane publice, având ca scop ironizarea unei activități publice a institutului, astfel că nu etnia și religia petentului au fost aspectele vizate de caricatura supusă dezbaterii, ci anumite inițiative lansate în spațiul public. Este cert, a subliniat instanța, că imaginea publicată nu avizat lezarea demnității persoanei caricaturizate, ci activitatea publică a acesteia, cu care nu poate fi confundată, și că nu se poate concluziona că această imagine este de natură să producă instigare la ură rasială sau națională sau că vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, și că, în consecință, caricatura postată nu întrunește cerințele unei fapte de discriminare în accepțiunea art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Mai trebuie reținut, a spus instanța, că imaginea în discuție nu a vizat criterii bazate pe religia și etnia petentului - care în niciun caz nu se puteau referi la o instituție publică, având în vedere că în speță calitatea de petent a avut-o Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, iar nu președintele a acestuia ca persoană fizică.

În opinia Înaltei Curți soluția pronunțată de către Curtea de Apel București este greșită.

Curtea de la Strasbourg a formulat, regula nediscriminării în binecunoscuta cauză Marckx contra Belgia, din 1979, în termenii următori: "violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul egal și mijloacele folosite".

Având ca reper jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, recurentul din prezenta cauză, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că, pentru a fi acceptată o ingerință în dreptul de exprimare, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit.

O primă observație pe care a făcut-o prima instanță în cuprinsul sentinței atacate cu recurs, exprimă o îndoială cu privire la îndeplinirea cerinței ca ingerința în dreptul de exprimare, pentru a fi acceptată, să fie prevăzută de lege. Astfel instanța își exprimă îndoiala cu privire la îndeplinirea acestei cerințe arătând că deși se invocă prevederile O.G. nr. 137/2000, tocmai art. 2 alin. (8) din acest act normativ stabilește că prevederile acestuia nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, Cu alte cuvinte, că, pentru reținerea depășirile limitelor libertății de exprimare au fost invocate prevederile dintr-un act normativ care statuează în mod neechivoc că dispozițiile acestuia nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație.

Semnificația pe care o conferă prima instanță art. 2 alin. (8) reprezintă, în opinia Înaltei Curți, o interpretare invalidă din punct de vedere juridic a acestei norme legale. Mergând pe linia de gândire a judecătorului fondului, practic, întreg sistemul O.G. nr. 137/2000 ar deveni inoperant, autoritatea cu competențe specifice în domeniu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind în postura de a nu putea aplica sancțiuni, pe considerentul că ingerința statului în exercitarea libertății de exprimare, așa cum este reglementată în actul normativ precitat, este interzisă în termeni categorici de norma din art. 2 alin. (8).

De fapt, observă Înalta Curte, cerința ca ingerința statului să fie prevăzută de lege este îndeplinită, baza legală a acestei ingerințe fiind reprezentată de prescripțiile normative, în tandem, din art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000:

"(1)Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

(2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare*).

(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.

(5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

(6) Orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanță agravantă la stabilirea răspunderii contravenționale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidența legii penale.

(7) Constituie victimizare și se sancționează contravențional conform prezentei ordonanțe orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.

(8) Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație.

(9) Măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării lor firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanțe.

(10) În înțelesul prezentei ordonanțe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin:

a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor;

b) mediere prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare;

c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. (1) - (7).

(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii."

Conform dispozițiilor art. 15 din același act normativ " Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

În ceea ce privește norma din art. 2 alin. (8), acest text legal interzice un tip de interpretare a prevederilor ordonanței mai sus citate într-un mod în care rezultatul interpretării ar fi restrângerea dreptului la libertate de exprimare. Cu alte cuvinte, această prevedere legală urmărește ca, la rândul său Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în exercitarea competențelor specifice conferite acestuia pentru a-i sancționa de diferitele modalități de discriminare nelegală să nu depășească el însuși limitele și să comită, prin soluția pronunțată, discriminarea prin încălcarea dreptului la exprimare liberă.

Mai departe, Curtea de Apel București a statuat, corect, că pentru a se produce o încălcare a demnității umane, activitatea analizată ar trebui să întrunească unul dintre următoarele elemente: să fie un comportament manifestat în public, având caracter de propagandă sau de instigare la ură pe criteriul etnic și religios; sau să fie vorba de un comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere ostiile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptate împotriva unui grup de persoane legat de apartament apartenența la un grup etnic și religios.

Analizând impactul public al postării caricaturii pe contul personal de B., de către domnul A., instanța a ajuns la concluzia că postarea în cauză nu a avut un impact public semnificativ, așa cum reținuse Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. În esență, instanța a afirmat că acea caricatură putea să fie vizualizată de un număr maxim de 949 de persoane, aflate în lista de prieteni a acestuia, însă în fapt a avut un număr de 39 de vizualizări și 32 de redistribuiri, iar în ceea ce privește afirmația că reclamantul este o persoană cu capacitate de influență asupra unui număr mare de persoane, nu a fost demonstrată de către Consiliu.

În primul rând, afirmația cum că postarea caricaturii ar fi avut un impact public semnificativ nu aparține Consiliului, ci petentului - Institutul Național pentru Studierea holocaustului din România.

În al doilea rând, cerința din art. 15 din O.G. nr. 137/2000 este ca comportamentul său discriminatoriu să se fi produs în public. Textul nu pretinde ca impactul public să fi fost unul semnificativ.

Oricum, Înalta Curte nu împărtășește opinia judecătorului fondului cu privire la impactul pe care o postare pe pagina personală de B. îl poate produce. Așa cum deja s-a exprimat în jurisprudența sa instanța supremă, vastitatea unei rețele de socializare, presupune, raportat la natura, particularitățile și scopul acesteia, că utilizatorii nu dețin proprietatea spațiului efectiv de publicare, neputând estima și cu atât mai puțin controla întinderea acestui spațiu, care, astfel, capătă caracter public și accesibilitate potențială, iar B. nu este un spațiu privat comparabil cu cutie poștală electronică, întrucât cutia poștală electronică este controlabilă de către proprietar, sub aspectul conținutului informațional transmis, respectiv depozitat, în timp ce B. este o rețea de socializare publică, receptivă perpetuu în web, bazată pe un site web la care utilizatorii se pot înscrie și interacționa liber cu alți utilizatori, deja înscriși (a se vedea decizia nr. 4546 din 27 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2002 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Cât privește chestiunea dacă domnul A. este sau nu o persoană cu capacitate de influență asupra unui număr mare de persoane, aceasta este irelevantă din perspectiva prevederilor art. 15 din ordonanță. Potrivit acestui text legal, comportamentul discriminatoriu, pentru a fi sancționat contravențional, trebuie să fie săvârșit în public, să aibe ca scop sau să vizeze atingere demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală acestuia, fără să existe o referință în genul celei mai sus arătate în privința celui căruia i se impută comportamentul respectiv.

Invocarea în acest context a cauzei Paturel versus Franța, din 22 decembrie 2005, a Curții de la Strasbourg, de către prima instanță din cauza de față, este irelevantă. În speța respectivă, Curtea europeană a statuat că formularea unor afirmații personale și critice este admisibila, chiar dacă anumite pasaje dintr-o carte au o conotație negativă, atunci când un subiect (în speță, activitatea sectelor religioase) este intens dezbătut în toate statele europene. Or, în cauza de față nu este în discuție o critică personală în privința unor aspecte pe care reclamantul le apreciază ca fiind negative, cum ar fi anumite trăsături individuale sau unele activități desfășurate de o persoană sau un grup de persoane, aspecte care, toate, subliniază Înalta Curte, intră în sfera de protecție a art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ci vizează exclusiv condiția de evreu, ceea ce demonstrează că respectiva caricatură privește etnia și religia unei anumite minorități din România, iar modul de exprimare, prin mijloacele specifice caricaturii, este în mod evident defăimător și trebuie sancționat, astfel cum a procedat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În analiza pe care a făcut-o prima instanță, caricatura în discuție a fost examinată doar în privința unui singur element, cel referitor la mențiunea "legi antiromânești". Acest element poate fi într-adevăr plasat în categoria ridiculizarea unei sau unor inițiative deranjante pentru reclamant, pe care acesta să le califice legi antiromânești. O astfel de inițiativă, la fel ca oricare alta, lansate în spațiul public, este în mod evident expusă dezbaterii, criticii, inclusiv prin intermediul caricaturilor. Însă ceea ce a omis instanța să observe este că toate celelalte elemente ale caricaturii nu ironizează activități publice ale institutului, prin președintele acestuia, ci au legătură exclusiv cu etnia și religia comunității evreiești din România. Aici trebuie spus, subliniază Înalta Curte, că atât reclamația institutului, cât și hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării au avut în vedere nu doar defăimarea președintelui respectivului institut, domnul C. ci că acea caricatură este discriminatorie la adresa întregii comunități evreiești din România. Chiar instanța de judecată amintește că obiectul reclamației l-a constituit defăimarea președintelui Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, dar și a comunității evreiești în ansamblul său. De altfel, se poate cu ușurință observa că în afara acestui element, celelalte componente ale caricaturii nu au legătură cu președintele institutului, ci vizează, pur și simplu, condiția de evreu.

Apoi, citarea de către instanța de judecată a altor spețe din jurisprudența CEDO, având în vedere specificitatea acestei cauze, apare fie ca trunchiată, fie ca irelevantă. Astfel, în cauza Albert - Engelmann-Gesellschaft MBH c. Austria, deși curtea de apel amintește că instanța europeană face o distincție între declarații de fapt și judecăți de valoare, admițând că unele comentarii litigioase trebuie considerate ca judecăți de valoare admisibile, intrând sub protecția art. 10 din Convenție, totuși, Curtea pare a nu da nicio relevanță juridică alegației Curții de la Strasbourg cum că și o judecată de valoare, total lipsită de o bază faptică poate părea drept una excesivă. Este evident că în ipoteza emiterii unor astfel de judecăți de valoare nu se mai poate discuta că cel care le-a făcut ar fi protejat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un atare comportament fiind, așadar, sancționabil. Or, în opinia Înaltei Curți, în cauza de față sunt în discuție tocmai reprezentări care nu posedă nicio bază factuală, reprezentări ce sunt defăimătoare la adresa comunității evreiești din România, în ansamblul său, și de aceea comportamentul domnului A. este sancționabil în maniera în care a procedat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Cat privește cauza Vajnai împotriva Ungariei nr. 33.629/06, invocarea acesteia este fără relevanță în cauza de față, în condițiile în care în cauza aflată pe rolul CEDO reclamantul fusese condamnat pentru folosirea de către el însuși a unui simbol totalitar, ceea ce fusese interpretat ca o propagandă în favoarea unui regim totalitar, pe când în cauza de față în discuție este asocierea unor simboluri totalitare utilizate de către naziști în timpul celui de-al doilea război mondial, cu victimele acestora, evreii.

La examenul caricaturii în discuție, Înalta Curte constată că autorul acesteia asociază în mod nepermis simboluri naziste cu victimele Holocaustului, în acest fel creând o confuzie deliberată între făptuitori și victime, de natură să le ofenseze pe acestea din urmă. Astfel, sintagma "nazismul iudaic" produce o confuzie voită între naziști și evrei, incluzând victima în categoria făptașilor sau, eventual, exonerându-i pe primii și incriminând victima, la fel cum sintagma "soluția finală antilegionară" apare ca un eufemism pentru exterminarea pe baze etnice/religioase ce este transferat asupra victimelor holocaustului, transformându-i pe evrei în persecutori ai adevăraților făptași - legionarii (ce au comis pogromuri, crimele din timpul rebeliunii legionare, violențe, abuzuri etc.). Mai departe, o serie de atribute vestimentare naziste sunt asociate victimelor nazismului, cum ar fi în centurile în diagonală, zvastica înlocuită cu steaua lui David, și acestea conducând de asemenea la o confuzie deliberată între victimele holocaustului și naziști. Nu în ultimul rând, parodierea salutului nazist de către evreul caricaturizat, inscripționarea cuvântului talmud pe masca de gaze purtată de personaj, concură la producerea deliberată a unei confuzii între naziști și victimele acestora, în acest fel, sugerându-se transferul responsabilității Holocaustului asupra victimelor .

Or, toate aceste elemente ale caricaturii postată pe B. de către domnul A. nu ridiculizează activități publice ale președintelui Institutului National pentru Combaterea Holocaustului, nu contribuie la expunerea unor critici referitoare la exercitarea funcției de către acesta, ci reprezintă expresia unui comportament ostil, degradant, ofensator atât la adresa domnului C., cât și a membrilor comunității evreiești din România, finalmente, pentru oricine se află în condiția de evreu În România .

În ceea ce privește apărările pe care domnul A. le-a făcut în cauză, acestea nu pot fi primite. Astfel, împrejurarea că Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România nu a promovat recurs în cauză nu afectează în niciun fel recursul promovat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Emitentul hotărârii nr. 612 din 9 decembrie 2015, contestată în prezenta cauză de către reclamant, în calitate de parte litiganta în acest dosar posedă un interes propriu în promovare recursului, în condițiile în care prima instanță a anulat actul infralegislativ emis de către acesta. Apoi, faptul că revista D. ar promova caricaturi de genul celei postate de către reclamant, potrivit susținerii acestuia, este, de asemenea nerelevant, deoarece această practică nu îl exonerează pe reclamant de a răspunde din punct de vedere juridic pentru încălcarea prevederilor art. 15 din O.G. nr. 37/2000.

În raport de cele de mai sus, rezultă cu evidență, în opinia instanței supreme, că domnul A. a postat o caricatură ce conține elemente discriminatorii privitoare la etnie și religie, cu conținut ostil, degradant umilitor și ofensator la adresa comunității evreiești din România, în ansamblul său, precum și a președintelui Institutului Național pentru Studierea Holocaustului, reclamantul fiind în mod corect sancționat cu amendă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Așa fiind, Înalta Curte observând că este incident în speță cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct8 din C. proc. civ., urmează ca, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ să admită recursul promovat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să caseze sentința atacată și, în rejudecare, să respingă acțiunea promovată de către reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 3521 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenientul Institutul Național Pentru Studierea Holocaustului Din Romania" Elie Wiesel".

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2019.