Decizia nr. 2291/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 73/2022 a Curții de Apel Târgu

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și B., să se constate faptul că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a încălcat interesul său legitim privind sancționarea corespunzătoare a unei persoane care a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 și, în consecință, să se anuleze Hotărârea nr. 116/2022 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se soluționeze petiția cu nr. 2712/2021 adresată C.N.C.D. în fond și să se admită toate cererile așa cum au fost formulate în petiția respectivă, cu obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 73 din 07 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.. S-a anulat în parte Hotărârea nr. 116 din 23.02.2022, adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2021, doar în ceea ce privește pct. 2 al dispozitivului acestei hotărâri. A fost obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să adopte o hotărâre de modificare a hotărârii menționate mai sus, prin care să aplice pârâtului B. amenda contravențională în cuantum de 10.000 RON, pentru necenzurarea comentariilor injurioase la adresa comunității maghiare, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (4) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și sancționată de art. 26 alin. (1) din același act normativ. Au fost obligați pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. să plătească reclamantului suma de 171 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. 1.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 73 din 07 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au formulat recursuri ambii pârâți. 1.3.1. Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare pe fondul cauzei, respingerea acțiunii formulată împotriva sa. A considerat că sentința atacată este nelegală, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., întrucât este dată cu depășirea competenței instanței, precum și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurentul-pârât a considerat că prin raportare la prevederile art. 17 și 20 din O.G. nr. 137/2000, care evidențiază natura de jurisdicție administrativă a activității exercitate de CNCD, instanța de fond nu avea atribuția de a individualiza cuantumul amenzii contravenționale. Prin adoptarea unei asemenea soluții, pe de o parte, instanța a ignorat calitatea de organ independent și de agent constatator a CNCD, iar pe de altă parte, prin obligarea CNCD să aplice părții reclamate o amendă contravențională în cuantum de 10.000 RON, instanța a nesocotit prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 pronunțând o soluție care nu se regăsește în nici una din soluțiile ce pot fi pronunțate de instanța de contencios administrativ, investită cu controlul de legalitate și temeinicie al hotărârii CNCD. 1.3.2. Recurentul-pârât B. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, iar pe fond, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată. În drept, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În esență, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece nicăieri din conținutul sentinței civile nr. 73/07.10.2022 nu rezultă care anume sunt comentariile terților pentru care a fost sancționat contravențional cu suma de 10.000 RON. Prin urmare, a considerat că instanța de fond l-a sancționat contravențional cu suma de 10.000 RON pentru o faptă neidentificabilă, fără să indice comentariile sau comentariul care au determinat-o să stabilească că presupusa faptă săvârșită de pârât este de o gravitate ridicată. Pentru a putea stabili cu minimă exactitate cuantumul sancțiunii contravenționale aplicabile în cauză, instanța de fond ar fi trebuit mai întâi să individualizeze acele comentarii ale terților de pe rețeaua de socializare C., să stabilească dincolo de orice urmă de îndoială gravitatea acestora și, pe cale de consecință, să aplice sancțiunea contravențională în raport de gravitatea acestor comentarii. Instanța de fond nu a făcut acest lucru, stabilind nu doar aplicarea unei sancțiuni contravenționale complet nelegale, ci și un cuantum al acestei sancțiuni care nu are o bază legală și conceptuală definită cu exactitate. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (8) și alin. (10), dar și a art. 19 din O.G. nr. 137/2000. În acest sens, recurentul-pârât a arătat că intimata-reclamantă A. nu a solicitat niciodată medierea sau soluționarea pe cale amiabilă a conflictului ivit ca urmare a comentariilor postate de terțe persoane pe profilul său de pe rețeaua de socializare C.. Concret, intimată-reclamantă nu a solicitat niciodată ștergerea comentariilor. Recurentul-pârât a afirmat că prin articolul postat pe C. nu a discriminat, nu a hărțuit, nu a tratat pe nimeni degradant, nu a făcut propagandă naționalist-șovină și nu a instigat la ură rasială sau națională, așa cum în mod corect a reținut și CNCD prin Hotărârea atacată, dar și instanța de fond în considerentele hotărârii atacate, cu atât mai mult cu cât chiar intimata-reclamantă a arătat în petiția sa că pârâtul este deputat în Parlamentul României, iar postarea reprezintă declarații politice care se încadrează în limitele libertății de exprimare. Prin urmare, atâta vreme cât prin petiție nu se invocă că pârâtul a postat articole discriminatorii, postările în discuție nu aparțin acestuia, iar înainte de înregistrarea petiției intimata-reclamanta nu a încercat soluționarea amiabilă a diferendului ivit cu privire la comentariile terților, este evidentă reaua-credință a intimatei-reclamante și eforturile intense ale acesteia de a obține sancționarea recurentului-pârât chiar și pentru comentarii care nu îi aparțin. Această atitudine a intimatei-reclamante, în mod evident, trebuia sancționată de către instanța de fond în temeiul art. 2 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Motivarea instanței în sensul că ar fi trebuit să șteargă comentariile imediat după ce a primit petiția de la CNCD este lipsită de un fundament legal sau rațional, atâta vreme cât procedura medierii reglementată de legiuitor este prealabilă sesizării CNCD cu privire la o eventuală faptă de discriminare. Oricum, nici ulterior înregistrării acestei petiții, recurentul-pârât a arătat că nu a primit vreo solicitare de ștergere a vreunui mesaj din partea intimatei-reclamante. Sentința atacată este nelegală și din prisma faptului că pârâtul B. nu trebuia să fie sancționat pentru posibile fapte săvârșite de terțe persoane, instanța pronunțând o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Concret, a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 2, art. 15 și art. 26 din O.G. nr. 137/2000, art. 10 din CEDO și art. 30 din Constituția României. Practica recentă a instanțelor de judecată este în sensul că nu trebuie atrasă răspunderea titularului profilului de pe rețeaua de socializare pentru comentariile făcute de alți utilizatori ai rețelei de socializare, exemplificând în acest sens Decizia nr. 1538/04.11.2021 a Curții de Apel București. Pe de altă parte, intimata-reclamantă avea posibilitatea să atragă răspunderea utilizatorului care a postat comentarii defăimătoare, ca răspundere pentru fapta proprie, pârâtul în calitate de utilizator putând fi ținut responsabil doar pentru propriile comentarii pe care le publică pe C.. Prin urmare, jurisprudență este în sensul de a se sancționa terțul care a făcut comentariul defăimător, iar nu titularul unei postări legale făcută pe C.. Prin Condițiile de utilizare, C. își asumă obligația de control în vederea combaterii comportamentului dăunător față de ceilalți și își rezervă dreptul de a trimite notificări, de a oferi ajutor, de a șterge conținut, de a șterge sau bloca accesul la anumite funcții, de a dezactiva un cont sau de a apela la instituțiile de ordine publică. Chiar și în aceste condiții, recurentul-pârât a precizat că îndeamnă mereu utilizatorii C., prin mesaje, să utilizeze un limbaj decent, blocând chiar și unele cuvinte vulgare în aplicația C.. Astfel, instanța de fond în mod eronat a reținut că recurentul-pârât ar putea avea controlul absolut asupra a ceea ce se postează pe propria pagină de C., inclusiv asupra comentariilor făcute de terți. Acest fapt ar însemna ca recurentul-pârât să restricționeze accesul tuturor cetățenilor la contul său sau ar trebui să fie prezent zi-noapte pe cont, așa încât să urmărească fiecare comentariu al terțelor persoane făcut la postarea sa, ceea ce ar fi în mod evident imposibil. În continuare, recurentul-pârât a menționat că nu este administratorul rețelei de socializare C. și că poate administra, în limitele stabilite și impuse de C., numai conținutul postat de el, nu și comentariile terților. Reținerea instanței în sensul că prin acceptarea termenilor și condițiilor impuse de C. și de legile în vigoare se stabilește în sarcina pârâtului obligația de cenzurare absolută a comentariilor făcute de terți pe rețeaua de socializare C. este nelegală. Nicăieri în legislație nu este prevăzută o astfel de obligație. Această reținere este în contradicție chiar și cu Condițiile de utilizare stabilite de C., care își rezervă chiar dreptul sa blocheze conturi pentru comentariile vulgare. Recurentul-pârât a arătat că a depus diligențe și a luat măsurile pe care le-a apreciat ca fiind posibile, în scopul de a aplana orice inițiativă de limbaj neadecvat din partea utilizatorilor C.. În acest sens, a postat și postează în mod regulat următorul mesaj: "Comentariile care nu conțin un limbaj decent vor fi șterse iar autorii vor fi blocați. Mulțumesc!". Prin urmare, nici reținerea instanței în sensul că recurentul-pârât nu ar fi uzat de posibilitatea de filtrare, blocare sau ștergere a mesajelor de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților altor persoane nu poate menține legalitatea hotărârii pronunțate, întrucât, așa cum a arătat și în fața instanței de fond și cum chiar intimata-reclamantă a recunoscut, ca o dovadă a bunei sale credințe, acesta postează din când în când, pe pagina sa de C., comentarii prin care îndeamnă utilizatorii rețelei de socializare C. să adopte un limbaj decent. Mai mult, a arătat faptul că profilul personal de pe rețeaua de socializare C. nu este unul și același lucru cu un portal de internet clasic pe care pârâtul l-ar putea deține în proprietate. Pe un portal de internet clasic poate fi instituită moderarea comentariilor care sunt publicate numai după ce un moderator le lecturează și apreciază că acestea respectă atât standardele paginii de internet cât și bunele moravuri. Prin urmare, CNCD ar fi putut cel mult să se autosesizeze și să cerceteze dacă terțele persoane care au făcut comentariile încriminate se fac sau nu vinovate de discriminare, în temeiul art. 2 alin. (1) și alin. (4) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, altfel orice sancționare pentru o faptă pe care pârâtul nu a săvârșit-o, ar fi făcută cu încălcarea O.G. nr. 137/2000. Pe de altă parte, pentru ca o faptă să fie considerată discriminatorie și contravențională, aceasta trebuie să îndeplinească o condiție specială sub aspectul laturii subiective, anume ca fapta să fie comisă cu intenția de a instiga la ură rasială sau națională, fie să aibă drept scop sau să vizeze atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare față de o anumită categorie socială. În cazul de față, nu este dovedită proba intenției de a instiga la ură rasială sau națională în ceea ce privește postările invocate în acuzare, nici cu privire la articolele publicate de pârât, (fapt reținut de altfel de către pârâta CNCD) și nici cu privire la comentarii. O eventuală cenzurare a libertății de exprimare în forma de care a uzat Fundația reclamantă, în condițiile în care scopul este acela de a comunica informații și idei de interes public, ar fi în dezacord cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, Cauza Delfi contra Estoniei, reținută de instanță în considerente hotărârii atacate, arată de fapt că pârâtul nu trebuia sancționat, instanța de fond confundând practic un portal/pagina de internet deținut/deținută de o persoană fizică sau juridică cu o rețea de socializare. Așa cum a stabilit CEDO există responsabilitate juridică în cazul comentariilor moderate pe pagini de internet, însă în cazul dedus judecății este vorba de o rețea de socializare, deci altceva decât un portal/pagină de internet, pe care sunt postate zilnic sute de mii de comentarii fără să fie moderate de cineva, cu excepția cazurilor în care acele comentarii încalcă standardele C. și sunt imediat eliminate, ceea ce nu este cazul comentariilor invocate în cererea introductivă. Abia ulterior postării acestor comentarii, dacă cineva sesizează acest fapt, comentariile pot fi cenzurate în măsura în care încalcă legislația. Or, în speță, intimata-reclamantă, nu a solicitat eliminarea acestor comentarii. Trebuie avut în vedere și faptul că recurentul-pârât nu are calitatea de organ de presă, pentru a avea la dispoziție mecanisme și obligații specifice pentru cenzurarea comentariilor cititorilor. Spre deosebire de o publicație de presă, ce are instrumente și persoane specializate care se ocupă de verificarea comentariilor, recurentul-pârât este o persoană fizică, iar postările sunt realizate doar de acesta. Impunerea unui eventual sistem de control asupra comentariilor, prin autentificarea persoanelor care pot posta comentarii, reprezintă o sarcină excesivă și care ar fi de natură a afecta libertatea de exprimare. În egală măsură se impune a avea în vedere și impactul potențial al mijlocului de exprimare utilizat. A invocat și jurisprudenței CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și Index.hu ZRT contra Ungariei (2 februarie 2016) prin care s-a decis că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat, pentru simplul motiv că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii. În acest sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. 2612/17 iunie 2020, reținând că elemente din cauza Magyar pot fi aplicate și în sistemul nostru juridic, de fiecare data când știrea postată nu este lipsită de bază factuală. În plus, această instanță a reținut și obligativitatea persoanei vizată de o eventuală publicație sau comentariu posibil ilicit sau discriminatoriu să solicite ștergerea amiabilă a știrii/comentariile terților. Or, în cazul dedus judecății nu a fost înregistrată nicio cerere de ștergere a comentariilor anterior sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. De altfel, nici prin hotărârea atacată nu s-a dispus ștergerea comentariilor, întrucât în realitate, în cazul dedus judecății, nu se dă o importanță comentariilor în sine, ci doar se dorește, cu ardoare, tragerea la răspundere a recurentului-pârât. Oricum, ștergerea nici nu este necesară întrucât, prin comentariile expuse, terții și-au exprimat dezaprobarea nu față de comunitatea maghiară în general, ci față de neaplicarea legii de bunăvoie, față de conduita primarului din localitatea respectivă, față de neaplicarea legii române în general, subiectul fiind despre respectarea legislației române în urma obținerii unor hotărâri judecătorești. Așadar, deși injurioase și, pe alocuri, vulgare, comentariile utilizatorilor terți nu se încadrează într-un discurs al urii și violenței, ci reprezintă expresia unor judecăți de valoare sau opinii de moment, expresii instantanee ale frustrării cu privire la subiectul în dezbatere. În apărare, recurentul-pârât a menționat și cauza Pihl împotriva Suediei din 07.02.2017, în care reclamantul a fost subiectul unui comentariu online calomnios, care a fost publicat anonim pe un blog, motiv pentru care a promovat o acțiune civilă împotriva asociației non-profit care administra blogul, susținând că aceasta ar trebui să fie trasă la răspundere pentru comentariul terțului. Plângerea a fost respinsă de instanțele suedeze și de Cancelarul Justiției, iar reclamantul s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului arătând că, prin faptul că nu au declarat asociația răspunzătoare, autoritățile nu i-au protejat reputația și i-au încălcat dreptul la respectarea vieții private. Curtea Europeană a declarat cererea inadmisibilă ca fiind vădit nefondată, subliniind, în special, că, în astfel de cauze, trebuie realizat un echilibru între dreptul persoanei la respectarea vieții sale private și dreptul la libertatea de exprimare de care beneficiază o persoană sau un grup care administrează un portal internet. Având în vedere circumstanțele cauzei respective, Curtea Europeană a constatat că autoritățile naționale au realizat un echilibru just atunci când au refuzat să declare asociația răspunzătoare pentru comentariul anonim, care, deși injurios, nu a constituit discurs de incitare la ură sau incitare la violență. A arătat că în acest moment există deja mai multe sentințe definitive care au stabilit faptul că rețeaua de socializare este spațiu public, una dintre acestea fiind Decizia nr. 4546/20141 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, rețeaua de socializare C. și numai aceasta este proprietarul tuturor informațiilor (poze, comentarii etc.) care sunt postate pe această rețea de socializare și, deci, ar trebui să aibă obligația legală să modereze acel conținut care nu respectă standardele comunității și care constituie un conținut care incită la ură sau la discriminare. De altfel, C. are implementate standarde ale comunității foarte stricte și înlătură imediat orice conținut care încalcă aceste standarde și blochează acele conturi care încalcă repetat aceste standarde. A menționat că nu are cunoștință dacă comentariile incriminate în prezenta speță încalcă sau nu standardele comunității C. și nici nu cunoaște dacă C. le-a îndepărtat sau nu. A considerat, însă, că responsabilitatea moderării acestor comentarii care nu respectă standardele comunității ar trebui să revină în exclusivitate C.. În caz contrar sau în subsidiar, a arătat că o eventuală vinovăție cu privire la caracterul presupus ilicit al comentariilor trebuie să aparțină în totalitate autorilor acestor comentarii, nu recurentului-pârât. CNCD în mod corect nu a reținut în sarcina recurentului-pârât nicio probă prin care s-ar face vinovat de încurajarea unor comentarii care pot fi considerate discriminatorii la adresa comunității maghiare din România. Absolut toate comentariile indicate de către Fundație în argumentarea sesizării sunt comentarii postate de terțe persoane pe rețeaua de socializare C.. Acestea nu sunt nici măcar comentarii postate pe blogul recurentului-pârât și oricum nu sunt aprobate de către el. Fundația a extras selectiv anumite comentarii care pot fi considerate injurioase și reprobabile dar care nu sunt adresate în mod evident întregii comunități maghiare din România. În concluzie, în cauză fiind vorba despre spațiul public, respectiv despre comentarii postate de terțe persoane pe rețeaua de socializare C., răspunderea penală sau contravențională trebuie să revină acestor terțe persoane, nu recurentului-pârât, în vreme ce răspunderea moderării conținutului care apare pe rețeaua de socializare C. ar trebui să revină în totalitate proprietarului acestei rețele de socializare, respectiv C.. În final, recurentul-pârât a invocat practică judiciară: sentința nr. 51/2019 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2612/17.06.2020 a ÎCCJ; sentința nr. 126/2019 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1994/31.03.2022 a ÎCCJ, sentința nr. 21/2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, precum și incidența dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 30 din Constituția României referitoare la libertatea de exprimare. Raportat la aspectele mai sus prezentate și jurisprudența relevantă indicată în cererea de recurs, a arătat că în cauză este vorba, pe de o parte, de opinii ale unor terțe persoane, iar pe de altă parte de propriile opinii, sub forma unor judecăți de valoare care se încadrează în dreptul la liberă exprimare, astfel cum acesta este recunoscut de prevederile art. 10 din Convenție, în limitele ce nu încalcă dreptul altor persoane la demnitate. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinări la cele două cereri de recurs, invocând excepția netimbrării acestora, precum și inadmisibilitatea pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. 1.

Procedura de soluționare a recursurilor În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 07 martie 2024, cu citarea părților. În ședința publică din 07 martie 2024, constatând că recursurile sunt legal timbrate, Înalta Curte a respins excepția netimbrării recursurilor și, totodată, invocând din oficiu excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a amânat cauza la 18 aprilie 2024 pentru a da posibilitatea părților să-și exprime poziția procesuală față de această excepție. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează". Totodată, dispozițiile art. 183 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că: "În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată." În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, se constată că sentința atacată a fost comunicată acestuia la data de 19 decembrie 2022, potrivit dovezii de înmânare atașată la dosarul de fond, iar recursul a fost transmis Curții de Apel Târgu Mureș, prin email, la data de 05 ianuarie 2023 și înaintat ulterior Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel cum reiese din mențiunea atestată de ștampila instanței, aplicată la dosarului de recurs. Înalta Curte reține că excepția tardivității recursului a fost invocată, din oficiu, la termenul de judecată din 07 martie 2024, când s-a amânat cauza și s-a acordat un nou termen de judecată la data de 18 aprilie 2024, pentru a da posibilitatea părților să-și exprime poziția procesuală față de această excepție, recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării fiind citat cu mențiune în acest sens. Deși a avut cunoștință de excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, recurentul-pârât nu a formulată o cerere de repunere în termen, astfel cum permit dispozițiile art. 186 C. proc. civ., și nici nu a contestat sau justificat depunerea tardivă a cererii de recurs. Așadar, în raport cu data comunicării sentinței atacate, respectiv 19 decembrie 2022, se constată că recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost declarat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit pentru recurentul-pârât la data de 4 ianuarie 2023, zi lucrătoare. În temeiul dispozițiilor art. 496 raportate la art. 248 C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu, și va respinge recursul ca fiind tardiv. Față de această soluție, nu se mai impune analiza excepției inadmisibilității recursului invocată de intimata-reclamantă și calificată ca fiind excepția nulității recursului, și nici criticile de nelegalitate formulate de acest pârât. 2.2. În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului formulat de pârâtul B., invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte, în ședința publică din 18 aprilie 2024 a calificat-o, în raport de criticile formulate, ca fiind excepția nulității recursului, așa cum reiese din practicaua prezentei decizii. Constatând că recurentul-pârât B. a formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivelor de casare circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocându-se, în concret, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, precum și încălcarea de către prima instanță a normelor de drept material reprezentate de prevederile art. 2 alin. (8) și (10), art. 19 din O.G nr. 137/2000, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului formulat de pârâtul B., invocată de intimata-reclamantă. 2.3. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtului B. este fondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Prin petiția înregistrată cu nr. x/08.04.2021, reclamanta A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la comportamentul neadecvat al pârâului B., care în calitate de deputat, ar avea în mod direct un comportament discriminativ față de comunitatea maghiară din țară, respectiv ar facilita pentru alții exprimarea de mesaje discriminative, degradante și hărțuitoare, toate acestea prin postarea pe pagina de C. a unor texte/articole care nu redau realitatea și conduc la comentarii care încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000, fără ca acesta să se achite de obligația de a modera comentariile respective. Prin Hotărârea nr. 116 din 22.02.2022, a cărei anulare formează obiectul prezentului dosar, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut la pct. 1 că, raportat la textul postat de pârât, nu se întrunesc elementele constitutive ale art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, încadrându-se în limitele libertății de exprimare prevăzute de art. 2 alin. (8) din același act normativ, iar la pct. 2, raportat la comentariile venite ca urmare a postării părții reclamate, a reținut lipsa solicitării exprese a asociației petente de a șterge comentariile cu posibil caracter discriminatoriu. Învestită cu o contestație împotriva acestei hotărâri, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantei și a anulat în parte Hotărârea CNCD nr. 116/22.02.2022, doar în ceea ce privește punctul 2 al dispozitivului acestei hotărâri, obligând pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să adopte o hotărâre de modificare a hotărârii menționate mai sus, prin care să aplice pârâtului B. amenda contravențională în cuantum de 10.000 RON, pentru necenzurarea comentariilor injurioase la adresa comunității maghiare, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (4) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și sancționată de art. 26 alin. (1) din același act normativ. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece nicăieri din conținutul acesteia nu rezultă care anume sunt comentariile terților pentru care a fost sancționat contravențional cu suma de 10.000 RON. Contrar susținerilor recurentului-pârât B., instanța de recurs reține că prima instanță, în considerentele hotărârii recurate, la pagina 18 - paragraful 5, a analizat comentariile urmăritorilor paginii de C. la textul postat de recurent și a procedat la individualizarea sancțiunii în raport de acestea, fiind avute în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei în acest sens, respectiv cele de la filele x din vol. I al dosarului instanței de fond. Totodată, prima instanță a redat, în mod explicit, care anume comentarii se pot identifica ca fiind neadecvate, respectiv: "chiar nu putem face nimic cu aceste jigodii", "trebuie interzise monumentele ungurești", "trebuie marginalizată șogorimea", "acești nemernici trebuie împușcați", "afară cu toți bozgorii care nu sunt de bună credință". Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. De asemneea, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. În speță, Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., fiind arătate în mod expres motivele de fapt și de drept pentru care instanța a ajuns la soluția din sentința recurată, atfel că nu poate fi reținută incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Însă, analizând sentința atacată prin raportare și la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Premisa factuală reținută de instanța de fond a fost reprezentată de comentariile făcute de urmăritorii paginii de C. ai recurentului-pârât, la un text postat de acesta, referitor la un monument ridicat în Sângeorgiu de Mureș, comentarii care în opinia instanței expun un limbaj vulgar, de natură să discrimineze, să instige le ură și să aducă atingere comunității maghiare din România. În legătură cu responsabilitatea recurentului-pârât pentru comentariile făcute de urmăritorii săi, instanța de control are în vedere jurisprudența CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și ind ex.hu ZRT contra Ungariei prin care s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii. Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate și un sistem de ștergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate în situația în care observațiile utilizatorilor terți nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură și a unor comentarii directe la adresa integrității fizice a persoanelor. Elemente din cauza Magyar pot fi aplicate și în speța dedusă judecății, întrucât textul postat de recurentul-pârât nu este lipsit de o bază factuală, iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi solicitat, nici anterior sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și nici în cursul proceduri administrative, ștergerea respectivelor comentarii. Aceste comentarii exprimă judecăți de valoare sau opinii, nu se încadrează într-un discurs al urii și violenței și nici nu conțin amenințări la adresa integralității fizice a persoanelor. Pentru a atrage răspunderea recurentului-pârât cu privire la comentariile postate pe pagina acestuia de socializare, era necesar ca prin respectiva postare acesta să determine sau să instige terții să aibă un comportament negativ. Însă din conținutul postării distribuite rezultă doar o atitudine dezaprobatoare față de o stare de fapt, care nu ar trebui, în mod normal să declanșeze o reacție abuzivă sau discriminatorie a terților pentru care autorul postării, să fie răspunzător. Mai mult decât atât, Înalta Curte consideră că obligația de a controla conținutul paginii de socializare este împovărătoare, de natură a descuraja exercițiul liberei exprimări, iar dreptul la libera exprimare este un drept fundamental. Totodată, nu se poate reține că prin decizia de a permite publicarea respectivelor comentarii pe pagina sa de C., recurentul-pârât și-ar fi însușit pe cale implicită caracterul acestora, participând personal la săvârșirea unei fapte de discriminare prin adoptarea unei conduite pasive. Dimpotrivă, Înalta Curte reține că recurentul-pârât a manifestat o conduită activă folosind disclaimer-ul, respectiv solicitând comentarii decente și avertizând să cele care nu sunt așa vor fi șterse, iar autorii blocați. În dezacord cu cele reținute de prima instanță, se apreciază că sintagmele analizate, deși agresive pe alocuri, nu se încadrează într-un discurs al urii sau al amenințărilor directe pentru integritatea fizică și nu reprezintă o discriminare pe criteriu etnic, care să justifice ingerința statului în libertatea de exprimare și să atragă răspunderea recurentului-pârât. În consecință, având în vedere efectele pe care le-au avut în mod concret, în sensul că respectivele comentarii nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare, așa cum încearcă să insinueze intimata-reclamantă, instanța de control judiciar apreciază că răspunderea nu este cea specifică obiectului prezentei cauze, respectiv cea contravențională în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Având în vedere aceste considerente, criticile care vizează modalitatea în care instanța de fond a procedat la individualizarea sancțiunii pe care a aplicat-o pentru faptele de discriminare reținute în sarcina recurentului-pârât B. nu se mai impun a fi analizate. 2.4. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu, și va respinge recursul ca fiind tardiv. Referitor la recursul formulat de pârâtul B., Înalta Curte îl va admite, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de intimata-reclamantă A., ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE,