ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 871/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 4 ianuarie 2022, aceasta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L. și C., să se constate faptul că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a încălcat interesul legitim privind sancționarea corespunzătoare a unor persoane care au încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 și cele ale propriei proceduri interne, prin faptul că a soluționat cu superficialitate și fără profesionalismul necesar petiția care a făcut obiectul dosarului CNCD nr. x/2021, neaplicând - în baza unor constatări faptic neadevărate, cu o motivare contradictorie și cu neglijarea unei circumstanțe relevante și agravante - sancțiuni care se impuneau, și în consecință: să se anuleze Hotărârea nr. 854/2021 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, să se soluționeze petiția care a făcut obiectul dosarului CNCD nr. x/2021 în fond și să se admită cererile, așa cum au fost formulate în petiția respectivă, cu obligarea CNCD la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 30 din 1 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L. și C., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 30 alin. (6) din Constituție, întrucât unele dintre comentarii nu pot fi considerate că se încadrează în limitele libertății de exprimare, având în vedere că acestea prejudiciază demnitatea, onoarea și dreptul la propria imagine al întregii comunități de cetățeni români de etnie maghiară.

Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 30 alin. (7) din Constituție, întrucât, având în vedere faptul că în municipiul Carei peste 20% din locuitori aparțin minorității maghiare, orice informație de interes public trebuie în mod obligatoriu făcută public și în limba maghiară. În aceste condiții, susținerea că așa ar trebui să arate toate intrările, adică fără inscripții în limba maghiară, constituie incitare la discriminarea cetățenilor din Carei de etnie maghiară.

A mai arătat recurenta că, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din CEDO, nu se poate invoca libertatea de exprimare pentru promovarea ideilor rasiste și xenofobe.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 și a arătat că ar fi fost de datoria instanței să constate că persoanele reclamate nu au dovedit faptul că nu au încălcat dispozițiile O.G. nr. 137/2000 și ar fi trebuit să admită acțiunea.

În loc să constate adevărata stare de fapt și să sancționeze persoanele reclamate, instanța de fond a respins cererea pe baza unei relații faptic neadevărate, încălcând și dreptul la un proces echitabil. Instanța de fond a reținut în mod greșit că marea majoritate a reacțiilor au avut un ton neutru, iar cu privire la comentariile terților, recurenta a invocat hotărârea CEDO în cazul Delfi vs. Estonia, arătând că proprietarii paginilor de internet poartă răspunderea pentru comentariile făcute de terți pe paginile lor.

A susținut recurenta că libertatea de exprimare este un drept fundamental, dar nu absolut, iar instanța de fond ar fi fost obligată să analizeze postările și comentariile reclamate în mod concret, pentru a putea determina dacă se încadrează sau nu în excepțiile din art. 30 alin. (7) din Constituție.

În concluzie, a apreciat recurenta că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor prevederi esențiale ale normelor de drept aplicabile.

4.1 Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul C., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 854/2021 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanță, prin respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Printr-un prim rând de critici, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 30 alin. (6) din Constituție, întrucât unele dintre comentarii nu pot fi considerate că se încadrează în limitele libertății de exprimare, având în vedere că acestea prejudiciază demnitatea, onoarea și dreptul la propria imagine al întregii comunități de cetățeni români de etnie maghiară.

Totodată, în opinia recurentei, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 30 alin. (7) din Constituție, întrucât, având în vedere faptul că în municipiul Carei peste 20% din locuitori aparțin minorității maghiare, orice informație de interes public trebuie în mod obligatoriu făcută public și în limba maghiară. În aceste condiții, susținerea că așa ar trebui să arate toate intrările, adică fără inscripții în limba maghiară, constituie incitare la discriminarea cetățenilor din Carei de etnie maghiară.

A mai arătat recurenta că, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din CEDO, nu se poate invoca libertatea de exprimare pentru promovarea ideilor rasiste și xenofobe.

Înalta Curte reține din actele dosarului că, prin petiția înregistrată cu nr. x/05.02.2021, petenta a sesizat CNCD cu privire la fapte considerate discriminatorii, hărțuire, tratament degradant, propagandă naționalist-șovină și instigare la ură rasială sau națională împotriva comunității maghiare, săvârșite de către pârâții C. și B. S.R.L., sens în care s-a format dosarul nr. x/2021.

Atât în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cât și în fața instanței de fond, recurenta-reclamantă a criticat faptul că ambii pârâți au avut un comportament discriminativ față de comunitatea maghiară din țară, facilitând pentru alții exprimarea unor mesaje discriminative și hărțuitoare. Recurenta-reclamantă a invocat că prin postările pârâților și prin comentariile generate la respectivele postări se instigă împotriva comunității maghiare din România.

S-a arătat astfel că pârâta B. S.R.L., editor al publicației online "D." a publicat un articol intitulat "Trăiesc și români la Carei. Vrem plăci cu înscrisuri și în limba română", care a fost preluat și publicat la data de 27 ianuarie 2021 pe pagina personală de x de către C., aceștia lăsând impresia că în articol este vorba despre un cimitir aflat în posesia și administrarea autorităților locale, respectiv că aceștia ar fi încălcat legea prin amplasarea unei plăci doar în limba maghiară, fapt care a dus la inducerea în eroare a cititorilor, care au lăsat comentarii discriminatorii.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul corespunzător administrat, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Pornind de la caracterul esențial într-o democrație, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, instanța de fond a reținut, în mod corect, că exercitarea acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora.

Limitele exercitării dreptului la libera exprimare, astfel cum sunt reglementate în cuprinsul art. 30 alin. (6) și (7) din Constituția României, impun respectarea demnității, onoarei, vieții particulare a persoanei, dreptului la propria imagine. Sunt interzise, de asemenea, defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică.

În analiza articolului incriminat, dar și a legalității hotărârii C.N.C.D. contestate, prima instanță a reținut, în mod just, că părțile reclamate nu au dorit să instige la ură și au urmărit doar informarea publicului cu privire la un subiect de interes public, în contextul în care libertatea de expresie se raportează nu numai la informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență, dar și la acelea care deranjează sau sunt stânjenitoare.

Sintagmele analizate nu au caracter denigrator și nu conțin elemente clare de discriminare sau afirmații care să vizeze crearea unei atmosfere de intimidare, ostile la adresa comunității maghiare din România.

Înalta Curte reține caracterul nefondat al susținerilor recurentei-reclamante, care pretinde că fapta persoanelor reclamate nu intră in sfera de protecție a art. 10 din C.E.D.O., prin raportare la jurisprudența C.E.D.O. care clasifică afirmațiile unei persoane în judecăți de valoare și afirmații factuale și impun dovedirea celor din urmă.

Astfel, pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii pârâților pentru fapte de discriminare, în mod corect prima instanță a efectuat o analiză distinctă a postărilor propriu-zise, respectiv a comentariilor la aceste postări, concluzionând în sensul că postările propriu-zise nu pot fi considerate discriminatorii la adresa comunității maghiare.

În ceea ce privește articolul postat de pârâta B. S.R.L., pe site-ul acesteia (https:/www.x.ro/2021/01/traiesc-si-romani-la-carei-vrem-placi-cu-inscrisuri-si-in-limba-romana.html), instanța de control judiciar reține că acesta nu poate fi considerat discriminatoriu la adresa comunității maghiare.

Astfel cum a remarcat instanța de fond, prin acest articol, pârâta și-a exprimat părerea față de o stare de fapt (expusă în fotografii), pe care a considerat-o nelegală, discriminatorie și lipsită de respect la adresa comunității române.

Nu poate reține faptul că pârâta ar fi intenționat ca prin afirmațiile făcute să producă o discriminare, să conducă la o propagandă naționalist-șovină, la instigare la ură rasială sau națională la adresa comunității maghiare din România, deoarece aceasta pur și simplu a opinat în esență faptul că cimitirul în speță, adăpostind atât români cât și maghiari, ar trebui să afișeze plăcuțe în ambele limbi, nu doar în maghiară, deoarece în opinia acesteia românii care trăiesc în Carei sunt discriminați.

În aceste condiții, în mod corect s-a reținut că nu ne aflăm în prezența unei fapte de discriminare, tratament degradant, propagandă naționalist-șovină, instigare la ură rasială sau națională și nici elemente hărțuitoare la adresa comunității maghiare din România, articolul publicat de pârâtă încadrându-se în limitele libertății de exprimare, potrivit art. 2 alin. (8) din O.G.. nr. 137/2000, soluția Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării fiind una legală.

În ceea ce privește preluarea acestui articol publicat de pârâta B. S.R.L. și distribuirea lui pe x de către pârâtul C., instanța de control judiciar reține faptul că pârâtul nu a dorit să discrimineze ori să instige la ură, ci a urmărit doar informarea publicului cu privire la un subiect de interes public, din moment ce libertatea de exprimare se raportează nu numai la informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență, dar și la acelea care deranjează sau sunt stânjenitoare.

Incitarea/instigarea ar presupune o intenție din partea pârâților în ceea ce îi privește pe cititorii lor, în ideea ca aceștia să reacționeze jignitor și degradant la adresa comunității maghiare. Or, articolul postat de către pârâți nu are această caracteristică pe care o impută recurenta-reclamantă.

Postarea nu a instigat și nici nu a determinat terțele persoane să aibă o atitudine negativă, iar pentru a atrage răspunderea intimatului-pârât cu privire la comentariile postate pe pagina acestuia de socializare era necesar ca, prin postarea sa, acesta să determine sau să instige terții să aibă un comportament negativ. Însă din conținutul articolului distribuit rezultă doar o atitudine dezaprobatoare față de o stare de fapt, care nu ar trebui, în mod normal să declanșeze o reacție abuzivă sau discriminatorie a terților pentru care autorul opiniei ori distribuitorul acesteia să fie răspunzători.

În legătură cu criticile privind responsabilitatea pârâtului pentru comentariile făcute de urmăritorii săi, instanța de control judiciar are în vedere jurisprudența CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete și ind ex.hu ZRT contra Ungariei prin care s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate și un sistem de ștergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate în situația în care observațiile utilizatorilor terți nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură și a unor comentarii directe la adresa integrității fizice a persoanelor.

În consecință, având în vedere efectele pe care le-au avut în mod concret, în sensul că respectivele comentarii nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare, așa cum încearcă să insinueze recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar apreciază că nu se poate reține în sarcina pârâților un comportament care întrunește elementele unei fapte de discriminare ce intră sub incidența O.G. nr. 137/2000.

Nu poate fi reținută nici critica recurentei-reclamante referitoare la încălcarea art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la principiul inversării sarcinii probei.

Contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată, reevaluând probatoriul administrat în cauză, că prima instanță a analizat cu minuțiozitate și acuratețe atât susținerile părților, cât și probele administrate, din chiar perspectiva exigențelor impuse de art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cu care "persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egelității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, incluziv înregistrări audio și video sau date statistice".

Instanța de fond a evaluat și stabilit corespunzător, și în opinia Înaltei Curți, conținutul și sensul normei sus-citate, reținând că reclamata din dosarul nr. x/2021 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și-a expus apărările prin adresa înaintată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în 5 august 2021, prin care a indicat motivele pentru care consideră că nu a săvârșit faptele imputate de fundația reclamantă. Astfel, instanța de fond a constatat că reclamata B. S.R.L. și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Totodată, simplul fapt că partea adversă, C., nu s-a apărat în vreun fel în cursul procedurii administrative și jurisdicționale nu neagă dreptul acestuia la egalitate în procesul civil și, în egală măsură, nu reprezintă sub nicio formă în sine o obligație pentru autoritatea administrativă sau organul jurisdicțional de a aplica în consecință sancțiuni administrative contravenționale.

Dimpotrivă, chiar în lipsa acestor apărări care să fi fost formulate de pârâtul C., potrivit obligației instanței și rolul acesteia în aflarea adevărului așa cum sunt ele prevăzute de art. 22 din C. proc. civ., instanței i-a revenit sarcina să analizeze elementele de fapt și probele administrate în cauză și, în consecință, să facă aplicarea normelor de drept relative la existența faptelor de discriminare de care este acuzat pârâtul.

Susținerile recurentei-reclamante cu privire la incidența în cauză a jurisprudenței CEDO din cauza Delfi vs Estonia din 10.10.2013 sunt nefondate, întrucât respectiva cauză vizează un portal internet de știri în regim comercial, iar comentariile online ale cititorilor săi constituiau discurs de incitare la ură și limbaj de incitare la violență, situație în care portalul administrat de profesioniști pe criterii comerciale este răspunzător pentru comentariile online injurioase ale cititorilor săi.

Așadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuție aspecte noi, care să determine reținerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte, constatând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului; va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 30 din 1 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 30 din 1 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2024.