ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2097/2025

Ședința publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 14 martie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și B., anularea Hotărârii nr. 445/2022 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; cercetarea Petiției nr. 257/2022 adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și constatarea temeiniciei cererilor; obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la emiterea unei noi hotărâri prin care să constate comiterea de către persoana reclamată a contravențiilor reclamate în Petiția nr. 257/2022 și, în consecință, sancționarea acesteia; obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 93 din 30 iunie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată; s-a luat act de solicitarea pârâtului B. privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 93 din 30 iunie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3803 din 12 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 93 din 30 iunie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 3803 din 12 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și anularea deciziei atacate, cu consecința admiterii recursului formulat, casării sentinței recurate și admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, a susținut că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, constând în faptul că instanța de judecată a reținut, în mod greșit, că ar fi fost șterse comentariile la postarea reclamată de contestatoare, deși, la dosarul cauzei, există dovada contrară, respectiv anexa 2 la cererea de chemare în judecată, din care rezultă că acele comentarii erau accesibile la 08.03.2023, data când a fost depusă cererea de chemare în judecată.

În acest sens, a arătat că, la pagina 10 din decizia atacată, instanța de recurs a reținut următoarele:

"Instanța de control judiciar constată că este lipsită de suport și susținerea recurentei în sensul că prima instanță a încălcat prevederile art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, referitoare la documentul prin care se soluționează petiția, cu motivarea că instanța i-a respins acțiunea fără temei legal și în baza unei afirmații faptic false, anume că comentariile reclamate de aceasta au fost șterse.

Astfel, în mod corect a constatat instanța de fond că pârâtul B. a șters comentariile postate de vizitatori la mesajul din 06.01.2022 pe care l-a publicat pe pagina sa de C., aspect evidențiat și prin punctul de vedere depus la CNCD.

Prin urmare, în considerarea faptului că ștergerea de către pârâtul B. a comentariilor postate de vizitatori la mesajul din 06.01.2022 reprezintă o alternativă pentru a se realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate, neanalizarea responsabilității pârâtului pentru comentarii nu este de natură a infirma hotărârea emisă de CNCD."

Aspectele invocate de parte au fost susținute atât în fața primei instanțe, cât și în cuprinsul cererii de recurs, însă instanța de control judiciar în mod eronat a reținut că nu există o probă la dosar, deși aceasta fusese depusă.

În opinia contestatoarei, sunt incidente prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în speță fiind săvârșită o eroare materială evidentă și care vizează confundarea unor elemente, existența ori neexistența unei probe, greșeala fiind una de fapt, care a condus la pronunțarea unei soluții greșite.

Intimații Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., legal citați, nu au formulat întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocat drept temei al contestației în anulare:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;(…)".

Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În speță, se observă că instanța de control judiciar a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. împotriva hotărârii instanței de fond, reținând, în acord cu judecătorul de primă jurisdicție, că articolul incriminat se încadrează în limitele libertății de exprimare, nefiind necesară ingerința statului în exercitarea libertății de exprimare, fără ca eroarea materială invocată de contestatoare să influențeze soluția pronunțată de către instanța de recurs.

Înalta Curte constată că aspectele referitoare la pretinsa eroare materială au fost invocate de către contestatoare, fie în cuprinsul căii de atac, soluționate prin decizia care face obiectul contestației în anulare dedusă judecății în cauză, fie prin cererea de chemare în judecată, și au făcut obiectul analizei instanței de recurs, astfel că eroarea materială invocată de contestatoare în prezenta cauză nu privește o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă aspecte care au fost analizate de instanța de recurs cu prilejul soluționării căii de atac.

Totodată, din motivele contestației în anulare reiese că contestatoarea este nemulțumită de soluția pronunțată în recurs, nefiind de acord cu aceasta și cu motivarea instanței or, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestatoare o greșeală materială a instanței de recurs cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei, motivele prezentate în contestația în anulare referindu-se la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici, în concret, cu privire la modul în care a înțeles instanța de recurs să soluționeze cererea de recurs. Contestatoarea invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 3803 din 12 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2023, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.