ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3296/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu - Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 ianuarie 2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., următoarele: anularea Hotărârii nr. 650/2022 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; cercetarea petiției nr. 178/2022 adresată CNCD și constatarea că cererile reclamantei, așa cum acelea au fost formulate în petiția respectivă sunt întemeiate; obligarea CNCD să emită o nouă hotărâre prin care să constate comiterea contravenției de victimizare de către persoana reclamată în petiția nr. 178/2022 și, în consecință, să o sancționeze; obligarea părților reclamate la suportarea cheltuielilor de judecată din prezentul dosar.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 40 din 30 martie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. având ca obiect anularea Hotărârii nr. 650/26.10.2022 emisă de pârâtul CNCD.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 40 din 30 martie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, a susținut că obiectul petiției care a stat la baza dosarului CNCD nr. x/2022 a fost comiterea contravenției de victimizare, așa cum acesta este specificat pe prima pagină și se referă la faptele comise de persoana reclamată prin publicarea unui articol de presă, distribuit ulterior pe C. de către portalul unde a apărut articolul și de către persoana reclamată.

Invocând dispozițiile art. 18 din O.G. nr. 137/2000, recurenta-reclamantă a arătat că în cazul în care cineva reclamă săvârșirea unei fapte de victimizare (cea ce conform art. 2 alin. (7) constituie contravenție), atunci CNCD are obligația de a cerceta acea faptă, a decide dacă constituie sau nu victimizare, iar în cazul în care constată că este vorba într-adevăr de victimizare, are obligația de a sancționa persoana care a comis-o potrivit art. 26 din Ordonanță.

Totodată, art. 56 alin. (5) din Ordinul nr. 144/2008 al președintelui CNCD prevede că, Colegiul Director hotărăște numai asupra obiectului petiției deduse soluționării, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz, Colegiul Director hotărând asupra altui obiect. Întrucât CNCD a cercetat altceva decât obiectul petiției care a stat la baza hotărârii contestate și s-a pronunțat asupra unei contravenții nereclamate de asociație, rezultă că la adoptarea acelei hotărâri CNCD a încălcat atât O.G. nr. 137/2000 cât și Ordinul nr. 144/2008, două norme de drept material.

În consecință, recurenta-reclamantă arată că s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând anularea acelei hotărâri care a fost adoptată cu vătămarea dreptului său ca petiția să fie soluționată în mod legal, solicitând repararea pagubei ce i-a fost cauzată (art. 1 din Legea 554/2004), în concret, anularea Hotărârii CNCD nr. 650/2022 (conform art. 8 alin. (1). din Legea 554/2004).

Însă, deși în sentința recurată descrierea faptelor este corectă, prima instanță, în mod deliberat, a încălcat normele de drept material (O.G. nr. 137/2000, Ordinul 144/2008, art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004) atunci când s-a declarat de acord cu CNCD, cu toate că Asociația a reclamant victimizarea, iar CNCD s-a pronunțat cu privire la discriminare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. nu au formulat întâmpinări.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 13 iunie 2024, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, prin prisma argumentelor prezentate de recurenții-reclamanți, constată că recursul este nefondat.

2.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

În ceea ce privește situația de fapt care a condus la situația litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că reclamanta A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării susținând că pârâtul B. a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 privind interzicerea tuturor formelor de discriminare, comițând contravenția de victimizare, sancționată de art. 2 alin. (7) din ordonanță, întrucât a postat pe pagina de socializare un articol la care au fost făcute comentarii degradante și de ură față de fundație, dar și față de etnicii maghiari în general.

Prin Hotărârea nr. 650 din 26.10.2022, a cărei anulare formează obiectul prezentului dosar, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că postările reclamante se încadrează în limitele libertății de exprimare conform O.G. nr. 137/2000, republicată, iar cu privire la comentarii, a reținut că părții reclamante nu i se atrage răspunderea contravențională întrucât petenta nu a solicitat în prealabil eliminarea acestora conform deciziilor instanțelor de judecată.

Învestită cu o contestație împotriva hotărârii CNCD-ului, instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia acesteia, respectiv inexistența faptelor de discriminare sesizate de A..

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanțe susținând că a fost dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 2 alin. (7), art. 18 și art. 26 din O.G. nr. 137/2000, art. 56 alin. (5) din Ordinul nr. 144/2008 al președintelui CNCD și art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În concret, recurenta-reclamantă reproșează faptul că atât CNCD, cât și prima instanță au cercetat contravenția de discriminare și nu contravenția de victimizare care a făcut obiectul petiției sale, fără a fi aduse niciun fel de critici cu privire la raționamentul instanței prin care s-a analizat detaliat de ce faptele sesizate nu pot atrage răspunderea contravențională a pârâtului în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În cauza de față motivul de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, în ceea ce privește persoane sau situații aflate în poziții comparabile;

b) existența unui criteriu de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (potrivit art. 2 alin. (1), criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea cu virusul HIV, apartenența la o categorie defavorizată precum și orice alt criteriu);

c) tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

d) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop să nu fie adecvate și necesare.

Art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 reglementează "victimizarea", definind-o ca fiind "orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării".

Totodată, alin. (11) al art. 2 din același act normativ prevede:

"Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii."

Din dispozițiile legale redate anterior, reiese că victimizarea este reglementată ca o formă de discriminare, fiind condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții legale: existența unui tratament advers față de o persoană, acest tratament să aibă drept cauză introducerea unei plângeri sau acțiuni în justiție și să vizeze încălcarea principiului tratamentului legal și al nediscriminării.

În speță, în mod corect s-a analizat de către instanța de fond dacă faptele menționate în sesizarea adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de către recurenta-reclamantă conțin sau nu elemente de natură a leza drepturile și interesele acestei fundații, respectiv dacă pot fi încadrate într-o formă de discriminare dintre cele prevăzute de lege pentru a fi sancționată ca atare.

În acord și cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente, instanța de control judiciar nu poate reține critica recurentei-reclamante potrivit căreia s-a cercetat altceva decât obiectul petiției adresate CNCD-ului, câtă vreme victimizarea este reglementată ca o formă de discriminare.

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinței de fond, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză, cu consecința menținerii sentinței de fond sub aspectele criticate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 40 din 30 martie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.