ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 52/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea adresată Tribunalului Ialomița, secția civilă, la data de 22.04.2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Ialomița, UAT Valea Măcrișului prin primar, au solicitat obligarea Guvernului României să emită normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014, să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanță și să vireze aceste sume consiliului județean, să fie obligat Consiliul Județean să vireze sumele necesare către UAT pârâtă pentru acordarea tichetelor de vacanță și să fie obligată UAT pârâtă să acorde tichetele de vacanță în limita legală de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată începând cu anul 2014.

2.1. Hotărârea Tribunalului Ialomița, secția civilă.

Prin Sentința civilă nr. 1.037 F din 15 iulie 2015 a Tribunalului Ialomița a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii introductive în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul acțiunii vizează în primul rând obligarea Guvernului României să emită normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 și să aprobe aceste norme prin hotărâre de guvern. Pentru aceste considerente, constatând că această autoritate este de nivel central a apreciat că revine Curții de Apel competența de soluționare a litigiului dedus judecății.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 2.410 din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat ca fiind capete principale ale acțiunii pretențiile reclamanților privind acordarea tichetelor de vacanță în limita legală de 6 salarii de bază minime brute pe țară începând cu anul 2014, de către angajatorul lor, și anume UAT Valea Măcrișului, prin primar, celelalte cereri constituind practic doar operațiuni administrative care să asigure posibilitatea punerii în executare a hotărârii de acordare a tichetelor de vacanță. Pentru aceste motive, curtea a constatat că este un litigiu întemeiat pe dispozițiile din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din Noul C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Din modul în care reclamanții, prin reprezentantul legal H. din România, au înțeles să își motiveze în fapt și în drept pretențiile deduse judecății, rezultă că interesul acestora în promovarea acțiunii, respectiv folosul practic direct și imediat pe care îl urmăresc, în concret, constă în remiterea efectivă a voucherelor de vacanță de către angajator, în modalitatea în care Legea nr. 94/2014 a stabilit acordarea acestui drept.

În acest context, Înalta Curte reține că pentru a determina instanța competentă material să soluționeze prezentul litigiu, trebuie mai întâi stabilită natura dreptului pretins de către reclamanți, precum și natura raporturilor juridice existente între autoritățile pârâte chemate în judecată și reclamanți.

Din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanță, rezultă că acest drept este aferent încheierii unui contract individual de muncă, fiind prevăzut pentru întreținerea capacității de muncă a salariaților și, în consecință, condiționat de existența unui raport de muncă între cel care îl pretinde și unitatea bugetară în sarcina căreia există obligația legală de a-l acorda.

Având în vedere calitatea reclamanților de personal contractual în cadrul unității administrativ teritoriale pârâte rezultă că singurele raporturi juridice concrete care pot face analiza instanței sunt cele existente între reclamanți, în calitate de angajați și pârâta UAT Valea Măcrișului, în calitate de unitate angajatoare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu excedează sferei contenciosului administrativ, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. f) din Legea cadru nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Situația potrivit căreia, reclamanții au înțeles să cheme în judecată și Guvernul României, pentru ca în calitate de autoritate publică centrală să emită anumite norme cu caracter normativ în sensul dorit de aceștia, nu poate atrage competența Curții de Apel ca instanță de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004), având în vedere că între reclamanți și Guvern nu s-a născut un raport de drept administrativ, întemeiat pe vreun act administrativ tipic sau asimilat, în sensul definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ca un argument în plus al acestui raționament juridic, Înalta Curte reține că reclamanții nu au înțeles să invoce ca temei de drept al acțiunii dispozițiile legii contenciosului administrativ, motiv pentru care instanța este datoare să respecte principiul disponibilității părți în procesul civil.

Prin urmare, în raport de cauza juridică a pretențiilor deduse judecății, în înțelesul de folos material direct urmărit de reclamanți, instanța competentă material să soluționeze prezenta acțiune este Tribunalul Ialomița, instanță care are în structură o secție civilă comună pentru ambele tipuri de decizii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește în favoarea Tribunalului Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Ialomița, UAT Valea Măcrișului prin primar.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2016.

Procesat de ED