ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 24.04.2015 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., prin reprezentant convențional I. din România în contradictoriu cu pârâții: Guvernul României, Consiliul Județean Sălaj, Comuna Camăr, prin primar au solicitat obligarea Guvernului României să emită normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanță și să aprobe aceste norme prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, au solicitat obligarea Guvernului României să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanță și să vireze aceste sume consiliului județean și obligarea acestuia din urmă să vireze sumele necesare către unitatea administrativ teritorială pârâtă iar acesta să acorde reclamanților tichetele de vacanță în limita legală de 6 salarii de bază brute pe țară garantate în plată începând cu anul 2014.

Argumentând acțiunea, reclamanții au susținut că sunt angajați ai unității administrativ teritoriale pârâte, iar pentru perioada 2009 - 02.07.2014 nu au fost îndreptățiți să primească voucherele de vacanță întrucât O.U.G. nr. 8/2009 nu a fost promulgată prin lege de Președintele României.

În drept au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță din domeniul bugetar și ale Legii nr. 94/2014.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința civilă nr. 1.447 din 21 septembrie 2015, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Sălaj și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Sălaj a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale sunt de competența curților de apel. Mai mult, arată instanța, scopul urmărit de reclamanți se circumscrie dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind obligarea autorității publice centrale - Guvernul României - să emită norme de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, în regim de putere publică, pentru organizarea executării ordonanței de urgență invocate.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Ape Cluj, prin Sentința nr. 35/2015 din 26 noiembrie 2015, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., reprezentanți legal de I. din România și Unitatea Administrativ-Teritorială Camăr, reprezentată prin Primar, în favoarea Tribunalului Sălaj.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că, în speță, nu este vorba nici despre o cerere de anulare a unui act administrativ, nici despre o acțiune împotriva unui refuz nejustificat, nefiind, astfel, vorba despre un contencios administrativ, ci despre o obligație de a face. De altfel, contenciosul administrativ reprezintă o procedură specială în ansamblul procedurilor civile și este aplicabil numai în cazurile limitativ prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Mai reține instanța că, aceste norme metodologice au fost și emise fiind aprobate prin H.G. nr. 614/2015 astfel că petitul care a fost apreciat a atrage în speță competența materiala a Curții este în prezent fără obiect.

În concluzie, susține instanța acțiunea de față este una de dreptul muncii sau de raport de serviciu al funcționarilor publici (în funcție de calitatea reclamanților, competența aparținând în prima instanță Tribunalului Sălaj, instanță care are în structură o secție comună pentru ambele tipuri de litigii.

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte constată că obiectul demersului judiciar al reclamanților este structurat pe patru capete de cerere, aflate într-un raport de interdependență și care reflectă etapele ce trebuie parcurse, în opinia reclamanților, pentru ca Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță să fie pusă în executare, în ceea ce îi privește.

Din modul în care reclamanții, prin reprezentantul legal I. din România, au înțeles să își motiveze în fapt și în drept pretențiile deduse judecății, rezultă că interesul acestora în promovarea acțiunii, respectiv folosul practic direct și imediat pe care îl urmăresc, în concret, constă în remiterea efectivă a voucherelor de vacanță de către angajator, în modalitatea în care Legea nr. 94/2014 a stabilit acordarea acestui drept.

În acest context, Înalta Curte reține că pentru a determina instanța competentă material să soluționeze prezentul litigiu, trebuie mai întâi stabilită natura dreptului pretins de către reclamanți, precum și natura raporturilor juridice existente între autoritățile pârâte chemate în judecată și inițiatorii acțiunii judecătorești.

Din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanță, rezultă că acest drept este aferent încheierii unui contract individual de muncă, fiind prevăzut pentru întreținerea capacității de muncă a salariaților și, în consecință, condiționat de existența unui raport de muncă între cel care îl pretinde și unitatea bugetară în sarcina căreia există obligația legală de a-l acorda.

Având în vedere afirmația reclamanților din cererea introductivă de instanță, în sensul că sunt "personal contractual în cadrul U.A.T. pârâte" rezultă că singurele raporturi juridice concrete care pot face analiza instanței sunt cele existente între reclamanți, în calitate de angajați și pârâta U.A.T. comuna Șamșud în calitate de unitate angajatoare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu excedează sferei contenciosului administrativ, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. f) din Legea-cadru nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Situația potrivit căreia, reclamanții au înțeles să cheme în judecată și Guvernul României, pentru ca în calitate de autoritate publică centrală să emită anumite norme cu caracter normativ în sensul dorit de aceștia, nu poate atrage competența Curții de Apel ca instanță de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004), având în vedere că între reclamanți și Guvern nu s-a născut un raport de drept administrativ, întemeiat pe vreun act administrativ tipic sau asimilat, în sensul definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ca un argument în plus al acestui raționament juridic, Înalta curte reține că, nici reclamanții nu au înțeles să invoce ca temei de drept al acțiunii dispozițiile legii contenciosului administrativ, motiv pentru care instanța este datoare să respecte principiul disponibilității părți în procesul civil.

Pe de altă parte, și în ipoteza în care reclamanții nu ar avea calitatea de personal contractual (afirmația acestora din cuprinsul cererii de chemare în judecată nefiind susținută de acte doveditoare), ci de funcționari publici, competența materială de soluționare a cauzei ar reveni tot Tribunalului Sălaj, în temeiul art. 109 din Legea specială nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Prin urmare, în raport de cauza juridică a pretențiilor deduse judecății, în înțelesul de folos material direct urmărit de reclamanți, astfel cum Înalta Curte a stabilit-o în considerentele prezentate anterior, instanța competentă material să soluționeze prezenta acțiune este Tribunalul Sălaj, instanță care are în structură o secție civilă comună pentru ambele tipuri de decizii.

Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. prin I. din România și pe pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Sălaj și Unitatea Administrativ Teritorială Camăr, prin Primar în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2016.

Procesat de ED