ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 135/2016

Decizia nr. 135/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, formulată de reclamanții A., B., prin reprezentant convențional C., în contradictoriu cu pârâții D., E. Sălaj și F. Șamșud, prin primar, s-a solicitat obligarea D. să emită normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanță și să aprobe aceste norme prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, s-a solicitat obligarea D. să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanță și să vireze aceste sume consiliului județean și obligarea acestuia din urmă să vireze sumele necesare către unitatea administrativ teritorială pârâtă, iar aceasta să acorde reclamanților tichetele de vacanță în limita legală de 6 salarii de bază brute pe țară garantate în plată începând cu anul 2014.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt angajați ai unității administrativ teritoriale pârâte. În anul 2009 a fost emisă O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță din domeniul bugetar. În data de 2 iulie 2014 a fost publicată în M. Of. Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea acestei ordonanțe, iar în art. 2 din O.U.G. nr. 8/2009 s-a stipulat faptul că, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se vor elabora normele de modificare și completare a H.G. nr. 215/2009 pentru aprobarea normelor metodologice privind achitarea tichetelor de vacanță, în mod corespunzător modificărilor aduse prin prezenta lege. Acest termen a expirat iar H.G. nr. 215/2009 nu a fost modificată sau completată.

În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță din domeniul bugetar și ale Legii nr. 94/2014.

La dosarul cauzei s-a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea D. de către G.

Prin sentința civilă nr. 1446 din 21 septembrie 2015 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosar nr. x/84/2015, a fost a

dmisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții A. și B. prin reprezentant convențional C., în contradictoriu cu pârâții: D., E. Sălaj, F. Șamșud, prin primar, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că,

în raport de prevederile art. 30 alin. (2) - (6) C. proc. civ., primul capăt de cerere este principal, având o existență de sine stătătoare, iar următoarele trei sunt accesorii, întrucât D. poate aloca de la bugetul de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanță, doar dacă există norme de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009 pe baza cărora poate fi determinată suma cuvenită fiecărui reclamant, iar E. poate vira comunei Șamșud sumele necesare acordării tichetelor de vacanță doar dacă aceste sume sunt determinate în raport de normele de aplicare și au fost virate de la bugetul de stat.

În acest context, s-a reținut incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale sunt de competența curților de apel, iar scopul urmărit de reclamanți se circumscrie dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind obligarea autorității publice centrale - D. - să emită norme de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, în regim de putere publică, pentru organizarea executării ordonanței de urgență invocate.

Urmare a declinării soluționării prezentei acțiuni, s-a format dosarul Curții de Apel Cluj cu nr. x/33/2015.

Prin sentința civilă nr. 3 din 26 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale.

A declinat în favoarea Tribunalului Sălaj competența materială de soluționare a acțiunii formulată de către reclamanții A. și B., prin C.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

Prin acțiunea lor, reclamanții au formulat 4 capete de cerere: obligarea D. să emită Norme de aplicare pe care să le adopte prin Hotărâre de Guvern; obligarea D. să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanță și să vireze aceste sume E.; obligarea E. Sălaj să vireze F. Șamșud sumele necesare acordării tichetelor de vacanță; obligarea F. Șamșud că acorde tichetele de vacanță în limita legală de 6 salarii minime brute pe țară garantate în plată, începând cu anul 2014.

Scopul acțiunii reclamanților este obținerea de către aceștia a tichetelor de vacanță în limita legală de 6 salarii minime brute pe țară garantate în plată, începând cu anul 2014, acțiunea fiind una de dreptul muncii sau de raport de serviciu al funcționarilor publici (în funcție de calitatea reclamanților), competența aparținând Tribunalului Sălaj, instanță care are în structură o secție comună pentru ambele tipuri de litigii.

Potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 (concordant cu art. 1 alin. (1) din același act normativ), noțiunea de contencios administrativ e definită ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente, potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. În plus, soluțiile pe care instanță de contencios administrativ le poate pronunța sunt în strânsă corelație cu cadrul trasat de art. 1 alin. (1) și art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, cadru pe care nu îl lărgesc, ci, dimpotrivă, căruia i se subsumează.

A apreciat Curtea de Apel Cluj că, în speță, nu este vorba nici despre o cerere de anulare a unui act administrativ, nici despre o acțiune împotriva unui refuz nejustificat, nefiind, astfel, vorba despre un contencios administrativ, ci despre o obligație de a face.

În baza art. 133 pct. 2 și 135 alin. (1) N.C.P.C., Curtea de Apel Cluj a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Înalta Curte constată că obiectul demersului judiciar al reclamanților este structurat pe patru capete de cerere, aflate într-un raport de interdependență și care reflectă etapele ce trebuie parcurse, în opinia reclamanților, pentru ca Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță să fie pusă în executare, în ceea ce îi privește.

Din modul în care reclamanții, prin reprezentantul legal C., au înțeles să își motiveze în fapt și în drept pretențiile deduse judecății, rezultă că interesul acestora în promovarea acțiunii, respectiv folosul practic direct și imediat pe care îl urmăresc, în concret, constă în remiterea efectivă a voucherelor de vacanță de către angajator, în modalitatea în care Legea nr. 94/2014 a stabilit acordarea acestui drept.

În acest context, Înalta Curte reține că pentru a determina instanța competentă material să soluționeze prezentul litigiu, trebuie mai întâi stabilită natura dreptului pretins de către reclamanți, precum și natura raporturilor juridice existente între autoritățile pârâte chemate în judecată și inițiatorii acțiunii judecătorești.

Din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanță, rezultă că acest drept este aferent încheierii unui contract individual de muncă, fiind prevăzut pentru întreținerea capacității de muncă a salariaților și, în consecință, condiționat de existența unui raport de muncă între cel care îl pretinde și unitatea bugetară în sarcina căreia există obligația legală de a-l acorda.

Având în vedere afirmația reclamanților din cererea introductivă de instanță, în sensul că sunt „personal contractual în cadrul F. pârâte” (fila 1 Dosar nr. x/84/2015 al Tribunalului Sălaj), rezultă că singurele raporturi juridice concrete care pot face analiza instanței sunt cele existente între reclamanți, în calitate de angajați și pârâta F. Șamșud, în calitate de unitate angajatoare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu excedează sferei contenciosului administrativ, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. f) din Legea cadru nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Situația potrivit căreia, reclamanții au înțeles să cheme în judecată și D., pentru ca în calitate de autoritate publică centrală să emită anumite norme cu caracter normativ în sensul dorit de aceștia, nu poate atrage competența Curții de Apel ca instanță de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004), având în vedere că între reclamanți și Guvern nu s-a născut un raport de drept administrativ, întemeiat pe vreun act administrativ tipic sau asimilat, în sensul definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ca un argument în plus al acestui raționament juridic, Înalta curte reține că, nici reclamanții nu au înțeles să invoce ca temei de drept al acțiunii dispozițiile legii contenciosului administrativ, motiv pentru care instanța este datoare să respecte principiul disponibilității părți în procesul civil.

Pe de altă parte, și în ipoteza în care reclamanții nu ar avea calitatea de personal contractual (afirmația acestora din cuprinsul cererii de chemare în judecată nefiind susținută de acte doveditoare), ci de funcționari publici, competența materială de soluționare a cauzei ar reveni tot Tribunalului Sălaj, în temeiul art. 109 din Legea specială nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Prin urmare, în raport de cauza juridică a pretențiilor deduse judecății, în înțelesul de folos material direct urmărit de reclamanți, astfel cum Înalta Curte a stabilit-o în considerentele prezentate anterior, instanța competentă material să soluționeze prezenta acțiune este Tribunalul Sălaj, instanță care are în structură o secție civilă comună pentru ambele tipuri de decizii.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin (1) și (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., prin C., pe pârâții D., E. Sălaj, F. Șamșud, reprezentată prin primar și pe intervenientul G. în favoarea Tribunalului Sălaj.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2016.