ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 496/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei prin Sentința civilă nr. 2265 din 14 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă în dosarul nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E. și F., reprezentați prin G., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Sălaj și Unitatea Administrativ - Teritorială Horoatu Crasnei, au solicitat:

- obligarea Guvernului României să emită Normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanță și să aprobe aceste norme prin hotărâre a Guvernului;

- obligarea Guvernului României să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanță și să vireze aceste sume consiliului județean;

- obligarea Consiliului Județean să vireze sumele necesare către unitatea administrativ-teritorială Horoatu Crasnei pentru acordarea tichetelor de vacanță;

- obligarea Unității Administrativ - Teritoriale Horoatu Crasnei să acorde tichetele de vacanță în limita legală de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată începând cu anul 2014.

Prin Sentința civilă nr. 53 din 24 februarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., reprezentați prin G., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Sălaj și Unitatea Administrativ Teritorială Horoatu Crasnei, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței de fond au formulat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și F., reprezentați prin G., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Recurenții-reclamanți arată că prima instanță a admis în mod greșit excepția lipsei procedurii prealabile, apreciind că reclamanții, anterior sesizării instanțe, aveau obligația de a parcurge procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Contrar celor reținute de prima instanță, părțile recurente arată că au îndeplinit procedura prealabilă, dar unitatea pârâtă nu a emis vreun răspuns. Sub un alt aspect, recurenții-reclamanți susțin că nu era obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, invocând dispozițiile art. 21 din Constituția României, precum și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 117 din Legea nr. 188/1999, cererea având ca obiect acordarea unor drepturi salariale.

Intimatul-pârât Consiliul Județean Sălaj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul-pârât susține că a fost invocat de recurenții-reclamanți pur formal, întrucât în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăsesc critici care să poată fi încadrate în acest motiv de casare.

Cât privește celălalt motiv de casare invocat de recurenți, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este neîntemeiat. Corect a apreciat instanța fondului că, în raport de obiectul cauzei, anterior sesizării instanței de judecată, trebuia parcursă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și, întrucât reclamanții nu au depus dovezi în sensul parcurgerii acestei proceduri obligatorii, în mod just a aplicat sancțiunea respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată din data de 6 februarie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Obiectul demersului judiciar declanșat de reclamanți a vizat în principal obligarea Guvernului României să emită normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind alocarea tichetelor de vacanță și să aprobe aceste norme prin hotărâre de Guvern.

Reclamanții au arătat că O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță a fost aprobată prin Legea nr. 94/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 496 din 3 iulie 2014, iar la art. II din O.U.G. nr. 8/2009 s-a stipulat că în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se vor elabora normele de modificare și completare a H.G. nr. 215/2009 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea tichetelor de vacanță, în mod corespunzător modificărilor și completărilor aduse prin prezenta lege. Acest termen a expirat iar H.G. nr. 215/2019 nu a fost modificată sau completată.

În cursul soluționării recursului, la data de 10 ianuarie 2019, recurenții-reclamanți au invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, ca urmare a apariției H.G. nr. 614/2015 și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 39 din 29 mai 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 615 din 317.07.2017.

La termenul din 6 februarie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes în susținerea recursului, constatându-se că în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate.

În raport de susținerile recurenților-reclamanți, se constată că, anterior datei de 18 aprilie 2016 când a fost formulat recursul dedus judecății, a fost emisă H.G. nr. 614 la 28 iulie 2015 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial nr. 591 din 6 august 2015.

De asemenea, prin Decizia nr. 39/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014 și art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanță este condiționat de alocările bugetare prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituțiilor publice."

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în speță, recurenții nu mai justifică un interes în soluționarea recursului, în condițiile în care anterior formulării prezentei căi de atac, scopul urmărit de reclamanți a fost satisfăcut, respectiv Guvernul României a emis H.G. nr. 614/215 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanță.

În aprecierea asupra lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte are în vedere și poziția recurenților-reclamanți care, ei înșiși, au apreciat că pretențiile pe care le-au formulat au fost satisfăcute prin adoptarea normelor metodologice anterior menționate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 248 alin. (1), art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din același act normativ, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, și va respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E. și F., toți prin G., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E. și F., toți prin G. împotriva Sentinței civile nr. 53 din 24 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM