ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 198/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., toți prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Călărași și K. Călărași:

(i) obligarea pârâtului Guvernul României să emită Normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de masă și să aprobe aceste norme prin Hotărâre a Guvernului;

(ii) obligarea pârâtului Guvernul României să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanță și să vireze aceste sume consiliului județean;

(iii) obligarea pârâului Consiliul Județean să vireze sumele necesare către unitatea pârâtă K. Călărași pentru acordarea tichetelor de masă;

(iv) obligarea pârâtului K. Călărași să le acorde tichetele de vacanță în limita egală de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată începând cu anul 2014.

Prin Sentința civilă nr. 634 din 15.07.2015, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtul Guvernul României, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța soluția anterior menționată, Tribunalul Călărași a reținut, în esență, că prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au solicitat ca pârâtul Guvernul României să emită o hotărâre de Guvern, deci vizează un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenind secției de contencios administrativ a curții de apel, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 2.759 din 27.10.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, în ceea ce privește capetele nr. 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Tribunalului Călărași.

A constatat ivit conflictul negativ de competență în privința capetelor nr. 3 și 4 de cerere și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare.

A disjuns capetele nr. 1 și 2 din cererea de chemare în judecată și a dispus formarea unui dosar distinct având ca obiect "obligația de a face".

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, mai întâi, că dispoziția Tribunalului Călărași de declinare a competenței de soluționare în favoarea Curții de Apel București este consecința admiterii excepției necompetenței materiale invocate prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României, excepție ce nu a vizat însă toate pretențiile formulate prin actul de sesizare a instanței, ci exclusiv capetele nr. 1 și 2 ale cererii.

În ceea ce privește capetele nr. 3 și 4 de cerere, niciuna dintre părțile litigante și nici instanța din oficiu nu a invocat necompetența materială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

De altfel, în motivarea sentinței de declinare nu se regăsește vreo mențiune referitoare la capetele nr. 3, 4 de cerere, considerentele ce întemeiază soluția instanței fiind cele referitoare la rangul autorității pârâte și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ce nu se verifică în privința cererilor analizate. Or, efectul omisiunii de a invoca necompetența materială a tribunalului până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe este competența instanței inițial învestite de a soluționa capetele de cerere menționate.

Chiar dacă în privința capetelor nr. 3 și 4 de cerere s-ar putea susține legătura strânsă cu primele două capete de cerere, ca efect al omisiunii invocării excepției necompetenței în ceea ce le privește, Tribunalul Călărași a rămas competent să le judece, astfel că erau incidente dispozițiile art. 99 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care prevăd că dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța va dispune disjungerea și își va declina competența.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Călărași.

În speță, instanța de fond a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect, mai întâi, obligarea pârâtului Guvernul României, autoritate publică centrală, la emiterea unui act, respectiv virarea unor sume de bani (capetele 1 și 2), apoi obligarea pârâților Consiliul Județean Călărași și Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Călărași, autorități publice locale, la virarea unor sume de bani, respectiv acordarea de tichete de vacanță (capetele 3 și 4).

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Aplicarea prevederilor legale sus-citate, care stabilesc competența de soluționare a unei cereri în contencios administrativ raportat la rangul autorității publice pârâte, atrage, în speță, competența curții de apel, în ceea ce privește capetele 1 și 2 de cerere, respectiv a tribunalului, în ceea ce privește capetele 3 și 4.

Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ., "Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența."

În aceste condiții, în mod corect a procedat Curtea de Apel București reținând spre soluționare capetele de cerere ce aveau ca obiect obligarea unei autorități publice centrale la emiterea unui act, respectiv efectuarea unei operațiuni administrative, și trimițând spre soluționare Tribunalului Călărași cererile formulate în contradictoriu cu autorități publice locale.

Pe de altă parte, așa cum a arătat și Curtea de Apel, pârâtul Guvernul României a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași numai în ceea ce privește capetele 1 și 2 de cerere, condiții în care, efect al dispozițiilor art. 22 alin. (6) coroborate cu dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Călărași rămâne competent a soluționa capetele 3 și 4 din cererea cu care reclamanții au învestit instanța de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., toți prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Călărași și K. Călărași, în favoarea Tribunalului Călărași.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2016.

Procesat de ED