ÎCCJ, decizie (scj.ro #153792)

Iresponsabilitate. Inexistența cauzei de neimputabilitate. Circumstanțe atenuante judiciare Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracțiunea Indice alfabetic: Drept penal - iresponsabilitate - circumstanțe atenuante judiciare C. pen., art. 28, art. 75 alin. (2) lit. b) 1. Incidența cauzei de neimputabilitate a iresponsabilității presupune, conform art. 28 C. pen., inexistența discernământului în momentul comiterii faptei prevăzute de legea penală. În ipoteza în care, pe baza expertizei medico-legale, se stabilește existența unui discernământ diminuat din cauza unei boli psihice, iar nu inexistența discernământului, dispozițiile art. 28 C. pen. referitoare la iresponsabilitate nu sunt incidente.

2. Situația familială tensionată care a condus la săvârșirea infracțiunii asupra unui membru de familie și starea de sănătate alterată a infractorului din cauza unei boli psihice, care i-a diminuat discernământul în momentul săvârșirii acesteia, pot determina incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzute în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., constituind împrejurări legate de fapta comisă, având ca efect diminuarea gravității infracțiunii și a periculozității infractorului. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 191/A din 29 mai 2019 Prin sentința nr. 18/F din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza art. 32 raportat la art. 188 C. pen. cu referire la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc.

pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie. În baza art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 109 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus obligarea la tratament medical a inculpatei până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, tratamentul urmând a se efectua și în timpul executării pedepsei. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea înscrierii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, Secția I penală a reținut, în principal, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus trimiterea inculpatei A. în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie prevăzută în art. 32 C. pen.

raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. În fapt, prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut, în esență, că: La data de 5 august 2018, în jurul orelor 20.15, pe fondul unui conflict spontan, survenit în bucătăria unui apartament, inculpata A. l-a agresat pe fratele său, B., prin înjunghiere cu un cuțit în zona toracală și abdominală, provocând multiple plăgi înjunghiate victimei, leziuni care i-au pus în pericol viața.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatei A., constând în aceea că, la data de 5 august 2018, în jurul orelor 20.15, pe fondul unui conflict spontan, survenit în bucătăria unui apartament, l-a agresat pe fratele său, B., prin înjunghiere cu un cuțit în zona toracală și abdominală, provocând două plăgi înjunghiate victimei și una tăiată, leziuni care i-au pus în pericol viața, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor asupra unui membru de familie, prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. După ce curtea de apel a dat citire actului de sesizare, i s-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc.

pen., că se poate judeca în procedura recunoașterii învinuirii, iar inculpata A. a arătat că recunoaște fapta așa cum a fost descrisă în actul de sesizare, nu solicită administrarea unui nou probatoriu, dorește să fie judecată conform procedurii recunoașterii învinuirii, precizând că înscrisurile în circumstanțiere de care înțelege să se folosească sunt deja depuse în dosarul cauzei, manifestare de voință care a fost consemnată în declarația aflată la dosarul instanței. Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru soluționarea cauzei potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, curtea de apel a admis cererea formulată de inculpata A. și a dispus judecata potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.

Analizând actele și lucrările dosarului, în baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, precum și prin raportare la probatoriul administrat nemijlocit de instanța de judecată, s-a reținut că inculpata A., avocat definitiv suspendat din profesie începând cu data de 11 noiembrie 2014, locuia împreună cu mama sa, C. și fratele său, B. într-un imobil situat în București. În perioada 25 august 2014 - 29 august 2014 inculpata a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie D., primind la externare diagnosticul - tulburare de personalitate paranoidă decompensată, o schemă de tratament și indicații de a evita situațiile conflictuale și psihostresante.

Conform raportului de expertiză medico-legală, inculpata prezintă diagnosticul de schizofrenie paranoidă în stadiu cronic psihopatoid, iar din documentele prezentate și din examinarea acesteia rezultă elemente criteriologice medico-legale de natură a afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor negative ale faptei pentru care este cercetată și în raport cu care discernământul a fost diminuat. Inculpata a urmat tratamentul prescris o vreme, după care, cu două luni înainte de săvârșirea faptei ce face obiectul prezentei cercetări, a renunțat la acesta, familia observând schimbări comportamentale la aceasta. În contextul în care inculpata nu mai obținea venituri din muncă de circa doi ani, locuind împreună cu mama sa și cu fratele său, B., certurile dintre cei doi frați erau frecvente, existând uneori și violențe.

Ca o continuare a stării conflictuale preexistente între cei doi frați, la data de 5 august 2018, în jurul orei 20.15, inculpata a intrat în bucătăria apartamentului în care locuiau împreună cu mama lor, C. Acolo se afla persoana vătămată B. În momentul în care a intrat, cei doi au început să-și facă gesturi obscene și să-și vorbească urât. Conflictul verbal a escaladat într-unul fizic, în sensul că persoana vătămată B. a tras-o de păr pe inculpată și a trântit-o, lovind-o cu nasul de chiuvetă. În acel moment, inculpata a văzut sertarul în care țineau pâinea deschis și a luat cuțitul pe care l-a înfipt în corpul persoanei vătămate, cauzându-i două plăgi înjunghiate în zona toracală și abdominală și una tăiată în zona toracală.

Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice, care s-au putut produce printr-un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit), a necesitat un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, iar loviturile i-au pus în primejdie viața și pot data din 5 august 2018. În drept, fapta inculpatei A. care, la data de 5 august 2018, în jurul orei 20.15, în bucătăria unui apartament, pe fondul unui conflict verbal și fizic, spontan, survenit între aceasta și fratele său, B., l-a înjunghiat pe acesta din urmă cu un cuțit în zona toracală și abdominală, provocând două plăgi înjunghiate victimei și una tăiată, leziuni care i-au pus în pericol viața și care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie prevăzută în art. 32 C. pen.

raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. Sub aspectul laturii obiective, instanța a constatat că elementul material al infracțiunii de tentativă la omor este realizat prin punerea în executare a intenției de suprimare a vieții victimei prin lovire cu cuțitul, executare care nu și-a produs efectul, dar leziunile traumatice i-au pus în primejdie viața victimei. S-a arătat că urmarea imediată constă în leziunile traumatice, iar conform expertizei medico-legale, între leziunile traumatice și lovirea cu un obiect tăietor-înțepător (posibil cuțit) există o legătură de cauzalitate directă necondiționată. În ceea ce privește forma de vinovăție cu care a acționat inculpata, s-a arătat că aceasta este intenția indirectă, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale, acceptând producerea lui.

Acest lucru rezultă din tipul armei folosite (cuțit cu lama de aproximativ 12 cm); numărul loviturilor (trei lovituri - două prin înjunghiere și una tăiată), aplicate într-o zonă a corpului vitală, bogat vascularizată (torace și abdomen), foarte aproape de inimă; intensitatea mare cu care a aplicat ultima lovitură, cuțitul rămânând înfipt în victimă și neputând fi scos de inculpată; consecințele produse, prin leziunile provocate s-a pus în pericol viața victimei. Curtea de apel a reținut circumstanța atenuantă judiciară prevăzută în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., având în vedere împrejurările legate de fapta comisă, și anume că infracțiunea s-a produs ca urmare a escaladării conflictului verbal și fizic ce a apărut între cei doi frați, între care exista o stare de animozitate legată de faptul că inculpata nu contribuia financiar în casă, ci, dimpotrivă, era dependentă financiar de mama și fratele său.

Instanța a evidențiat faptul că atât mama, cât și fratele inculpatei, deși cunoșteau faptul că aceasta are grave probleme psihice, nu au încercat să o ajute, în sensul de a o determina să continue tratamentul medicamentos prescris. Dimpotrivă, ambele rude ale inculpatei s-au raportat la aceasta ca la un om sănătos, omițând că starea ei psihică o face inaptă de a mai munci într-un colectiv. În ceea ce privește periculozitatea infractorului, cel de-al doilea criteriu față de care se poate reține această circumstanță atenuantă judiciară, instanța a apreciat că inculpata nu prezintă un grad de pericol ridicat cât timp își ia tratamentul impus. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că aceasta a avut de-a lungul timpului conflicte, unele chiar violente, în mediul în care lucra, motiv pentru care a trebuit să înceteze raportul de muncă.

Conform expertizei medico-legale, inculpata prezintă diagnosticul de schizofrenie paranoidă, iar capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor negative ale faptei pentru care este cercetată este afectată, având discernământul diminuat. De altfel, la externarea sa din Spitalul Clinic de Psihiatrie D., i s-au dat indicațiile de a evita situațiile conflictuale și psihostresante, aspect de care inculpata, dar mai ales familia, nu a ținut cont, astfel încât boala acesteia s-a agravat în lipsa tratamentului.

Împotriva sentinței nr. 18/F din 6 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală, au formulat apel procurorul și inculpata A. Examinând apelurile formulate de procuror și inculpata A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată, între altele, următoarele: Prioritar, instanța de apel constată că inculpata A., fiind asistată de apărător ales, în fața instanței de fond, a recunoscut săvârșirea faptului imputat, solicitând ca judecata să se realizeze în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor din dosar, în procedura recunoașterii învinuirii. Înalta Curte de Casație și Justiție amintește că recunoașterea faptelor și solicitarea de judecată în procedura denumită abreviată sau simplificată are caracter irevocabil, interpretarea dispozițiilor procesual penale și jurisprudența consacrând imposibilitatea revenirii asupra acestei poziții liber exprimate, asumate după înțelegerea condițiior și consecințelor sale.

Jurisprudența constantă a instanței supreme a atestat imposibilitatea retractării declarației de recunoaștere a faptelor și a vinovăției și caracterul irevocabil al acesteia (I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 654 din 7 martie 2012; I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3330 din 29 septembrie 2011; I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3724 din 21 octombrie 2011; I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1345 din 15 aprilie 2014; I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 261 din 23 februarie 2015; I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 52 din 10 februarie 2016). Înalta Curte de Casație și Justiție amintește că în vederea încuviințării procedurii recunoașterii învinuirii se impune ca recunoașterea faptelor să fie totală, ceea ce presupune atât recunoașterea bazei factuale, a laturii obiective, dar și subiective.

Această recunoaștere în liniile descrise anterior nu neagă posibilitatea schimbării încadrării juridice, însă pentru aspecte ce nu comportă schimbarea bazei factuale. Aplicarea procedurii simplificate presupune ca persoanele audiate să recunoască faptele pentru care sunt acuzate, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare, rechizitoriul. Instanța de judecată, atunci când apreciază asupra incidenței procedurii recunoașterii învinuirii, verifică existența unei concordanțe depline între acuzațiile formulate și declarațiile inculpaților.

Instanța aplică procedura simplificată atunci când sunt recunoscute faptele proprii (I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2733 din 17 septembrie 2013). Prin Decizia nr. 4/2019 , Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că: „ În ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a (fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege) și lit. c) (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea) din Codul de procedură penală.” Dacă o astfel de soluție este urmărită, se impune administrarea de probe și judecata în procedura obișnuită.

Instanța de control judiciar constată că inculpata, după pronunțarea soluției de condamnare și stabilirea tratamentului sancționator, în calea de atac contestă situația de fapt și solicită aplicarea art. 19 C. pen., respectiv a cauzei justificative a legitimei apărări și aplicarea art. 28 C. pen., respectiv a cauzei de neimputabilitate a iresponsabilității. Incidența art. 19 C. pen., respectiv a cauzei justificative a legitimei apărări, presupune reformarea situației de fapt, în sensul reținerii și dovedirii unei acțiuni violente anterioare care să îndeplinească exigențele unui atac material, direct, imediat și injust ce a pus grav în pericol persoana inculpatei și care să justifice apărarea printr-un atac sau ripostă îndreptate împotriva vieții agresorului.

Reținerea incidenței art. 28 C. pen., respectiv a cauzei de neimputabilitate a iresponsabilității, presupune dovedirea lipsei totale a discernământului, prin elemente de fapt noi necunoscute anterior, inclusiv atestate în cadrul unei expertize medico-legale care să conchidă asupra inexistenței totale ori abolirii aspectului volitiv. În cauză, inculpata a recunoscut fapta proprie, situația de fapt, în limitele descrise în actul de sesizare, elemente care nu susțin cele evocate în calea de atac. Inculpata a invocat faptul că nu a urmărit în niciun moment suprimarea vieții fratelui său, iar sub aspectul laturii subiective, nu a existat intenția de a-l ucide. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, la momentul admiterii cererii de judecare potrivit procedurii simplificate, instanța nu se rezumă la a verifica dacă inculpații recunosc strict baza factuală.

Fapte sesizate sunt cele descrise în actul de sesizare și cuprind baza factuală, latura obiectivă și cea subiectivă, urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce. Art. 374 C. proc. pen. se referă la aducerea la cunoștință a învinuirii ce reprezintă baza factuală alături de caracterizarea în drept asupra cărora poartă trimiterea în judecată, acestea fiind elementele supuse dezbaterii și asumării de către inculpat în cadrul procedurii denumite simplificate. Dacă faptele descrise și recunoscute nu se suprapun peste caracterizarea în drept, legiuitorul a permis reformarea încadrării juridice și reținerea celei juste, chiar în procedura recunoașterii învinuirii, fără repercusiuni asupra situației părții sau asupra duratei procesului.

În acest punct de analiză, instanța reține că raportul de expertiză medico-legală evidențiază existența unui discernământ diminuat, iar nu abolit, fapt ce nu poate justifica înlăturarea răspunderii penale a inculpatei și nici nu poate susține o lipsă a evaluării coerente a urmării produse ori care s-ar fi putut produce prin acțiunea sa. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că Ministerul Public a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., întrucât împrejurările legate de fapta comisă nu diminuează gravitatea faptei. Această circumstanță atenuantă judiciară permite o identificare și evaluare a elementelor care conduc la concluzia că infracțiunea săvârșită reflectă o periculozitate redusă în raport cu cele tipice, similare.

Aceste împrejurări pot privi orice element care ține de tipicitatea obiectivă, subiectivă, urmarea produsă. Jurisprudența instanței supreme a statuat că: Incidența dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. - teza referitoare la împrejurările legate de fapta comisă care diminuează periculozitatea infractorului - este determinată de existența unor elemente care particularizează contribuția infractorului la fapta comisă sau poziția sa subiectivă, reflectând o periculozitate scăzută a acestuia în contextul faptei comise. Elementele pozitive anterioare sau posterioare faptei, care caracterizează persoana infractorului, dar nu se raportează la fapta comisă, nu pot fi valorificate prin reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

(I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 237/A din 1 octombrie 2018). În atare condiții, având în vedere că inculpații s-au aflat într-o stare de incertitudine cu privire la situația lor, iar trecerea unui interval lung de timp de la comiterea infracțiunilor a fost de natură a diminua din rezonanța negativă a activității ilicite desfășurată de acuzați, precum și din periculozitatea acestora dat fiind faptul că în perioada de referință și-au conformat conduita cu rigorile legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, contrar susținerilor procurorului care a solicitat majorarea pedepselor către limita maximă, apreciază că valorificarea aspectelor menționate prin intermediul reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzută în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., așa cum a dispus și judecătorul fondului, se impune în cauză, cu consecința menținerii cuantumului pedepselor aplicate celor cinci inculpați (I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 47/A din 1 martie 2018). Raportând aceste considerente practice și teoretice la cauza dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu instanța de fond, constată că este incidentă circumstanța prevăzută în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Infracțiunea dedusă judecății s-a produs ca urmare a situației familiale tensionate și pe fondul stării de sănătate alterate a inculpatei, elemente ele însele suficiente a demonstra periculozitatea redusă a faptei și făptuitorului. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară, constată că pedeapsa principală (de 4 ani închisoare) stabilită de prima instanță prezintă un cuantum superior celui evaluat de instanța de control judiciar pe baza criteriilor enumerate în art. 74 C. pen.

Fără a nega sau minimiza gradul de pericol social al faptei, se constată că pedeapsa aplicată a fost stabilită într-un cuantum ridicat în raport cu persoana inculpatei care regretă sincer conduita infracțională și urmările acesteia, și-a asumat respectarea tratamentului medical prescris care ameliorează starea ce a potențat actul infracțional, în condițiile în care beneficiază real de sprijinul familiei, inclusiv al fratelui său, victimă a infracțiunii. În tot acest context, instanța apreciază că reducerea cuantumului pedepsei de la 4 ani la 3 închisoare este aptă, necesară și suficientă creării premiselor conștientizării și reformării atitudinii inculpatei asupra valorilor și normelor penale.

Instanța de control judiciar va menține aplicarea pedepselor accesorii, complementare și a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical, ce completează în mod legal și temeinic cadrul sancționator într-o manieră coerentă. Față de cele anterior evocate, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile declarate de procuror și inculpata A. împotriva sentinței nr. 18/F din 6 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală. A desființat, în parte, sentința apelată și, rejudecând: A redus pedeapsa aplicată inculpatei A. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor asupra unui membru de familie prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 C. pen.

cu referire la art. 199 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu contravin prezentei decizii.