ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86628)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86628) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cazuri de casare. Legea nr. 2/2013. Cazul de casare prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

cazuri de casare

C. proc. pen.,

art. 385

alin. (1) pct. 14

În cazul în care, prin aplicarea dispozițiilor art. 320

alin. (7) C. proc. pen., minimul special al pedepsei închisorii este mai mic de 3 luni, iar instanța reține circumstanțele atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., devin aplicabile dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen., potrivit cărora, atunci când minimul special al pedepsei închisorii este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei. În acest caz, dacă instanța nu a dat eficiență dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. și a aplicat pedeapsa închisorii, iar nu pedeapsa amenzii, sunt incidente dispozițiile art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., conform cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2717 din 16 septembrie 2013

Prin decizia nr. 134 din 16 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul B.P. împotriva sentinței penale nr. 62 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj.

Desființează în parte sentința.

Descontopește pedepsele.

Reține dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., art. 76 C. pen. pentru toate infracțiunile din prezenta cauză și reduce pedepsele aplicate inculpatului, astfel:

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și art. 76 C. pen.;

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., art. 76 C. pen.;

- 1 lună închisoare pentru infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., art. 76 C. pen.

Recontopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Deduce detenția în continuare și menține starea de arest.

În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice pentru a fi introduse în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.”

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admisă cererea formulată de inculpatul B.P. privind judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzută în art. 320

C. proc. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.P. la 5 ani închisoare și la 3 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.P. la 8 luni închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. art. 320

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 320

alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei și s-a stabilit termen de soluționare a laturii civile la data de 2 aprilie 2013.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 și art. 34 C. pen.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Gorj și, la termenul din 5 martie 2013, inculpatul a solicitat să beneficieze de dispozițiile art. 320

C. proc. pen.

Analizând cererea inculpatului B.P., instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat, respectiv: este competentă să judece cauza și legal sesizată, inculpatul a declarat personal înainte de citirea actului de sesizare că recunoaște în totalitate faptele reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Drept urmare, a admis cererea formulată de inculpat privind judecarea cauzei în baza procedurii privind recunoașterea vinovăției.

Instanța a constatat că faptele deduse judecății există, fiind corect stabilite de către organul de urmărire penală, că aceste fapte constituie infracțiuni și că au fost comise de către inculpat cu vinovăție.

S-a apreciat că, în mod corect, prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide partea vătămată, având în vedere zona în care a fost aplicată lovitura, instrumentul folosit în săvârșirea faptei, un cuțit cu lama de 20-25 cm, împrejurările faptei constând în aceea că inculpatul a încercat să atace partea vătămată prin surprindere și a ascuns inițial cuțitul sub haină.

În drept, prin analiza coroborată a probelor administrate în faza de urmărire penală, a constatat că fapta inculpatului B.P. care, în loc public, a lovit cu un cuțit în zona inimii, cu intenția de a suprima viața părții vătămate V.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Totodată, faptele inculpatului B.P., care a folosit într-un loc public un cuțit producând scandal public, tulburând în acest mod liniștea publică, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și art. 321 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul B.P.

Curtea de Apel Craiova a apreciat că apelurile sunt întemeiate sub aspectul reținerii circumstanțelor atenuante și a prelevării probelor biologice.

Astfel, a constatat că instanța de fond a reținut o situație de fapt bazată pe probele administrate în faza de urmărire penală, făcând aplicarea dispozițiilor art. 320

C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și lăsată la aprecierea acesteia. Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. trebuie apreciată în raport cu pericolul social concret al faptelor, cu ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, cu urmările produse, precum și cu orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Curtea de apel a considerat că se impune a se acorda semnificația cuvenită unor împrejurări demonstrate în speță, respectiv că inculpatul nu are antecedente penale, deci aflat la primul conflict cu legea penală, a manifestat deplină sinceritate în faza de urmărire penală și de judecată, s-a împăcat cu partea vătămată care nu s-a constituit parte civilă, mai mult, a achitat contravaloarea tratamentului medical, dar și toate cheltuielile de spitalizare, așa cum este demonstrat cu chitanțele și deconturile de cheltuieli.

Conduita procesuală a inculpatului demonstrează că acesta a conștientizat consecințele faptelor sale; de asemenea, prin caracterizările depuse la dosar, se arată comportamentul său ireproșabil înainte de săvârșirea infracțiunilor, elemente care luate în ansamblu demonstrează că implicarea sa în fapta penală descrisă poate fi apreciată ca un incident izolat.

În opinia instanței de apel, toate acestea justifică reducerea pedepselor prin reținerea de circumstanțe atenuante și stabilirea unei pedepse rezultante de 3 ani, acest cuantum fiind suficient pentru a realiza scopul educativ și preventiv, așa cum prevăd dispozițiile art. 52 C. pen., pedeapsa fiind considerată aptă să asigure reeducarea inculpatului.

În final, s-a reținut că, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 76/2008, întrucât infracțiunea de omor calificat este prevăzută în anexa acestei legi, instanța de fond trebuia să dispună prelevarea de la inculpat a probelor biologice în scopul introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul B.P.

Parchetul a criticat decizia pentru nelegalitate în ceea ce privește omisiunea indicării cazurilor exprese prevăzute în art. 76 C. pen., dar și referitor la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 76 alin. (3) C. pen. cu privire la pedeapsa complementară în situația în care se rețin circumstanțe atenuante. S-a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul parchetului a precizat motivele de recurs prin invocarea cazului de casare prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., deoarece pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută în Legea nr. 61/1991 a fost aplicată în mod nelegal, în sensul că nu a fost coborâtă sub minimul special, în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. e) teza a ll-a C. pen.

Inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385

alin. (2) C. proc. pen., așa încât sunt incidente dispozițiile art. 385

alin. (2

) C. proc. pen., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului și-a însușit critica formulată de parchet în temeiul art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 385

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prioritar, având în vedere data pronunțării deciziei atacate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Cazul de casare indicat în motivele scrise ale parchetului, respectiv art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen., este prevăzut de noile dispoziții procedurale, iar cel invocat oral de către procuror și însușit de inculpat, mai precis cel prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., face parte din cazurile ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Criticile de nelegalitate sunt întemeiate.

În primul rând, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, se constată că, deși s-a făcut aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., instanța de apel nu a dat eficiență circumstanțelor atenuante judecătorești în condițiile aplicării procedurii simplificate și reducerii limitelor de pedeapsă în conformitate cu dispozițiile art. 320

C. proc. pen.

Astfel, potrivit normei de incriminare, această infracțiune se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Urmare a aplicării art. 320

alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă reduse sunt de la 2 luni la 1 an și 4 luni închisoare sau amendă, iar prin reținerea circumstanțelor atenuante devin aplicabile dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. e) teza a ll-a C. pen., potrivit cărora când minimul special al pedepsei închisorii este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei.

În atare situație, instanța de apel nu mai putea să dispună condamnarea inculpatului B.P. la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, ci era obligată să aplice o amendă penală.

Drept urmare, se constată incidente dispozițiile art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării „când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.”

În al doilea rând, în corelare cu deficiența mai sus evidențiată, se constată lipsa de rigoare a instanței de apel care, reducând pedepsele aplicate de instanța de fond și reținând dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a făcut aplicarea generică a prevederilor art. 76 C. pen., fără să particularizeze aceste dispoziții prin indicarea situațiilor distincte, corespunzătoare fiecăreia dintre cele trei infracțiuni, ce atrăgeau un tratament sancționator diferit, impunând coborârea pedepselor sub alte limite.

Astfel, Curtea de Apel Craiova trebuia să rețină dispozițiile:

- art. 76 alin. (1) lit. e) teza a ll-a C. pen. pentru infracțiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.;

- art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. în ce privește infracțiunea prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.;

- art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. pentru infracțiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În ceea ce privește omisiunea aplicării dispozițiilor art. 76 alin. (3) C. pen., potrivit cărora „când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată”, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu era necesară indicarea expresă a acestor prevederi în cuprinsul minutei și a dispozitivului deciziei. De altfel, critica nici nu a mai fost susținută cu ocazia dezbaterilor de către reprezentantul parchetului. Soluția atacată evidențiază că instanța de apel a ales să acorde acest beneficiu inculpatului, modificând sentința prin reținerea circumstanțelor atenuante judecătorești și dând spre executare doar pedeapsa principală, fără să mențină pedeapsa complementară aplicată de instanța de fond.

Instanța de apel era, însă, datoare să motiveze acest aspect în conformitate cu dispozițiile art. 383 alin. (1) raportat art. 381 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce însă nu s-a întâmplat, Înalta Curte de Casație și Justiție constatând încă o dată lipsa de rigoare a deciziei.

Aceeași lipsă de rigoare se constată și cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 381, art. 382 și art. 383 C. proc. pen., căci instanța de apel dispune: „deduce detenția în continuare și menține starea de arest”, înainte de menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate.

Or, desființând sentința și rejudecând latura penală, instanța de apel nu a modificat hotărârea atacată sub cele două aspecte, așa încât trebuia mai întâi să mențină dispozițiile valabile ale sentinței și abia apoi, în virtutea art. 381 alin. (1) teza finală cu referire la art. 383 alin. (1

) și alin. (2) C. proc. pen., să procedeze la menținerea măsurii preventive și la deducerea prevenției, nefiind vorba despre o modificare a sentinței în acest sens, ci de o obligație proprie instanței de apel, așa cum este prevăzută de dispozițiile legale.

Față de cele reținute, se constată incidente și dispozițiile art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării când „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.”

În consecință, potrivit art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., nefiind incidente alte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul B.P. împotriva deciziei nr. 134 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat, în parte, decizia penală mai sus-menționată și rejudecând:

A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare în cele 3 pedepse componente: de 3 ani închisoare, 6 luni închisoare și o lună închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a ll-a C. pen., a condamnat pe inculpatul B.P. la 500 lei amendă penală.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320