ÎCCJ, decizie (scj.ro #83996)

Omor calificat. Omor săvârșit asupra unei rude apropiate. Profanare de morminte. Concurs de infracțiuni. Circumstanțe atenuante judiciare Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății. Omuciderea Indice alfabetic: Drept penal - omor calificat - profanare de morminte - circumstanțe atenuante judiciare C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art. 175 alin. (1) lit. c), art. 319 1. Omorul săvârșit de făptuitor asupra bunicii sale, urmat de profanarea cadavrului victimei, în scopul de a împiedica descoperirea faptei de omor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

și ale celei de profanare de morminte prevăzută în art. 319 C. pen, în concurs real de infracțiuni, întrucât - așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 35 din 22 septembrie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - în cazul în care acțiunea de ucidere este urmată de o a doua faptă, de profanare a cadavrului, aceste două fapte distincte, succesive, au fiecare un obiect juridic diferit, deoarece lezează fiecare o altă valoare socială, respectiv în cazul omorului viața persoanei, iar în cazul infracțiunii de profanare de morminte respectul datorat morților, adică acele valori avute în vedere de legiuitor la incriminarea celor două fapte în texte autonome.

2. Circumstanța atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, nu presupune numai lipsa antecedentelor penale ale acestuia, ci și atitudinea corectă față de familie, relațiile de muncă și, în general, întreg contextul relațiilor sociale. 3. Atitudinea de recunoaștere a faptelor de către inculpatul care a realizat că nu poate decât să întârzie descoperirea faptelor, neputându-se sustrage răspunderii penale, întrucât urmele lăsate se constituie într-un probatoriu care exclude orice dubiu asupra vinovăției sale, nu justifică reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2313 din 18 iunie 2009 Prin sentința nr. 297 din 17 martie 2009 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.P. la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar în temeiul dispozițiilor art. 319 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 15 zile închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că în ziua de 28 iunie 2008, în jurul orei 15,00, inculpatul s-a deplasat la locuința victimei D.I., bunica sa, și pe fondul unei dispute pe teme familiale a ucis-o, sugrumând-o și sufocând-o cu perna.

Apoi, încercând să împiedice descoperirea omorului, inculpatul a aruncat cadavrul în haznaua aflată într-una din încăperile locuinței. După uciderea victimei, inculpatul a sustras din locuința victimei 120 lei și a doua zi, dimineața, inculpatul a părăsit localitatea. În ziua următoare (30 iunie 2008) a revenit și s-a predat poliției. Prin decizia nr. 111/A din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de procuror, s-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond: S-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, și s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

și art. 76 C. pen. S-au majorat pedepsele aplicate inculpatului după cum urmează: - pentru infracțiune prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de la 10 ani închisoare la 20 ani închisoare; - pentru infracțiune prevăzută în art. 208 alin. (1) C. pen., de la 6 luni închisoare la un an închisoare; - pentru infracțiune prevăzută în art. 319 C. pen., de la 15 zile închisoare la 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Pentru a decide astfel, sub aspectul individualizării pedepselor, curtea de apel a constatat că hotărârea instanței de fond este netemeinică, în esență, pentru următoarele considerente: Distinct de pericolul social generic sporit, în concret, infracțiunile comise de inculpat prezintă un pericol social deosebit de mare, date fiind împrejurările și modul în care au fost comise.

În acest sens este de observat că victima este bunica paternă care l-a îngrijit în copilărie pe inculpat, iar prin modul în care a ucis-o, sugrumând-o și asfixiind-o, și profanându-i apoi cadavrul și prin modul în care a încercat să-și disimuleze faptele printr-o serie de minciuni spuse martorilor și mamei sale, acesta vădește o neobișnuită lipsă de compasiune, afecțiune pentru membrii apropiați ai familiei și, în general, lipsa oricărui atașament și respect pentru valorile sociale legale de familie și viață și, prin aceasta, un mare potențial criminogen. Potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., conduita bună a infractorului înainte de comiterea infracțiunii poate fi reținută ca o circumstanță atenuantă.

Sintagma conduită bună presupune nu numai lipsa antecedentelor penale, ci și atitudinea corectă și firească față de familie, relații de muncă și, în general, în raport cu întreg contextul relațiilor sociale. Or, deși corespunde realității faptul că nu are antecedente penale, inculpatul, în vârstă de aproximativ 30 ani, se afla în întreținerea părinților și a victimei, cu motivarea unei „dependențe de jocurile de calculator, vădind egocentrism și nepăsare pentru greutățile materiale ale familiei sale.” Tot în această ordine de idei, curtea de apel a apreciat că lipsa antecedentelor penale în sine, nefiind o „performanță civică”, ci o stare de normalitate, în contextul gravității extreme a infracțiunilor comise de inculpat cu atât mai mult nu poate primi semnificația circumstanței atenuante prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cum greșit a reținut instanța de fond.

Neîntemeiată este și reținerea în beneficiul inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât în condițiile în care, cu luciditate, inculpatul a realizat că nu poate decât să întârzie descoperirea faptelor (ceea ce a și făcut) dar nu se va putea sustrage răspunderii penale, iar urmele lăsate se vor constitui într-un probatoriu ce exclude orice dubiu asupra vinovăției sale, atitudinea sinceră și cooperantă (prin recunoașterea faptelor) nu poate constitui decât o atitudine firească, de conștientizare a poziției sale procesuale și un ultim efort de a-și asigura un tratament penal mai blând. Distinct de gravitatea în sine a fiecărei infracțiuni, chiar numărul acestora și situația de concurs real în care se află impune un tratament penal mai aspru.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul D.P., arătând, prin apărător, că prima instanță a dat o hotărâre legală și temeinică, luând în calcul în momentul individualizării pedepsei dispozițiile art. 72 și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente: Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului D.P.

în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatului D.P., care la data de 28 iunie 2008, în jurul orelor 15,00, a ucis-o pe victima D.I., bunica sa, prin asfixierea mecanică a acesteia (produsă prin comprimarea regiunii cervicale și obturarea căilor respiratorii externe), iar ulterior uciderii a sustras suma de 120 lei din locuința acesteia și a introdus cadavrul într-o hazna, întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor prevăzute în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 208 alin. (1) C. pen.

și art. 319 C. pen., cu aplicarea arat. 33 lit. a) din același cod, în concurs real. Totodată, în cauză a fost făcută o judicioasă aplicare de Deciziei nr. 35 din 22 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 158 din 13 martie 2009, fiind dată semnificația corectă împrejurărilor faptice, din contextul cauzei, în încadrarea juridică a infracțiunii de profanare de morminte prevăzută în art. 319 C. pen., în concret a profanării cadavrului victimei, în sensul reținerii acestei infracțiuni în concurs real cu aceea de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., așa cum s-a stabilit în considerentele deciziei mai sus arătate, și anume că „…nu prezintă importanță modul în care s-a ajuns la un cadavru care să facă obiectul profanării la care se referă textul de lege menționat.

De aceea, în cazul în care acțiunea de ucidere este urmată de o a doua faptă, de profanare a cadavrului, aceste două fapte distincte, succesive, trebuie că primească haina juridică firească fiecăreia, corespunzătoare infracțiunii de omor în forma în care a fost săvârșită, precum și infracțiunii de profanare de morminte, aflate în concurs real.” În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de apel a făcut un examen propriu, în raport și cu criticile formulate de apelanți, asupra modului în care prima instanță a individualizat pedepsele aplicate inculpatului, constatând în mod temeinic motivat că procesului de evaluare concretă a criteriilor specifice individualizării și mai ales a aplicării distincte a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

nu li s-a dat o relevanță corectă. Instanța de apel, în mod punctual, a examinat aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, în modul de stabilire efectivă a pedepselor inculpatului D.P.

de către prima instanță, evidențiind faptul că dincolo de pericolul social generic sporit al infracțiunilor comise de inculpat, în mod concret acesta s-a accentuat, ca urmare a împrejurărilor și modalității în care au fost săvârșite, subliniind calitatea victimei, natura relațiilor cu aceasta în raport „cu modus- ul operandi ” al faptelor, în sensul că aceasta era bunica paternă care îl îngrijise în copilărie pe inculpat, fiind ucisă prin sugrumare și asfixiere, iar ulterior i-a profanat cadavrul, aruncându-l într-o hazna, încercând să disimuleze faptele printr-o serie de afirmații neadevărate spuse martorilor și mamei sale, vădind lipsă de compasiune, afecțiune pentru membrii apropiați ai familiei, lipsă de atașament și respect pentru valorile sociale legate de familie și viață, ceea ce dovedește un ridicat potențial criminogen.

Totodată, instanța de apel a relevat semnificația conținutului circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., apreciind just că acestea nu-și găseau aplicabilitatea, în raport cu persoana inculpatului, deoarece conduita bună a infractorului nu constă numai în lipsa antecedentelor penale, ce constituie o stare de normalitate, ci o atitudine corectă față de familie, relații de muncă și întreg contextul relațiilor sociale, pe care inculpatul nu a dovedit-o.

Acesta, dimpotrivă, la vârsta de 30 de ani se afla în întreținerea părinților și a victimei, era dependent de jocurile de calculator, vădind egocentrism și nepăsare pentru greutățile materiale ale familiei sale, iar întrucât a realizat că nu poate decât să întârzie descoperirea faptelor, neputându-se sustrage răspunderii penale, atitudinea de recunoaștere nu poate constitui decât o atitudine de conștientizare a poziției sale procesuale, fiind un ultim efort de a-și asigura un tratament penal mai blând. De asemenea, s-a apreciat distinct de gravitatea fiecărei infracțiuni săvârșite, că numărul acestora și situația de concurs real impune un tratament sancționator mai aspru.

Înalta Curte de Casație și Justiție, la rândul său, atât în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare faptă comisă, cât și a pedepsei rezultante, cu executare în regim privativ de libertate, față și de criticile formulate în recurs, consideră că în contextul cauzei nu se justifică diminuarea pedepselor, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale inculpatului nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor, agravat prin modul de comitere, numărul acestora, valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs, sub aspectul unei puternice repulsii a comunității față de un comportament dezumanizat, față de valorile sociale.

Pedepsele principale aplicate inculpatului, al căror cuantum este orientat către maxim în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de 20 ani închisoare și pentru infracțiunea de profanare de morminte prevăzută în art. 319 C. pen., de 2 ani închisoare și în cuantumul minim legal pentru infracțiunea de furt prevăzută în art. 208 alin. (1) C. pen., de un an închisoare, au fost just individualizate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 20 ani închisoare, în regim de detenție, aceasta fiind singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate al pedepselor.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către recurentul inculpat, întrucât în cauză pedepsele aplicate, atât pentru fiecare faptă comisă, cât și cea rezultantă, reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nejustificându-se aplicarea distinctă a circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute în art. 74 C. pen. și a regimului sancționator reglementat în art. 76 din același cod, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de recurentul inculpat D.P. împotriva deciziei nr. 111/A din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat.