ÎCCJ, decizie (scj.ro #83996)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83996) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Omor calificat. Omor săvârșit asupra unei rude apropiate.

Profanare de morminte. Concurs de infracțiuni. Circumstanțe atenuante

judiciare

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.

Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și

sănătății. Omuciderea

Indice alfabetic:

Drept penal

-

omor calificat

-

profanare de morminte

-

circumstanțe atenuante judiciare

C. pen.,

art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art.

175 alin. (1) lit. c), art. 319

bunicii sale, urmat de profanarea cadavrului victimei, în scopul de a împiedica

descoperirea faptei de omor, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat prevăzută în art. 175 alin. (1)

lit. c) C. pen. și ale celei de profanare de morminte prevăzută

în art. 319 C. pen, în concurs real de infracțiuni, întrucât - așa

cum s-a reținut prin Decizia nr. 35 din 22 septembrie 2008 a

Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție - în cazul în care acțiunea de ucidere este urmată de o

a doua faptă, de profanare a cadavrului, aceste două fapte distincte,

succesive, au fiecare un obiect juridic diferit, deoarece lezează fiecare

o altă valoare socială, respectiv în cazul omorului viața

persoanei, iar în cazul infracțiunii de profanare de morminte respectul

datorat morților, adică acele valori avute în vedere de legiuitor la

incriminarea celor două fapte în texte autonome.

prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în conduita

bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, nu

presupune numai lipsa antecedentelor penale ale acestuia, ci și atitudinea

corectă față de familie, relațiile de muncă și,

în general, întreg contextul relațiilor sociale.

către inculpatul care a realizat că nu poate decât să întârzie

descoperirea faptelor, neputându-se sustrage răspunderii penale, întrucât

urmele lăsate se constituie într-un probatoriu care exclude orice dubiu

asupra vinovăției sale, nu justifică reținerea

circumstanței atenuante judiciare prevăzută în art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 2313 din 18 iunie 2009

Prin sentința nr. 297 din 17 martie 2009 a

Tribunalului București, Secția a II-a penală, în temeiul

dispozițiilor art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.,

a fost condamnat inculpatul D.P. la pedeapsa de 10 ani închisoare și

interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1)

lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni

închisoare, iar în temeiul dispozițiilor art. 319 C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.,

la pedeapsa de 15 zile închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) - art. 34

alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10

ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., a fost

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., a fost

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că în ziua de 28 iunie

2008, în jurul orei 15,00, inculpatul s-a deplasat la locuința victimei

D.I., bunica sa, și pe fondul unei dispute pe teme familiale a ucis-o,

sugrumând-o și sufocând-o cu perna. Apoi, încercând să împiedice

descoperirea omorului, inculpatul a aruncat cadavrul în haznaua aflată

într-una din încăperile locuinței.

După uciderea victimei, inculpatul a sustras din

locuința victimei 120 lei și a doua zi, dimineața, inculpatul a

părăsit localitatea. În ziua următoare (30 iunie 2008) a revenit

și s-a predat poliției.

Prin decizia nr. 111/A din 27 aprilie 2009 a Curții

de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a fost admis apelul declarat de procuror, s-a

desființat, în parte, sentința penală apelată și,

rejudecând în fond:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele

componente, care au fost repuse în individualitatea lor, și s-a

înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) C. pen. și art. 76 C. pen.

S-au majorat pedepsele aplicate inculpatului după

cum urmează:

- pentru infracțiune prevăzută în art. 174

- art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de la 10 ani închisoare la 20 ani

închisoare;

- pentru infracțiune prevăzută în art. 208

alin. (1) C. pen., de la 6 luni închisoare la un an închisoare;

- pentru infracțiune prevăzută în art. 319

C. pen., de la 15 zile închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen., au fost contopite pedepsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul

să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71

și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., menținându-se

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Pentru a decide astfel, sub aspectul

individualizării pedepselor, curtea de apel a constatat că

hotărârea instanței de fond este netemeinică, în

esență, pentru următoarele considerente:

Distinct de pericolul social generic sporit, în concret,

infracțiunile comise de inculpat prezintă un pericol social deosebit

de mare, date fiind împrejurările și modul în care au fost comise.

În acest sens este de observat că victima este

bunica paternă care l-a îngrijit în copilărie pe inculpat, iar prin

modul în care a ucis-o, sugrumând-o și asfixiind-o, și profanându-i

apoi cadavrul și prin modul în care a încercat să-și disimuleze

faptele printr-o serie de minciuni spuse martorilor și mamei sale, acesta

vădește o neobișnuită lipsă de compasiune, afecțiune

pentru membrii apropiați ai familiei și, în general, lipsa

oricărui atașament și respect pentru valorile sociale legale de

familie și viață și, prin aceasta, un mare potențial

criminogen.

Potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., conduita

bună a infractorului înainte de comiterea infracțiunii poate fi

reținută ca o circumstanță atenuantă.

Sintagma conduită bună presupune nu numai lipsa

antecedentelor penale, ci și atitudinea corectă și firească

față de familie, relații de muncă și, în general, în

raport cu întreg contextul relațiilor sociale.

Or, deși corespunde realității faptul

că nu are antecedente penale, inculpatul, în vârstă de aproximativ 30

ani, se afla în întreținerea părinților și a victimei, cu

motivarea unei „dependențe de jocurile de calculator, vădind

egocentrism și nepăsare pentru greutățile materiale ale

familiei sale.”

Tot în această ordine de idei, curtea de apel a

apreciat că lipsa antecedentelor penale în sine, nefiind o

„performanță civică”, ci o stare de normalitate, în contextul gravității

extreme a infracțiunilor comise de inculpat cu atât mai mult nu poate

primi semnificația circumstanței atenuante prevăzută în

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cum greșit a reținut instanța

de fond.

Neîntemeiată este și reținerea în

beneficiul inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute în art.

74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât în condițiile în care, cu

luciditate, inculpatul a realizat că nu poate decât să întârzie

descoperirea faptelor (ceea ce a și făcut) dar nu se va putea

sustrage răspunderii penale, iar urmele lăsate se vor constitui

într-un probatoriu ce exclude orice dubiu asupra vinovăției sale,

atitudinea sinceră și cooperantă (prin recunoașterea

faptelor) nu poate constitui decât o atitudine firească, de

conștientizare a poziției sale procesuale și un ultim efort de

a-și asigura un tratament penal mai blând.

Distinct de gravitatea în sine a fiecărei

infracțiuni, chiar numărul acestora și situația de concurs

real în care se află impune un tratament penal mai aspru.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal,

recurs inculpatul D.P., arătând, prin apărător, că prima

instanță a dat o hotărâre legală și temeinică,

luând în calcul în momentul individualizării pedepsei dispozițiile

art. 72 și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat

împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se

vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului

probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel

și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la

vinovăția inculpatului D.P. în săvârșirea

infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta Curte de Casație și Justiție

consideră că în cauză s-a dat eficiență

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C proc. pen. referitoare la aprecierea

probelor, stabilindu-se că faptele inculpatului D.P., care la data de 28

iunie 2008, în jurul orelor 15,00, a ucis-o pe victima D.I., bunica sa, prin

asfixierea mecanică a acesteia (produsă prin comprimarea regiunii cervicale

și obturarea căilor respiratorii externe), iar ulterior uciderii a

sustras suma de 120 lei din locuința acesteia și a introdus cadavrul

într-o hazna, întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul

incriminator al infracțiunilor prevăzute în art. 174 - art. 175 alin.

(1) lit. c) C. pen., art. 208 alin. (1) C. pen. și art. 319 C. pen., cu

aplicarea arat. 33 lit. a) din același cod, în concurs real.

Totodată, în cauză a fost făcută o

judicioasă aplicare de Deciziei nr. 35 din 22 septembrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite,

pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr.

158 din 13 martie 2009, fiind dată semnificația corectă

împrejurărilor faptice, din contextul cauzei, în încadrarea juridică

a infracțiunii de profanare de morminte prevăzută în art. 319 C.

pen., în concret a profanării cadavrului victimei, în sensul

reținerii acestei infracțiuni în concurs real cu aceea de omor

calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.,

așa cum s-a stabilit în considerentele deciziei mai sus arătate,

și anume că „…nu prezintă importanță modul în care s-a

ajuns la un cadavru care să facă obiectul profanării la care se

referă textul de lege menționat. De aceea, în cazul în care

acțiunea de ucidere este urmată de o a doua faptă, de profanare

a cadavrului, aceste două fapte distincte, succesive, trebuie că

primească haina juridică firească fiecăreia,

corespunzătoare infracțiunii de omor în forma în care a fost

săvârșită, precum și infracțiunii de profanare de

morminte, aflate în concurs real.”

În ceea ce privește individualizarea judiciară

a pedepselor aplicate, Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că instanța de apel a făcut un examen propriu, în

raport și cu criticile formulate de apelanți, asupra modului în care

prima instanță a individualizat pedepsele aplicate inculpatului,

constatând în mod temeinic motivat că procesului de evaluare concretă

a criteriilor specifice individualizării și mai ales a aplicării

distincte a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute în art. 74

alin. (1) lit. a) și c) C. pen. nu li s-a dat o relevanță

corectă.

Instanța de apel, în mod punctual, a examinat

aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de

individualizare judiciară, în modul de stabilire efectivă a

pedepselor inculpatului D.P. de către prima instanță,

evidențiind faptul că dincolo de pericolul social generic sporit al

infracțiunilor comise de inculpat, în mod concret acesta s-a accentuat, ca

urmare a împrejurărilor și modalității în care au fost

săvârșite, subliniind calitatea victimei, natura relațiilor cu

aceasta în raport „cu

modus-

ul

operandi

” al faptelor, în sensul

că aceasta era bunica paternă care îl îngrijise în copilărie pe

inculpat, fiind ucisă prin sugrumare și asfixiere, iar ulterior i-a

profanat cadavrul, aruncându-l într-o hazna, încercând să disimuleze

faptele printr-o serie de afirmații neadevărate spuse martorilor

și mamei sale, vădind lipsă de compasiune, afecțiune pentru

membrii apropiați ai familiei, lipsă de atașament și

respect pentru valorile sociale legate de familie și viață, ceea

ce dovedește un ridicat potențial criminogen.

Totodată, instanța de apel a relevat

semnificația conținutului circumstanțelor judiciare atenuante

prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., apreciind just

că acestea nu-și găseau aplicabilitatea, în raport cu persoana

inculpatului, deoarece conduita bună a infractorului nu constă numai

în lipsa antecedentelor penale, ce constituie o stare de normalitate, ci o

atitudine corectă față de familie, relații de muncă

și întreg contextul relațiilor sociale, pe care inculpatul nu a

dovedit-o. Acesta, dimpotrivă, la vârsta de 30 de ani se afla în

întreținerea părinților și a victimei, era dependent de

jocurile de calculator, vădind egocentrism și nepăsare pentru

greutățile materiale ale familiei sale, iar întrucât a realizat

că nu poate decât să întârzie descoperirea faptelor, neputându-se

sustrage răspunderii penale, atitudinea de recunoaștere nu poate

constitui decât o atitudine de conștientizare a poziției sale

procesuale, fiind un ultim efort de a-și asigura un tratament penal mai

blând.

De asemenea, s-a apreciat distinct de gravitatea

fiecărei infracțiuni săvârșite, că numărul

acestora și situația de concurs real impune un tratament sancționator

mai aspru.

Înalta Curte de Casație și Justiție, la

rândul său, atât în baza propriei evaluări asupra

individualizării pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare

faptă comisă, cât și a pedepsei rezultante, cu executare în

regim privativ de libertate, față și de criticile formulate în

recurs, consideră că în contextul cauzei nu se justifică

diminuarea pedepselor, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute

în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără

preeminența vreunuia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că

circumstanțele personale ale inculpatului nu pot fi avute în vedere în mod

prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor, agravat

prin modul de comitere, numărul acestora, valorile sociale atinse, precum

și consecințele pe care le-au produs, sub aspectul unei puternice

repulsii a comunității față de un comportament dezumanizat,

față de valorile sociale.

Pedepsele principale aplicate inculpatului, al căror

cuantum este orientat către maxim în ceea ce privește

infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175

alin. (1) lit. c) C. pen., de 20 ani închisoare și pentru

infracțiunea de profanare de morminte prevăzută în art. 319 C.

pen., de 2 ani închisoare și în cuantumul minim legal pentru infracțiunea

de furt prevăzută în art. 208 alin. (1) C. pen., de un an închisoare,

au fost just individualizate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

principală cea mai grea de 20 ani închisoare, în regim de detenție,

aceasta fiind singura în măsură să asigure realizarea scopurilor

educativ și de exemplaritate al pedepselor.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte de

Casație și Justiție nu poate avea în vedere criticile formulate

în recurs de către recurentul inculpat, întrucât în cauză pedepsele

aplicate, atât pentru fiecare faptă comisă, cât și cea

rezultantă, reflectă respectarea principiului

proporționalității între gravitatea faptelor comise și

profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului,

nejustificându-se aplicarea distinctă a circumstanțelor judiciare

atenuante prevăzute în art. 74 C. pen. și a regimului

sancționator reglementat în art. 76 din același cod, așa încât

nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de

recurentul inculpat D.P. împotriva deciziei nr. 111/A din 27 aprilie 2009 a

Curții de Apel București, Secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat.