ÎCCJ, decizie (scj.ro #84122)

Omor calificat. Omor săvârșit profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra. Omor săvârșit în public. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit prin cruzimi Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății. Omuciderea Indice alfabetic: Drept penal - omor calificat - omor deosebit de grav C. pen ., art . 175 alin. (1) lit . d) și i), art . 176 alin. (1) lit . a) 1. În cazul omorului calificat săvârșit profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra, prevăzut în art . 175 alin. (1) lit . d) C. pen ., starea de neputință fizică sau psihică a victimei de a se apăra trebuie să fie preexistentă faptei, iar nu consecința acțiunii făptuitorului.

2. Omorul săvârșit într-un gang, ca spațiu de trecere deschis cu ieșire la stradă în ambele părți, constituie omor calificat prevăzut în art . 175 alin. (1) lit . i) C. pen ., referitor la omorul săvârșit în public, întrucât un astfel de loc este prin natura și destinația lui accesibil publicului, în sensul art . 152 lit . a) C. pen ., chiar dacă la momentul comiterii faptei nu este prezentă nicio altă persoană în afara făptuitorului și a victimei. 3. Omorul săvârșit prin lovirea repetată a victimei cu un corp dur în zona capului, până la zdrobirea craniului, se încadrează în prevederile art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen . referitoare la omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, deoarece în acest caz violența exercitată de făptuitor în suprimarea vieții depășește caracteristicile unei acțiuni violente ce are ca scop uciderea persoanei.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 88 din 11 ianuarie 2007 Prin sentința nr . 571 din 12 mai 2006 a Tribunalului București, Secția I penală, inculpatul B.I. a fost condamnat, în baza art . 174 raportat la art . 175 alin. (1) lit . i) și art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen ., la pedeapsa de 23 de ani închisoare. În baza art . 14 și art . 346 C. proc . pen . a fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 100.000 RON, reprezentând daune morale, către fiecare dintre părțile civile T.P. și T.D., părinții victimei. Prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că inculpatul B.I. și victima T.M. se cunoșteau de 6-7 ani, timp în care aceștia au avut o relație, ce devenise tensionată din cauza inculpatului.

În ziua de 10 iunie 2005, în jurul orei 23,45, victima, intrând în scara blocului în care locuia l-a găsit pe inculpat, au ieșit din bloc și s-au deplasat, certându-se, înspre un gang. Înainte de intrarea în gang, inculpatul a lovit victima, doborând-o la pământ, a prins-o de după gât și de sub braț și a târât-o cu forța, în interiorul gangului, unde a început să o lovească în zona capului, în mod repetat, cu putere, cu o cărămidă și cu fragmente de BCA, mai întâi când victima se afla în picioare, iar după ce victima a căzut, a continuat să o lovească în cap, până când a ucis-o.

Prin decizia nr . 663 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția I penală, în temeiul art . 379 pct . 2 lit . a) C. proc . pen . a fost admis apelul declarat de inculpat, a fost desființată în parte sentința penală apelată și, în fond, rejudecând , în temeiul art . 334 C. proc . pen ., a fot schimbată încadrarea juridică, din infracțiunea prevăzută în art . 174 raportat la art . 175 alin. (1) lit . i) și art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen ., în infracțiunea prevăzută în art . 174 raportat la art . 175 alin. (1) lit . i) C. pen . În temeiul art . 174 raportat la art . 175 alin. (1) lit . i) C. pen ., inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa de 22 de ani închisoare. În temeiul art . 379 pct . 1 lit . b) C. proc . pen . au fost respinse, ca nefondate , apelurile declarate de procuror și de părțile civile T.D.

și T.P. Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri părțile civile și inculpatul.

În motivele de recurs formulate în scris, recurentele părți civile prin apărătorul acestora au invocat cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 C. proc . pen ., în sensul reținerii, între altele, a prevederilor art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen . și art . 175 alin. (1) lit . d) C. pen . În motivele de recurs formulate în scris, inculpatul prin apărătorul său a invocat, între altele, cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 C. proc . pen ., sub aspectul reținerii prevederilor art . 175 alin. (1) lit . i) C. pen . Examinând recursurile declarate de părțile civile și de inculpat, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursurile părților civile sunt fondate, în limita ce se va arăta, iar recursul inculpatului este nefondat . Referitor la recursurile declarate de părțile civile, din analiza coroborată a materialului probator administrat rezultă că, în mod judicios și temeinic argumentat, prima instanță a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută în art . 174, art . 175 alin. (1) lit . i) și art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen . Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că instanța de apel, deși a reținut ca fiind corect stabilită situația de fapt de către prima instanță,

în baza propriei evaluări a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta de către inculpat, în raport cu modelul legal de incriminare, a făcut numai parțial o corectă încadrare juridică a acestora prin reținerea incidenței agravantei prevăzută în art . 175 alin. (1) lit . i) C. pen ., respectiv a omorului calificat săvârșit în public, însă în mod greșit a înlăturat dispozițiile art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen . referitoare la omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi. Din mijloacele de probă administrate rezultă incidența agravantei arătate. În concluziile raportului medico-legal de necropsie s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, consecința unui traumatism cranio-facial cu fractură cominutivă de boltă și bază craniană, hemoragie meningee , fractură cominutivă de maxilar și mandibulă cu rupturi vasculare.

Leziunile care au dus la moartea victimei s-au produs prin lovirea repetată cu corp dur, poziția victimă agresor fiind verticală, față în față, și ulterior prin lovirea cu corp dur în craniul victimei fixat la suprafața solului, cu raport direct de cauzalitate necondiționat între leziuni și moartea victimei. Totodată, planșele fotografice au evidențiat intensitatea, caracterul repetat și multitudinea loviturilor aplicate de către inculpat în zona feței și a capului, ce au condus la desfigurarea victimei, leziuni atestate medico-legal.

Altfel spus, fapta inculpatului, de a aplica în mod repetat multiple lovituri victimei, atât în poziție verticală, în condițiile unei acțiuni de apărare din partea acesteia, cât și continuarea lovirii sale după ce a căzut, cu mare intensitate, cu corpuri dure, într-o zonă vitală a corpului, respectiv cea facială, a capului, până la zdrobirea craniului, producându-i leziuni grave, fracturi ale maxilarului și mandibulei și plăgi numeroase, dovedind o violență excesivă, nemiloasă, ferocitate, la care s-a adăugat și starea de oroare produsă mamei victimei, cea care a descoperit cadavrul fiicei sale a doua zi de dimineață, se circumscrie accepțiunii noțiunii de „cruzimi” stabilită de doctrină și jurisprudența instanței supreme.

Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că, în contextul cauzei, violența exercitată de inculpat în suprimarea vieții victimei a depășit caracteristicile oricărei acțiuni violente ce are ca scop uciderea persoanei, tocmai prin multitudinea și intensitatea loviturilor aplicate, cu corpuri dure ale căror zgomote au putut fi percepute auditiv de mai multe persoane, numai într-o anume zonă vitală, prin caracterul repetat al acestor lovituri până aproape de zdrobirea craniului, dovedind ferocitate, prin leziunile produse și atestate medico-legal, acțiunea sa producând un șoc și oroare mamei victimei care a descoperit cadavrul fiicei sale.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că în mod corect prima instanță a reținut în sarcina inculpatului încadrarea juridică a faptei prin prisma dispozițiilor art . 174 raportat la art . 175 alin. (1) lit . i) și art . 176 alin. (1) lit . a) C. pen . Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate avea în vedere critica părților civile cu privire la incidența dispozițiilor art . 175 alin. (1) lit . d) C. pen ., respectiv omorul calificat săvârșit prin profitarea de starea de neputință a victimei de a se apăra, deoarece această stare de neputință, fie fizică, fie psihică a victimei trebuie să fie preexistentă faptei și să nu fie consecința acțiunii inculpatului.

Or, din coroborarea declarațiilor inculpatului, în care acesta a descris modul cum a acționat în vederea suprimării vieții victimei, cu raportul medico-legal de necropsie, în ale cărui concluzii s-au atestat cauzele morții victimei, leziunile și mecanismul producerii lor, precum și existența raportului de cauzalitate necondiționat între leziuni și moartea victimei, nu a rezultat existența vreunei stări preexistente de neputință a victimei, ci dimpotrivă a fost evidențiată modalitatea concretă de săvârșire a faptei, care s-a datorat exclusiv acțiunii inculpatului, așa încât nu este incident cazul de casare invocat prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 C. proc . pen . De asemenea, în mod corect curtea de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, a stabilit că fapta a fost comisă de inculpat în public, ceea ce a condus la menținerea agravantei prevăzută în art . 175 alin. (1) lit . i) C. pen ., evidențiind că locul unde a fost săvârșită fapta este prin natura și destinația lui accesibil publicului, chiar dacă la momentul respectiv nu se afla nicio altă persoană în afara inculpatului și victimei, și se circumscrie accepțiunii noțiunii în public prevăzută în art . 152 lit . a) C. pen . Din mijloacele de probă administrate,

și anume declarațiile inculpatului care a relatat că a omorât victima într-un gang, declarația părții civile T.D., care a doua zi dimineață a găsit-o pe fiica sa decedată în gang, fotografiile judiciare de la cercetarea la fața locului care au ilustrat din punct de vedere topografic gangul, a rezultat natura și destinația acestuia, ca fiind un spațiu de trecere, deschis, de sub blocul unde locuia victima, cu ieșire în ambele părți la stradă, ceea ce permite accesul oricărei persoane.

Locul unde a fost omorâtă victima de către inculpat, chiar prin definiția lui, evidențiază accesibilitatea publicului, care nu poate fi restrânsă numai la persoanele ce locuiesc în zona, atâta timp cât locul respectiv este deschis cu ieșire în ambele părți, existând permanent posibilitatea trecerii oricărei persoane, deci a unei publicități virtuale, gangul având tocmai această destinație de trecere dintr-o zonă în alta, nefiind necesară dovada prezenței efective a unor persoane la momentul săvârșirii faptei de către inculpat.

Astfel, în mod corect s-a reținut de ambele instanțe că fapta inculpatului a fost săvârșită în public, în accepțiunea dispozițiilor art . 152 lit . a) C. pen ., ceea ce atrage incidența agravantei prevăzută în art . 175 alin. (1) lit . i) C. pen ., încadrarea juridică sub acest aspect fiind corect stabilită și în consecință inaplicabil cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 C. proc . pen . Față de considerentele ce preced, recursul declarat de părțile civile a fost admis, decizia penală atacată a fost casată și s-a dispus menținerea sentinței nr . 571 din 12 mai 2006 a Tribunalului București, Secția I penală, iar recursul declarat de inculpat a fost respins.