ÎCCJ, decizie (scj.ro #84122)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84122) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Omor calificat. Omor săvârșit profitând de starea de

neputință a victimei de a se apăra. Omor săvârșit în public. Omor deosebit de

grav. Omor săvârșit prin cruzimi

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială.

Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale

și sănătății. Omuciderea

Indice alfabetic:

Drept penal

- omor calificat

-

omor deosebit de grav

C.

pen

.,

art

. 175 alin. (1)

lit

. d) și i),

art

. 176 alin. (1)

lit

. a)

profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra, prevăzut în

art

. 175 alin. (1)

lit

. d) C.

pen

., starea de neputință fizică sau psihică a victimei de

a se apăra trebuie să fie preexistentă faptei, iar nu consecința acțiunii

făptuitorului.

de trecere deschis cu ieșire la stradă în ambele părți, constituie omor

calificat prevăzut în

art

. 175 alin. (1)

lit

. i) C.

pen

., referitor la

omorul săvârșit în public, întrucât un astfel de loc este prin natura și

destinația lui accesibil publicului, în sensul

art

.

152

lit

. a) C.

pen

., chiar

dacă la momentul comiterii faptei nu este prezentă

nicio

altă persoană în afara făptuitorului și a victimei.

victimei cu un corp dur în zona capului, până la zdrobirea craniului, se

încadrează în prevederile

art

. 176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

. referitoare la

omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, deoarece în acest caz violența

exercitată de făptuitor în suprimarea vieții depășește caracteristicile unei

acțiuni violente ce are ca scop uciderea persoanei.

I.C.C.J.,

secția penală, decizia

nr

. 88 din 11 ianuarie 2007

Prin sentința

nr

. 571 din 12 mai 2006 a Tribunalului

București, Secția I penală, inculpatul B.I. a fost condamnat, în baza

art

. 174 raportat la

art

. 175

alin. (1)

lit

. i) și

art

.

176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

.,

la pedeapsa de 23 de ani închisoare.

În baza

art

. 14 și

art

.

346 C.

proc

.

pen

. a fost

obligat inculpatul la plata sumei de câte 100.000 RON, reprezentând daune

morale, către fiecare dintre părțile civile T.P. și T.D., părinții victimei.

Prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că inculpatul B.I.

și victima T.M. se cunoșteau de 6-7 ani, timp în care aceștia au avut o

relație, ce devenise tensionată din cauza inculpatului.

În ziua de 10 iunie 2005, în jurul orei 23,45, victima, intrând în scara

blocului în care locuia l-a găsit pe inculpat, au ieșit din bloc și s-au

deplasat, certându-se, înspre un gang. Înainte de intrarea în gang, inculpatul

a lovit victima, doborând-o la pământ, a prins-o de după gât și de sub braț și

a târât-o cu forța, în interiorul gangului, unde a început să o lovească în

zona capului, în mod repetat, cu putere, cu o cărămidă și cu fragmente de BCA,

mai întâi când victima se afla în picioare, iar după ce victima a căzut, a

continuat să o lovească în cap, până când a ucis-o.

Prin decizia

nr

. 663 din 15 septembrie 2006 a Curții

de Apel București, Secția I penală, în temeiul

art

.

379

pct

. 2

lit

. a) C.

proc

.

pen

. a fost admis apelul

declarat de inculpat, a fost desființată în parte sentința penală apelată și,

în fond,

rejudecând

, în temeiul

art

.

334 C.

proc

.

pen

., a fot schimbată

încadrarea juridică, din infracțiunea prevăzută în

art

.

174 raportat la

art

. 175 alin. (1)

lit

. i) și

art

. 176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

., în infracțiunea

prevăzută în

art

. 174 raportat la

art

.

175 alin. (1)

lit

. i) C.

pen

.

În temeiul

art

. 174 raportat la

art

.

175 alin. (1)

lit

. i) C.

pen

.,

inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa de 22 de ani închisoare.

În temeiul

art

. 379

pct

. 1

lit

. b) C.

proc

.

pen

. au fost respinse, ca

nefondate

,

apelurile declarate de procuror și de părțile civile T.D. și T.P.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri părțile

civile și inculpatul.

În motivele de recurs formulate în scris, recurentele  părți civile prin

apărătorul acestora au invocat cazul de casare prevăzut în

art

.

385

9

alin. (1)

pct

. 17 C.

proc

.

pen

., în sensul reținerii,

între altele, a prevederilor

art

. 176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

. și

art

. 175 alin. (1)

lit

. d) C.

pen

.

În motivele de recurs formulate în scris, inculpatul prin apărătorul său a

invocat, între altele, cazul de casare prevăzut în

art

.

385

9

alin. (1)

pct

. 17 C.

proc

.

pen

., sub aspectul

reținerii prevederilor

art

. 175 alin. (1)

lit

. i) C.

pen

.

Examinând recursurile declarate de părțile civile și de inculpat, analizate

prin prisma cazului de casare prevăzut în

art

. 385

9

alin. (1)

pct

. 17 C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că recursurile părților civile sunt fondate, în limita ce se va arăta, iar

recursul inculpatului este

nefondat

.

Referitor la recursurile declarate de părțile civile, din analiza coroborată a

materialului probator administrat rezultă că, în mod judicios și temeinic

argumentat, prima instanță a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzută în

art

. 174,

art

. 175 alin. (1)

lit

. i) și

art

. 176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

.

Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că instanța de apel, deși a

reținut ca fiind corect stabilită situația de fapt de către prima instanță, în

baza propriei evaluări a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta de către

inculpat, în raport cu modelul legal de incriminare, a făcut numai parțial o

corectă încadrare juridică a acestora prin reținerea incidenței agravantei

prevăzută în

art

. 175 alin. (1)

lit

.

i) C.

pen

., respectiv a omorului calificat săvârșit

în public, însă în mod greșit a înlăturat dispozițiile

art

.

176 alin. (1)

lit

. a) C.

pen

.

referitoare la omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi.

Din mijloacele de probă administrate rezultă incidența agravantei arătate.

În concluziile raportului medico-legal de necropsie s-a stabilit că moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic,

consecința unui traumatism

cranio-facial

cu fractură

cominutivă de boltă și bază craniană, hemoragie

meningee

,

fractură cominutivă de maxilar și mandibulă cu rupturi vasculare. Leziunile

care au dus la moartea victimei s-au produs prin lovirea repetată cu corp dur,

poziția victimă agresor fiind verticală, față în față, și ulterior prin lovirea

cu corp dur în craniul victimei fixat la suprafața solului, cu raport direct de

cauzalitate necondiționat între leziuni și moartea victimei.

Totodată, planșele fotografice au evidențiat intensitatea, caracterul repetat

și multitudinea loviturilor aplicate de către inculpat în zona feței și a

capului, ce au condus la desfigurarea victimei, leziuni atestate medico-legal.

Altfel spus, fapta inculpatului, de a aplica în mod repetat multiple lovituri

victimei, atât în poziție verticală, în condițiile unei acțiuni de apărare din

partea acesteia, cât și continuarea lovirii sale după ce a căzut, cu mare

intensitate, cu corpuri dure, într-o zonă vitală a corpului, respectiv cea

facială, a capului, până la zdrobirea craniului, producându-i leziuni grave,

fracturi ale maxilarului și mandibulei și plăgi numeroase, dovedind o violență

excesivă, nemiloasă, ferocitate, la care s-a adăugat și starea de oroare

produsă mamei victimei, cea care a descoperit cadavrul fiicei sale a doua zi de

dimineață, se circumscrie accepțiunii noțiunii de „cruzimi” stabilită de

doctrină și jurisprudența instanței supreme.

Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că, în contextul cauzei, violența

exercitată de inculpat în suprimarea vieții victimei a depășit caracteristicile

oricărei acțiuni violente ce are ca scop uciderea persoanei, tocmai prin

multitudinea și intensitatea loviturilor aplicate, cu corpuri dure ale căror

zgomote au putut fi percepute auditiv de mai multe persoane, numai într-o anume

zonă vitală, prin caracterul repetat al acestor lovituri până aproape de

zdrobirea craniului, dovedind ferocitate, prin leziunile produse și atestate

medico-legal, acțiunea sa producând un șoc și oroare mamei victimei care a

descoperit cadavrul fiicei sale.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că

în mod corect prima instanță a reținut în sarcina inculpatului încadrarea

juridică a faptei prin prisma dispozițiilor

art

. 174

raportat la

art

. 175 alin. (1)

lit

.

i) și

art

. 176 alin. (1)

lit

.

a) C.

pen

.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate avea în vedere

critica părților civile cu privire la incidența dispozițiilor

art

. 175 alin. (1)

lit

. d) C.

pen

., respectiv omorul calificat săvârșit prin profitarea

de starea de neputință a victimei de a se apăra, deoarece această stare de

neputință, fie fizică, fie psihică a victimei trebuie să fie preexistentă

faptei și să nu fie consecința acțiunii inculpatului.

Or, din coroborarea declarațiilor inculpatului, în care acesta a descris modul

cum a acționat în vederea suprimării vieții victimei, cu raportul medico-legal

de necropsie, în ale cărui concluzii s-au atestat cauzele morții victimei,

leziunile și mecanismul producerii lor, precum și existența raportului de

cauzalitate necondiționat între leziuni și moartea victimei, nu a rezultat

existența vreunei stări preexistente de neputință a victimei, ci dimpotrivă a

fost evidențiată modalitatea concretă de săvârșire a faptei, care s-a datorat

exclusiv acțiunii inculpatului, așa încât nu este incident cazul de casare

invocat prevăzut în

art

. 385

9

alin. (1)

pct

. 17 C.

proc

.

pen

.

De asemenea, în mod corect curtea de apel și-a însușit argumentele primei

instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen asupra mijloacelor de

probă ce au fost administrate în cauză, a stabilit că fapta a fost comisă de

inculpat în public, ceea ce a condus la menținerea agravantei prevăzută în

art

. 175 alin. (1)

lit

. i) C.

pen

., evidențiind că locul unde a fost săvârșită fapta este

prin natura și destinația lui accesibil publicului, chiar dacă la momentul

respectiv nu se afla

nicio

altă persoană în afara

inculpatului și victimei, și se circumscrie accepțiunii noțiunii în public

prevăzută în

art

. 152

lit

.

a) C.

pen

.

Din mijloacele de probă administrate, și anume declarațiile inculpatului care a

relatat că a omorât victima într-un gang, declarația părții civile T.D., care a

doua zi dimineață a găsit-o pe fiica sa decedată în gang, fotografiile judiciare

de la cercetarea la fața locului care au ilustrat din punct de vedere

topografic gangul, a rezultat natura și destinația acestuia, ca fiind un spațiu

de trecere, deschis, de sub blocul unde locuia victima, cu ieșire în ambele

părți la stradă, ceea ce permite accesul oricărei persoane.

Locul unde a fost omorâtă victima de către inculpat, chiar prin definiția lui,

evidențiază accesibilitatea publicului, care nu poate fi restrânsă numai la

persoanele ce locuiesc în zona, atâta timp cât locul respectiv este deschis cu

ieșire în ambele părți, existând permanent posibilitatea trecerii oricărei

persoane, deci a unei publicități virtuale, gangul având tocmai această

destinație de trecere dintr-o zonă în alta,

nefiind

necesară dovada prezenței efective a unor persoane la momentul săvârșirii

faptei de către inculpat.

Astfel, în mod corect s-a reținut de ambele instanțe că fapta inculpatului a

fost săvârșită în public, în accepțiunea dispozițiilor

art

.

152

lit

. a) C.

pen

., ceea

ce atrage incidența agravantei prevăzută în

art

. 175

alin. (1)

lit

. i) C.

pen

.,

încadrarea juridică sub acest aspect fiind corect stabilită și în consecință

inaplicabil cazul de casare prevăzut în

art

. 385

9

alin. (1)

pct

. 17 C.

proc

.

pen

.

Față de considerentele ce preced, recursul declarat de părțile civile a fost

admis, decizia penală atacată a fost casată și s-a dispus menținerea sentinței

nr

. 571 din 12 mai 2006 a Tribunalului București, Secția I

penală, iar recursul declarat de inculpat a fost respins.