ÎCCJ, decizie (scj.ro #84103)

Omor calificat. Premeditare. Omor săvârșit asupra soțului. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit prin cruzimi Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății. Omuciderea Indice alfabetic: Drept penal - omor calificat - omor deosebit de grav C. pen ., art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și c), art. 176 alin. (1) lit. a) 1. Premeditarea implică existența unui interval de timp între luarea rezoluției infracționale și executarea infracțiunii, chibzuirea făptuitorului asupra modului în care va săvârși infracțiunea și concretizarea rezoluției infracționale în acte de pregătire, de natură a înlesni comiterea acesteia.

Prin urmare, dacă între momentul luării rezoluției infracționale și executarea infracțiunii de omor a trecut un interval de timp, în care făptuitorul a chibzuit asupra modului de ucidere al victimei și a efectuat acte de pregătire, constând în înarmarea acestuia cu un cuțit și procurarea mijloacelor pentru imobilizarea victimei, iar apoi a pătruns în imobilul în care locuia victima, a stat ascuns în imobil mai multe ore, așteptând ca victima să rămână singură, și a ucis-o, fapta se încadrează în prevederile art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen . referitoare la omorul calificat săvârșit cu premeditare.

2. Omorul săvârșit asupra soțului, după pronunțarea hotărârii civile de divorț, dar înainte de rămânerea irevocabilă a acesteia, constituie omor calificat și se încadrează în prevederile art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen . 3. Omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi presupune, pe de o parte, ferocitatea acțiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferințe prelungite și de maximă intensitate, iar pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare peroanelor care au cunoștință de fapta de omor și de procedeele folosite.

În cazul în care inculpatul a conceput și executat fapta de omor astfel încât a produs victimei suferințe prelungite în timp și intense, care au depășit cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere - făptuitorul imobilizând victima, lovind-o cu un cuțit mai întâi în zona laterală a abdomenului, iar apoi aplicându-i 15 lovituri de cuțit în zona anterioară și posterioară a toracelui - fapta constituie omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen . I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3505 din 3 noiembrie 2008 Prin sentința penală nr. 92 din 12 martie 2008, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul I.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și c), combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 25 de ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. Prin decizia penală nr. 48 din 16 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și pct. 14 C. proc.

pen., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava, întrucât instanța de apel i-a respins toate probele în circumstanțiere propuse (atât proba cu înscrisuri - constând în caracterizări, cât și proba testimonială), cu care intenționa să dovedească că, anterior săvârșirii faptei, a avut o bună conduită. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. Din întreg materialul probator administrat în cauză a rezultat că victima I.C. s-a căsătorit cu inculpatul I.G. la 18 mai 2003, iar din relația lor din afara căsătoriei s-a născut la 23 decembrie 2000 minora I.C. Începând cu anul 2005, relațiile dintre cei doi soți s-au deteriorat, inculpatul începând să manifeste un comportament violent și să consume băuturi alcoolice. Deși era în mod vădit deranjată de comportamentul agresiv al soțului său (violență care se manifesta și asupra fiicei lor minore), victima a continuat să conviețuiască cu inculpatul.

Ulterior datei de 17 aprilie 2007, după ce inculpatul a agresat-o pe victimă (provocându-i leziuni vindecabile în 11 - 12 zile de îngrijiri medicale - așa cum rezultă din certificatul medico-legal), aceasta a promovat acțiune de divorț și, tot la aceeași dată, inculpatul a părăsit domiciliul conjugal, locuind pe la diverse rude. La 10 iulie 2007 inculpatul s-a deplasat din nou la domiciliul soției sale, exercitând violențe asupra acesteia, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale (așa cum rezultă din certificatul medico-legal). Victima a formulat plângeri penale pentru aceste agresiuni, înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

La 1 octombrie 2007, atât victima, cât și inculpatul, au primit hotărârea de divorț, respectiv sentința civilă nr. 3218 din 15 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Suceava. Cu această ocazie, victima i-a spus fratelui său, L.C., că îi este frică de reacția inculpatului. După primirea hotărârii de divorț, starea de spirit a inculpatului s-a modificat brusc, acesta adoptând rezoluția infracțională de a provoca un rău victimei - conform declarației martorului N.M. - încă din data de 28 septembrie 2007 inculpatul afirmând că îi va tăia victimei „o mână sau un picior ca să sufere și ea”, totodată arătând martorului cuțitul pe care îl va folosi. Aflat la domiciliul mamei sale din comuna B., la momentul primirii hotărârii de divorț, inculpatul și-a întocmit un plan de răzbunare împotriva soției sale, mai precis a luat cu sine o rolă de bandă adezivă, precum și briceagul, obiecte cu care intenționa să lege victima și să-i provoace suferințe.

Inculpatul s-a deplasat apoi în satul S. și a pătruns, pe timp de noapte, în curtea imobilului bun comun, după care s-a ascuns în podul anexei gospodărești. Întrucât cunoștea că în casă se află și fiica sa minoră, inculpatul a așteptat sosirea dimineții următoare, convins că fetița va fi dusă la școală, iar apoi victima va rămâne singură acasă. În dimineața zilei de 2 octombrie 2007, victima și-a dus fetița la școală, după care a intrat în grajd, moment în care inculpatul, fără a fi simțit de către aceasta, a coborât din pod și a încuiat, prin interior, ușa grajdului cu scânduri și un cablu. S-a îndreptat apoi spre victimă și, din cauză că aceasta a refuzat să stea de vorbă cu el, i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdomenului.

În momentul în care victima a căzut la podea, inculpatul i-a imobilizat mâinile cu bandă adezivă și cu o sfoară, capătul liber al sforii fiind legat de un stâlp din grajd. Inculpatul, pe fondul procesului de divorț, a început să-i facă unele reproșuri victimei. Nemulțumit de răspunsurile primite, inculpatul a scos din geantă briceagul, aplicându-i o primă lovitură victimei în partea laterală stângă a abdomenului. Actele de violență exercitate până atunci asupra victimei i-au produs suferințe mari acesteia, determinând-o să strige de durere. Considerând că aceste strigăte ar putea atrage atenția vecinilor, inculpatul i-a aplicat victimei bandă adezivă în zona cavității bucale, după care a lovit-o cu cuțitul de 15 ori în zona anterioară și posterioară a toracelui, dintre acestea, șase lovituri fiind penetrante în cord și plămâni.

Sângerarea abundentă provocată de aceste leziuni a condus, la scurt timp, la decesul victimei. Sesizând acest lucru, inculpatul a scos banda și sfoara care imobilizau victima, împingând apoi cadavrul acesteia într-un colț al grajdului. Inculpatul a sunat-o în Italia pe mama victimei, martora L.E., informând-o că i-a ucis fiica, iar ulterior s-a deplasat la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, aducând la cunoștință ofițerului de serviciu fapta comisă. Conform concluziilor raportului de constatare medico-legală, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat multiplelor plăgi tăiate - în număr de 16, dintre care 6 penetrante în cavitatea toracică, cu secțiuni pulmonare și cardiace, hemotorax consecutiv - și hemoragiei externe masive.

Leziunile s-au produs prin lovirea victimei, imobilizată prin legarea mâinilor, cu un corp tăietor-înțepător (cuțit), cu o lungime maximă de circa 20 cm și lățimea minimă de 3 cm. Imobilizarea victimei prin legarea acesteia la mâini a pus-o în imposibilitatea autoapărării. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în drept, fapta inculpatului I.G. care, la 2 octombrie 2007, cu premeditare și prin cruzimi, a ucis-o pe soția sa, victima I.C.

întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și c), combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen . Pentru existența premeditării este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: - luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu un oarecare interval de timp (care trebuie să fie mai îndelungat decât cel obișnuit) acțiunea agresivă; - chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă (în acest interval făptuitorul meditează asupra modului în care va săvârși acțiunea infracțională și asupra mijloacelor pe care le va folosi); - hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire, care trebuie să fie de natură a înlesni săvârșirea infracțiunii.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite în cauză condițiile premeditării (art. 175 alin. 1 lit. a C. pen .) ca agravantă a omorului, pentru următoarele considerente: Reacția inculpatului față de victimă nu a fost spontană, excepțională, ci s-a încadrat în șirul disputelor de ordin verbal și fizic petrecute de nenumărate ori între cei doi în ultima perioadă de timp.

Din momentul în care inculpatul a luat hotărârea săvârșirii omorului (la scurt timp de la primirea sentinței civile de divorț la 1 octombrie 2007) și până la momentul executării infracțiunii (la 2 octombrie 2007) a trecut un interval de timp consistent, în care acesta a meditat asupra modului în care urma să-și asigure „succesul” faptei sale, făcând unele acte de pregătire, în sensul că și-a procurat un cuțit și o rolă de bandă adezivă, după care s-a ascuns în podul casei în care se afla victima și a așteptat mai multe ore ca aceasta să rămână singură - în condițiile în care inculpatul cunoștea foarte bine programul zilnic al victimei. Înalta Curte de Casație și Justiție constată, totodată, îndeplinită și condiția de agravare a omorului prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen ., în condițiile în care victima era soția inculpatului, sentința civilă de divorț nefiind irevocabilă.

În final, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este îndeplinită în cauză și condiția de agravare a omorului, prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen ., respectiv omorul săvârșit „prin cruzimi.” Noțiunea de „cruzimi” prezintă două înțelesuri: - unul intrinsec acțiunii de ucidere, constând în întrebuințarea de către făptuitor a unor metode inumane și inutile de chinuire a victimei înainte de deces; - altul extrinsec acțiunii de ucidere, constând în agravanta socială a actului de ucidere, respectiv în aptitudinea lui de a inspira oroare și groază celor care au cunoștință de el și de procedeele folosite. Legiuitorul are în vedere ambele înțelesuri ale noțiunii de cruzime. Deci, pentru a exista cruzime în sensul legii, trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) ferocitatea sau sadismul făptuitorului.

Actele sadice de ucidere sunt acele acte care folosesc procedee cauzatoare de suferințe prelungite și de maximă intensitate, având ca rezultat, în afară de suprimarea vieții victimei, și chinuirea ei fizică sau morală; b) provocarea unui sentiment de oroare. Procedeele folosite de infractor pentru săvârșirea omorului trebuie să fie de natură să provoace și sentimentul de oroare sau groază, însoțit de reflecții asupra josniciei și neomeniei infractorului. Pentru încadrarea faptei în omor prin cruzimi nu interesează dacă cruzimile au condus, eo ipso , la moartea victimei ori dacă făptuitorul le-a utilizat numai pentru chinuirea victimei înainte de a o ucide. Ceea ce interesează este, însă, ca ele să fie comise anterior momentului consumativ al omorului.

În cauză, în condițiile în care inculpatul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care au depășit cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere (acesta și-a imobilizat victima cu sfoară și cu bandă adezivă, a lovit-o cu cuțitul mai întâi în zona laterală a abdomenului, iar în momentul în care victima a început să strige i-a acoperit gura cu bandă adezivă, în final aplicându-i 15 lovituri de cuțit în zona anterioară și posterioară a toracelui, dintre acestea, șase lovituri fiind penetrante în cord și plămâni), este îndeplinită condiția de agravare a omorului prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen . Deși inculpatul a solicitat, în principal, casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de apel i-a respins, în mod neîntemeiat, probele în circumstanțiere solicitate (constând în caracterizări și audieri de martori, cu care să dovedească buna sa conduită anterior săvârșirii faptei), Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această cerere este nefondată.

La prima instanță au fost audiați martori în circumstanțiere, care au arătat că îl cunoșteau pe inculpat ca pe o persoană care nu făcea probleme în sat, dar care în familie avea un comportament violent, în special față de victimă, acesta fiind și motivul pentru care cei doi au divorțat. Totodată, la dosar au fost depuse o serie de caracterizări pe care inculpatul le-a primit de la fostul loc de muncă și de la Postul de poliție. În aceste condiții, în mod justificat, instanța de apel a respins solicitarea inculpatului de a mai fi administrate probe în circumstanțiere - proba cu înscrisuri și proba testimonială, neimpunându-se deci casarea deciziei pronunțată în apel. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen ., a r espins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.