ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4173/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 207 din 14 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c), teza a II-a și lit. d), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.V.  la 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și 7 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pe durata și în condițiile stabilite de art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei durata reținerii din 01 februarie 2010 și a arestului preventiv din 02 februarie 2010 la zi.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 5.300 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință penală Tribunalul Arad, din analiza întregului material probator administrat în cursul cercetării judecătorești, respectiv: declarație inculpat, declarații martori R.S., B.E., S.M., sora inculpatului, G.N., S.M., T.A., S.M.L., B.A.M., G.F., T.I., P.P., adresă Cabinet medical dr. S., declarație martor A.N.T., adresă Cabinet medical declarație martor B.M., la care se adaugă și probele administrate în faza de urmărire penală cu respectarea drepturilor procesuale, respectiv declarație învinuit, declarații martori, cazier judiciar, dispoziție efectuare autopsie, raportul medico-legal de autopsie, planșă foto, expertiză psihiatrică, caracterizări, raport I.M.L. Timișoara, acte medicale, fișa evaluare, a reținut următoarele:

În cursul anului 2006, până în data de 23 mai, la locuința inculpatului I.V., acesta a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe victima D.E., în sensul că a legat-o constant cu un lanț, la un capăt de piciorul unui pat, iar la celălalt capăt uneori de mâini și alteori de picioare, supunând-o unor suferințe fizice și morale.

În cursul lunii mai 2006, la locuința sus-menționatei, inculpatul a lovit-o sistematic pe victimă, cauzându-i acesteia multiple leziuni externe și multiple leziuni interne (cranio-cerebrale și toracice), care au condus la decesul victimei, survenit în data de 23 mai 2006.

S-a constatat că elementul material al infracțiunii a constat în aplicarea de lanțuri la nivelul membrelor superioare și inferioare, în scopul lipsirii posibilității victimei de a se deplasa și acționa în conformitate cu propria voință.

Tribunalul Arad a apreciat că vinovăția inculpatului sub forma intenției directe a rezultat din declarația inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei coroborată cu declarația martorului T.I., care în calitate de factor poștal, ducând pensia victimei și constatând că aceasta era legată cu un lanț de picior i-a cerut inculpatului să o dezlege. Îngrozit de cele constatate, martorul este cel care a anunțat reprezentanții primăriei despre starea de suferință a victimei. S-a constatat că această declarație se coroborează și cu declarația martorei B.A.M., care ca urmare a sesizării efectuate de martorul T. s-a deplasat la domiciliul victimei, care era deja decedată. Totodată, s-a reținut că martorul P.P. a constatat că aceasta avea legate în jurul membrelor niște „zdrențe”. Leziunile cauzate ca urmare a legării cu lanțuri au rezultat și din planșele foto și raportul de autopsie medico-legală.

Prima instanță a reținut că inculpatul a susținut că aplicarea lanțurilor avea ca scop împiedicarea victimei de a-și face rău sau de a produce distrugerea bunurilor și a casei, invocând că aceasta ar avea afecțiuni psihice. Din probele administrate, Tribunalul Arad a reținut că victima nu ar fi avut afecțiuni psihice. Astfel, conform adreselor provenite de la medicul de familie a rezultat că aceasta a urmat cu mult înainte de deces un tratament pentru afecțiuni pulmonare, ultima consultație datând din 3 decembrie 2001. Absența vreunei afecțiuni psihice a rezultat și din declarațiile martorilor T.I. (care a arătat că în urmă cu o lună, când s-a întâlnit cu victima, aceasta era lucidă și și-a primit pensia), P.P., vecinul victimei, (care a descris-o pe victimă ca fiind o femeie lucidă, religioasă și care parcurgea 1 km pentru a merge la biserică), G.F. (care ducându-i din milă mâncare a constatat că aceasta era lucidă) și S.M., fiica victimei (care a arătat că mama sa nu suferea de vreo afecțiune psihică, iar inculpatul nu i-a comunicat vreodată că aceasta ar avea probleme de natură psihică).

Tribunalul Arad a apreciat că fapta continuă a inculpatului, care cu intenție a lipsit de libertate victima, cauzându-i acesteia suferințe fizice și psihice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., sancționată cu închisoare de la 7 ani la 15 ani închisoare.

S-a constatat că fapta inculpatului de a-și ucide mama, constituie infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen.

În ce privește agravanta faptă prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen., s-a reținut că se consideră ca fiind în stare de neputință de a se apăra, persoanele care datorită stării fizice nu pot reacționa împotriva agresorului. În cauză, s-a reținut că victima era o persoană cu o vârstă înaintată - peste 80 de ani, cu o fragilitate fizică datorită acestei vârste precum și a unei stări de inaniție îndelungată (declarația martorului P.), forța fizică a acesteia fiind vădit disproporționată față de cea a agresorului, astfel că din punct de vedere juridic, fapta de ucidere a unei astfel de persoane încadrându-se în norma incriminatoare prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de omor deosebit de grav, prima instanță a reținut că în fapt cruzimile, ca element circumstanțial de agravare al omorului prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., implică., pe de o parte, ferocitatea acțiunii violente comise asupra victimei, iar pe de altă parte, sentimentul de oroare pe care aceasta îl provoacă. Aplicarea unor lovituri, repetate, numărul de leziuni (11 leziuni la cap, leziuni ale membrelor și fracturi costale) constatate prin rapoartele medico-legale, lăsarea victimei în agonie, faptă care a dus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, prevăzută în art. 174 și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Altfel spus, s-a considerat că fapta inculpatului, de a aplica în mod repetat multiple lovituri victimei, producându-i leziuni grave, dovedind o violență excesivă, nemiloasă, ferocitate, la care s-a adăugat și starea de oroare produsă membrilor comunității, care au descoperit cadavrul mamei inculpatului, se circumscrie accepțiunii noțiunii de „cruzimi” stabilită de doctrină și jurisprudența instanței supreme.

Tribunalul Arad a reținut că latura obiectivă a infracțiunii de omor deosebit de grav a constat în acțiunea de lovire repetată, compresiunea mecanică între două planuri dure, acțiuni ce au avut ca rezultat traumatismul cranian asociat cu traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ceea ce a dus la decesul victimei.

S-a apreciat că vinovăția inculpatului sub forma intenției directe a rezultat din coroborarea probelor administrate.

În aceste condiții, s-a solicitat avizul Comisiei de avizare și control al actelor medicale.

S-a reținut că raportul de expertiză din 13 martie 2008 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara - Comisia de Avizare și Control al Actelor Medico-legale, a fost de acord cu concluziile raportului de expertiză mai sus menționat, privind pe victima D.E. cu următoarele precizări: la autopsia numitei D. s-au constatat multiple leziuni de violență externe pe suprafețe întinse și leziuni interne, marea majoritate fiind rezultatul unui mecanism de lovire directă, având în vedere fracturi costale multiple, constatate bilateral la autopsie, iar acestea s-au putut produce prin lovire directă și posibil compresie toracică între două planuri dure; leziunile cranio-cerebrale prezentate de victimă pot fi rezultatul unor lovituri directe, urmate posibil de cădere ulterioară pe un plan dur. Comisia a apreciat că decesul victimei s-a datorat unor leziuni multiple externe și unor leziuni cranio-cerebrale și toracice; leziunile au fost consecutive unui traumatism prin lovire directă, fiind exclus „mecanismul autolezator nedeliberant”.

Prima instanță a apreciat că la concluzia că autorul faptei este inculpatul, concură declarațiile martorei S. care și-a găsit mama lovită, iar explicațiile inculpatului nu erau reale și a observat starea de temere a mamei sale în prezența inculpatului; declarația martorei G.F. căreia victima i-a spus că inculpatul o lovea, declarația martorei B.E. care l-a descris pe inculpat ca pe o persoană extrem de violentă în familie și care a fost amenințată de inculpat că va fi legată și omorâtă ca și mama lui și că acesta avea obiceiul de a strânge de gât (leziune descrisă asupra victimei prin raportul medico-legal - infiltrat hemoragie letero-cervical) și apoi de a aplica lovituri, declarația martorei S.M.L., care a auzit când inculpatul i-a aplicat victimei o palmă și a certat-o, declarația martorului P. care a observat starea de frică a victimei în raport cu inculpatul.

Inculpatul a fost supus expertizei psihiatrice (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică la dosar urmărire penală) care a concluzionat că inculpatul nu prezintă tulburări psihice notabile și avea capacitatea de înțelegere a semnificației faptei și consecințelor ei, discernământul acestuia fiind păstrat.

La individualizarea judiciară a sancțiunii ce a fost aplicată inculpatului pentru fapta săvârșită, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., respectiv a ținut seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și limitele de pedeapsă fixate de art. 189 alin. (2) C. pen., de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Împotriva Sentinței penale nr. 207/PI din 14 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad a declarat apel, în termen legal, inculpatul I.V., susținând că este nevinovat.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 118/A din 25 august 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susținând că din probe nu rezultă vinovăția sa în săvârșirea faptei de omor deosebit de grav și reindividualizarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 C. pen., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.

În ce privește primul motiv de recurs invocat de recurentul inculpat, se constată că, din analiza materialului probator existent la dosar, rezultă cu certitudine vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, așa cum în mod corect au reținut și motivat primele instanțe.

Din coroborarea declarațiilor inculpatului cu cele ale martorilor ascultați în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, S.M.L., G.N., S.M., T.A., R.S., S.M.L., P.P., T.I., M.M., A.N.T., B.E., G.F. și B.A.M., respectiv cu concluziile raportului medico-legal de autopsie din 23 mai 2006 întocmit de Serviciul Județean de medicină Legală Arad, a raportului medico-legal de primă expertiză din 13 martie 2008 al Institutului de Medicină Legală Timișoara, avizului Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din 11 noiembrie 2009, rezultă în mod cert, fapta inculpatului, care a aplicat în mod repetat multiple lovituri victimei, cauzându-i leziuni de violență externe pe suprafețe întinse și leziuni interne, marea majoritate fiind rezultatul unui mecanism de lovire directă, cu fracturi costale multiple, constatate bilateral la autopsie, care s-au putut produce prin lovire directă, urmate posibil de cădere ulterioară pe un plan dur, fiind exclus „mecanismul autolezator nedeliberant”.

Totodată, din materialul probator a rezultat că victima era o persoană cu o vârstă înaintată - peste 80 de ani, cu o fragilitate fizică din cauza acestei vârste, precum și a unei stări de inaniție îndelungată și că era legată de inculpat cu un lanț de picior (declarația martorului T.I. coroborată cu raportul de autopsie medico-legală). Sub acest aspect, apărarea formulată de inculpat, în sensul că era necesară legarea mamei sale, întrucât suferea de afecțiuni psihice, iar femeia care o îngrijea lipsea, a fost infirmată de declarațiile martorilor vecini și de fiica victimei, precum și de adresele medicului de familie.

Așa fiind, se constată că instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului și au concluzionat că aplicarea unor lovituri repetate (11 leziuni la nivelul capului, leziuni ale membrelor și fracturi costale) constatate prin rapoartele medico-legale și lăsarea victimei în agonie, faptă care a dus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, prevăzută în art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de lipsire de libertate nu este fondată.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat fapta (prin imobilizarea mamei sale, în vârstă de 82 de ani, cu un lanț, la un capăt de piciorul unui pat, supunând-o la suferințe fizice și morale îndelungate), precum și de datele ce caracterizează persoana acestuia, rezultă că instanțele au individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și i-au aplicat o pedeapsă al cărei cuantum a fost corect stabilit.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului I.V. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva Deciziei penale nr. 118/A din 25 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 februarie 2010 la 23 noiembrie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - NN