ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4123/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK. și LLL. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia:

- anularea Deciziei nr. 21/03.02.2017 și a Deciziei nr. 52/C/22.12.2016 emise de Președintele Curțiii de Apel Alba Iulia, a Hotărârilor nr. 17 și nr. 19/17.03.2017 ale Colegiului Curții de apel Alba Iulia și a Hotărârilor nr. 301 și 303/20.04.2017 ale Președintelui Curții de Apel Alba Iulia;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să emită decizii de salarizare cu privire la reclamanți, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016;

- obligarea pârâtei ca la emiterea deciziilor de salarizare să realizeze recalcularea indemnizației de încadrare brută lunară a reclamanților prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, ținând seama și de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții,

- obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, ținând seama și de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 9.04.2015 și până la data de 01.10.2016 a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și venitul efectiv plătit în perioada 9.04.2015-1.10.2016 (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 305 RON), suma ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, recalcularea salariilor personalului auxiliar, conform grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 74/2 martie 2017, prin care s-au admis contestațiile personalului auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel București și în consecință, modificarea fișelor de salarizare prin raportare la modul de calcul adoptat de Curtea de Apel București.

2.1. Prin încheierea din 4 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus rectificarea citativului și a încheierii din Camera de consiliu de la 06.07.2017, în sensul de a se trece corect numele reclamantelor ZZ. și LLL..

Totodată, a respins solicitarea formulată prin întâmpinare de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, privind respingerea contestațiilor ca lipsite de interes și de obiect, raportat la petitele 2 și 5, având în vedere primul capăt al acțiunii și de faptul că pârâta nu a emis actele administrative cu respectarea prevederilor legale invocate de reclamanți, dispunând amânarea pronunțării sentinței în cauză.

2.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3783 din 18 octombrie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat Hotărârile nr. 17/17.03.2017 și nr. 19/17.03.2017 adoptate de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia precum și Deciziile nr. 21 din 03.03.2017 și nr. 52/C din 22.12.2016, precum și soluționarea contestațiilor la acestea cu nr. 301/20.04.2017 și respectiv 303/20.04.2017 emise de Președintele Curții de Apel Alba Iulia, doar în ceea ce îi privește pe reclamanții din tabelul anexă prezentei acțiuni.

Totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, prin președinte, să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare reclamanților din tabelul anexă acțiunii de față, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant, din tabelul anexă acțiunii de față, a diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

2.3. Prin sentința nr. 1479 din 28 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta MMM., dispunând completarea sentinței civile nr. 3783 din 18.10.2017 în sensul că a anulat Hotărârile nr. 17/17.03.2017 și nr. 19/17.03.2017 adoptate de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia precum și Deciziile nr. 21 din 03.03.2017 și nr. 52/C din 22.12.2016, precum și soluționarea contestațiilor la acestea cu nr. 301/20.04.2017 și respectiv 303/20.04.2017 emise de Președintele Curții de Apel Alba Iulia, în ceea ce o privește pe aceasta.

Totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, prin președinte, să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare reclamantei, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursurilor, exercitate prin două memorii distincte, împotriva încheierii din 4 octombrie 2017 și sentinței nr. 3783 din 18 octombrie 2017, respectiv împotriva sentinței nr. 1479 din 28 martie 2018, se reține că recurenta a formulat critici comune.

În esență, recurenta a susținut că a făcut aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, conform prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin emiterea Deciziilor nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/06.02.2017 și 27/2017 și ulterior prin Deciziile nr. 30/C/21.06.2017 și nr. 143/RU/21.06.2017, astfel încât solicitările din prezentul dosar sunt parțial lipsite de obiect și de interes.

Astfel, a făcut trimitere la Decizia nr. 25/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, în privința acordării majorărilor salariale de 5%,2%, 11%, în sensul că aceste drepturi nu puteau fi acordate magistraților sau personalului salarizat din Ministerul Justiției, la O.U.G. nr. 20/2016 care modifică O.U.G. nr. 57/2015 și la Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016.

Potrivit recurentei, principiile din cuprinsul Deciziei nr. 52/C/22.12.2016 au fost concretizate prin Deciziile nr. 21/03.02.2017 și nr. 27/RU/09.02.2017 ale președintelui Curții de Apel Alba Iulia, drepturile salariale stabilindu-se în funcție de maximul care a fost identificat la momentul emiterii lor ca fiind aflat în plată (în cadrul instituției publice Curtea de Apel Alba Iulia, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016 și în cadrul familiei ocupaționale Justiție, pentru perioada 01.10.2016-31.12.2016).

De asemenea, a susținut că prin Decizia nr. 143/RU/21.06.2017 s-a stabilit recalcularea drepturilor salariale conform art. 1 alin. (1) din Decizia nr. 52/2016, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016, iar aceste dispoziții ale Președintelui Curții de Apel Alba Iulia au fost menținute prin Hotărârile nr. 17, nr. 19 și nr. 20 din 17.03.2017 ale Colegiului de conducere al Curții de Apel Alba Iulia care au soluționat contestațiile împotriva deciziilor nr. 527C/22.12.2016, nr. 21/03.02.2017 și nr. 27/RU/09.02.2017 ale președintelui Curții de Apel Alba Iulia.

A mai arătat că, la acest moment, în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Decizia nr. 52/22.12.2016 a președintelui Curții de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 30/C/21.06.2017 a președintelui Curții de Apel Alba Iulia, pentru perioada 01.08.2016-30.09.2016, salariul de bază brut al personalului auxiliar și conex din Curtea de Apel Alba Iulia și din instanțele din circumscripția acesteia s-a recalculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include și majorarea de 10 %, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

A precizat că a procedat astfel întrucât valoarea maximă de referință sectorială aflată în plată la data de 01.08.2016, identificată până la acest moment în cadrul autorității judecătorești este de 381,823 RON, astfel cum rezultă din OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 și din adresa Ministerului Justiției nr. 52691/14.06.2017, iar cât privește valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON, majorată cu 10 %, a fost acordată de la data 01.10.2016, de către toți ordonatorii principali de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", inclusiv în cadrul Curții de Apel Alba Iulia.

Or, contrar susținerilor primei instanțe, simplul fapt că există o serie de hotărâri judecătorești care au acordat majorările salariale de 5%

3

2%,11% unor persoane din cadrul familiei ocupaționale Justiție nu conduce la cuantumul valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru că aceste majorări aplicate la VRS 305 RON conduc la VRS 381.823 RON, valoare acordată în cadrul Curții de Apel Alba Iulia începând cu data de 01.08.2016, și nu se face dovada că acestea erau cuprinse în indemnizația de încadrare/salariul de bază al a vreunei persoane și după data de 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.

În opinia recurentului, faptul că prin sentința civilă nr. 46/2017 pronunțată dosarul nr. x/2016 Curtea de Apel București a admis acțiunea și a obligat pârâtul CSM la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în calcul a unei VRS 405 RON începând cu data de 09.04.2015 nu are relevanță în aprecierea maximului aflat în plată, pentru că este ulterioară perioadei de raportare stabilită prin lege, conform art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, 01.08.2016-31.12.2016, fiind pronunțată în 2017, chiar dacă are aplicabilitate începând cu 09.04.2015.

Astfel, raportarea pentru acordarea unei salarizări la nivel maxim s-a făcut, pentru perioada 09.05.2015- 31.07.2016, la nivelul maxim din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și al instanțelor din raza sa de competență, prin emiterea Deciziei nr. 52/C/22.12.2016, cu luarea în considerare a prevederilor art. 1 alin. (5)

l

din O.U.G. nr. 83/2014 actualizată, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, a arătat că OMJ nr. 4680/C/12.12.2016 a avut în vedere un VRS de 381,823 RON începând cu data de 01.08.2016 și 405+10 %, începând cu 01.10.2016, prin urmare, contrar celor reținute de către prima instanță, VRS 405 RON consacrată de acest ordin nu avea cum să fie cuprinsă în indemnizația brută anterior datei când acesta a fost emis, astfel încât el nu poate constitui reper de acordare.

În privința dobânzilor, a apreciat că în prezenta cauză nu poate avea aplicabilitate Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, întrucât aceasta statuează asupra acordării dobânzii legale pentru prejudiciul provocat creditorului prin întârzierea executării obligatei de către debitori, prin eșalonarea la plată prevăzută de O.U.G. nr. 71/2009, aspecte ce nu pot fi extinse prezentei cauze, nefiind vorba de o eșalonare legală a obligației de plată printr-un act normativ, astfel încât acestea nu pot fi acordate nici în eventualitatea admiterii capătului principal de cerere.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, susținând că prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale incidente, statuând că există obligația stabilirii salariului de bază al reclamanților la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale Justiție, mai exact cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 și de 445,5 RON începând cu data de 01.12.2015, în condițiile în care această obligație subzistă, conform prevederilor legale aplicabile, începând cu data de 01.08.2016, drepturi acordate de către recurentă la acest nivel maxim, reclamanților, începând cu această dată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare, iar întrucât criticile formulate se referă la aceleași chestiuni vor primi răspuns prin argumente comune.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 21/03.02.2017 și a Deciziei nr. 52/C/22.12.2016 emise de Președintele Curțiii de Apel Alba Iulia, a Hotărârilor nr. 17 și nr. 19/17.03.2017 ale Colegiului Curții de apel Alba Iulia și a Hotărârilor nr. 301 și 303/20.04.2017 ale Președintelui Curții de Apel Alba Iulia.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, ținând cont de valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, precum și la plata diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială menționată, pentru perioadele indicate, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

Curtea de Apel București a anulat actele administrative atacate și a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să emită reclamanților ordine de salarizare, prin care să se stabilească drepturile salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, precum și la plata diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială menționată pentru perioadele indicate, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile pârâtului, care, în esență, sunt centrate pe faptul că, în opinia părții, în mod greșit s-a dispus acordarea indemnizației solicitate în raport cu valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință este aplicabilă din data 01.10.2016, astfel cum s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite.

Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 și O.U.G nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (5

1

), cu următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

În același sens a reținut și Curtea de apel, și anume că prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție.

Această concluzie este susținută nu numai de Raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1)

al art. a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Totodată, se reține că potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, publicată înMonitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 3

1

, cu următorul cuprins:

"(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad treaptă, gradație, vechime in funcție sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții (...)".

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, prin care, la articolul 3

1

din Ordonanță, după alin. (1) s-au a introdus patru noi alineate, alin. (1

1

)-(1

4

), prin care s-a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizațiilor, raportarea la indemnizațiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Însă, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamante trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție, calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, care urmează să fie majorată cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015.

În consecință, de asemenea, prima instanță a apreciat în mod corect că acțiunea nu este parțial lipsită de interes și de obiect, în raport cu faptul că autoritatea pârâtă nu a emis actele administrative cu respectarea prevederilor legale incidente.

Cu privire la capătul accesoriu prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, de asemenea, se constată că soluția primei instanțe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți prin plata, pentru perioada de timp indicate în cererea de chemare în judecată a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privința dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, toate criticile pârâtei sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile, formulate de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia împotriva încheierii din 4 octombrie 2017, sentinței nr. 3783 din 18 octombrie 2017 și sentinței nr. 1479 din 28 martie 2018 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.