ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., F., GG., HH., II., JJ. și KK., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba, anularea în parte a modului de calcul a salarizării stabilit prin Decizia nr. 21/03.02.2017 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială de 405, precum și data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată în ceea ce privește cuantumul acesteia, cu emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, respectiv 01.02.2016 pentru reclamanta GG., 17.03.2016 pentru reclamanta JJ. și 02.08.2016 pentru reclamantul KK.; obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 5064 din 20 decembrie 2017Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiție, cu sediul în sector 5, București, str. x și, în consecință, respinge cererea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., F., GG., HH., II., JJ. și KK., toți prin mandatar comun C., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Alba - Iulia, cu sediul în Alba - Iulia, P-ța Iuliu Maniu, nr. 24, județul Alba, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, județul Alba și Tribunalul Alba, cu sediul în Alba Iulia, P-ța Iuliu Maniu, nr. 24, județul Alba.

Anulează Decizia nr. 21/3.02.2017 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea unor decizii de salarizare producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%, urmând ca pentru reclamanta GG. data avută în vedere să fie 1.02.2016, pentru reclamanta JJ., 17.03.2016 și reclamantul KK. 2.08.2016.

Obligă pârâta să plătească fiecărei părți reclamante diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective."

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate.

S-a solicitat de către recurenta-pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii vizând neacordarea VRS 405 RON din 09.04.2015, ca inadmisibilă în privința reclamantului F., lipsită de interes și obiect, și ca neîntemeiată, pentru restul reclamanților.

Arată recurenta că reclamantul F. este muncitor- personal contractual în cadrul Judecătoriei Alba Iulia, nefăcând parte din categoria personalului auxiliar și conex, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 567/2004.

Astfel salarizarea acestuia nu se face prin raportare la Valoarea de Referință Sectorială, ci conform prevederilor art. 90

2

alin. (1) din L. nr. 567/2004 actualizată și celor ale art. 63 alin. (4) din Legea 317/2004, precum și dispozițiilor Anexei nr. 1 -"Administrație" Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Conform Deciziei nr. 648/2008 a președintelui Curții de Apel Alba Iulia, în urma concursului promovat în data de 16.12.2008, dl. F. a fost numit pe perioadă nedeterminată la Judecătoria Alba Iulia pe postul de muncitor I- personal contractual. Ulterior acesta a fost reîncadrat în baza Legii nr. 284/2010 pe aceeași funcție: muncitor I,- personal contractual, prin decizia nr. 140/2011 a președintelui Curții de Apel Alba Iulia (a se vedea decizia și anexa, atașate prezentului recurs), încadrare care a fost menținută și în prezent pentru acest reclamant.

Doar personalul auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești este salarizat prin raportare la o VRS (cf prev. O.U.G. nr. 8/2007, art. 1 și art. 3 alin. (1), O.U.G. nr. 13/2008, art. 2 care au fost preluate prin Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010 și legile anuale de salarizare și Legea nr. 153/2007) . Prin urmare în privința reclamantului o eventuală admitere a contestației ce face obiectul prezentului dosar și acordarea drepturilor salariale prin raportare la VRS ar conduce la stabilirea drepturilor salariale în afara cadrului legal aplicabil categoriei personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, fapt ce face solicitările numitului F. inadmisibile raportat la obiectul acțiunii formulate.

De asemenea, arată recurenta, plata efectivă a eventualelor drepturi salariale se poate face doar de către Tribunalul Alba, care este ordonatorul terțiar de credite în cadrul căruia funcționează reclamanții din prezentul dosar și care în conf. art. 71 și art. 73 lit. f) din HCSM nr. 1375/2015, prin Departamentul Economic Financiar și Administrativ al acestui tribunal asigură calculul și plata drepturilor bănești pentru personalul care funcționează/a funcționat în cadrul instanțelor arondate Tribunalului Alba, și în consecință și reclamantilor din prezentul dosar care funcționează în cadrul Judecătoriei Alba.

Acesta este de fapt motivul pentru care reclamanții din prezentul dosar au chemat în judecată Tribunalul Alba, față de care, de fapt, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel prin hotărârea recurată.

Așadar, din aceste considerente Curtea de Apel Alba Iulia nu poate fi obligată la plata eventualelor diferențe subsecvent admiterii definitive a prezentei cauze, ea putând fi obligată doar la modificarea Deciziei nr. 21/03.02.2017, având în vedere calitatea sa de angajator al personalului auxiliar și conex (conf. prev. art. 7 alin. (1) lit. o) din HCSM nr1375/2015); iar în calitatea sa de ordonator secundar de credite poate doar proceda la virarea către Tribunalul Alba, a sumelor aferente plății acestor diferențe, rezultate din modificarea deciziei contestate și acordarea VRS- solicitat, astfel încât pentru acest capăt de cerere - vizând plata diferentelor - Curtea de Apel Alba Iulia neavând calitate procesuală pasivă, aceasta aparținând Tribunalului Alba.

De asemenea, contrar celor reținute de instanța de fond prin sentința recurată Curtea de Apel Alba Iulia a făcut aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, conform prevederilor DCC nr. 794/2016, prin emiterea deciziilor nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/06.02.2017 și 27/2017 și ulterior prin deciziile nr. 30/C/21.06.2017 și nr. 143/RU/21.06.2017, astfel încât solicitările din prezentul dosar sunt parțial lipsite de obiect și de interes.

Asupra problemei de fond în privința acordării majorărilor salariale de 5%,2%, 11% s-a pronunțat ÎCCJ prin decizia nr. 25/2011, statuându-se faptul că aceste drepturi nu puteau fi acordate magistraților sau personalului salarizat din Ministerul Justiției, ci doar personalului contractual din sectorul bugetar. Dispozițiile deciziei nr. 25/2011 RIL care tranșează această problemă sunt în continuare obligatoriu de aplicat, considerentele de drept și starea de fapt în baza cărora s-a emis această interpretare fiind în continuare valabile.

O.U.G. nr. 20/2016 care modifică O.U.G. nr. 57/2015 nu stabilește un nou mod de calcul al salariului sau o nouă salarizare, ci doar obligația acordării maximului aflat în plată și aducerea la acest maxim a tuturor salariilor de bază pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, care au o valoare mai mică,aspect reținut și în cuprinsul DCC nr. 794/2016 -care face referire la necesitarea egalizării indemnizațiilor prin raportare la nivelul celor aflate în plată prin luarea în considerare a drepturilor salariale acordate de hotărâri judecătorești (pct. 18, 25, 30, 31, 33).

Astfel, decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 se referă la neconstituționalitatea prevederilor art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 43/2016, aplicabil începând cu luna august 2016, iar această neconstituționalitate nu poate fi extinsă, retroactiv, nici la toate legile anuale de salarizare începând cu anul 2010 și nici la legile care au reglementat acordarea de drepturi salariale anterior intrării în vigoare a Legilor unice de salarizare nr. 330/2009 și 284/2010.

Prin art. 1 al deciziei nr. 52/C/22.12.2016 a președintelui Curții de apel Alba Iulia, pentru perioada 09.05.2015-31.07.2016, s-a acordat personalului auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și al instanțelor din raza sa de competență, salarizarea la nivelul maxim identificat în cadrul Curții de Apel Alba Iulia pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, personalului care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Iar conform art. 2 al aceleiași decizii, începând cu data de 1 august 2016, salariile de bază brute lunare ale acestor categorii de personal se recalculează prin raportare la valoarea stabilită la nivelul maxim aflat în plată identificat în conformitate cu dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

3

din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015, pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Principiile din cuprinsul Deciziei nr. 52/C/22.12.2016 au fost concretizate prin deciziile nr. 21/03.02.2017 și nr. 27/RU/09.02.2017 ale președintelui Curții de Apel Alba Iulia, drepturile salariale stabilindu-se în funcție de maximul care a fost identificat la momentul emiterii lor ca fiind aflat în plată (în cadrul instituției publice Curtea de Apel Alba Iulia, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016 și în cadrul familiei ocupaționale Justiție, pentru perioada 01.10.2016-31.12.2016).Iar prin decizia 143/RU/21.06.2017 s-a stabilit recalcularea drepturilor salariale cf prev. art. 1 alin. (1) din Decizia nr. 52/2016, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016. Aceste dispoziții ale Președintelui Curții de Apel Alba Iulia au fost mențiunute prin Hotărârile nr. 17, nr. 19 și nr. 20 din 17.03.2017 ale Colegiului de conducere al Curții de Apel Alba Iulia care au soluționat contestațiile împotriva deciziilor nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/03.02.2017 și nr. 27/RU/09.02.2017 ale președintelui Curții de Apel Alba Iulia.

De asemenea, învederăm onoratei instanțe că la acest moment, în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Decizia nr. 52/22.12.2016 a președintelui Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 30/C/21.06.2017 a președintelui Curții de Apel Alba Iulia, pentru perioada 01.08.2016-30.09.2016, salariul de bază brut al personalului auxiliar și conex din Curtea de Apel Alba Iulia și din instanțele din circumscripția acesteia, s-a recalculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include și majorarea de 10 %, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Aceasta deoarece valoarea maximă de referință sectorială aflată în plată la data de 01.08.2016, identificată până la acest moment în plată în cadrul autorității judecătorești este de 381,823 RON, valoare care include majorarea cu 10% aplicată conform prevederilor Legii nr. 293/2015, aspect ce rezultă din OMJ 4680/C/21.12.2016, (anexat prezentului) și din adresa Ministerului Justiției nr. 52691/14.06.2017 referitoare la rectificarea bugetului aprobat pe anul 2017, depusă la fond.

Mai mult, arată pârâta plata tuturor acestor drepturi salariale acordate prin toate aceste decizii a și fost efectuată pentru tot personalul auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia în cursul lunii decembrie 2017.

Valoarea de Referință Sectorială în cuantum de 405 RON, majorată cu 10 % a fost acordată, de la data 01.10.2016, de către toți ordonatorii principali de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", inclusiv în cadrul Curții de Apel Alba Iulia - deoarece această valoare s-a constatat ca fiind maximul ei aflat în plată, ca valoare existentă în indemnizația de încadrare brută lunară/salariul de bază brut lunar la nivelul întregii familii ocupaționale "Justiție", valoare relevată din conținutul adreselor nr. x/02.02.2017 și nr. y/14.02.2017 ale ÎCCJ, depuse la fond.

Contrar susținerilor instanței de fond, simplul fapt că există o serie de hotărâri judecătorești care au acordat majorările salariale de 5%,2%,11% unor persoane din cadrul familiei ocupaționale Justiție, nu conduc la cuantumul valorii de referință sectorială de 405 RON (deoarece majorările de 5%,2%,11% aplicate la VRS 305 RON conduc la VRS 381.823 RON, valoare acordată în cadrul Curții de Apel Alba Iulia începând cu data de 01.08.2016) și nici nu face dovada faptului că aceste majorări erau cuprinse indemnizația de încadrare/salariul de bază al a vreunei persoane din familia ocupațională Justiție și după data de 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, când a fost stabilită o altă structură a indemnizației/salariului, acele diferențe de drepturi salariale fiind eșalonate la plată până în 18.11.2015.

Faptul că prin sentința civilă nr. 46/2017 din dosar x/2016, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a obligat pârâtul CSM la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în calcul a unei VRS 405 RON începând cu data de 09.04.2015 nu are relevanță în aprecierea maximului aflat în plată tocmai datorită faptului că ea este ulterioară perioadei de raportare stabilită prin lege conform art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015- 01.08.2016-31.12.2016- fiind pronunțată în 2017, chiar dacă are aplicabilitate începând cu 09.04.2015.

Așadar contrar celor reținute de către instanța de fond, VRS 405 RON consacrată de această sentință pronunțată la 13.01.2017, nici nu avea cum să fie cuprinsă în indemnizația brută anterior datei când aceasta a fost pronunțată, astfel încât ea nu poate constitui reper de acordare.

Raportarea pentru acordarea unei salarizări la nivel maxim s-a făcut, pentru perioada 09.05.2015- 31.07.2016, la nivelul maxim din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și al instanțelor din raza sa de competență, prin emiterea deciziei nr. 52/C/22.12.2016, cu luarea în considerare a prevederilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 actualizată, raportat la Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ: nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.

Prin prevederile Deciziei nr. 23/2016 a ÎCCJ, dată în interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 actualizată, se specifică sfera de aplicare a acestui articol, statuându-se că salarizarea de la minim la maxim se aplică personalului din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalului din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate la art. 2 alin. din Legea nr. 284/2014, adică mai tot personalului salarizat din fonduri bugetare.

În același timp, se clarifică nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme - art. 1 alin. (5)

1

- (adică aducerea salariului de bază brut de la minim la maxim) care este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, noțiune care nu este echivalentă cu cea de autoritate judecătorească.

Mai exact "nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice în aceleași condiții, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care prin efectul art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, s-a menținut la același nivel și în anul 2015 "(a se vedea considerentele Deciziei 23/2016 paragr. 1 pag. 34 și paragr. 2,3 și 4 din pag. 34)

Așadar, Decizia nr. 23/2016 face referire în mod expres că nivelul de salarizare ce trebuie luat în considerare, aflat în plată pentru personalul care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice în aceleași condiții, este nivelul maxim al salariului de bază și al sporurilor (de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice) din luna decembrie 2014, care în mod evident, conform celor dezvoltate mai sus, nu avea în vedere VRS 405 RON.

În privința dobânzilor apreciem în continuare că în prezenta cauză nu poate avea aplicabilitate Decizia nr. 2/2014- RIL, deoarece aceasta statuează asupra acordării dobânzii legale pentru prejudiciul provocat creditorului prin întârzierea executării obligației de către debitori, prin eșalonarea la plată prevăzută de O.U.G..71/2009, aspecte care nu pot fi extinse prezentei cauze, având în vedere faptul că nu este vorba de o eșalonare legală a obligației de plată printr-un act normativ, astfel încât aceastea nu pot fi acordate, nici în eventualitatea admiterii capătului principal de cerere.

Având în vedere că dacă diferențele de drepturi salariale acordate prin sentința recurată vor fi menținute definitiv, ele constituie drepturi salariale care se supun regimului prevederilor O.U.G. nr. 90/2017 . Astfel, aceste drepturi se vor acorda eșalonat, pe 5 ani, iar sumele respective se actualizează cu indicele prețurilor de consum ce va fi comunicat de Institutul Național de Statistică, iar la sumele astfel actualizate se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie (conform art. 6 din O.U.G. nr. 90/2017), astfel încât dobânda ce ar putea fi acordată în cazul stabilirii obligație de acordare de diferențe de drepturi salariale, nu poate fi decât dobânda remuneratorie, calculată de la momentul eșalonării drepturilor în discuție.

Așadar, din toate aceste considerente apreciem că prin interpretarea dată prevederilor legale mai sus menționate, conform sentinței recurate, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale în discuție, statuând că există obligația stabilirii salariului de bază al reclamanților la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale Justiție cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 și de 445,5 RON începând cu data de 01.12.2015, în condițiile în care această obligație subzistă, conform prevederilor legale aplicabile, începând cu data de 01.08.2016, iar aceste drepturi au fost acordate de către Curtea de Apel Alba Iulia, la nivelul maxim, începând cu această dată reclamanților intimați.

Părțile nu au depus întâmpinări în dosarul instanței de recurs.

II. Aspecte relevante în cauză

La data de 18 ianuarie 2021, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a depus precizări în cuprinsul cărora a reiterat solicitarea de respingere ca inadmisibilă a acțiunii formulată de F. și a învederat că prin Decizia nr. 38/C/13.06.2018 președintele Curții de Apel Alba Iulia a procedat la punerea în aplicare a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, raportându-se la obligația care îi revine conform acestei decizii de a acorda nivelul maxim al salariului de bază identificat în cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv categorii profesionale, acordând VRS 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 și de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2015 întreg personalului auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și din instanțele din circumscripția acesteia, inclusiv personalului auxiliar și conex din cadrul Tribunalului Alba.

Față de cele precizate, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a depus, în copie, deciziile nr. 38/C/13.06.2018, 147/RU/20.07.2018 și 200/RU/18.09.2018 și a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca lipsită de obiect și de interes.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului formulat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, casarea parțială a sentinței, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba la emiterea unor noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Alba Iulia și la plata diferențelor salariale rezultate, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanța de fond a admis în parte cererea reclamanților, apreciind-o ca fiind întemeiată și a dispus anularea Deciziei nr. 21/03.02.2017 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia și a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea unor decizii de salarizare producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%, urmând ca pentru reclamanta GG. data avută în vedere să fie 1.02.2016, pentru reclamanta JJ., 17.03.2016 și reclamantul KK. 2.08.2016.

Totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să plătească fiecărei părți reclamante diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

Referitor la argumentele vizând cererea formulată de către reclamantul F., Înalta Curte le apreciază ca fondate. Astfel, cum însăși pârâta arată, reclamantul F. este muncitor - personal contractual în cadrul Judecătoriei Alba Iulia (Decizia nr. 648/2008 a președintelui Curții de Apel Alba Iulia - numit pe perioadă nedeterminată pe postul de muncitor I - personal contractual, Decizia nr. 140/2011 reîncadrat potrivit Legii nr. 284/2010 pe aceeași funcție), nefăcând parte din categoria personalului auxiliar și conex, conform dispozițiilor art. 567

2

2

alin. (1) din Legea nr. 567/2004 actualizată și celor ale art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, precum și dispozițiilor Anexei nr. 1 - Administrație ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Referitor la argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din același cod reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamanților, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acțiune, prin anularea Deciziei nr. 21/03.02.2017 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia și emiterea unor noi ordine de salarizare.

Lipsa de obiect a acțiunii a fost susținută de recurenta-pârâtă prin raportare la emiterea deciziilor nr. 38/C/13.06.2018, 147/RU/20.07.2018 și 200/RU/18.09.2018, prin care a fost recunoscut dreptul întregului personal auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și din instanțele din circumscripția acesteia, inclusiv personalul auxiliar și conex din cadrul Tribunalului Alba la calcularea salariului de bază brut lunar prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017. Înalta Curte constată că aceste decizii colective au fost emise de Președintele Curții de Apel Alba Iulia la datele de 13.06.2018, 20.07.2018 și 18.09.2018, ulterior pronunțării sentinței recurate, pârâtul stabilind un salariu brut lunar aplicabil întregului personal auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și din instanțele din circumscripția acesteia, la o valoare mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În consecință, cum la data judecării în fond a cauzei, pretențiile reclamanților nu erau satisfăcute, pârâta emițând deciziile de salarizare în coordonatele invocate de reclamanți, cu respectarea (și chiar depășirea) cuantumului solicitat de aceștia prin cererea de chemare în judecată, ulterior, acțiunea nu era lipsită de obiect la data pronunțării sentinței recurate, sub aspectul capetelor de cerere vizând anularea deciziei contestate și emiterea unor noi decizii de salarizare, existând o pretenție concretă a reclamanților, contestată de pârâtă.

În ceea ce privește critica referitoare la lipsa calității recurentei-pârâte Curtea de Apel Alba Iulia de persoană obligată la acordarea/plata diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective, Înalta Curte o apreciază a fi fondată, constatând că o astfel de obligație nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina Curții de Apel.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terțiari de credite aparține curților de apel și tribunalelor, care, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.

Se mai reține că potrivit art. 36 și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, "Curțile de apel sunt instanțe cu personalitate juridică, (…).", "Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, (…)" (art. 36), respectiv "Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite" (art. 44).

Astfel, pentru că reclamanții fac parte din categoria personal auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, calitatea de ordonator terțiar de credite și debitor al plății drepturilor salariale invocate de acestea se găsește la nivelul Tribunalului Arad, față de care reclamanții se află în raport de serviciu.

În aceste condiții, în cauza de față nu este justificată calitatea procesuală pasivă în ceea ce o privește pe pârâta Curtea de Apel Timișoara referitor la capătul de cerere privind plata diferențelor salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

În acest sens, Înalta Curte casând în parte sentința recurată va respinge cererea privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la plata diferențelor salariale rezultate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, în considerarea celor anterior antamate vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurl declarat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamantul F., ca neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 5064 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

Casează în parte sentința recurată, și rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul F., ca neîntemeiată.

Respinge cererea privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.