ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 704/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 la data de 19.09.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiției, anularea parțială a Ordinului 1476/C/2017, emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015, iar, în contradictoriu pârâtul Ministerul Justiției, obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea legii 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 reprezentând diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut reclamanta potrivit acestor reglementari cu indemnizația calculata prin raportare la o valoare de referința sectoriala de 405 RON sumă ce urmează a fi. majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 și venitul efectiv plătit la o valoare de referința sectoriala de 291.9 RON suma ce va fi actualizata cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legala penalizatoare calculata la data plații efective.

Prin precizare depusă la data de 10.11.2017 reclamata a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâta Curtea de Apel Bacău, cu motivarea că această instituție achită drepturile salariale, învederând că solicită obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 reprezentând diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit acestor reglementări și indemnizația calculată prin raportare la o valoare sectorială de 405 RON, astfel cum a solicitat la punctul 3 din acțiune.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2013 din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel București -, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiției ca fiind neîntemeiate.

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTRUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL BACĂU, astfel cum a fost precizată.

Anulează în parte Ordinul nr. 1476/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției.

Obligă pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, precum și cu luarea în considerare a unei majorări de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015.

Obligă pârâții la luarea măsurilor necesare plății diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform dispozițiilor prezentei hotărâri, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă."

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 2013 pronunțată de Curtea de Apel București -, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 26 aprilie 2018, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respingerea în consecință a pretențiilor formulate în contraditoriu cu acest pârât și pe fond, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

În dezvoltarea recursului recurentul a criticat sentința recurată sub două aspecte, respectiv:

În cadrul primei critici a susținut recurentul că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a respins în mod eronat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, care a fost invocată în ceea ce privește plata diferențelor salariate solicitate, în condițiile în care atribuția ministrului justiției este de a stabili indemnizația de încadrare a reclamantei, concretizată prin emiterea ordinelor de salarizare, iar a Ministerului Justiției de a aloca fondurile necesare și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale, obligație care, de altfel, incumbă Curții de Apel Bacău, instanță cu personalitate juridică al cărei președinte este ordonator secundar de credite, întrucât intimata își desfășoară activitatea ca judecător în cadrul acestei instituții.

Pentru a respinge excepția, prima instanță a reținut calitatea de ordonator principal de credite a ministrului justiției, împrejurarea că bugetul instanțelor este gestionat de Ministerul Justiției, care este direct implicat în procesul recalculării drepturilor salariale ce i se cuvin reclamantei, dar și că prin cererea precizată, intimata-reclamantă a arătat că nu a solicitat obligarea la plata unei sume de bani, ci la repararea prejudiciului creat, cu indicarea expresă a pârâtei Curtea de Apel Bacău, instituție care achită drepturile salariale.

Susține, astfel recurentul că, față de natura aparte a prejudiciului constituit de diferențe salariale, prima instanță a reținut în mod corect că plata diferențelor salariale se face de către Curtea de Apel Bacău, însă pentru a justifica menținerea în proces a Ministerului Justiției a apreciat că această obligația de plată nu poate fi adusă la îndeplinire de către Curtea de Apel Bacău în lipsa emiterii ordinului de salarizare, respectiv a demersurilor pentru alocarea fondurilor.

Consideră însă că, deși emiterea ordinului este de competența ministrului justiției, care are calitate procesuală în ceea ce privește pretențiile constând în anularea OMJ nr. 1476/C/2017 și emiterea unui nou ordin, aspect de altfel necontestat, totuși, nu se poate susține ideea că îi revine Ministerului Justiției obligația de plată a diferențelor salariale rezultate, acordate cu titlu de prejudiciu.

Nici calitatea de ordonator principal de credite a ministrului justiției, respectiv atribuția Ministerului Justiției de a gestiona bugetul instanțelor, nu constituie un argument pentru a justifica atragerea în proces, pe motiv că ar constitui o condiție sau o garanție suplimentară pentru executarea obligației de plată de către Curtea de Apel Bacău, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care sa constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

În consecință, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât în ceea ce privește acoperirea prejudiciului reprezentat de diferențe salariale.

În cadrul cele de-a II-a critici de recurs, recurentul a solicitat a se constata că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la acest moment, pretențiile reclamantei au fost satisfăcute și ca urmare acțiunea acesteia a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 2066/C72018, în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Lege nr. 71/2015, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă că judecătorii, magistrații -asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referință sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 tei, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 privind creșterile salariate aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008 și, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 (ei la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 și 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2066/2018 prevede că, în perioada 9.04.20l5 -30.11.2015, judecătorii din codrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apei și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de Încadrare brută lunară stabilită prin raportare ia o valoare de referință sectorială de 421,36 iei.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții * judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare bruta lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

În același timp, alin. (3), prevede că, începând cu 1.01.2018, în aplicarea Le$ii cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).

Prin urmare, consideră recurentul că reclamanta nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate.

Așadar, având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018, reclamantei i-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult, prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate, iar în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respingerea în consecință a pretențiilor formulate în contradictoriu cu acest pârât și pe fond, respingerea acțiunii ca rămasa fără obiect.

Apărările formulate în cauză

Deși cererea de recurs le-a fost comunicată intimaților în termenul legal, aceștia nu au formulat întâmpinări.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 07.01.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de de 09.02.2021, cu citarea părților, în ședință publică, la acest moment procesual instanța reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul prezentei judecăți.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica recurentului - pârât referitoare la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, precum și față de competențele legale ale acestei autorități, astfel cum sunt prevăzute la art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI a Legii -cadru nr. 284/2010, pârâtul Ministerul Justiției este implicat în procesul acordării drepturilor salariale ce i se cuvin reclamantei.

Cum prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta nu a solicitat obligarea acestei autorități la plata efectivă a drepturilor bănești, ci la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, indicând expres pârâta Curtea de Apel Bacău ca parte de la care solicită obligarea la achitarea drepturilor salariale, în condițiile în care această pârâtă, ca ordonator secundar de credite nu poate proceda la plata efectivă a drepturilor salariale și a diferențelor cuvenite, în lipsa fondurilor ce ar trebui alocate de către Ministerul Justiției, ce are calitatea de ordonator principal de credite, în mod corect judecătorul de primă jurisdicție a reținut că pârâtul Ministerul Justiției este direct implicat în procesul recalculării drepturilor salariale, având, deci, calitate procesuală pasivă.

Reține, astfel, Înalta Curte că participarea acestui pârât în proces este justificată prin aceea că este ordonator principal de credite, asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează bugetul pentru activitatea sa și a instituțiilor din sistemul justiției, repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari și urmărește modul de utilizare a acestora.

De altfel, contrar celor susținute de recurentul - pârât Ministerul Justiției, astfel cum reiese din dispozitivul hotărârii recurate, această autoritate nu a fost obligată la plata diferențelor salariale solicitate, ci, la "emiterea unui nou ordin de salarizare", respectiv " la luarea măsurilor necesare plății diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate . . . . . . . . . . . . .", acestei autorități revenindu-i obligația de a a asigura fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale, în calitatea sa de ordonantor principal de credite.

În plus, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora:

"(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale."

De asemenea, conform art. 4 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Raportat la toate aceste norme, constată Înalta Curte că soluția instanței de fond, de obligare a pârâților " la luarea măsurilor necesare plății diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate.." este legală, încadrându-se în limitele competențelor ce revin recurentului - pârât Ministerul Justiției, ce are rolul de a administra bugetul instanțelor de judecată si de a asigura fondurile necesare, virarea banilor făcându-se în contul acestora, ca ordonatori secundari.

Așadar, având în vedere că legitimitatea procesuală pasivă vizează raportul juridic dedus judecății și faptul că acest raport este unul complex care implică toți pârâții, raportat la atribuțiile fiecăruia dintre aceștia, astfel cum sunt prevăzute de lege pentru realizarea dreptului afirmat de reclamantă, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corect a dispozițiilor Legii-cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 304/2004, criticile recurentului sub aspectul lipsei calității procesuale pasive fiind nefondate.

Nici argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, nu poate fi reținut pentru reformarea sentinței de fond, în considerarea faptului că, emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018, ulterior pronunțării sentinței recurate nu reprezintă decât o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei achiesări la dispozițiile din sentință referitoare la emiterea ordinului de salariazare, neputându-se aprecia că acțiunea a rămas fără obiect. Obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului anterior indicat, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare cuvenită reclamantei, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci o punere în executare a hotărârii instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Justiției.

Cel mult, se poate susține că această împrejurare vizează interesul procesual al susținerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantei și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

Mai mult, din cuprinsul Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018 și a celorlalte înscrisuri atașate acestuia și depuse la dosar împreună cu cererea de recurs nu rezultă că reclamantei i-au fost achitate efectiv și în integralitate drepturile salariale restante, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, astfel cum a solicitat prin acțiune.

Așadar, și dacă se reține că recurentul -pârât Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligația de emitere a ordinului de salarizare în condițiile dispuse de instanța de fond, acesta a făcut dovada îndeplinirii parțiale a obligațiilor din sentință, astfel încât, nici din această perspectivă nu se poate susține că acțiunea a rămas fără obiect.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondate și argumentele recurentului-pârât referitoare la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs invocate de recurent și întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2013 din 26.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2021 .