Decizia nr. 4548/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 25.07.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâtului Ministerul Justiției la modificarea în parte a Ordinului 1476/C din 24.05.2017 prin care s-a dispus emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale a judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Bacău si emiterea dispoziției de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, ținând seama de la 01.12.2015 si de majorarea cu 10% . - repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unui nou ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, si la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4402 din 17 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției ca nefondată, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău și a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită un nou ordin de salarizare pentru reclamantă, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016. Totodată, a obligat pârâții să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinului menționat mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4402 din 17 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Apărările formulate de intimat Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii olografe, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, respectiv a dispozițiilor art. 148 C. proc. civ.: "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura." În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă." Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii": "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege." Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ. De asemenea, semnătura părții trebuie să fie olografă, neputând fi dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul Ministerul Justiției a transmis cererea de recurs prin poștă, la data de 15 decembrie 2017, fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 04.01.2018, cererea de recurs poartă semnătura și ștampila pârâtului, însă, aceasta se regăsește în forma imprimată. Întrucât la dosarul cauzei nu se regăsea un exemplar original al cererii de recurs care să cuprindă semnătura olografă a recurentului, față de dispozițiile art. 196 și art. 148 C. proc. civ., anterior citate, prin citația emisă la data de 12.06.2020 acestuia i-a fost comunicată obligația de a depune un astfel de exemplar al recursului formulat. Citația purtând această mențiune a fost comunicată recurentului prin poștă la data de 18.06.2020, însă până la termenul din data de 22.09.2020 pârâtul Ministerul Justiției nu a înaintat un exemplar original al cererii de recurs purtând semnătura olografă. În aceste condiții Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale unei cereri adresate instanței de judecată, cererea de recurs necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia. Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va anula cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Justiției, prin împotriva sentinței civile nr. 4402 din 17 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.