ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2542/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.07.2017, sub nr. x/2017 reclamanții A. si B. cu în contradictoriu cu

Ministrul Justiției si Ministerul Justiției, au solicitat anularea parțială a ordinului 1476/C/2017, emiterea unor noi ordine de salarizare pentru fiecare reclamant în parte cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015; obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea legii 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 reprezentând diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut reclamantele potrivit acestor reglementari cu indemnizația calculata prin raportare la o valoare de referința sectoriala de 405 RON sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 si venitul efectiv plătit la o valoare de referința sectoriala de 291.9 RON suma ce va fi actualizata cu indicele de inflație si la care se va aplica dobânda legala penalizatoare calculata la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 2038 din 27 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Bacău.

S-a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 1476/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției.

A fost obligat pârâtul să emită un alt Ordin de salarizare, pentru toți reclamanții, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 și de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 -incluzând majorarea de 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Bacău să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre venitul pe care reclamanții l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportarea la o valoare de referință sectorială de 405+ 10% RON) și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs recurenții-pârâți Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției.

Recurentul - pârât Ministerul Justiției a arătat în susținerile recursului că, ținând cont de imprejurarea că a emis ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 și ordinul nr. 3070/C/7.08.2018, urmează să se constate că pretențiile intimaților-reclamanți au fost satisfăcute, ceea ce impune respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului formulat de către Ministerul Justiției și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii ca rămasă fără obiect.

Prin recursul formulat, recurenta - pârâtă Curtea de Apel Bacău, a solicitat instanței să constate că drepturile salariale ale reclamantelor urmează să fie achitate in conformitate cu prevederile OMJ nr. 2066/C/2018, motiv pentru care acțiunea reclamantelor este lipsită de interes.

Cu privire la dispoziția instanței de obligare a pârâtei recurente la plata dobânzii, au fost invocate considerentele deciziei nr. 87/20.11.2017 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătându-se că nu se poate acorda dobândă la dobânda penalizatoare prevăzută de lege, decât în condițiile existenței unei convenții speciale.

Intimatele - reclamante nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, înalta Curte constată că recursurile declarate depărați sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanții sunt judecători în cadrul Curții de Apel Bacău.

Prin Ordinul contestat de reclamanți în prezenta cauza, respectiv, nr. 1476/C/2017 din 24.05.2017 s-a stabilit ca în perioada 09.04.2015-31.07.2016, judecătorii din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Bacău, prevăzut în anexele 1-12 la prezentul ordin, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivelul maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim, conform celor menționate în anexe.

Au susținut recurentele, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că acțiunea este rămasă fără obiect, respectiv, este lipsită de interes, în raport de emiterea Ordinelor Ministerului Justiției nr. 2066/C/2018 și nr. 3070/C/7.08.2018.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din același cod reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere injustiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acțiune, prin anularea ordinului colectiv și emiterea unui nou ordin de salarizare.

Înalta Curte constată că ordinele emise de Ministerul Justiției pot fi calificate ca acte de achiesare la unul dintre capetele cererii de chemare în judecată, iar nu ca motiv de respingere a acțiunii reclamanților ca lipsită de obiect sau de interes.

În contextul celor anterior arătate, înalta Curte constată că deși au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanți, fiind realizată una dintre pretențiile deduse judecății, prin sentința recurată s-a stabilit în sarcina pârâților și obligația subsecventă de plată către reclamanți a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații.

În aceste condiții, înalta Curte constată că este neîntemeiată cererea de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect sau lipsită de interes, motiv pentru care va respinge recursurile.

Totodată, va fi respinsă și critica formulată de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Bacău in ceea ce privește obligația de plată a dobânzilor, întrucât potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamante prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Pentru considerentele expuse, nefîind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței civile nr. 2038 din 27 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2021.