ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 919/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 august 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.08.2017, sub număr dosar x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției - Ministrul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara:

- anularea parțială a Ordinelor Ministerului Justiției nr. MJ nr. 219/C/2017 și nr. 1486/C/2017, sub aspectul perioadei de aplicabilitate și a cuantumului VRS anterior datei de 1.10.2016;

- obligarea pârâților 1 și 2 la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON cu aplicabilitate de la 9 aprilie 2015 prin utilizarea unei VRS de 405 RON și de la 1 decembrie 2015 a unei VRS de 445,50 RON;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului produs în perioada 9.04.2015 - 31.12.2016, respectiv plata diferenței de indemnizație lunară calculată cu aplicarea valorii sectoriale de referință menționată în petitul 2 și indemnizația efectiv plătită;

- actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății integrale;

- obligarea pârâților la dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1337 din 21 martie 2018, Curtea de Apel București:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia și, în consecință, a respins cererea împotriva acesteia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Tribunalul Hunedoara;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției la modificarea în parte a Ordinelor MJ nr. 219/C/2017 și nr. 1486/C/2017, prin emiterea unor ordine producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producătoare de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%, până la data de 30.09.2016;

- a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în ceea ce privește solicitarea reclamanților de anulare parțială a actului administrative;

- a obligat pârâtul Tribunalul Hunedoara la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, respingând acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței anterior referite au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și pârâtul Tribunalul Hunedoara.

3.1. Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

A arătat că, la data de 24.05.2018, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale și de Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă că judecătorii, magistrații-asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referință sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 privind creșterile salariate aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008 și, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 și 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Față de cele arătate, dat fiind că prin OMJ nr. 2066/2018, intimaților-reclamanți le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, consideră recurentul-pârât că nu se mai justifică un interes în susținerea pretențiilor formulate prin acțiunea introductivă de instanță și, prin urmare, se impune admiterea recursului și pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Prin note scrise, înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 9 februarie 2021, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, în raport de OMJ nr. 35/C/4.01.2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018.

Astfel, prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a stabilit că indemnizațiile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și asistenților judiciari se calculează începând cu data de 9.04.2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar de la 1.12.2015, în funcție de valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, valori mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată și acordate prin hotărârea recurată, iar ulterior, prin OMJ nr. 35/C/2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018, s-au stabilit indemnizațiile individuale ale intimaților-reclamanți, plățile începând a se efectua deja de către instanța angajatoare conform eșalonării stabilite prin O.U.G. nr. 3/2019.

3.2. Prin recursul său, pârâtul Tribunalul Hunedoara a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea pretențiilor formulate de reclamanți în contradictoriu cu Tribunalul Hunedoara.

Astfel, având în vedere că a fost emis Ordinul MJ care se referă la valoarea sectorială solicitată de reclamanți, aferent perioadei 09.04.2015-la zi, rezultă că pretențiile acestora vizând anularea ordinelor MJ și plata diferențelor salariale au fost stinse.

A mai arătat recurentul-pârât și că, potrivit competențelor legale ce îi revin în calitate de ordonator terțiar de credite, urmează a calcula și a plăti efectiv intimaților-reclamanți drepturile salariale cuvenite conform Ordinulului MJ, în condițiile legii și în limita fondurilor bugetare alocate, cu mențiunea că, stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților, trecute, actuale sau viitoare, este o atribuție a Ministerului Justiției, motiv pentru care a apreciat că tribunalul nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Totodată, în considerarea calității sale de ordonator terțiar de credite, ce poate face plăți numai în limita fondurilor alocate și a bugetului aprobat, cu respectarea destinației sumelor pe capitolele respective, dată fiind obligativitatea respectării normelor legale, apreciază că nu se poate reține o culpă a sa cu privire la neplata diferențelor de salariu solicitate.

Față de cele expuse, a solicitat recurentul-pârât a se constata că cererea reclamanților pentru anularea ordinelor MJ și plata diferențelor salariale pretinse a rămas fără obiect, iar cu privire la capetele de cerere pentru actualizarea cu indicii de inflație a sumelor cuvenite și plata dobânzilor, tribunalul nu are calitate procesuală pasivă și nu dispune de sumele necesare nefiind alocate fonduri cu această destinație.

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări de către părțile intimate.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și de pârâtul Tribunalul Hunedoara sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recurentul-pârât Tribunalul Hunedoara nu a încadrat recursul într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

a) Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurenților-pârâți, care susțin lipsa de obiect a acțiunii prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 de către Ministrul Justiției la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanților la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Se reține că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis la 24.05.2018, ulterior demersului reclamanților inițiat la data de 7 august 2017, iar în aplicarea acestuia a fost emis Ordinul nr. 35/C/2019 din data de 4 ianuarie 2019, ulterior pronunțării sentinței atacate.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a recunoscut astfel pretențiile reclamanților, însă emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, pentru că reclamanții au solicitat prin acțiune și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, iar prin acest ordin s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu și actualizarea acestor drepturi și aplicarea dobânzii legale.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referință sectorială prevăzută, prima instanță a reținut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanților.

Din aceasă perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

În consecință, Înalta Curte constată că este neîntemeiat argumentul recurenților-pârâți referitor la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.

b) În ceea ce privește critica referitoare la lipsa calității recurentului-pârât Tribunalul Hunedoara de persoană obligată la acordarea/plata diferențelor salariale cuvenite reclamanților, Înalta Curte o apreciază a fi nefondată, constatând că o astfel de obligație nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorității ministeriale (Ministerul Justiției), ci în sarcina instanței angajatoare.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției și libertăților cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terțiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curți de Casație si Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, curților de apel, parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunalelor și parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.

În raport de obligațiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraților care activează în cadrul instanțelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiției în acest sens, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite. Raportul obligațional, care are ca obiect plata salariului, se desfășoară între intimații-reclamanți și Tribunalul Hunedoara, unde activează reclamanții, în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor judecătorești, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terțiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existența unei obligații legale a Ministerului Justiției, privind plata diferențelor salariale solicitate de reclamanții magistrați prin acțiunile adresate instanțelor judecătorești, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deși sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut următoarele aspecte, cu relevanță pentru soluția pronunțată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecință a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiției nu subzistă obligația de acordare a diferențelor salariale solicitate de reclamanți, în sensul plății efective a pretențiilor bănești formulate de reclamanți, Ministerului Justiției revenindu-i doar obligația asigurării resurselor bugetare necesare plăților salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale revine Tribunalului Hunedoara.

În concluzie, sunt nefondate criticile formulate de pârâtul Tribunalul Hunedoara în acest sens.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Hunedoara, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 1337 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.