ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5942/2020

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. B., C., D., E.,

F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Intimat Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. și DD. au solicitat, în contradictoriu cu pârâțiiMinisterul Justiției, Ministrul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara:

- anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 219/C/2017 și I486/C/2017 sub aspectul perioadei de aplicabilitate și a cuantumului VRS anterior datei de 1.10.2016;

- obligarea pârâților la emiterea ordinelor de salarizare pentru reclamanții judecători cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON cu aplicabilitate de la 09.04.2015, conform O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, majorată cu 10 % în baza Legii nr. 293/2015;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului produs în perioada 09.04.2015 - 31.12.2016, respectiv plata diferenței de indemnizație lunară calculată cu aplicarea valorii sectoriale de referință menționată în petitul 2 și indemnizația efectiv plătită;

- actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății integrale;

- obligarea pârâților la dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2440 din 25 mai 2018, a respins ca nefondate excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii, invocate de Ministerul Justiției.

Totodată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a anulat în parte ordinul MJ nr. 219/C/2017 și ordinul MJ nr. 1486/C/2017, obligând pârâtul Ministerul Justiției să emită în favoarea reclamanților ordine de încadrare salarială cu aplicarea unei valori de referință de 405 RON pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv cu aplicarea unei valori sectoriale de referință de 445,5 RON pe peioada 01.12.2015-30.09.2016.

De asemenea, a obligat pârâții Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia la plata diferențelor salariale aferente, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hinedoara, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut, în esență, că pretențiile reclamanților au fost satisfăcute și, ca urmare, acțiunea a rămas fără obiect, având în vedere că prin OMJ nr. 2066/24.05.2018, emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010, O.U.G. nr. 57/2015, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale și de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanților le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult, prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, raportat la capetele de cerere ale acțiunii și la soluția primei instanțe vizând obligarea acesteia la plata diferențelor salariale, a arătat că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât această plată nu poate fi făcută decât de Tribunalul Hunedoara, în calitate de ordonator terțiar de credite, întrucât reclamanții funcționeză/au funcționat în cadrul acestui tribunal, or, Curtea de apel nu poate decât să vireze eventualele sume rezultate conform celor dispuse de instanță, prin admiterea prezentei cereri, urmând ca plata efectivă să fie făcută de către Tribunalul Hunedoara (conf. art. 71 și art. 73 lit. f) din HCSM nr. 1375/2015).

Pe fond, a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, ca urmare OMJ nr. 2066/24.05.2018, prin care s-au acordat reclamanților drepturile solicitate, iar în privința dobânzii cerute a susținut că nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2014-RIL, ci doar dobânda remuneratorie, calculată conform art. 6 din O.U.G. nr. 90/2017.

3.3. În susținerea recursului, Tribunalul Hunedoara a învederat că solicitarea reclamanților privind anularea ordinelor în litigiu și plata diferențelor salariale a rămas fără obiect, în considerarea ordinului Ministerului Justiției care se referă la valoarea sectorială solicitată, care acoperă pretențiile reclamanților, iar, potrivit competențelor ce îi revin, în calitate de ordonator terțiar de credite, va calcula și plăti efectiv reclamanților drepturile salariale conform ordinului Ministerului Justiției, în condițiile legii și în limita fondurilor bugetare alocate.

În privința capetelor de cerere referitoare la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor cuvenite și plata dobânzilor a arătat că tribunalul nu are calitate procesuală pasivă și nu dispune de sumele necesare, nefiind alocate fonduri cu această destințație.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, însă pentru considerentele și în limitele arătate în continuare, iar criticile care se referă la aceleași chestiuni vor primi răspuns prin argumente comune.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parțială a ordinelor atacate și obligarea pârâților la emiterea ordinelor de salarizare pentru reclamanți cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 405 RON cu aplicabilitate de la 09.04.2015, conform O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, majorată cu 10 % în baza Legii nr. 293/2015, și la repararea prejudiciului produs, precum și la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare, potrivit cererii acestora.

Înalta Curte constată că, prin OMJ nr. 2066/24.05.2018, la art. art. 1 alin. (1), s-a stabilit că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluționării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimaților-reclamanți în ceea ce privește emiterea ordinelor de recalculare a drepturilor salariale, se constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Referitor la criticle pârâților Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia privind lipsa calității lor procesuale pasive asupra capătului de cerere legat de obligarea pârâților la plata diferențelor salariale aferente, și, totodată, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală, se constată, în primul rând, că această excepție a fost invocată direct în recurs, neformând, așadar, obiect al analizei sentinței atacate, cu toate acestea, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanți, se reține că în mod corect prima instanță a obligat acești pârâți să achite diferențele salariale rezultate.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curți de apel și tribunale, punând la dispoziția instanței judecătorești fondurile necesare desfășurării activității.

Ministerul Justiției emite ordinele privind încadrare judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curți de apel) și terțiari (tribunale).

În ceea ce privește alegațiile legate de actualizarea respectivelor drepturi și dobândă cuvenită, de asemenea, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, sens în care este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, aplicabilă în cauză, prin care s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea în ceea ce privește cererea de emitere a ordinului de reîncadrare salarială ca rămasă fără obiect, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara împotriva sentinței nr. 2440 din 25 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge acțiunea în ceea ce privește cererea de emitere a ordinului de reîncadrare salarială, ca rămasă fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2020.