ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3515/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.11.2016, astfel cum a fost modificată succesiv în datele de 18.01.017 și 03.02.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. si N. au chemat in judecata pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba și Tribunalul Sibiu, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

Prin sentința civilă nr. 1785 din 17 mai 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

Respinge excepția prescripției ca neîntemeiată.

Respinge excepția rămânerii fără obiect și excepția lipsei de interes ca neîntemeiate.

Admite în parte excepția inadmisibilității, doar în ceea ce privește capetele de cerere privind emiterea unui ordin de salarizare pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016 și plata diferențelor salariale aferente acestei perioade.

Respinge ca inadmisibile, capetele de cerere privind emiterea unui ordin de salarizare pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016 și plata diferențelor salariale aferente acestei perioade.

Admite în parte acțiunea modificată formulată de reclamanții A., cu domiciliul în județul Sibiu, B., cu domiciliul în județul Sibiu, C., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, D., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, O., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, F., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, G., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, H., cu domiciliul în Sibiu, județul Sibiu, I., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, J., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, K., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, L., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, M., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, N., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Alba Iulia cu sediul în județul Alba, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în București, str. x, Curtea de Apel Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, județul Alba, Tribunalul Alba cu sediul în județul Alba, și Tribunalul Sibiu, cu sediul în municipiul Sibiu, Calea x, județul Sibiu.

Anuleaza în parte Ordinul MJ nr. 3530/C/28.09.2016, în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamanților.

Obligă pârătul Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 01.08.2016, pe baza unei valori de referință sectoriale de 405 RON, majorate cu 10% în baza Legii nr. 293/2015.

Obligă pârâții Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia la plata către reclamanții C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 01.08.2016-01.02.2017, la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculate de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale, precum la actualizarea acestor diferențe cu inflația calculată tot de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale.

Obligă pârâții Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia la plata către reclamantul A. a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 01.08.2016-30.11.2016, la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculate de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale, precum la actualizarea acestor diferențe cu inflația calculată tot de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale.

Obligă pârâții Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia la plata către reclamantul A. a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 01.12.2016-01.02.2017, la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculate de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale, precum la actualizarea acestor diferente cu inflația calculată tot de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plații efective și integrale.

Obligă pârâții Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia la plata către reclamantul B. a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 01.08.2016-31.12.2016, la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculate de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale, precum la actualizarea acestor diferențe cu inflația calculată tot de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale.

Obligă pârâții Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia la plata către reclamantul A. a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 01.01.2017-01.02.2017, la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculate de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale, precum la actualizarea acestor diferențe cu inflația calculată tot de la data scadentei fiecărei diferențe lunare până la data plății efective și integrale.

Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a diferențelor salariale aferente perioadei 01.02.2017-zi, ca rămase fără obiect.

Respinge capatul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca la emiterea de ordine viitoare de salarizare, cu ocazia promovărilor în funcții și numirilor în funcții de conducere, să țină seama de o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% în baza Legii nr. 293/2015, precum și să includă procentele aferente vechimii în muncă/funcție de la data promovării/numirii în indemnizația lunară de încadrare de la data de 31.12.2009, ca prematur.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune, sub sancțiunea nulității la Curtea de Apel București, secția a VIII-a.

Pronunțată în ședintă publică, azi, 17.05.2017.

Împotriva sentinței civile nr. 1785 din 17 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Justiției.

A arătat recurentul-pârât că a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 și Ordinul nr. 219/C/2017 în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Ministerul Justiție și-a îndeplinit obligația prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, act administrativ emis în aplicarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale și ținând cont de împrejurarea că la 1 august 2016 se aflau în plată indemnizații de încadrare brute lunare, stabilite potrivit OMJ nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 și nr. 1563/2015, prin care, în baza unor hotărâri judecătorești, s-au acordat creșteri salariale de 5%, 2%, 11%, indemnizații care reprezentau nivelul maxim în plată la acea dată, iar nu valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Totodată, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)"

În aplicarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 și OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost emis ordinul OMJ nr. 1486/C/24.05.2017 prin care a fost stabilit, începând cu data de 09.04.2015, cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor pentru fiecare dintre intimații-reclamanți.

Intimatii-reclamanti nu au formulat întâmpinare, anterior termenului de judecată.

Totodată, recurentul-pârât a emis OMJ nr. 35/C/2017 în aplicarea Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care s-a statuat că în perioada 01.12.2016-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător".

În raport de aceste aspecte, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

La notele de ședință s-au anexat, în copie, O.M.J. nr. 2066/C/2018 O.M.J. nr. 4680/C/21.12.2016 și O.M.J. nr. 4988/C/29.11.2019.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Ordinele nr. 4680/C/21.12.2016, respectiv 219/C/2017 emise de pârâtul Ministerul Justiției, judecătoriilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistențiilor judiciari le-au fost stabilite drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.08.2016, cu includerea în indemnizația de încadrare brută a majorărilor de 2%, 5% și 11%, prevăzute de Legea nr. 293/2015, respectiv cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.10.2016.

De asemenea, prin Ordinele nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 și nr. 1563/2015 emise de ministrul justiției, reclamanților le-au fost stabilite drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.08.2016, prin includerea în indemnizația de încadrare brută majorările de 2%, 5% și 11%, prevăzute de Legea nr. 293/2015.

În prealabil, Înalta Curte constată că solicitarea recurentul-pârât Ministerul Justiției de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 35/C/2017, este neîntemeiată.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege.

Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 35/C/2017, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor în raport de funcție, grad, gradație și vechime, conform prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea reclamantului, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților de către pârâtul Ministerul Justiției.

Așa fiind, această împrejurare nu afectează obiectul acțiunii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanților și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale, simpla emitere a acestor acte administrative nefiind relevantă din această perspectivă, din moment ce nu a fost emis ulterior, până la data pronunțării hotărârii de față, ordine individuale reclamanților, ci doar două ordine generice (colective), valorând recunoaștere în parte a temeiniciei pretențiilor prezentate, dar nu executare a obligațiilor legale incumbând ministrului justiției, adică de încadrare salarială a fiecărui judecător cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pe fond, Înalta Curte reține, sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, instanța de contencios constituțional nefăcând decât să elimine diferențele de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Așa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1785 din 17 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.