ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4683/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 martie 2017, reclamantele A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, au solicitat:

- obligarea pârâtei să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015;

- obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu salariul calculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 07 decembrie 2017, reclamantele au formulat o cerere de completare/modificare a acțiunii, prin care au solicitat introducerea, în calitate de pârâți, a Tribunalului Sibiu și a Ministerului Justiției, aceste instituții fiind introduse în cauză.

Prin sentința civilă nr. 412 din 06 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă acțiunea privind pe reclamantele A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu și Ministerul Justiției.

Împotriva sentinței civile nr. 412 din 06 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A., B., C., D., E., F. și G., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Reclamantele învederează că prin acțiunea formulată, au solicitat emiterea de noi decizii de salarizare, cu alte drepturi salariale, care reprezintă un supliment la drepturile salariale stabilite, întrucât nu se consideră vătămate prin drepturile salariale inițial stabilite, ci prin faptul că nu s-au emis drepturi suplimentare.

De asemenea, arată că, prin Decizia Președintelui Curții de Apel Alba Iulia nr. 21/03.02.2017 și care a fost pusă în aplicare prin Decizia aceluiași președinte nr. 27/09.02.2017, s-a stabilit salarizarea personalului auxiliar și conex prin raportare la valoarea de referință de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu 01 octombrie 2016, deci pentru o perioadă ulterioară decât cea care face obiectul acțiunii și care se referă la perioada 15 februarie 2016 - 01 octombrie 2016.

Prin urmare, nu urmăresc anularea Deciziilor nr. 52/22.12.2016 21/03.02.2017 și 27/09.02.2017, ci emiterea unei decizii prin care să li se stabilească salariul în raport de o valoare sectorială de 405 RON pentru perioada 15 februarie 2016 - 01 octombrie 2016, emiterea unei astfel de decizii fiind de altfel solicitată prin contestația din 14 februarie 2017, depusă la dosar.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 aprilie 2018, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele A., B., C., D., E., F. și G. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele au învederat, în esență, nerespectarea de către pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a legislației privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, respectiv, a prevederilor art. 5 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 și celor prevăzute de art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în forma modificată de O.U.G. nr. 20/2016, precum și a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal - bugetare sunt neconstituționale. Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 a statuat asupra faptului că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie aceleași pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv, familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Înalta Curte apreciază fondate criticile recurentelor-reclamante, motive de recurs, deși încadrate de recurente în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, urmând a fi analizat din această perspectivă.

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 - Anexa VI din Legea nr. 284/2010, Înalta Curte constată că aspectele de inadmisibilitate reținute de către instanța de fond nu au corespondent în obiectul și temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

Astfel, prezentul litigiu nu este subsumat prevederilor Legii nr. 284/2010, întrucât reclamantele nu contestă un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci urmăresc înlăturarea inegalității de tratament, în privința indemnizației de încadrare, existentă în raport cu alți grefieri, aflați în situații identice, dar și cu alte categorii de personal din sistemul justiției, inegalitate determinată de necorelarea dispozițiilor legale privind salarizarea.

Chestiunea de drept dedusă judecății privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, prin raportare la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și la Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Așadar, reclamantele nu au obligația de a îndeplini procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) - Anexa VI din Legea nr. 284/2010 și nici nu sunt ținute de dispozițiile art. 7 alin. (2) din același act normativ, în ceea ce privește termenul de 30 de zile stabilit pentru formularea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constatând că este fondată critica referitoare la soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamante a procedurii prealabile introducerii acțiunii.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a asigura părților dreptul la soluționarea cauzei cu respectarea dublului grad de jusrisdicție.

În rejudecare, instanța de trimitere urmează a analiza celelalte excepții invocate în cauză, care nu au fost soluționate în primul ciclu procesual, precum și cererea de chemare în judecată, din perspectiva motivelor de fapt și de drept învederate de către reclamante, luând în considerare apărările formulate de pârâte și administrând probele pe care le va considera necesare, în vederea lămuririi cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantele A., B., C., D., E., F. și G., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A., B., C., D., E., F. și G. împotriva sentinței civile nr. 412 din 06 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2020.