ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 809/2020

Ședința publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.02.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Timiș solicitând obligarea pârâtului să emită ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015; obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unui nou ordin de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 4584 din 27 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției față de cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii modificate privind plata diferențelor salariale și în consecință, s-a respins acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A..

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă ordin individual de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 respectiv de 445 RON pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Timiș să plătească reclamantei diferențele salariale dintre venitul calculat potrivit referințelor sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit aferent perioadelor 09.04.2015-30.11.2015 (VRS de 405 RON) și respectiv 01.12.2015-01.10.2016 (VRS de 445 RON), ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferente, de la data scadenței până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 4584 din 27 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu ignorarea actelor administrative emise de către Ministerul Justiției, începând cu data de 21.12.2016.

S-a susținut de către recurentul-pârât că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016 la art. 1 alin. (1) prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)"

Totodată, s-a arătat că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1489/C/2017, emis la data de 24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, s-au stabilit noile cuantumuri ale indemnizației brute lunare și ale sporurilor aferente acestora, astfel că, în opinia sa, reclamantei i s-a stabilit indemnizația la nivel maxim, începând cu data de 9 aprilie 2015, cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordinul de salarizare fiind rămasă fără obiect.

S-a mai susținut de către recurent că urmare a aprobării bugetului în forma rectificată, s-au achitat diferențele salariale stabilite prin raportare la nivelul maxim pentru funcția similară, începând cu data de 9 aprilie 2015, conform dispozițiilor OMJ nr. 4680/2016, operațiune realizată în cadrul Tribunalului Timiș.

În fine, a mai fost criticată de către recurent stabilirea dobânzii legale de la data scadenței obligației, în opinia sa fiind incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016, în sensul că dobânda se acordă de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., judecător în cadrul Tribunalului Timiș, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Tribunalul Timiș, obligarea pârâtului să emită ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, precum și obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale reținute și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, calculate până la data plății efective.

Prin sentința recurată a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă ordin individual de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 respectiv de 445 RON pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, iar pârâtul Tribunalul Timiș a fost obligat să plătească reclamantei diferențele salariale dintre venitul calculat potrivit referințelor sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit aferent perioadelor 09.04.2015-30.11.2015 (VRS de 405 RON) și respectiv 01.12.2015-01.10.2016 (VRS de 445 RON), ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferente, de la data scadenței până la data plății efective.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut, prin cererea de recurs, că, prin emiterea Ordinul Ministrului Justiției nr. 1489/C/2017 din data de 24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, s-au stabilit noile cuantumuri ale indemnizației brute lunare și ale sporurilor aferente acestora, reclamantei stabilindu-i-se indemnizația la nivel maxim, începând cu data de 9 aprilie 2015, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect, susținere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamantei de a îi fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege.

Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea OMJ nr. 1489/C/2017 (în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017) și ulterior a OMJ nr. 2066/C/2018, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor în raport de funcție, grad, gradație și vechime, conform prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea reclamantei, ci are efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Justiției.

Astfel, această împrejurare nu afectează obiectul acțiunii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantei și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 1489/C/2017 și OMJ nr. 2066/C/2018, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței interesului în promovarea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având în vedere că la acest moment prin OMJ nr. 2066/C/2018 a fost satisfăcută pretenția reclamantei de a îi fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care folosul practic imediat urmărit de reclamantă nu mai este justificat decât față de cererea de calculare/plata a acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin acțiune.

În aceste condiții, urmare a admiterii recursului, în rejudecare, Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra subzistenței interesului reclamantei în promovarea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, neputându-se reține, astfel cum s-a arătat anterior, lipsa de obiect a acțiunii de față, care este reprezentat atât de emiterea unui act administrativ care să respecte legislația aplicabilă, capăt de cerere față de care se va reține lipsa interesului, ci și de plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a emiterii acestui act.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Așadar, prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care urmărește a-l obține o persoană prin inițierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acțiunii, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii acțiunii.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția interesului reclamantei a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiției a OMJ nr. 2066/C/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și ale asistenților judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), și a satisfacerii pretențiilor reclamantei, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referință mai mare decât cea solicitată prin acțiune și acordată prin sentința recurată, interesul sub acest aspect nu mai este actual.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamantă, fiind realizat folosul practic urmărit de aceasta, astfel că demersul judiciar formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției privind obligarea la emiterea ordinului de salarizare a devenit lipsit de interes, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului Tribunalul Timiș, în calitate de ordonator terțiar de credite, obligația subsecventă emiterii ordinului de către Ministerul Justiției, de plată către reclamantă a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, Înalta Curte urmează să mențină aceste dispoziții, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare de către pârâtul Ministerul Justiției și rămânerea ca lipsit de interes a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinței atacate în ceea ce privește recalcularea/plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzilor legale aferente, calculate de la data scadenței obligației până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații, reținând, totodată, că pârâtul Tribunalul Timiș nu a formulat recurs împotriva sentinței de fond.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării refuzului nejustificat al unei autorități de emitere a unui act administrativ pentru asigurarea respectării dreptului recunoscut de lege, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a despăgubirilor formulată de reclamantă, Înalta Curte reține că, prin omisiunea pârâtului Ministerul Justiției de a emite ordinul de salarizare cu indemnizația de încadrare raportat la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispozițiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii fiind îndeplinite, obligație de plată care este stabilită în sarcina pârâtului Tribunalul Timiș a fi executată după emiterea ordinului.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecință, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin refuzul pârâtului Ministerul Justiției de emitere a unui act administrativ în conformitate cu dispozițiile legale incidente, vătămare a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuși emitentul actului, prin emiterea unui act, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ decizie de salarizare, ca devenit lipsit de interes; va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4584 din 27 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ decizie de salarizare, ca devenit lipsit de interes.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2020.