ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1356/2021

Ședința publică din data de 4 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.04.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara, obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției să emită ordinul de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 până la data de 30.06.2016; obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială menționate anterior și venitul efectiv plătit aferent perioadelor 09.04.2015-30.11.2015 și 01.12.2015-30.06.2016, cu actualizarea acestei diferențe cu indicele de inflație; obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Prin sentința nr. 4298 din data de 24 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Tribunalul Hunedoara; a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara și a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită pentru reclamant ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON pentru perioada 01.12.2015-30.06.2016; a obligat pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara să plătească reclamantului diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinului menționat mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-30.06.2016, actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

Împotriva sentinței nr. 4298 din 24 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara și Ministerul Justiției.

3.1. Prin recursul formulat, pârâtul Tribunalul Hunedoara solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii pretențiilor reclamantului față de Tribunalul Hunedoara.

În motivarea recursului arată că cererea reclamantului a rămas fără obiect în ceea ce privește emiterea de către Ministerul Justiției a unui ordin de salarizare individual începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON pentru perioada 01.12.2015-30.06.2016 și plata diferențelor salariale pretinse, având în vedere că a fost emis Ordinul Ministerului Justiției nr. 2066/C/2018, prin care se prevede o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, ordin care face referire și la emiterea ordinelor individuale de stabilire a drepturilor salariale.

Susține că stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului este o atribuție a Ministerului Justiției și nu a Tribunalului Hunedoara, astfel că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Mai arată că este ordonator terțiar de credite și poate face plăți numai în limita fondurilor alocate și a bugetului aprobat, cu respectarea destinației sumelor, astfel că nu se poate reține culpa sa cu privire la neplata diferențelor salariale solicitate.

Precizează că nu are calitate procesuală pasivă nici în ceea ce privește cererea de actualizare a sumelor cu indicele de inflație și obligarea la plata dobânzilor.

3.2. Prin cererea de recurs, pârâtul Ministerul Justiției solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămase fără obiect.

În motivarea recursului arată, în esență, că pretențiile salariale ale reclamantului au fost acordate, astfel că acțiunea a rămas fără obiect, având în vedere că la data de 24.05.2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care se prevede o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017.

3.3. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și respingerea acțiunii formulate împotriva Curții de Apel Alba Iulia, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, ca lipsită de obiect.

În motivarea recursului arată că plata eventualelor diferențe salariale incumbă Tribunalului Hunedoara, în calitate de ordonator terțiar de credite, iar în privința pretențiilor vizând cuantumul valorii de referință sectorială avute în vedere la calcularea drepturilor salariale, arată că a fost emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care pretențiile salariale sunt recunoscute reclamantului.

Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând cu prioritate regularitatea cererii de recurs formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 248 C. proc. civ., din perspectiva depunerii cererii de recurs în original, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nul.

Înalta Curte reține că potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia a transmis cererea de recurs prin email la data de 13.12.2018, conform înscrisului de la dosar recurs, recursul nepurtând semnătura în original a recurentei.

Prin citația emisă pentru termenul de judecată din data de 04.03.2021, comunicată recurentei-pârâte la data de 03.02.2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, i-a fost adusă la cunoștință obligația depunerii unui exemplar din cererea de recurs care să conțină semnătura în original, sub sancțiunea anulării cererii.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată acordat în cauză, recurenta-pârâtă nu a complinit această lipsă a cererii de recurs, respectiv nu a comunicat instanței un exemplar original al recursului.

În consecință, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Tribunalul Hunedoara și Ministerul Justiției sunt fondate.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curții de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara, obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției să emită ordinul de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 până la data de 30.06.2016; obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială menționate anterior și venitul efectiv plătit aferent perioadelor 09.04.2015-30.11.2015 și 01.12.2015-30.06.2016, cu actualizarea acestei diferențe cu indicele de inflație; obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

În raport cu susținerile părților și cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reține că la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiției nr. 2066/C/2018 .

Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar la alin. (2) se prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON. De asemenea, la alin. (3) se stabilește că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Înalta Curte constată că prin ordinul menționat s-a dispus recalcularea indemnizației intimatului-reclamant în raport cu o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimatului și a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, acțiunea a rămas fără obiect.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Față de rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată și emiterea ordinului de salarizare astfel cum a fost solicitat de către intimat, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea criticilor din recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Tribunalului Hunedoara.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței nr. 4298 din 24 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Tribunalul Hunedoara și Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței nr. 4298 din 24 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursurile declarate de Tribunalul Hunedoara și Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 martie 2021.