ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 996/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017 din 29.03.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Alba Iulia solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtului să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 15 februarie 2016;

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 (cu salariul calculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 2678 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității și lipsei de interes;

- a admis acțiunea formulată de reclamanta A., domiciliată în jud. Sibiu în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL ALBA-IULIA;

- a obligat pârâta să emită o decizie prin care să stabilească salariul reclamantei prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 15.02.2016;

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenței dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanta în perioada 15.02.2016 - 01.10 2016 dacă salariul i-ar fi fost stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamantei în această perioadă, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței nr. 2678 din 28 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că, în cauză, contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, conform prevederilor DCC nr. 794/2016. prin emiterea deciziilor nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/06.02.2017 și 27/2017 și ulterior prin deciziile nr. 30/C/21.06.2017 și nr. 143/RU/21.06.2017, astfel încât solicitările din prezentul dosar sunt parțial lipsite de obiect și de interes, cel puțin începând cu data de 01.08.2016.

Asupra problemei de fond în privința acordării majorărilor salariale de 5%,2%, 11% s-a pronunțat ÎCCJ prin decizia nr. 25/2011, statuându-se faptul că aceste drepturi nu puteau fi acordate magistraților sau personalului salarizat din Ministerul Justiției, ci doar personalului contractual din sectorul bugetar. Dispozițiile deciziei nr. 25/2011 RIL care tranșează această problemă sunt în continuare obligatoriu de aplicat, considerentele de drept și starea de fapt în baza cărora s-a emis această interpretare fiind în continuare valabile.

Valoarea de Referință Sectorială în cuantum de 405 RON, majorată cu 10% a fost acordată, de la data 01.10.2016, de către toți ordonatorii principali de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", inclusiv în cadrul Curții de Apel Alba Iulia - deoarece această valoare s-a constatat ca fiind maximul ei aflat în plată, ca valoare existentă în indemnizația de încadrare brută lunară/salariul de baza brut lunar la nivelul întregii familii ocupaționale "Justiție", valoare relevată din conținutul adreselor nr. x/02.02.2017 și nr. y/14.02.2017 ale ICCJ.

Iar faptul că prin sentința civilă nr. 46/2017 din dos. 8216/2*2016. Curtea de Apel București a admis acțiunea și a obligat pârâtul CSM la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în calcul a unei VRS 405 RON începând cu data de 09.04.2015 nu are relevanță în aprecierea maximului aflat în plată tocmai datorită faptului că ea este ulterioară perioadei de raportare stabilită prin lege conform art. 3 ind.l alin. (1) din O.U.G. m.57/2015- 01.08.2016-31.12.2016- fiind pronunțată în 2017, chiar dacă are aplicabilitate începând cu 09.04.2015.

Așadar contrar celor reținute de către instanța de fond, VRS 405 RON consacrată de această sentință pronunțată la 13.01.2017, nici nu avea cum să fie cuprinsă în indemnizația brută anterior datei când aceasta a fost pronunțată, astfel încât ea nu poate constitui reper de acordare.

În privința dobânzilor penalizatoare acordate pentru drepturile salariale în discuție, contrar celor reținute de către instanța de fond, apreciem că în prezenta cauză nu poate avea aplicabilitate Decizia nr. 2/2014- RIL, deoarece aceasta statuează asupra acordării dobânzii legale pentru prejudiciul provocat creditorului prin întârzierea executării obligației de către debitori, prin eșalonarea la plată prevăzută de O.U.G..71/2009, aspecte care nu pot fi extinse prezentei cauze, având în vedere faptul că nu este vorba de o eșalonare legală a obligației de plată printr-un act normativ.

În consecință, consideră că instanța de fond a făcut O aplicare greșită a prevederilor legale, statuând că există obligația stabilirii salariului de bază al reclamantei la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale Justiție, mai exact cu considerarea VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015 în condițiile în care această obligație subzista, conform prevederilor legale aplicabile, începând cu data de 01.08.2016. iar aceste drepturi au fost acordate de către Curtea de Apel Alba Iulia, la acest nivel maxim aflat în plată.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte constată că potrivit documentelor depuse la dosar de către Curtea de Apel Alba Iulia, la solicitarea instanței de recurs, Valoarea de Referință Sectorială avută în vedere pentru stabilirea drepturilor salariale ale grefierilor registratori, conform deciziilor emise de Președintele Curții de Apel Alba Iulia, pentru perioada 15.02.2016-01.10.2016, este 463,5 RON

Înalta Curte constată că prin stabilirea Valorii de Referință Sectorială de 463,5 RON, s-a dispus recalcularea indemnizației intimatei-reclamante în raport cu o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiunea de față.

În consecință, Înalta Curte reține că, în prezent, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

De asemenea, se reține că prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante, stabilite în favoarea personalului din justiție, aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum și plata dobânzilor și a actualizării cu rata inflației.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantei, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței nr. 2678 din 28 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamantei, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței nr. 2678 din 28 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 februarie 2021.