ÎCCJ, Secția penală

Declarațiile inculpatei din care rezultă că avea o stare de conflict cu fratele său, dar aceasta nu era permanentă și că a urmat un tratament pe care l-a întrerupt cu două luni înaintea incidentului, întrucât avea o teamă de dependență față de aceste medicamente. A menționat că ultima oară a lucrat în învățământ, de unde a beneficiat de un concediu medical, și a recunoscut că i se cerea de familie să își găsească un loc de muncă, aspect despre care a menționat că îl încerca de ceva timp, însă fără rezultat. Inculpata a relatat că în seara de 5 august 2018 a intrat în bucătărie să își facă o cafea, iar fratele său stătea pe scaun și i-a făcut gesturi obscene, moment în care a zis și ea ceva, el i-a vorbit urât și a vrut să o tragă de păr. S-au luat la bătaie, iar ea a căzut în genunchi și s-a lovit cu nasul de chiuvetă. În acel moment, i s-a părut că este în pericol și, atunci când a rotit-o, a văzut sertarul în care țineau pâinea deschis acela fiind momentul în care a luat cuțitul și l-a înfipt în fratele său. Inculpata a declarat că bănuiește că a avut un rol în percepția sa că era în pericol și faptul că nu și-a luat tratamentul.

Declarațiile persoanei vătămate din care, coroborate, rezultă că în seara datei de 5 august 2018, era în bucătărie, când sora sa a venit, s-a iscat un conflict. El a fost cel care a tras-o de păr, după care, în picioare fiind, a simțit ceva cald în dreptul pieptului. Persoana vătămată a arătat că au mai existat conflicte între el și sora sa și că știe că sora sa are probleme psihice, dar, dacă își ia tratamentul, se comportă normal și nu este nicio problemă. Referitor la acțiunea violentă constând în faptul că a tras-o de păr pe inculpată, în declarația dată în fața instanței, persoana vătămată a recunoscut, apoi, întrebat fiind de procurorul de ședință, a răspuns că știe sigur că a încercat să o tragă de păr, a dus mâna spre ea, pentru ca în finalul declarației să spună că a mai tras-o de păr pe inculpata în urmă cu un an. Această declarație oscilantă a persoanei vătămate se datorează faptului că aceasta încearcă să minimalizeze, dintr-un sentiment de autoprotecție, contribuția sa la săvârșirea infracțiunii. De asemenea, persoana vătămată, fratele inculpatei, a arătat că sora sa a fost internată la psihiatrie, cu trei ani în urmă, fiind cel care a chemat ambulanța, ulterior, externată pe semnătură de mama sa, plasând această inițiativă de chemare a ambulanței ca fiind motivul determinant pentru care sora sa a început să aibă aversiune față de el, reproșându-i gestul și evaluându-l ca fiind o încercare de a o exclude din locuință. A mai arătat că, în ultima perioadă, sora sa nu și-a mai luat tratamentul prescris .

Faptul că între inculpată și persoana vătămată au existat violențe fizice în data de 5 august 2018 rezultă din planșa fotografică întocmită la data de 6 august 2018, la sediul D.G.P.M.B. cu leziunile de pe corpul acesteia și anume, la nivelul extremității cefalice, echimoze la nivelul regiunii nazale și a regiunii lateral-dreapta a gâtului, excoriație din zona laterală a antebrațului drept, excoriație în zona cotului drept, excoriație în zona genunchiului stâng, excoriație pe fața laterală a gambei drepte . Organul de urmărire penală nu a considerat necesar a dispune efectuarea unei expertize medico-legale în ceea ce privește aceste leziuni, dar din coroborarea declarațiilor inculpatei cu cele ale persoanei vătămate și cele din planșele fotografice rezultă că inculpata a fost agresată de persoana vătămată. Această agresiune a fost plasată în timp imediat anterior atacului cu cuțitul al inculpatei împotriva fratelui său.

De asemenea, existența unor conflicte anterioare între persoana vătămată și inculpată rezultă și din procesul-verbal încheiat de lucrătorii de poliție din care rezultă că la data de 10 august 2018 a existat un conflict între cei doi frați, aplanat de organele de poliție. Conflictele anterioare între persoana vătămată și inculpată, dar și starea de sănătate a acesteia din urmă au fost confirmate și de mama inculpatei, martora C., care a arătat că de circa trei ani inculpata nu mai are un loc de muncă. De asemenea, după episodul din august 2015, când a fost internată la spitalul de psihiatrie, aceasta a dezvoltat o atitudine dușmănoasă față de fratele său, motivat de inițiativa de a chema ambulanța, pentru ca de doi ani să întrerupă orice interacțiune socială și să renunțe, pe măsura trecerii timpului, la a mai ieși din casă și a desfășura activități minimale. În ceea ce privește tratamentul psihiatric, urmat ulterior anului 2015, a precizat că fiica sa a refuzat noi consultații, a dat declarații evazive despre modul în care îi procura medicamentele în aceste condiții și a precizat că de circa două luni oprise tratamentul. De asemenea, starea conflictuală se accentuase datorită faptului că fiica sa nu mai avea nici un venit și nu o puteau susține financiar .

Declarația martorei F. este relevantă atât în ceea ce privește starea conflictuală dintre inculpată și fratele său, dar și în ceea ce privește sănătatea mentală a acesteia, care dezvoltase o frică nejustificată că va fi omorâtă de fratele său. Astfel, aceasta a relatat că în doi ani de zile, a avut doar două interacțiuni cu inculpata, după ce cu doi ani în urmă a întrerupt brusc comunicarea cu aceasta, spunându-i să nu o mai caute niciodată, deși cele două sunt vecine de bloc, se mai salutau însă, iar acum trei ani, când încă mai avea loc de muncă, îi declarase că este singura persoană cu care mai vorbea. Martora a arătat că la sfârșitul lui iulie - începutul lunii august, a fost sunată de inculpata A. să vină repede la ea acasă, că o omoară fratele său. Ulterior s-a deplasat la inculpată acasă, aceasta o aștepta, fiind închisă în dormitor, având ușa blocată cu un ficus, pe care nu l-a îndepărtat din prag, a întrebat-o răspicat dacă intră sau iese, având o privire stranie, fiind dată cu mult dermatograf, după care martora a plecat, nu înainte de a-l întreba pe fratele ei dacă vrea să o omoare, acesta răspunzând retoric, Așa mă știi tu pe mine?". Cu privire la a doua întâlnire avută cu inculpata, a menționat că după câteva zile a sunat-o și s-au întâlnit, pentru a îi înmâna niște bani pentru țigări, pe care nu i-a mai returnat .

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică A1/9494/2018 rezultă că persoana este orientată temporo-spațial, auto și allo-psihic. S-a mai reținut că se prefigurează ideație de intensitate prevalentă de prejudiciu și persecuție în principal din partea familie, interpretări delirante, suspiciozitate. Capacitatea de judecată și raționament parțial păstrate; agresivitate, impulsivitate, slabă capacitate de control, capacitate de autoîngrijire și autocontrol scăzute. Se evidențiază maladii psihice de natură a îi afecta raportul volitiv, respectiv, tulburare de natură schizotipală, schizofrenie paranoidă în stadiu cronic psihopatoid. S-a mai reținut că inculpata disimulează simptomatologia psihică și are discernământul diminuat în raport de fapta comisă . Curtea a constatat că fapta există și a fost săvârșită de inculpată cu vinovăția provăzută de lege. În drept, fapta inculpatei A. care, la data de 5 august 2018, în jurul orei 20:15, în bucătăria apartamentului din București, aleea x, pe fondul unui conflict verbal și fizic, spontan, survenit între aceasta și fratele său, B., l-a înjunghiat pe acesta din urmă cu un cuțit în zona toracală și abdominală, provocând două plăgi înjunghiate victimei și una tăiată, leziuni care i-au pus în pericol viața și care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen. Sub aspectul laturii obiective instanța a constatat că elementul material al infracțiunii de tentativă la omor este realizat prin punerea în executare a intenției de suprimare a vieții victimei prin lovire cu cuțitul, executare care nu și-a produs efectul, dar leziunile traumatice i-au pus în primejdie viața victimei. S-a arătat că urmarea imediată constă în leziunile traumatice, iar conform expertizei medico-legale nr. x, între leziunile traumatice și lovirea cu un obiect tăietor înțepător (posibil cuțit), există o legătură de cauzalitate directă necondiționată. În ceea ce privește solicitarea inculpatei, formulată în fața instanței de fond prin avocat, de a se reține legitima apărare, s-a arătat că aceasta nu poate fi primită, având în vedere că apărarea inculpatei care a constat în înjunghierea cu cuțitul a persoanei vătămate nu este proporțională cu atacul acestuia din urmă, care a constat în tragerea de păr și învârtirea ei prin bucătărie, în urma căreia inculpata a fost rănită la nas și la brațe. S-a mai menționat că, nici reținerea provocării, ca circumstanță atenuantă, nu poate fi reținută inculpatei, cât timp, din probatoriul administrat a rezultat că exista o stare conflictuală veche între cei doi frați, care se soldase în trecut chiar și cu violențe fizice, astfel încât nu se poate reține că inculpatei i s-a produs o puternică tulburare sau emoție, această situație nefiind una singulară și excepțională. S-a susținut că nu se poate omite nici faptul că, chiar dacă din probatoriul administrat a rezultat că inculpata a dezvoltat o stare de teamă față de familia sa, aceasta se datorează tot comportamentului acesteia, care a refuzat să-și ia tratamentul o perioadă îndelungată de timp, ceea ce i-a agravat starea de sănătate și, implicit, natura percepțiilor vis a vis de relațiile din familie. Astfel, având în vedere că din probele administrate la urmărirea penală, dar și din cercetarea judecătorească efectuată nu a rezultat că inculpata a fost provocată pentru a săvârși fapta, instanța nu a mai pus în discuție schimbarea de încadrare juridică în sensul infracțiunii de omor asupra unui membru de familie cu reținerea circumstanței atenuante a provocării. În ceea ce privește forma de vinovăție cu care a acționat inculpata, s-a arătat că aceasta este intenția indirectă, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale, acceptând producerea lui. Acest lucru rezultă din tipul armei folosite (cuțit cu lama de aproximativ 12 cm); numărul loviturilor (trei lovituri - două prin înjunghiere și una tăiată), aplicate într-o zonă a corpului vitală, bogat vascularizată (torace și abdomen), foarte aproape de inimă; intensitatea mare cu care a aplicat ultima lovitură, cuțitul rămânând înfipt în victimă și neputând fi scos de inculpată; consecințele produse, prin leziunile provocate s-a pus în pericol viața victimei. La stabilirea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatei pentru infracțiunea de omor asupra unui membru de familie, instanța a plecat de la limitele prevăzute de lege: închisoarea de la 10 ani la 25 ani, având în vedere că maximul special se majorează cu 1/4 ca urmare a faptului că infracțiunea a fost săvârșită asupra fratelui inculpatei, limite ce au fost reduse în următoarea ordine, conform art. 79 C. pen. și anume: cu 1/2 ca urmare a săvârșirii infracțiunii în formă tentată, rezultând limite de pedepse între 5 ani și 12 ani, 6 luni închisoare, cu 1/3 ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., rezultând limite de pedeapsă între 3 ani, 4 luni și 8 ani, 4 luni închisoare și cu 1/3 ca urmare a aplicării dispozițiilor referitoare la procedura recunoașterii învinuirii, rezultând limite de pedeapsă între 2 ani, 2 luni, 20 zile și 6 ani, 6 luni, 20 zile închisoare. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea s-a orientat spre mediul intervalului de pedeapsă, având în vedere următoarele criterii de individualizare a pedepsei: - împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite - tentativă la omor asupra fratelui cu care inculpata locuia în casă și de care depindea din punct de vedere material, având în vedere că inculpata nu avea niciun venit, prin folosirea unui cuțit cu o lamă de dimensiuni mari (11 cm), în mod repetat, provocând două plăgi înjunghiate și una tăiată, cu o mare intensitate, astfel încât cuțitul a rămas blocat în victimă; - starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită fiind una ridicată dat fiind că valoarea ocrotită este viața persoanei; - natura și gravitatea rezultatului produs fiind una însemnată, dat fiind că, chiar dacă victima nu a decedat, viața sa a fost pusă în pericol, prin loviturile produse cauzându-se leziuni ce au necesitat un număr nu foarte mare de îngrijiri medicale, 30 - 35 zile; - motivul săvârșirii infracțiunii fiind existența unui conflict existent între cei doi frați legat de faptul că inculpata, bolnavă fiind, nu a mai putut munci ca profesor în învățământul primar și nici să-și găsească alt loc de muncă, scopul urmărit fiind acela de a-l răni pe fratele său astfel încât să nu o mai agreseze, acceptând că, prin loviturile date, prin obiectul folosit, prin zona de corp vizată, poate provoca moartea acestuia. În ceea ce privește circumstanțele personale, instanța a reținut că inculpata este la primul conflict cu legea penală. După săvârșirea infracțiunii aceasta a recunoscut fapta, chiar dacă nuanțat în faza de urmărire penală, acest lucru explicându-se și prin natura bolii de care suferă și care nu a mai fost tratată. Dar, după primirea dosarului de judecătorul de cameră preliminară, inculpata a fost obligată la tratament medical, astfel încât în fața instanței, aceasta a recunoscut fapta așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței și nu a dorit readministrarea probatoriului de la urmărire penală. De asemenea, s-au reținut în favoarea inculpatei, ca circumstanțe personale, faptul că este o persoană cu studii superioare și are sprijinul familiei, care s-a arătat dornică să o ajute pe aceasta în viitor să devină independentă financiar prin pensionarea acesteia pe motive medicale (a se vedea în acest sens declarația persoanei vătămate, f. x dif). Curtea a mai reținut și circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., având în vedere împrejurările legate de fapta comisă și anume că infracțiunea s-a produs ca urmare a escaladării conflictului verbal și fizic ce a apărut între cei doi frați, între care exista o stare de animozitate legată de faptul că inculpata nu contribuia financiar în casă, ci, dimpotrivă, era dependentă financiar de mama și fratele său. Instanța a evidențiat faptul că atât mama, cât și fratele inculpatei, deși cunoșteau faptul că aceasta are grave probleme psihice nu au încercat să o ajute, în sensul de a o determina să continue tratamentul medicamentos prescris. Dimpotrivă, ambele rude ale inculpatei s-au raportat la acesta ca la un om sănătos, omițând că starea ei psihică o face inaptă de a mai munci într-un colectiv, motiv pentru care nu era vina ei că nu își găsea de lucru și că întrerupsese orice contact social. În ceea ce privește periculozitatea infractorului, cel de-al doilea criteriu față de care se poate reține această circumstanță atenuantă judiciară, instanța a apreciat că inculpata nu prezintă un grad de pericol ridicat cât timp își ia tratamentul impus. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că aceasta a avut de-a lungul timpului conflicte, unele chiar violente, în mediul în care lucra, cu colegii și chiar cu părinții elevilor, motiv pentru care a trebuit să înceteze raportul de muncă. Conform expertizei medico-legale inculpata prezintă diagnosticul de schizofrenie paranoidă, iar capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor negative ale faptei pentru care este cercetată este afectată, având discernământul diminuat. De altfel, la externarea sa din Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", i s-au dat indicațiile de a evita situațiile conflictuale și psihostresante, aspect de care inculpata, dar mai ales familia nu a ținut cont, astfel încât boala acesteia s-a agravat în lipsa tratamentului. Împotriva Sentinței penale nr. 18/F din data de 06 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2018 au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata A.. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat sentința penală sub aspectul reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și a modului de individualizare a pedepsei aplicate inculpatei. Procurorul a considerat că împrejurările legate de fapta comisă nu diminuează gravitatea infracțiunii. În primul rând, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în seara zilei de 5 august 2018, între inculpată și fratele acesteia a avut loc doar un conflict verbal nu și fizic. Persoana vătămată a arătat constant pe parcursul urmăririi penale că doar a încercat să o tragă de păr pe inculpată și chiar în fața instanței de judecată aceasta a fost ultima sa precizare, fără nici o ezitare, iar leziunile de pe corpul inculpatei au fost unele superficiale ce puteau rezulta din mecanica faptei în sine, mai mult, excoriația de pe genunchi prezenta crustă, putând fi anterioară evenimentului din seara zilei de 5 august 2018. S-a mai menționat că excoriațiile la nivelul gâtului, în spatele urechii drepte, antebraț, cot, toate converg unei acțiuni de lovire concretizate la podea, cel puțin în cazul aplicării celei de-a doua lovituri, iar orice încleștare din partea victimei sau de încercare de combatere a rezultatului presupunând acțiuni ce pot viza zonele în care inculpata prezenta excoriații. S-a mai menționat că, faptul că în urmă cu un an de zile persoana vătămată a tras-o de păr pe inculpată, nu are relevanță pentru situația de fapt din data de 5 august 2019, mai mult aceasta arătând în declarația dată la urmărire penală că a procedat astfel urmare loviturilor pornite de la inculpată, acțiunea sa fiind astfel una de ripostă. Referitor la neimplicarea mamei și fratelui inculpatei în sensul de a o determina pe aceasta să-și urmeze tratamentul, la data de 21 august 2018 persoana vătămată G. a declarat că îi procura medicamentele necesare și pentru că lucra în domeniul sanitar avea păsuire de la farmacie până la salariu. Martora C., mama inculpatei a arătat în declarația din aceeași dată, 21 august 2018, că și-a dat seama că inculpata nu lua tratamentul prescris în anul 2015 urmare internării la Spitalul "Obregia", pentru că folia cu medicamente era intactă iar aceasta i-a spus că nu îl va mai lua. Martora a mai susținut că nu a putut să o ducă la un medic psihiatru, inculpata împotrivindu-se constant demersului. Procurorul a susținut că, în aceste condițiile în care fratele îi procura inculpatei medicamentele prescrise, mama a discutat cu aceasta despre întreruperea tratamentului, observând că medicamentele sunt intacte, fapt ce presupunea o verificare a acestora, alături de refuzul inculpatei de a merge la medic și de a-și lua medicamentele, nu se poate reține că rudele inculpatei nu s-au arătat interesate de starea de sănătate a acesteia ori de continuarea tratamentul medical. Obligația de a-și lua tratamentul prescris de medic incumbă în primul rând persoanei în cauză. În al doilea rând, urmare a episodului din 2015 în care fratele inculpatei a chemat ambulanța, inculpata a dezvoltat o stare de dușmănie față de acesta. în plus, procurorul a mai susținut că nu s-a fost dovedit faptul că inculpata prezintă un grad de pericol ridicat doar atunci când nu își ia tratamentul impus. Inculpata de-a lungul timpului a avut conflicte, unele chiar violente, deci și în perioada în care a aceasta își lua tratamentul prescris. Față de dispozițiile art. 74 C. pen., respectiv: modul de comitere a infracțiunii - prin înjunghierea de două ori a persoanei vătămate cu un cuțit cu o lamă de dimensiuni mari, 11 cm, în zona toracală și abdominală precum și tăierea acesteia în zona toracală; intensitatea loviturilor aplicate, ultima dintre acestea determinând blocarea cuțitului în pieptul victimei, inculpata strigând-o pe mama sa pentru a scoate cuțitul din toracele victimei; legătura de rudenie dintre părți, persoana vătămată fiind fratele inculpatei cu care aceasta locuia în casă; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, viața persoanei, s-a apreciat că pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare, nu este proporțională cu gravitatea faptei și periculozitatea făptuitoarei și s-a solicitat, în urma reindividualizării judiciare și excluderii circumstanței atenuante, aplicarea minimului special. Inculpata A. a susținut că pedeapsa stabilită de instanța de fond nu este corect individualizată și just proporțională, în raport cu gravitatea faptei. A arătat că nu a fost cea care a creat această situație, ci partea vătămata. Astfel, pe fondul unor discuții anterioare privind situația sa financiară datorată lipsei unui loc de muncă, coroborate și cu starea sa psihică și pe fondul consumului de băuturi alcoolice a fost provocată de fratele său mai întâi verbal apoi și fizic, generându-se astfel conflictul. Mai mult, s-a susținut că, deși organul de urmărire penala nu a considerat necesar a dispune și efectuarea unei expertize medico-legale în ceea ce privește leziunile suferite de către inculpată în urma conflictului dintre cei doi frați, din coroborarea declarațiilor și din planșele fotografice rezultă fără dubiu că a fost agresată înainte de a riposta. În cadrul violențelor verbale apoi fizice între cei doi, inculpata, provocată fiind și inducându-i-se acea stare de temere, a reacționat violent, mai ales că la acel moment, starea de sănătate era mult deteriorată datorită faptului că întrerupsese tratamentul medical de aproximativ 2 luni. Nu a avut intenția de a suprima viața fratelui său, acționând doar din instinct la atacul pe care nu a putut să-1 gestioneze. A solicitat a se avea în vedere declarația părții vătămate care a susținut ca a inițiat acel conflict, inducându-i sorei sale o puternică emoție. S-a susținut că, deși din cuprinsul Raportului de examinare medico-legală nr. Al/9278/2018 emis de I.N.M.L. Mina Minovici reiese faptul ca a fost pusă în pericol viata părții vătămate B., care a necesitat îngrijiri medicale de 30 - 35 de zile, nu inculpata a fost cea care a creat aceasta situație, ci partea vătămată a declanșat conflictul pe fondul unor discuții privind situația sa financiară rezultată din lipsa unui loc de munca. Din cuprinsul Raportului de expertiza medico legală psihiatrica nr. Al/9494/2018 emis de I.N.M.L. Mina Minovici, rezulta ca are probleme de sănătate (schizofrenie paranoida) și că discernământul îi era diminuat în raport de fapta comisă. A susținut că a dezvoltat o stare de temere față de familia sa și că nu mai lucra de 2 ani, ca nu își găsea de lucru și nu își putea mai putea asigura singură un venit fiind întreținută de familie. Nu a avut intenția de a suprima viața fratelui său, acționând doar din instinct, ca o reacție la atac, pe care nu a putut să-l gestioneze. S-a solicitat a se avea în vedere declarația părții vătămate prin care a arătat că fost cel care a inițiat acel conflict, inducându-i inculpatei o puternică emoție. Prin apărătorul ales, inculpata A. a solicitat reținerea legitimei apărări raportat la faptul că nu a urmărit în niciun moment suprimarea vieții fratelui său, iar sub aspectul laturii subiective, nu a existat niciodată intenția de a-l ucide. În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică se evidențiază maladii psihice de natură a afecta volitiv, însă aceste afecțiuni nu o indică pe inculpată ca o persoană violentă. A mai arătat că, deși sunt menționate în rechizitoriu, nimeni nu a interpretat leziunile fizice pe care le prezenta la momentul reținerii și nu s-a apreciat asupra dinamicii producerii acestora. A menționat că nu a existat o premeditare în săvârșirea faptei, nu a pregătit în niciun fel această acțiune fiind efectiv o acțiune spontană de apărare față de un atac direct inițiat de fratele său. A considerat că este important și faptul că, anterior producerii faptei a solicitat sprijinul organelor de poliție prin apelarea serviciului 112, învederând că este insultată și amenințată de fratele său pentru că nu avea surse de venit și nu contribuia la cheltuielile gospodărești, cu acea ocazie neluându-se nicio măsură. A solicitat a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute. În faza apelului, în fața Înaltei Curți, cauza a avut următoarele termene: 1. 20 martie 2019, când s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de apelanta inculpată A. și s-a menținut măsura preventivă; 2. 17 aprilie 2019, când s-a admis cererea de amânare formulată de apelanta inculpată A. și s-a menținut măsura arestării preventive luată față de apelanta inculpată A.; 3. 29 mai 2019, când au avut loc dezbaterile. Examinând apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Prioritar, instanța de apel constată că inculpata A., fiind asistată de apărător ales, în fața instanței de fond, a recunoscut săvârșirea faptului imputat, solicitând ca judecata să se realizeze în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor din dosar, în procedura recunoașterii învinuirii. Înalta Curte amintește că recunoașterea faptelor și solicitarea de judecată în procedura denumită abreviată sau simplificată are caracter irevocabil, interpretarea dispozițiilor procesual penale și jurisprudența consacrând imposibilitatea revenirii asupra acestei poziții liber exprimate, asumate după înțelegerea condițiilor și consecințelor sale. Jurisprudența constantă a instanței supreme a atestat imposibilitatea retractării declarației de recunoaștere a faptelor și a vinovăție și caracter irevocabil al acesteia (ICCJ, secția penală Decizia nr. 654 din 7 martie 2012, ICCJ, secția penală, Decizia nr. 3330 din 29 septembrie 2011; ICCJ, secția penală, Decizia nr. 3724 din 21 octombrie 2011; ICCJ, secția penală, Decizia nr. 1345 din 15 aprilie 2014; ICCJ, secția penală, Decizia nr. 261 din 23 februarie 2015, ICCJ, secția penală, Decizia nr. 52 din 10 februarie 2016.). Înalta Curte amintește că în vederea încuviințării procedurii recunoașterii învinuirii se impune ca recunoașterea faptelor să fie totală, ceea ce presupune atât recunoașterea bazei factuale, a laturii obiective, dar și subiective. Această recunoaștere în liniile descrise anterior nu neagă posibilitatea schimbării încadrării juridice, însă pentru aspecte ce nu comportă schimbarea bazei factuale. Aplicarea procedurii simplificate presupune ca persoanele audiate să recunoască faptele pentru care sunt acuzate, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare, rechizitoriu. Instanța de judecată, atunci când apreciază asupra incidenței procedurii recunoașterii vinovăției, verifică existența unei concordanțe depline între acuzațiile formulate și declarațiile inculpaților. Instanța aplică procedura simplificată atunci când sunt recunoscute faptele proprii (ICCJ - Secția penală, Dosar penal nr. x din 17 septembrie 2013, Dosar y/3/2011). Prin Decizia nr. 4/2019, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că: "În ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a (fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege) și lit. c) (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea) din C. proc. pen. Dacă o astfel de soluție este urmărită se impune administrarea de probe și judecată în procedura obișnuită. Instanța de control judiciar constată că inculpata, după pronunțarea soluției de condamnare și stabilirea tratamentului sancționator, în calea de atac contestă situația de fapt și solicită aplicarea art. 19 din C. pen., respectiv a cauzei justificative a legitimei apărări și aplicarea art. 28 din C. pen., respectiv a cauzei de neimputabilitate a iresponsabilității. Incidența art. 19 din C. pen., respectiv a cauzei justificative a legitimei apărări, presupune reformarea situației de fapt în sensul reținerii și dovedirii unei acțiuni violente anterioare care să îndeplinească exigențele unui atac material, direct, imediat și injust ce a pus grav în pericol persoana inculpatei și care să justifice apărarea printr-un atac sau ripostă îndreptate împotriva vieții agresorului. Reținerea incidenței art. 28 din C. pen., respectiv a cauzei de neimputabilitate a iresponsabilității presupune dovedirea lipsei totale a discernământului, prin elemente de fapt noi necunoscute anterior, inclusiv atestate în cadrul unei expertize medico-legale care să conchidă asupra inexistenței totale ori abolirii aspectului volitiv. În cauză inculpata a recunoscut fapta proprie, situația de fapt, în limitele descrise în actul de sesizare, elemente care nu susțin cele evocate în calea de atac. Înalta Curte constată că probatoriile administrate în cursul urmăririi penale la care a achiesat inculpata prin parcurgerea procedurii abreviate sau simplificate nu au aptitudinea de a dovedi teza apărării. Inculpata nu a acționat în legitimă apărare, atacul determinat de o conduită verbală apreciată abuzivă sau violentă ori elemente de violență fizică redusă ca intensitate și care nu au generat leziuni ori vătămări corporale care să justifice prin intensitate o reacție cu un corp delict tăietor-înțepător (cuțit), astfel cum a atestat expertiza medico-legală, nu justifica conduita inculpatei și nu constituie o ripostă în condițiile legitimei apărări. În fapt, inculpata a descris mecanismul producerii violenței asupra fratelui său arătând că în cadrul conflictului, în timp ce era trasă de păr, a observat cuțitul în sertar și a dezvoltat ideea infracțională spontan. Violențele asupra inculpatei, de intensitate relativ redusă ce i-putut produce eventual excoriații, nu justifică prin intensitate reacția sa care este vădit disproporționată, exagerată, având ca resort subtil starea de dușmănie preexistentă și fondul patologic ce însă nu i-a abolit discernământul. Inculpata a achiesat la baza factuală descrisă prin rechizitoriu, iar elementele de fapt la care a achiesat, ca și cele susținute în motivele de apel nu susțin incidența cauzei justificative a legitimei apărări, prevăzute de art. 19 din C. pen. Inculpata a mai invocat faptul că nu a urmărit în niciun moment suprimarea vieții fratelui său, iar sub aspectul laturii subiective, nu a existat intenția de a-l ucide. Înalta Curte reține că la momentul admiterii cererii de judecare potrivit procedurii simplificate, instanța nu se rezumă la a verifica dacă inculpații recunosc strict baza factuală. Fapte sesizate sunt cele descrise în actul de sesizare și cuprind baza factuală, latura obiectivă și cea subiectivă, urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce. Art. 374 C. proc. pen., se referă la aducerea la cunoștință a învinuirii ce reprezintă baza factuală alături de caracterizarea în drept asupra cărora poartă trimiterea în judecată, acestea fiind elementele supuse dezbaterii și asumării de către inculpat în cadrul procedurii denumite simplificate. Dacă faptele descrise și recunoscute nu se suprapun peste caracterizarea în drept, legiuitorul a permis reformarea încadrării juridice și reținerea celei juste, chiar în procedura recunoașterii învinuirii, fără repercursiuni asupra situației părții sau asupra duratei procesului. În acest punct de analiză, instanța reține că raportul de expertiză medico-legală evidențiază existența unui discernământ diminuat, iar nu abolit, fapt ce nu poate justifica înlăturarea răspunderii penale a inculpatei și nici nu poate susține o lipsă a evaluării coerente a urmării produse ori care s-ar fi putut produce prin acțiunea sa. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că Ministerul Public a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., întrucât împrejurările legate de fapta comisă nu diminuează gravitatea faptei. Această circumstanță legală judiciară permite o identificare și evaluare a elementelor care conduc la concluzia că infracțiunea săvârșită reflectă o periculozitate redusă în raport cu cele tipice, similare. Aceste împrejurări pot privi orice element care ține de tipicitatea obiectivă, subiectivă, urmarea produsă. Jurisprudența instanței supreme a statuat că: Incidența dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. - teza referitoare la împrejurările legate de fapta comisă care diminuează periculozitatea infractorului - este determinată de existența unor elemente care particularizează contribuția infractorului la fapta comisă sau poziția sa subiectivă, reflectând o periculozitate scăzută a acestuia în contextul faptei comise. Elementele pozitive anterioare sau posterioare faptei, care caracterizează persoana infractorului, dar nu se raportează la fapta comisă, nu pot fi valorificate prin reținerea circumstanței atenuante judiciare prevăzute în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (ICCJ, secția penală, Dosar penal nr. x/A din 1 octombrie 2018, Dosar nr. y/42/2016). În atare condiții, având în vedere că inculpații s-au aflat într-o stare de incertitudine cu privire la situația lor, iar trecerea unui interval lung de timp de la comiterea infracțiunilor a fost de natură a diminua din rezonanța negativă a activității ilicite desfășurată de acuzați, precum și din periculozitatea acestora dat fiind faptul că în perioada de referință și-au conformat conduita cu rigorile legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, contrar susținerilor procurorului care a solicitat majorarea pedepselor către limita maximă, apreciază că valorificarea aspectelor menționate prin intermediul reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzută în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., așa cum a dispus și judecătorul fondului, se impune în cauză, cu consecința menținerii cuantumului pedepselor aplicate celor cinci inculpați (ICCJ, secția penală, Dosar penal nr. x/A din 1 martie 2019, Dosar y59/2016). Raportând aceste considerente practice și teoretice la cauza dedusă judecății, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că este incidentă circumstanța prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. Infracțiunea dedusă judecății s-a produs ca urmare a situației familiale tensionate și pe fondul stării de sănătate alterate a inculpatei elemente ele însele suficiente a demonstra periculozitatea redusă a faptei și făptuitorului. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară, constată că pedeapsa principală (de 4 ani închisoare) stabilită de prima instanță prezintă cuantum superior celui evaluat de instanța de control judiciar pe baza criteriilor enumerate de art. 74 C. pen. Fără a nega sau minimiza gradul de pericol social al faptei, se constată că pedeapsa aplicată a fost stabilită într-un cuantum ridicat în raport de persoana inculpatei care regretă sincer conduita infracțională și urmările acesteia, și-a asumat respectarea tratamentului medical prescris ce ameliorează starea ce a potențat actul infracțional, în condițiile în care beneficiază real de sprijinul familiei, inclusiv al fratelui său, victimă a infracțiunii. În tot acest context, instanța apreciază că reducerea cuantumului pedepsei de la 4 ani la 3 închisoare este aptă, necesară și suficientă creării premiselor conștientizării și reformării atitudinii inculpatei asupra valorilor și normelor penale. Instanța de control judiciar va menține aplicarea pedepselor accesorii, complementare și a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire, ce completează în mod legal și temeinic cadrul sancționator într-o manieră coerentă. Față de cele anterior evocate, Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 18/F din data de 6 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2018, va desființa, în parte, sentința apelată și, în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată inculpatei A. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor asupra unui membru de familie prev. de art. 32 raportat la art. 188 C. pen. cu referire la art. 199 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.