ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 547 din data de 21 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția Penală în Dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen.

În temeiul art. 335 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169/A din 16 august 2016 a Curții de Apel București, respectiv cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 186 din 7 iulie 2016 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 1246 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București.

În temeiul art. 97 din C. pen. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169/A din 16 august 2016 a Curții de Apel București.

S-a descontopit pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169/A din 16 august 2016 a Curții de Apel București în pedepsele componente.

În baza art. 40 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele menționate anterior, astfel cum au fost descontopite, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare, reprezentând 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse, aplicându-se în final inculpatului o pedeapsă de 4 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., timp de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 din C. pen. raportat la art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă și perioada executată de la 18 ianuarie 2016 la 26 aprilie 2016 și de la 10 februarie 2016 la 9 iunie 2017.

A fost menținută confiscarea dispusă prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169/A din 16 august 2016 a Curții de Apel București.

În baza art. 274 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondurile speciale alocate de Ministerul Justiției și a rămas în sarcina statului, iar în temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, analizând materialul probator administrat în cauză, că din declarația persoanei vătămate B., reiese că în seara zilei de 24 martie 2012, în jurul orei 2045, în timp ce se deplasa spre reședință, pe Bd. x, la intersecție cu str. x de Sus, vis-a-vis de intrarea pe str. x, a fost atacată de două persoane de sex masculin, unul dintre ei i-a pus mâna la gură, pentru a nu țipa, iar celălalt, a încercat să-i smulgă din mână telefonul la care vorbea în momentul în care a fost atacată. A precizat că nu a dat drumul din mână telefonului, opunând rezistență și că unul dintre cei doi a lovit-o peste față, iar celălalt, pentru a o determina să dea drumul telefonului din mână, a mușcat-o puternic de deget. Cei doi au fugit pe B-dul x Tei, în direcția Parcului Circului, fără a reuși să-i sustragă vreun bun. Persoana vătămată a oferit o descriere sumară a agresorului care a încercat să îi smulgă telefonul, însă a precizat că nu l-ar putea recunoaște.

În timpul urmăririi penale, martorul C. a declarat că, în martie 2012, noaptea, a plecat din parcul Circului către casă, iar pe drum s-a întâlnit cu un cunoscut pe care îl știe sub porecla de D.. La un moment dat, a observat o tânără ce vorbea la telefon, astfel că el a împins-o, în glumă din spate. Imediat, fără a avea o înțelegere în prealabil, "D." a venit din lateral, a dus mâna după umerii fetei și a încercat să-i smulgă telefonul mobil, de la ureche. Fata s-a lăsat în poziția ghemuit și a început să țipe, iar D. s-a aplecat asupra ei și a continuat să încerce să ia telefonul din mâna fetei. Întrucât fata a continuat să țipe, "D." a abandonat acțiunea și a fugit pe Bd. x. Martorul C. a declarat că incidentul s-a desfășurat la aproximativ 1,5 m de el, iar ulterior s-a speriat și el și a fugit pe același traseu cu "D.", după care s-au despărțit. A precizat că nu a avut niciodată intenția să îi sustragă bunuri fetei, ci doar să glumească pe seama ei.

Din procesul-verbal de recunoaștere din planșă fotografică s-a reținut că persoana pe care martorul C. a indicat că o cunoaște sub porecla de D. este inculpatul A.

În același sens, martorul E., în declarația dată în fața organelor de urmărire penală, a arătat că în luna martie 2012, în timpul nopții, se deplasa pe Bd. x, sector 2 și ajungând în zona intersecției Bd. x cu str. x, a observat pe partea opusă a străzii doi indivizi, pe care îi cunoaște sub poreclele de "F." și "D.". În fața acestora se deplasa o fată ce vorbea la telefon. Martorul E. a declarat că l-a văzut pe "F." cum o prinde în brațe, din spate, pe fată, iar "D." a încercat să-i smulgă din mână telefonul mobil, la care vorbea. Acesta a mai declarat că fata a început să se zbată și a început să țipe după ajutor, după care i-a văzut pe cei doi fugind de la fața locului.

Din procesul-verbal de recunoaștere din planșă fotografică a reieșit că persoana pe care martorul E. o cunoaște sub porecla de D. este inculpatul A., iar persoana pe care martorul E. o cunoaște sub porecla de F. este martorul C..

În timpul urmăririi penale, inculpatul nu a dorit să dea declarații.

Verificând temeinicia trimiterii în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prin analiza întregului material probator administrat în cauză, judecătorul fondului a reținut că, în fața instanței, inculpatul s-a declarat nevinovat și a dat declarații indicând faptul că nu a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, iar în ceea ce privește autorul acestei fapte a declarat că l-a observat încercând să săvârșească fapta pe martorul C., împreună cu o persoană pe care o cunoaște din vedere sub porecla G..

În ceea ce privește declarația martorului E. s- a reținut că în fața instanței, acesta a revenit asupra declarației date în timpul urmăririi penale, indicând că nu a fost sincer la acel moment, declarația sa fiind determinată de tratamentul medical psihiatric pe care îl urma. Ulterior, a precizat că el împreună cu martorul C. a săvârșit tentativa de tâlhărie și nu inculpatul A., cu care se află într-o stare de dușmănie. Astfel, martorul a declarat că el l-a instigat pe martorul C. să săvârșească fapta de tâlhărie, după care a ținut-o pe persoana vătămată, iar martorul C. a încercat să-i smulgă acesteia telefonul.

Instanța de fond a reținut, de asemenea, că, în declarația dată în faza cercetării judecătorești, și martorul C. și-a schimbat declarația dată în fața organelor de urmărire penală, arătând că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea singur, fără sprijinul martorului E.. Acesta a mai arătat, la interpelarea instanței, faptul că nu a fost sincer în declarația dată în timpul urmăririi penale cu privire la faptul că a indicat că el a fost cel care a împins-o pe persoana vătămată, menționând că a făcut această declarație, întrucât i s-au dat indicații în acest sens de către organele de poliție. Martorul a mai precizat că organele de poliție i-au solicitat să recunoască și faptul că el a încercat să-i sustragă telefonul persoanei vătămate, însă nu a dorit să declare în mod nereal și acest aspect.

În raport cu materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite dispozițiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora "condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.", astfel încât a constatat caracterul neîntemeiat al trimiterii în judecată a inculpatului, raportat la infracțiunea de tentativă la tâlhărie.

În acest sens, judecătorul fondului a apreciat că mijloacele de probă indicate de către Parchet ca susținând acuzația cu privire la infracțiunea menționată anterior, respectiv declarațiile martorilor C. și E., nu pot fi reținute ca reprezentând probe care să fie avute în vedere pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare, câtă vreme nu se poate stabili caracterul sincer al acestora. În acest sens, s-a reținut caracterul contradictoriu al acestor declarații, respectiv cei doi martori au revenit asupra declarațiilor inițiale date în timpul urmăririi penale, indicând alți autori ai faptei de tentativă la infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. Instanța de fond a avut în vedere faptul că nici declarațiile martorilor nu se susțin reciproc și nu se coroborează cu alte mijloace de probă pentru a se putea aprecia asupra caracterului sincer al acestora. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului, care consemnează că martorii indicați anterior l-au recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptei de tentativă la tâlhărie se impun a fi înlăturate din cauză, pentru aceleași rațiuni pentru care anterior s-a apreciat că declarațiile acelorași martori nu pot fi avute în vedere ca probe care să susțină acuzarea. Mai mult, s-a constatat că acești doi martori au fost prezenți la locul săvârșirii infracțiunii, existând declarații ale acelorași martori, respectiv ale inculpatului, care îl indică atât pe martorul C., cât și pe E., ca participanți ai infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, fiind evident, așadar, caracterul lipsit de obiectivitate al declarațiilor acestor doi martori, date în fața organelor judiciare.

În același sens, s-a constatat că nici persoana vătămată nu l-a putut indica pe inculpat, ca fiind persoana care a săvârșit asupra sa infracțiunea prev. de art. 32 din C. pen. raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Nu în ultimul rând, instanța de fond a avut în vedere declarația inculpatului, prin care acesta a negat săvârșirea infracțiunii, cu privire la care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., care, în consacrarea principiului prezumției de nevinovăție instituie faptul că, după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului.

S-a atras atenția că, potrivit art. 99 din C. proc. pen., în acțiunea penală, sarcina probei aparține, în principal, organelor de cercetare penală sub supravegherea procurorului, dându-se eficiență regulii generale actori incumbit probatio. De asemenea, potrivit art. 306 din C. proc. pen., pentru realizarea obiectului urmăririi penale organele de cercetare penală au obligația ca, după sesizare, să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acestora, să strângă și să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 și 101 din C. proc. pen.

Ori, dosarul penal finalizat cu inculparea și apoi cu trimiterea în judecată a inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., asupra persoanei vătămate B., cuprinde, sub aspect probatoriu, doar declarația persoanei vătămate care nu l-a putut recunoaște pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii și declarațiile martorilor C. și E., declarații care au fost înlăturate din cauză ca nesincere.

Față de acest material probator, reținându-se așadar că instanța nu și-a putut forma convingerea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a săvârșit tentativă la infracțiunea de tâlhărie asupra persoanei vătămate B., s-a apreciat că este incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., de împiedicare a exercitării acțiunii penale, întrucât nu există probe că persoana a săvârșit infracțiunea.

În ceea ce privește săvârșirea de către același inculpat a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut, din procesul-verbal de sesizare din oficiu și de constatare a infracțiunii flagrante că, la data de 24 februarie 2014, în jurul orei 00:05, agenți din cadrul BOP secția 7 au observat în trafic, pe șos. Colentina un autovehiculul marca x cu număr de înmatriculare x, pe care l-au oprit pentru verificări, șoferul fiind identificat în persoana inculpatului A., care a declarat verbal că nu deține permis de conducere.

În urma verificărilor, s-a stabilit că inculpatul A. nu avea la momentul depistării alocat un CNP, nedeținând un certificate de naștere, prin urmare nici carte de identitate sau permis de conducere. Conform verificărilor efectuate în DEPABD - Evidența Auto, inculpatul A. nu deține și nu a deținut permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

S-a arătat că această situație de fapt este reținută și din declarațiile martorului H., proprietarul autovehiculului cu număr de înmatriculare x, declarații date în faza urmăririi penale și susținute în fața instanței, în care acesta a arătat că, în data de 24 februarie 2014, se afla în respectivul autovehicul condus de A. când, în trafic, au fost opriți de poliție, ocazie cu care șoferul a declarat că nu posedă permis de conducere.

Instanța de fond a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea acestei fapte în fața organelor de urmărire penale, declarând că, la data de 24 februarie 2014, în jurul orei 00:05, conducea autoturismul x cu număr de înmatriculare x, iar la intersecția dintre str. x și str. x cel Mare a fost oprit de organele de poliție și, în urma verificărilor, întrucât nu avea permis de conducere, a fost condus la secția de poliție.

Instanța de fond a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului A., astfel cum a fost anterior descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., incidența circumstanțelor atenuante sau agravante și antecedența penală, reținând că inculpatul nu este la prima abatere de la norma penală, fiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere.

Constatând că fapta dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169/A din 16 august 2016 a Curții de Apel București, respectiv cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 186 din 7 iulie 2016 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 1246 din 15 septembrie 2016 a C.A.B., instanța de fond a efectuat operațiunile juridice impuse de lege și a dat inculpatului spre executare o pedeapsă rezultantă, aplicând și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., timp de 2 ani de la rămânerea definitivă a sentinței și pedeapsa accesorie prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Prin Decizia nr. 1591/A din data de 27 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București împotriva Sentinței penale nr. 547 din 21 iunie 2018 a Judecătoriei Sectorului 2 București, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și în rejudecare:

În baza art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani, 1 lună și 30 de zile închisoare, inculpatul urmând să execute, în final, 7 ani, 1 lună și 30 de zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 5 ani.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției, iar cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că inculpatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței, solicitând judecarea cauzei în lipsă, însă a fost audiat martorul E..

Astfel, curtea de apel a constatat că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică, analizând în mod greșit, probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, precum și declarațiile inculpatului și poziția acestuia.

De asemenea, a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul A. a comis infracțiunea de tentativă de tâlhărie prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Așadar, instanța de apel a constatat că apelul Parchetului este fondat, motiv pentru care a fost admis, a fost desființată, în parte, sentința apelată și, după rejudecare, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, prin aplicarea pe lângă textul incriminator și a dispozițiilor art. 5 din C. pen.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În cererea de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

În esență, a susținut că pedeapsa rezultantă stabilită de instanța de apel este nelegală.

Astfel, a menționat că pedepsele stabilite în sarcina inculpatului pentru infracțiunile aflate în concurs, sunt: pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin decizia penală contestată, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) raportat la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală din cauză, nr. 547 din 21 iunie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, stabilită prin Sentința penală nr. 186 din 7 iulie 2016 pronunțată de Judecătoria Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 1246 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București; pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare, 10 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, stabilite prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169 din 16 august 2016 a Curții de Apel București.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., pedeapsa rezultantă se compune din pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1/3 din 8 ani și 6 luni (2 ani și 10 luni închisoare), ceea ce înseamnă o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 10 luni închisoare și nu 7 ani, 1 lună și 30 de zile închisoare, așa cum s-a stabilit prin decizia penală atacată.

Așadar, Parchetul a solicitat, în temeiul art. 448 pct. 2 din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a sentinței penale nr. 547 din 21 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, precum și a Deciziei penale nr. 1591 din 27 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2017, privind pe inculpatul A. și aplicarea unei pedepse rezultante legale de 6 ani și 10 luni închisoare.

Prin Încheierea din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1591/A din data de 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 și a trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casație.

Pentru a pronunța această încheiere, Înalta Curte a reținut, în esență, că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicită o verificare, în drept, a deciziei recurate în ceea ce privește cuantumul pedepsei rezultante, analizate în cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută în hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel. Astfel, o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracțiune. Există însă situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi și de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că, "În cazul concursului de infracțiuni, dacă instanța de apel a adăugat la pedeapsa cea mai grea un spor superior fracției de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite și, în consecință, a aplicat o pedeapsă rezultantă superioară pedepsei determinate conform prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. În acest caz, întrucât nelegalitatea constatată pe calea recursului în casație nu presupune chestiuni de apreciere privind individualizarea pedepsei și a modalității de executare, Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul în casație și înlătură greșita aplicare a legii, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., determinând pedeapsa rezultantă conform prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.." (I.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 150/RC din 4 aprilie 2017, publicată www.x.ro)

De asemenea, s-a reținut că, "În cazul concursului de infracțiuni, adăugarea la pedeapsa cea mai grea a unui spor inferior fracției prevăzute în art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, cu consecința aplicării unei pedepse rezultante inferioare pedepsei determinate conform art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., se încadrează în cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul C. proc. pen. referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege." (I. C. civ..J., secția penală, Decizia nr. 27/RC din 22 ianuarie 2015, publicată www.x.ro)

Așadar, pot fi cenzurate, din perspectiva art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., erorile care se produc prin nerespectarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni (recidivă, concurs, etc.), relevante în acest sens fiind și Deciziile nr. 267/RC și nr. 367/RC din 2014, nr. 32/RC, nr. 75/RC și nr. 115/RC din 2015, nr. 63/RC din 2016 și nr. 201/RC din 2017 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (publicate, www.x.ro).

Raportând aceste considerații teoretice la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că susținerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București vizează, în esență, nelegalitatea pedepsei rezultante aplicate inculpatului A..

Astfel, se observă că, prin Decizia nr. 1591/A din data de 27 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Această faptă este concurentă cu următoarele infracțiuni:

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 547 din data de 21 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția Penală în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 1591/A din data de 27 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală;

- complicitate la infracțiunea de tâlhărie, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare prin Sentința penală nr. 186 din 7 iulie 2016 pronunțată de Judecătoria Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 1246 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel București;

- furt calificat, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169 din 16 august 2016 a Curții de Apel București;

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 10 luni închisoare prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169 din 16 august 2016 a Curții de Apel București;

- furt calificat, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169din 16 august 2016 a Curții de Apel București;

- conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169 din 16 august 2016 a Curții de Apel București;

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169 din 16 august 2016 a Curții de Apel București;

- furt calificat, pentru care s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare prin Sentința penală nr. 369 din 26 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1169 din 16 august 2016 a Curții de Apel București.

Conform dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Sporul prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. este obligatoriu și trebuie adăugat pedepsei care s-a stabilit că este cea mai grea.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia recurată, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 ani, o lună și 30 de zile închisoare, apreciind în mod greșit că acesta reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse (patru pedepse de 1 an, o pedeapsă de 1 an și 4 luni, două pedepse de 1 an și 2 luni și o pedeapsă de 10 luni) și a stabilit o pedeapsă nelegală de 7 ani, o lună și 30 de zile închisoare.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, pedeapsa cea mai grea este de 4 ani închisoare, însă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (patru pedepse de 1 an, o pedeapsă de 1 an și 4 luni, două pedepse de 1 an și 2 luni și o pedeapsă de 10 luni), este de 2 ani și 10 luni închisoare (1/3 din 8 ani și 6 luni). Așadar, pedeapsa rezultantă este de 6 ani și 10 luni închisoare (4 ani + 2 ani și 10 luni).

Prin urmare, Înalta Curte va proceda la înlăturarea nelegalității constatate cu privire la cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului A., întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., nelegalitatea putând fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța învestită cu soluționarea recursului în casație, deoarece nu implică chestiuni de apreciere referitoare la individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia. În acest sens, este, de altfel, jurisprudența constantă a instanței supreme (Deciziile nr. 150/RC din 2017, nr. 212/RC, nr. 302/RC și nr. 333/RC din 2018 - publicate, www.x.ro).

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2) lit. a) teza finală din C. proc. pen., va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1591/A din data de 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, privind pe inculpatul A.

Va casa, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. și, rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. va aplica pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 2 ani și 10 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1/3 din 8 ani și 6 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani și 10 luni închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 547 din 21 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția penală în Dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1591/A din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 și va dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1591/A din data de 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017, privind pe inculpatul A..

Casează, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. și, rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. aplică inculpatului A., pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 2 ani și 10 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1/3 din 8 ani și 6 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani și 10 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 547 din 21 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția penală în Dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1591/A din 27.11.2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 și dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 noiembrie 2019.

GGC - LM